L-am strigat, dar nu mi-a răspuns. (Cântarea cântărilor 5:6)

Odată ce Domnul ne-a dat o credinţă mare, se ştie că El o încearcă cu întârzieri lungi.

El a îngăduit ca glasul slujitorilor Lui să răsune în urechile lor, ca şi cum rugăciunile lor s-ar fi întors dinspre un cer dispreţuitor. Credincioşii au bătut la poarta cerului, dar ea a rămas nemişcată, ca şi cum balamalele ei ar fi ruginit. Şi la fel ca Ieremia, ei au strigat: „Te-ai învăluit într-un nor, ca să nu străbată la Tine rugăciunea noastră“ (Plângeri 3:44).

Adevăraţii sfinţi ai lui Dumnezeu au îndurat perioade lungi de aşteptare răbdătoare fără nici un răspuns, nu pentru că rugăciunile lor au fost spuse fără intensitate, nici pentru că Dumnezeu nu a acceptat cererile lor. Au fost nevoiţi să aştepte pentru că aşa I-a plăcut Celui care este suveran şi care dă „după plăcerea Lui“ (Filip. 2:13). Şi dacă Lui Îi face plăcere să ne exerseze răbdarea, nu poate El să facă ce vrea cu ce-i al Lui?

Nici o rugăciune nu se pierde, şi nici o rugăciune nu este rostită în zadar. Nu există rugăciune care să nu primească răspuns sau care să nu fie înregistrată de Dumnezeu, şi unele lucruri pe care le vedem ca refuzuri sunt pur şi simplu întârzieri.  Horatius Bonar

Hristos amână uneori ajutorul Său ca să ne încerce credinţa şi să învioreze rugăciunile noastre. Corabia noastră poate fi azvârlită de valuri în timp ce El continuă să doarmă, dar El Se va trezi înainte ca ea să se scufunde. El doarme, dar niciodată mai mult decât trebuie, pentru că El nu întârzie niciodată. Alexander Maclaren                     

Categories: Studiu biblic