Românii au dovedit mincinoase planurile elitelor cu pandemia

România, etalonul contradicțiilor în Europa: Cel mai mic număr de cazuri COVID, dar penultimul stat la vaccinare / Două regiuni din țara noastră, singurele pete verzi de pe continent

de N.O.HotNews.roJoi, 16 decembrie 2021, 22:37 Actualitate | Internaţional

Romania verde

Romania verdeFoto: ECDCRomânia a ajuns să fie, joi, etalonul contradicțiilor în Europa. Deși abia depășește 40% din populație vaccinată anti-Covid cu cel puțin o doză, fiind un pic mai bine decât Bulgaria, este statul cu cele mai mici rate de infectare Covid, respectiv de pozitivare a testelor. Două regiuni din România sunt singurele pete verzi și propriu-zis cele mai sigure din Europa, potrivit sistemului pe culori stabilit de Centrul European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (ECDC) pentru a exprima gradul de îngrijorare.
ECDC a stabilit 4 grade de îngrijorare epidemică, de la roșu închis (care este gradul cel mai îngrijorător și rata de infectare la 14 per 100.000 de locuitori este mai mare de 500), roșu, portocaliu și verde (unde rata de infectare la 14 zile per 100.000 de locuitori este mai mică de 50 și rata de pozitivare mai mică de 4% sau rata de infectare la 14 zile per 100.000 de locuitori este mai mică de mică de 75 dar rata de pozitivare este mai mică de 1%).
România a reușit performanța să ofere singurele pete verzi de pe această hartă epidemiologică, potrivit ECDC.
Asta, deși la nivelul vaccinare, România este pe penultimul loc cu 40,8% din populație vaccinată cu cel puțin o dozăși 39,6% din populație vaccinată cu două doze, după Bulgaria, care are vaccinată doar 27,8% din populație vaccinată cu cel puțin o doză și 26,6 cu două doze.

Franța, care 77,7% din populație vaccinată anti-Covid cu cel puțin o doză, a înregistrat joi 60.866 de cazuri de coronavirus.
Marea Britanie, care are aproape 90% din populație vaccinată cu cel puțin o doză și peste 80% cu a doua doză, a înregistrat joi un nou record de cazuri zilnice Covid, respectiv 88.376, după ce miercuri bilanțul zilnic înregistrat a fost de 78.610.
Autoritățile sanitare din Marea Britanie pun creșterea numărului de cazuri la un nivel atât de ridicat pe seama extinderii variantei Omicron, care are o putere de răspândire mai mare decât orice varianră a coronavirusului de până acum și care evadează cel puțin parțial efectului protector al vaccinului sau trecerii anterioare prin boală.

România, în așteptarea valului 5 de infectări

România nu a înregistrat, cel puțin oficial, până acum decât 11 cazuri Omicron, dar pe măsură ce acesta se răspândește în țara noastră este de așteptat ca numărul cazurilor să crească.
Alexandru Rafila, ministrul sănătății, spune că este foarte probabil ca tulpina Omicron să circule în Europa, inclusiv în România, de mai mult timp, și „probabil că vom mai avea câteva săptămâni bune până să ajungem la transmiterea comunitară”.
Dr. Florentina Furtunescu, director în cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), a declarat, joi, că se aşteaptă ca, în săptămânile următoare, tulpina Omicron a SARS-CoV-2 să fie întâlnită mai des, inclusiv în rezultatele secvenţierilor, în condiţiile în care în ţara noastră există la un caz la o persoană care nu are istoric de călătorie.
Coodonatorul campaniei de vaccinare Valeriu Gheorghiță spune că, având în vedere cât de contagioasă este varianta Omicron a coronavirusului, este puțin probabil ca, cel puțin în zonele cu densitate mare a populației, să fie persoane care să nu intre în contact cu acest virus.
“În Norvegia, experţii spun că, fără introducerea unor măsuri cât se poate de clare şi de ferme de limitare a transmiterii, se poate ajunge la aproximativ 300.000 de cazuri de infectări pe zi, de la 1.000 câte există în momentul de faţă. Iar în Marea Britanie, la fel, se aşteaptă, fără introducerea unor măsuri ferme de limitare a răspândirii, la peste un milion de cazuri noi pe zi, de la circa 70.000 – 75.000 cât sunt în momentul de faţă. Deci, impactul pe transmitere este uriaş”, a subliniat Gheorghiţă la o conferinţă privind evoluţia pandemiei de COVID.
Totodată, medicul Călin Alexandru, de la DSU, a declarat că se așteaptă ca la sfârșitul lunii ianuarie-începutul lunii februarie, România să se confrunte cu un al cincilea val al infectărilor, din cauză că varianta nouă Omicron este foarte transmisibilă. El a spus că li s-a cerut medicilor de la Unitățile Primiri Urgențe să identifice spații suplimentare.
Potrivit unui unor cercetători din Hong Kong, varianta Omicron a coronavirusului se multiplică de 70 de ori mai repede decât Delta în căile respiratorii umane.
Pe de altă parte, studiul sugerează totodată că Omicron se răspândeşte cu o viteză mai mică în ţesutul pulmonar uman în comparaţie cu tulpina iniţială a coronavirsusului, fapt care, potrivit autorilor cercetării, ar putea indica o severitate mai redusă a bolii.

Relaxarea în fața Omicron face ca măsurile individuale de protecție să fie importante

Pe de altă parte, medicul Octavian Jurma afirmat, joi seară, că Omicron va fi dominantă în România înainte de finalul anului, fiind deja în valul cinci al pandemiei.
Medicul afirmă că măsurile individuale de protecţie sunt foarte importante, mai ales n contextul în care autorităţile nu iau decizii ferme. ”Pentru prima dată în pandemie, decizia individuală este mai importantă decât decizia colectivă”, a transmis medicul.
Octavian Jurma afirmă, joi seară, într-o postare pe Facebook, că săptămâna trecută în România s-au făcut doar 95 de sevenţieri, cu 40% mai puţin decât în săptămâna precedentă.
”Cu toate acestea, numărul de cazuri Omicron a crescut de la 2 (pondere de 1.23%) la 8 (pondere de 6.32). Avem prima confirmare directă că şi în România rata de dublare a cazurilor Omicron este de 3.5 zile (…) Aşadar, chiar dacă am creşte de 10 ori numărul de secvenţieri, Omicron va fi dominantă în România înainte de finalul anului 2021 şi debutul valului Omicron poate avea loc mai repede decât anticipam. Nu exista nimic care sa oprească acest debut în România. Măsurile care ar trebui luate sunt inacceptabile social si politic, deci nu ne putem baza pe autorităţi”, mai afirmă medicuL, potrivit News.ro.



Categories: Articole de interes general

1 reply

  1. Probabil și datorită testării intensive de aici

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: