Izvoare în deşert 
Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba, pe care am primit-o de la Domnul Isus. (Faptele Apostolilor 20:24)

Citim în 2 Samuel 5:17: „Filistenii au aflat că David fusese uns împărat peste Israel şi s-au suit toţi să-l caute“. În momentul în care primim ceva de la Domnul, ceva pentru care merită să luptăm, diavolul vine şi caută să ne distrugă.

Când vrăjmaşul ne înfruntă în pragul unei lucrări mari pentru Dumnezeu, trebuie să acceptăm aceasta ca o dovadă a mântuirii noastre şi să cerem dublă binecuvântare, victorie şi putere. Puterea se dezvoltă prin rezistenţă. Forţa şi mărimea pagubelor provocate de o bombă care explodează se pare că sunt cu atât mai mari cu cât este mai mare rezistenţa la momentul impactului. O uzină electrică produce electricitate suplimentară folosind frecarea turbinelor rotative. Şi într-o zi, vom înţelege şi noi că până şi Satan a fost folosit de Dumnezeu ca unul din instrumentele Lui de binecuvântare.

Nenorocirea este uşa spre triumf. Valea duce la drumul deschis, şi amprenta necazului este pe orice realizare mare. Coroanele sunt turnate în creuzete, şi lanţurile caracterului care se află la picioarele lui Dumnezeu sunt forjate în flăcări pământeşti. Nimeni nu va câştiga marea victorie, dacă n-a călcat teascul lui „vai!“

Cu brazde adânci de chin şi suferinţă pe fruntea Sa, „omul durerii“ (Isaia 53:3) a spus: „În lume veţi avea necazuri“ (Ioan 16:33). Dar imediat vine psalmul promisiunii: „Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea“.

Urmele paşilor sunt vizibile pretutindeni. Paşii care duc la tronuri sunt pătaţi de sânge, şi cicatricele sunt preţul plătit pentru sceptre. Ne vom câştiga cununile de la uriaşii pe care-i înfrângem. Nu este un secret faptul că necazurile au căzut întotdeauna pe oamenii mari.

Suferinţa a marcat întotdeauna trena adevăratului reformator. A fost adevărat în viaţa lui Pavel, Luther, Savonarola, Knox, Wesley şi restul armatei puternice a lui Dumnezeu. Ei au ajuns prin mari suferinţe la punctul culminant al puterii lor.
Orice carte importantă a fost scrisă cu sângele autorului. „Aceştia vin din necazul cel mare“ (Apocalipsa 7:14).

În ciuda orbirii sale, nu Homer a fost incomparabilul poet al grecilor? Şi cine a scris visul fără vârstă al Călătoriei creştinului? A fost cumva vreun prinţ în haine regale aşezat într-o trăsură confortabilă? Nu! Splendoarea viziunii lui John Bunyan a înfrumuseţat pereţii întunecaţi şi murdari ai unei închisori engleze din Bedford, în timp ce el, un prinţ prizonier şi un geniu plin de glorie, a făcut o transcriere a scenei prin credinţă.

Categories: Articole de interes general