Moise – patru pași spre oglindirea slavei

By barzilaiendan on January 27, 2022 • ( 1 )

Iosif Morcan, prietenul meu păstor pensionar foarte activ, ne-a vorbit vineri un alt subiect, dar mie mi-a plăcut unul implicit discutat atunci. Pentru prima dată mi-a arătat cineva cei patru pașii cu care a intrat Moise în intimitatea lui Dumnezeu și a ajuns apoi să răspândească lumina supranaturală spre cei care-i vedeau fața. Desigur, Moise a mai avut multe alte întâlniri cu Dumnezeu, dar acestea patru s-au bucurat de o atenție specială.

Iată-i și pentru tine:

I. Stai la distanță!

A fost un pas făcut aparent „la întâmplare“, într-un loc pustiu fără ca Moise să se aștepte la așa ceva. A fost o inițiativă a lui Dumnezeu, un fel de apel de deșteptare la supranatural:

„Moise păştea turma socrului său, Ietro, preotul Madianului. Odată, a mânat turma până dincolo de pustie şi a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Horeb. Îngerul Domnului i S-a arătat într-o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug. Moise s-a uitat şi iată că rugul era tot un foc şi rugul nu se mistuia deloc.
Moise a zis: „Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată şi pentru ce nu se mistuie rugul.”
Domnul a văzut că el se întoarce să vadă şi Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului şi a zis: „Moise! Moise!”
El a răspuns: „Iată-mă!”
Dumnezeu a zis: „Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt.” Şi a adăugat: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.”
Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să-L privească pe Dumnezeu. Domnul a zis: „Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui, căci îi cunosc durerile. M-am pogorât ca să-l izbăvesc din mâna egiptenilor şi să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-o ţară bună şi întinsă, într-o ţară unde curge lapte şi miere, şi anume în locurile pe care le locuiesc canaaniţii, hetiţii, amoriţii, fereziţii, heviţii şi iebusiţii. Iată că strigătele israeliţilor au ajuns până la Mine şi am văzut chinul cu care îi chinuiesc egiptenii. Acum vino. Eu te voi trimite la Faraon şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel.” (Exodul 3:1-10).

Există în jurul tău o realitate nevăzută, mai minunată decât îți poți închipui tu. Ești înconjurat de excelența lui Dumnezeu care te cheamă prin lumină și sfințenie la o stare de vorbă foarte importantă. Nu da însă buzna! Stai la distanță! Înțelege că ai de a face cu ceva cu mult deasupra firii.

Reacția lui Moise a fost una de teamă și de reverență: „Moise și-a ascuns fața, căci se temea să-L privească pe Dumnezeu“.

Dumnezeu avea însă planuri mari pentru omul acesta. Prima întâlnire a fost și o chemare la slujire. Moise va trebui să accepte să facă ceva ce nu dorește: să se întoarcă în Egipt, țara în care plana asupra lui o condamnare la moarte, ca să elibereze un popor care nu primise pe vremuri intențiile lui bune … Dumnezeu avea de gând să-l facă pe Moise să-și împlinească destinul prestabilit în numele care îi fusese dat de fata lui faraon: Moise (scos) avea acum să „scoată“ din Egipt poporul lui Dumnezeu!

II. Vino lângă norul slavei

După scoaterea din Egipt, poporul lui Dumnezeu a trebuit să fie reaîntâlnit, reeducat și reaclimatizat cu Iehova la fel cum a fost și Moise în pustie lângă tufișul arzând. Aceasta s-a întâmplat la Muntele Sinai. Poporului i s-a poruncit „să păstreze distanța“, să nu dea năvală, să nu se îmbulzească și să nu se urce pe munte:

„Să hotărăşti poporului anumite margini de jur împrejur şi să spui: ‘Să nu cumva să vă suiţi pe munte sau să vă atingeţi de poalele lui.’ Oricine se va atinge de munte va fi pedepsit cu moartea. Nicio mână să nu se atingă de el, ci pe oricine se va atinge, să-l omoare cu pietre sau să-l străpungă cu săgeţi: dobitoc sau om nu va trăi. Când va suna trâmbiţa, ei vor înainta spre munte” (Exodul 19:12-13).

Oamenenii trebuie să înțeleagă cu cine au de-a-face, să se smerească și să se așeze în poziția de creatură în fața Creatorului. Nu suntem egali cu El, chiar dacă „suntem din nemaul Lui“, cum susțineau grecii (Fapte 17:28).

În mod asemănător, când Domnul Isus și-a învățat ucenicii CUM trebuie să se roage, în prima parte a modelului „Tatăl nostru“ este reglementarea apropierii noastre de Dumnezeu: „„ … care ești în ceruri. Sfințească-se Numele Tău, facă-se voia Ta, vie Împărăția Ta.“

Singura excepție de la poziția poporului față de Muntele Sinai a fost acea a lui … Moise. Numai el a fost chemat de Dumnezeu „să urce pe munte“. El trecuse deja prima fază a inițierii divine și intra într-o cu totul altfel de relație cu Creatorul.

„Muntele Sinai era tot numai fum, pentru că Domnul Se pogorâse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălţa ca fumul unui cuptor, şi tot muntele se cutremura cu putere. Trâmbiţa răsuna tot mai puternic. Moise vorbea, şi Dumnezeu îi răspundea cu glas tare. Domnul S-a pogorât pe Muntele Sinai, şi anume pe vârful muntelui. Domnul a chemat pe Moise pe vârful muntelui. Şi Moise s-a suit sus.   (Exodul 19:18-20)

III. Intră în norul slavei!

Cea de a treia audiență specială pe care i-a acordat-o Dumnezeu lui Moise este la darea Legii pe Muntele Sinai și înainte de primirea poruncilor pentru facerea Cortului Întâlnirii. O găsim descrisă în Exodul 24.

„Domnul a zis lui Moise: „Suie-te la Mine pe munte şi rămâi acolo. Eu îţi voi da nişte table de piatră cu Legea şi poruncile pe care le-am scris pentru învăţătura lor.” Moise s-a sculat, împreună cu Iosua, care-i slujea, şi Moise s-a suit pe muntele lui Dumnezeu. El a zis bătrânilor: „Aşteptaţi-ne aici până ne vom întoarce la voi. Iată, Aaron şi Hur vor rămâne cu voi; dacă va avea cineva vreo neînţelegere, să meargă la ei.” Moise s-a suit pe munte, şi norul a acoperit muntele. Slava Domnului s-a aşezat pe muntele Sinai şi norul l-a acoperit timp de şase zile. În ziua a şaptea, Domnul a chemat pe Moise din mijlocul norului. Înfăţişarea slavei Domnului era ca un foc mistuitor pe vârful muntelui, înaintea copiilor lui Israel. 
Moise a intrat în mijlocul norului şi s-a suit pe munte. Moise a rămas pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi“ (Exodul 24:16-20).

Prima frază, „suite la Mine pe munte și rămâi acolo (nu „aici“)“ arată că muntele era doar un loc de întâlnire, nu locuința lui Dumnezeu. De data aceasta „Moise a intrat în mijlocul norului şi s-a suit pe munte. Moise a rămas pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi“. Nimeni nu știe ce s-a petrecut cât a stat Moise pe munte. Eu am o părere, dar nu este … scriptură. Bănuiesc că Moise, asemenea lui Avraam, a primit de la Domnul mult mai mult decât ne-a fost lăsat pe paginile Bibliei. Moise s-a întâlnit cu norul slavei lui Dumnezeu pe munte și tot pe un munte a revenit temporar pe pământ, când Isus din Nazaret s-a „schimbat la față“ înaintea ucenicilor Lui. Norul acesta al slavei în care s-a desfășurat întâlnirea a fost și atunci de față:

„Şi iată că li s-a arătat Moise şi Ilie stând de vorbă cu El. Petru a luat cuvântul şi a zis lui Isus: „Doamne, este bine să fim aici; dacă vrei, am să fac aici trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie”. Pe când vorbea el încă, iată că i-a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Şi din nor s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea, de El să ascultaţi!” (Matei 17:3-5).

Este evident că asistăm la o descriere „cu cuvinte împrumutate“, în care termeni naturali sunt folosiți rudimentar pentru a descrie elemente supranaturale. Citim, dar nu putem pătrunde decât foarte puțin în imaginație cu această descriere: „i-a acoperit un nor luminos cu umbra lui“. În experiența noastră, nu poate exista un nor „luminos“ care să facă umbră.

Spre deosebire de primele două audiențe divine, când Dumnezeu i-a poruncit să stea departe și, respectiv, să se apropie, la cea de a treia Dumnezeu l-a chemat să intre în norul prezenței Sale și să zăbovească acolo timp de patruzeci de zile. Ce-a mâncat? Ce-a bput? N-a mâncat? N-a băut? Numai Dumnezeu și Moise știu. Cel care umbla odinioară cu patriarhul Enoh a venit atunci să-i ofere părtășia Sa lui Moise.

IV. Stai lângă Mine și cunoaște-Mă!

Cea de a patru audiență divină acordată lui Moise a fost după ce Aaron și poporul au fost pedepsiți pentr vițelul idolatru de aur. Speriat de instabilitatea poporului, Moise n-a vrut să fie singur căpetenie în marșul către țara promisă și L-a rugat pe Dumnezeu să vină cu ei:

„Domnul a zis lui Moise: „Du-te şi porneşte de aici cu poporul pe care l-ai scos din ţara Egiptului; suie-te în ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, zicând: ‘Seminţei tale o voi da!’ Voi trimite înaintea ta un înger şi voi izgoni pe canaaniţi, amoriţi, hetiţi, fereziţi, heviţi şi iebusiţi. Suie-te în ţara aceasta unde curge lapte şi miere. Dar Eu nu Mă voi sui în mijlocul tău, ca să nu te prăpădesc pe drum, căci eşti un popor încăpăţânat.”
Când a auzit poporul aceste triste cuvinte, toţi s-au întristat şi nimeni nu şi-a pus podoabele pe el. Şi Domnul a zis lui Moise: „Spune copiilor lui Israel: ‘Voi sunteţi un popor încăpăţânat; numai o clipă dacă M-aş sui în mijlocul tău, te-aş prăpădi. Aruncă-ţi acum podoabele de pe tine, şi voi vedea ce-ţi voi face’.”
Copiii lui Israel şi-au scos de pe ei podoabele şi au plecat de la Muntele Horeb“ (Exodul 33:1-6).

Pedepsirea poporului n-a suspendat privilegiile acordate de Dumnezeu lui Moise:

„Moise a luat cortul lui şi l-a întins afară din tabără, la o depărtare oarecare; l-a numit cortul întâlnirii. Şi toţi cei ce întrebau pe Domnul se duceau la cortul întâlnirii, care era afară din tabără. 
Când se ducea Moise la cort, tot poporul se scula în picioare; fiecare stătea la uşa cortului său şi urmărea cu ochii pe Moise, până intra el în cort. Şi când intra Moise în cort, stâlpul de nor se cobora şi se oprea la uşa cortului, şi Domnul vorbea cu Moise. Tot poporul vedea stâlpul de nor oprindu-se la uşa cortului; tot poporul se scula şi se arunca cu faţa la pământ la uşa cortului lui.
Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui. Apoi, Moise se întorcea în tabără, dar tânărul lui slujitor, Iosua, fiul lui Nun, nu ieşea deloc din mijlocul cortului“ (Exodul 33:7-11).

Intimitatea aceasta oferită lui Moise, ca altădată lui Enoh, l-a înălțat pe Moise înaintea poporului, dar … l-a și alintat. „Domnul vorbea cu Moise față îm față, cum vorbeşte un om cu prietenul lui“. Moise a ajuns să ceară ceea ce nu se poate, îndrăznind mai mult decât îi este îngăduit unui om să îndrăznească:

„Moise a zis: „Arată-mi slava Ta!” 
Domnul a răspuns: „Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea şi voi chema Numele Domnului înaintea ta; Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur şi am milă de cine vreau să am milă!”
Domnul a zis: „Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască!” 
Domnul a zis: „Iată un loc lângă Mine; vei sta pe stâncă. Şi când va trece slava Mea, te voi pune în crăpătura stâncii şi te voi acoperi cu mâna Mea până voi trece. Iar când Îmi voi trage mâna la o parte de la tine, Mă vei vedea pe dinapoi; dar Faţa Mea nu se poate vedea.” (Exodul 33:18-23).

Ni se dă iar o descriere cu „cuvinte împrumutate“. Descrierea nu „încape“ în cele trei dimensiuni de spațiu obișnuite; lungime, lațime și înălțime. Este clar că asistăm la ceva multidimensional, dincolo de ceea ce experimentăm zilnic în lumea noastră. Lui Moise i s-a făcut hatârul să fie scos puțin sfera spațiu-timp pentru a cunoaște ceva din măreția persoanei divine. Ca și în cartea lui Ezechiel, asistăm în această întâlnire între Moise și Dumnezeu la o descriere … inimaginabilă. Citim că Dumnezeu a stat în același moment și lângă Moise, pe stâncă, a trecut pe dinaintea lui și l-a acoperit cu mâna Lui? Ce însemnătate fenomenologică a avut că Dumnezeu însuși „a rostit numele Domnului“?

Numele reprezintă ceva din natura unei anumite persoane sau al unui anumit lucru. În intimitatea celei de a patra audiențe, Dumnezeu a ales să-i dea lui Moise ceva din Sine însuși. Ni se spune că „Dumnezeu a rostit numele Domnului“ în norul prezenței Sale:

„Domnul S-a pogorât într-un nor, a stat acolo lângă el şi a rostit Numele Domnului. Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: „Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam!” ...

Venită imediat după pedepsirea poporului pentru idolatrie, această descriere-prezentare, are ceva din parfumului harului adânc din făptura divină. El pedepsește până la al patrulea neam (a patra generație), dar ăși întinde mila și îndurarea „Până la mii de generații“. Această matematică face ca pedeapsa de patru să fie înghițită și înecată într-o îndurare de ordinul miilor. În felul acesta Dumnezeu a anunțat Evanghelia care avea să vină prin iertarea trimisă prin Fiul Său întrupat.

Strălucirea acestor descoperiri din intimitatea părtășiei divine i-au împrumutat lui Moise ceva din sclipirile slavei „de dincolo“. Moise a devenit astfel familiar cu „lumina nepământeană“ a cerului cu care a venit poi să stea de vorbă cu Isus Christos pe muntele schimbării la față:

„După şase zile, Isus a luat cu El pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan şi i-a dus singuri de o parte pe un munte înalt. Acolo S-a schimbat la faţă înaintea lor. Hainele Lui s-au făcut strălucitoare şi foarte albe, de o albeaţă pe care niciun înălbitor de pe pământ n-o poate da. Ilie li s-a arătat împreună cu Moise şi sta de vorbă cu Isus“ (Marcu 9:2-4).

„Moise s-a pogorât de pe Muntele Sinai cu cele două table ale mărturiei în mână. Când se pogora de pe munte, nu ştia că pielea feţei lui strălucea, pentru că vorbise cu Domnul. Aaron şi toţi copiii lui Israel s-au uitat la Moise şi iată că pielea feţei lui strălucea şi se temeau să se apropie de el. Moise i-a chemat; Aaron şi toţi fruntaşii adunării s-au întors la el, şi el le-a vorbit. După aceea, toţi copiii lui Israel s-au apropiat, şi el le-a dat toate poruncile, pe care le primise de la Domnul pe muntele Sinai. Când a încetat să le vorbească, şi-a pus o maramă pe faţă. Când intra Moise înaintea Domnului ca să-I vorbească, îşi scotea marama până ce ieşea; iar când ieşea, spunea copiilor lui Israel ce i se poruncise. Copiii lui Israel se uitau la faţa lui Moise şi vedeau că pielea feţei lui strălucea, şi Moise îşi punea iarăşi marama pe faţă până ce intra ca să vorbească cu Domnul“ (Exodul 34:5-7; 29-35).

+++

Patru întâlniri ale lui Moise cu Dumnezeu, patru audiențe divine în care intimitatea și cunoașterea au dus progresiv la transformarea lui Moise, dintr-un om obișnuit într-unul a cărui față oglindea ceva din strălucirea divină.

Sunteți invidioși? N-ar fi cazul. Nouă ni s-a dat un har încă și mai mare. Pavel scrie că slujirea Evangheliei are o slavă mai mare decât darea Legii prin Moise, iar privilegiul schimbării noastre este astăzi accesibil nu doar unui „ales“, cu tuturor credincioșilor. Iată ce scrie el despre slujirea Evangheliei în comparație cu slujirea prin care a adus Moise Legea de pe Sinai:

„Începem noi iarăşi să ne lăudăm singuri? Sau nu cumva avem trebuinţă, ca unii, de epistole de laudă către voi sau de la voi? Voi sunteţi epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii. Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe nişte table de piatră, ci pe nişte table care sunt inimi de carne. Avem încrederea aceasta tare în Dumnezeu, prin Hristos. Nu că noi, prin noi înşine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu, care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului, căci slova omoară, dar Duhul dă viaţa“ (2 Corinteni 3:1-6).

Privilegiile Noului legământ sunt cu mult mai mari decât cele ale Legământului mozaic:

„Acum, dacă slujba aducătoare de moarte, scrisă şi săpată în pietre, era cu atâta slavă încât fiii lui Israel nu puteau să-şi pironească ochii asupra feţei lui Moise din pricina strălucirii feţei lui, măcar că strălucirea aceasta era trecătoare, cum n-ar fi cu slavă mai degrabă slujba Duhului?
Dacă slujba aducătoare de osândă a fost slăvită, cu cât mai mult o întrece în slavă slujba aducătoare de neprihănire? Şi în privinţa aceasta, ce a fost slăvit nici n-a fost slăvit, din pricina slavei care o întrece cu mult“ (2 Corinteni 3:7-10).

Schimbarea lui Moise a fost temporară pe când schimbarea noastră este eternă!

„În adevăr, dacă ce era trecător era cu slavă, cu cât mai mult va rămâne în slavă ce este netrecător!
Fiindcă avem dar o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală şi nu facem ca Moise care îşi punea o maramă peste faţă, pentru ca fiii lui Israel să nu-şi pironească ochii asupra sfârşitului a ceea ce era trecător.

Dar ei au rămas greoi la minte, căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această maramă rămâne neridicată, fiindcă marama este dată la o parte în Hristos. Da, până astăzi, când se citeşte Moise, rămâne o maramă peste inimile lor. Dar ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată.

Căci Domnul este Duhul, şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia. Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului“ ( 2 Corinteni 3:11-18).

Aleluia! Aleluia! Și în veci Aleluia! Cine privește „strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu“ are privilegii mult mai minunate și mai strălucite decât Moise.