Cândva o cioară – singură și ea –
Retrasă dintre negrele surate
Într-un cireș cu crengile-nghețate
Privea-ndelung imaculata nea:

„Ce albă e! Și cât de neagră sunt,
Cu penele mai negre decât smoala!” –
Părea a spune. – „Mă cuprinde boala…
Și nu-s în stare… nu pot s-o înfrunt…

În toamnă, peste câmpul cenușiu,
Zburam… iar un popas pe arătură
Îmi delecta întreaga mea făptură…
Chiar neagră nu mă deranja să fiu.

Însă de-i nea, ca-n fiecare an,
Mi-e-așa de greu să zbor peste câmpie…
Contrastul nu-mi  aduce bucurie,
Ci mă deprimă-n haina de… catran!”

Morala:

Când totu-i gri ori negru împrejur,
Nu sesizezi a inimii culoare
Și nici cum răul stă să te-mpresoare.
Doar când e alb și mediul este pur,
Vei constata că inima-i murdară
Și vei dori să nu rămâi de-ocară…

Există un remediu mai presus:
E sângele slăvitului Isus.
Oricât ai fi de negru, păcătos,
Există mântuire în Cristos.

    Ioan  GIURA

Categories: Articole de interes general