„Năravul din fire n-are lecuire“ sau naivitatea occidentală față în față cu cruzimea islamică

Situație incredibilă în Franța: Ruandezul care a dat foc catedralei din Nantes vara trecută, aflat sub control judiciar, a anunțat autoritățile că l-a ucis pe preotul catolic ce avea grijă de el

de G.S.HotNews.roLuni, 9 august 2021, 14:40 Actualitate | Internaţional

Catedrala din Nantes

Catedrala din NantesFoto: Captura Twitter

Un imigrant ruandez a intrat luni într-o secție de poliție din vestul Franței și a anunțat că a ucis un preot catolic, iar autoritățile au găsit trupul neînsuflețit al clericului la scurt timp după asta. Criminalul este același bărbat care a dat foc catedralei din Nantes anul trecut, aceasta suferind daune masive.

Un preot a fost victima unui ”asasinat dramatic” luni dimineață, în vestul Franței, a anunțat pe Twitter ministrul de interne, Gerald Darmantin, potrivit AFP.

”Un bărbat s-a prezentat la mijlocul dimineții la brigada de jandarmerie din Mortagne-sur-Sèvre și a spus că a omorât un cleric”, a precizat pentru agenția de presă franceză o sursă care cunoaște dosarul.

Bărbatul era sub control judiciar în cadrul anchetei privind incendiul de la catedrala din Nantes din iulie 2020, a precizat sursa.

Preotul a fost ucis de cel pe care îl luase în grijă

Preotul în vârstă de 60 de ani, membru al comunității catolice Montfortains din Saint-Laurent-sur-Sèvre, îl găzduia pe ruandez ”de mai multe luni”, potrivit unei surse polițienești.
Ucigașul preotului catolic, al cărui trup neînsuflețit a fost găsit în Saint-Laurent-sur-Sevre, regiunea Vendee, este ruandezul care a dat foc la Catedrala din Nantes, transmite și Reuters.

Senatorul Bruno Retailleau, care reprezintă regiunea Vendee, a precizat că numele celui ucis era Olivier Maire și că biserica catolică locală îl găzduia pe ruandez.

”Sunt profund șocat de teribila ucidere a unui preot care avea grijă de criminalul său”, a spus Retailleau. ”De ce acest bărbat încă era în Franța?” s-a întrebat senatorul.

Autoritățile privind imigranții din Franța îi ordonaseră ruandezului să părăsească țara încă din 2019, dar acesta a rămas.

Ministrul de interne francez a anunțat că a plecat spre locul tragediei.

A dat foc Catedralei din Nantes în trei locuri

Bărbatul în vârstă de 39 de ani, refugiat din Rwanda, a recunoscut vara trecută că este responsabil de incendierea Catedralei Sf. Petru şi Paul din Nantes.

Autoritățile judiciare franceze spuneau atunci că acesta riscă 10 ani de închisoare și 150.000 de euro amendă. Bărbatul, care lucra ca paznic voluntar la Catedrala Sf. Petru şi Paul din Nantes, a recunoscut că este responsabil de incendiul izbucnit în 18 iulie 2020, în trei locuri ale clădirii.

El a fost arestat preventiv după incendiere, dar apoi a fost plasat sub control judiciar.

Ruandezul era venit ca refugiat în Franţa cu mai mulţi ani în urmă.

Avocatul Quentin Chabert a spus presei franceze că suspectul, clientul său, regretă profund faptele sale, care au dus la distrugerea mai multor vitralii şi a unei orgi cu valoare istorică.



Categories: Articole de interes general

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: