Mi-a fost trimisă spre lecturare și apreciere o carte scrisă împreună de Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu, două lumini intelectuale în bezna din ce în ce mai mercantilă a României.
Îmi desăvărșesc educația citind-o.
Liiceanu este exponentul românului crescut în Europa seculară. Pleșu este exponentul sufletului creștin ortodox. Sunt jumătăți complementare ilustrând dihotomia din societatea contemporană.
Di când îm când, domnul Andrei Pleșu răbufnește în ironii mușcătoare ca într-un oftat obosit geamăn cu resemnarea.
Iată un exemplu din cartea numită simplu, „Despre Destin“ (Pag. 172) apărută la Humanitas:
Pentru cei ce nu aveți cartea și sunteți curioși, fraza domnului Pleșu continuă așa:
„…. prețuit decât cunoașterea „mântuitoare“. Filozofia se recomanda, așadar, ca drum către armonia eului, examinare de sine în vederea perfecționării de sine.“
Parafrazând, am putea spune și noi retoric: „Pe vremea când teologii erau mai numeroși decât profesorii de teologie“ sau „păstorii erau mai mulți decât profesorii de teologie pastorală“ …
Categories: Pentru lucrători, Teologice
barzilaiendan.com 
Lucrurile nu sunt chiar cum par.
Andrei Pleșu este o valoare incontestabilă a culturii românești, un observator avizat și lucid al realității.
Liiceanu însă este tipul de om complet lipsit de caracter. Chiar Editura Humanitas, controlată de Liiceanu, are un trecut sulfuros, fiind la origine Editura Politică.