Clipa potrivită a sosit pentru unirea Moldovei cu patria mamă

UN FOARTE SCURT ȘI FOARTE URGENT APEL CĂTRE PREȘEDINȚII ROMÂNIEI ȘI AI REPUBLICII MOLDOVA, EXCELENȚEI SALE, DOMNULUI KLAUS IOHANNIS ȘI EXCELENȚEI SALE, DOAMNEI MAIA SANDU

Mult stimații noștri Președinți,

După cum știți, evenimentul politic principal al anului în curs 2022 este decizia președintelui Rusiei Vladimir Putin de a resconstitui granițele fostei Uniuni Sovietice și ale fostei Rusii kievene, motiv pentru care, prin puternica lui forță militară, a decis de urgență să realipească teritoriul actualei Ucraine, vis pe care, de la bun început, știa că și-l poate împlini cu rapiditate datorită aplicării tacticilor militare oferite de tehnologia ultramodernă bazată pe ultimele tipuri de arme dotate cu deserviri electronice secrete deosebit de eficiente. Nu mai este niciun secret că după anexarea Ucrainei la Marea Rusie, următoarele victime vor fi Țările Baltice, Estonia, Letonia și Lituania, apoi Basarabia românească, actuala Republica Moldova, fosta Republică Socialistă Sovietică Moldovenească. ceea ce se știe că este foarte ușor de îndeplinit, deoarece niciunul din aceste state nu sunt membre NATO.

     Din fericire, Republica Moldova are o situație specială privilegiată și un avantaj enorm, întrucât ea a fost smulsă cu forța României printr-un  mârșav pact politic și, în plus, populația ei majoritară este alcătuită masiv din români, limba ei de stat fiind limba română iar steagul Moldovei este cel tricolor ca și steagul României. Dar marele privilegiu al Republicii Moldova este că, spre desebire de statele baltice, EA AR SCĂPA CU CERTITUDINE DE 100% DE COTROPIREA ARMATEI RUSE, PRINTR-O RAPIDĂ ȘI ÎNTRU TOTUL LEGITIMĂ REUNIRE  CU ROMÂNIA, PATRIA MAMĂ DE LA CARE A FOST SMULSĂ !   ACUM ESTE MARELE, UNICUL URIAȘUL PRILEJ, ABSOLUT  IREPETABIL , DEOARECE,  REUNINDU-SE CU ROMÂNIA, STAT MEMBRU LA PACTULUI   N.A.T.O.,  AUTOMAT,  MOLDOVA AR DEVENI ȚARĂ MEMBRĂ  AL ACESTUI  PUTERNIC BLOC MILITAR ȘI ATACAREA EI  DE CĂTRE ORICE STAT AR ECHIVALA CU O PUTERNICĂ RIPOSTĂ NATO !  Oare este nevoie de un alt argument mai clar și de un alt prilej decât acest moment întru totul  unic și absolut decisiv? Gândiți-vă bine ! ESTE CU ADEVĂRAT UNIC ȘI NU TREBUIE AMÂNAT ORI SCĂPAT, CI REZOLVAT FOARTE RAPID, ÎN CONFORMITATE CU RAPIDITATEA EVENIMENTELOR ÎN CURS !  ESTE MAREA NOASTRĂ SALVARE !  Și atunci mai este cumva nevoie de alte explicații?

     Drept urmare, se înțelege limpede ce aveți de făcut, mult stimații noștri Președinți, fără a continua cererea noastră cu alte sfaturi și detalii, ci de a da ascultare DORINȚEI A MILIOANE ȘI MILIOANE DE OAMENI, a întregului popor român de pe ambele laturi ale Prutului. V-ați gândit vreodată cum v-ar privi pe amândoi toți românii din spațiul mioritic și din întreaga lume (și, cu toții, la un loc, sunt peste 28 de milioane de români), dacă v-ați întâlni rapid ca să decideți unirea României cu Republica Moldova ? AȚI DEVENI UNII DIN CEI MAI MARI EROI AI NEAMULUI ROMÂNESC ȘI AI ISTOIEI NOASTRE, FĂURITORI DE NEUITAT, AȘEZAȚI ALĂTURI DE ȘTEFAN CEL MARE, MIHAI VITEAZUL, ALEXANDRU IOAN CUZA  ȘI REGELE CAROL ÎNTÂI !

      Așadar, ce mai așteptați?  Luați imediat legătura unul cu altul, convocați Parlamentele și legiferați propunerea unei Mari Uniri Finale care va echivala nu numai ca un colosal eveniment istoric, dar și cu o mare salvare, ca o Pace reală și ca un vis milenar de aur întru totul împlinit ! Însăși Constituția României ar putea fi înnobilată cu un nou amendament care să specifice această Unire Sfântă, introducând, eventual, și justificata funcție de Vicepreședinte al României Doamnei Maia Sandu.

      Primiți acest  unic Apel  salvator ca venit din partea tuturor românilor de pe ambele mari spații românești, de pe ambele maluri ale frumosului Prut !

      AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !

            Autori: milioane și milioane de români.

……………………………………………………………………………………….

NOTĂ: Faceți să circule peste tot acest Apel și chiar direcționați-l pe adresele de e-mail ale celor doi Președinți români dacă aveți aceste adrese. C.P.B.



Categories: Articole de interes general

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: