După ce am văzut distrugerea primilor doi dușmani ai lui Dumnezeu, capitolul 19 începe cu o paranteză care ne strămută iar pe tărâmul hiperdimensiunilor din spațiului profetic:

„După aceea am văzut în cer …“ (Apoc. 19:1).

Vedem la prezent ceea ce ne așteaptă, pământește vorbind, în viitor. Între cea de a doua și cea de a treia distrugere de pe pământ suntem invitați în spațiul profetic pentru a asista la proclamarea Nunții Mielului.

Capitolele 19 și 20 din Apocalipsa pot fi intitulate: „Împăratul și Împărăția Lui“. După ce a distrus Babilonul, care este o întruchipare a împărăției celui rău cu oamenii, Isus Christos vine în slavă, puternic să readucă pământul în limitele împărăției lui Dumnezeu. El nu „cucerește“, ci recuperează ce era pierdut.

Nunta Mielului

Înainte de a analiza elementele nunții cerești, se cuvine să facem câteva observații de ansamblu.

Nunta este precedată de trei strigări, fiecare dintre ele începând cu un „Aleluia!“ Prima sărbătorește distrugerea „Babilonului religios“:

„ … am auzit în cer ca un glas puternic de gloată multă, care zicea: „Aleluia! Ale Domnului, Dumnezeului nostru, sunt mântuirea, slava, cinstea şi puterea! Pentru că judecăţile Lui sunt adevărate şi drepte. El a judecat pe curva cea mare, care strica pământul cu curvia ei, şi a răzbunat sângele robilor Săi din mâna ei” (Apocalipsa 19:1-2).

Cel de al doilea glas este despre căderea cetății Babilon:

,,Şi au zis a doua oară: „Aleluia! Fumul ei se ridică în sus în vecii vecilor!” Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni şi cele patru făpturi vii s-au aruncat la pământ şi s-au închinat lui Dumnezeu, care şedea pe scaunul de domnie. Şi au zis: „Amin! Aleluia!” Şi din scaunul de domnie a ieşit un glas care zicea: „Lăudaţi pe Dumnezeul nostru, toţi robii Lui, voi care vă temeţi de El, mici şi mari!”(Apocalipsa 19:3-5).

Iar cel de al treilea glas este despre revenirea Mielului pentru Nuntă și pentru Împărăție:

„Şi am auzit ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: „Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a început să împărăţească. Să ne bucurăm, să ne veselim şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor şi curat.” (Inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor.) (Apocalipsa 19:6-8).

Reacția celor din cer este pusă în contrast cu bocetul care s-a rostogolit pe pământ la căderea Babilonului cel Mare. Ea scoate în evidență marile diferențe care există între cei din cer și cei de pe pământ.

Este pentru prima dată când întâlnim cuvântul „aleluia“ (alelu – lăudat – ia – Iehova) în Noul Testament! El apare de 24 de ori în Vechiul Testament și de numai 4 ori în Noul Testament.

O a doua observație generală asupra pasajului este că evenimentul nu este numit „Nunta Miresei“, ci „Nunta Mielului!“. De obicei, la nuntă atenția tuturor este atrrasă de mireasă, dar în cazul nostru, toți ochii vor fi îndreptați spre Mire. Mărețul eveniment va fi nu atât împlinirea așteptărilor Miresei, cât împlinirea așteptărilor Fiului lui Dumnezeu căruia Tatăl i-a promis o Mireasă mai înainte de întemeierea lumii:

„În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui“ (Efes. 1:4).

„Nunta Mielului“ este împlinirea nădejdii lui Christos ca OM. Unirea aceasta n-ar fi fost posibilă dacă Christos nu s-ar fi întrupat mai întâi ca om, pentru că am fi avut naturi diferite. Iată care a fost logica nașterii Lui pe pământ și iată de ce ni se spune că și astăzi El poartă în cer chip de om:

„Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos“ (1 Timotei 2:5).

Apostolul Pavel profețește despre această unire de după învierea și înălțarea lui Christos la cer, zicând:

„Căci sunt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată“ (2 Corinteni 11:2).

Au fost multe logodne în care așteptarea a fost lungă, dar aceasta este fără îndoială cea mai îndelungată dintre toate. Biserica așteaptă de două mii de ani, dar Fiul așteaptă dinainte de întemeierea lumii!

O altă observație necesară este că nu Mireasa și-a pregătit rochia de nuntă, ci ea doar a primit-o în dar:

„ … soţia Lui s-a pregătit şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor şi curat.” (Inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor) (Apoc. 19:8).

Iar aceste fapte neprihănite sunt „faptele bune care au fost pregătite pentru ca noi să umblăm în ele“:

„Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele“ (Efeseni 2:10).

Haideți acum să privim mai de aproape care sunt elementele Nunții Mielului.

I. Unde și când va avea loc Nunta Mielului?

Evenimentul va avea loc înaintea tronului Tatălui, după ce Biserica va fi curățită prin „judecata răsplătirilor“ (1 Cor. 3:10-15). Va fi o ceremonie grandioasă la care vor participa toate făpturile cerești. Biserica va fi lauda lui Christos, pentru că El …

„S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană“ (Efes. 5:25-27).

 II. Cine este Mirele?

Asupra acestui lucru nu încape nici o îndoială: Mirele este Isus Christos, fiul împăratului din pilda unui împărat care a făcut nuntă fiului său (Mat. 22:1-14). Mirele este Mielul prezentat lumii de Ioan Botezătorul. Ioan s-a prezentat pe sine drept „prietenul mirelui“ care se bucură când îi aude glasul (Ioan 3:28). Domnul Isus s-a prezentat El însuși drept mire atunci când a spus „Se pot jeli nuntașii câtă vreme este mirele cu ei?“ (Mat. 9:15) și a vorbit clar despre Sine în pilda celor zece fecioare (Mat. 25:1-10).

III. Cine este Mireasa?

Există păreri diferite. Unii cred că această „mireasă“ ar fi poporul Israel pentru că este numită în versetul 7 „soția Lui“. Aceasta este poziția pe care a avut-o Israelul în Vechiul Testament:

„ … căci Făcătorul tău este bărbatul tău: Domnul este Numele Lui şi Răscumpărătorul tău este Sfântul lui Israel. El Se numeşte Dumnezeul întregului pământ … “ (Isaia 54:5).

Cei ce îmbrățișează această părere spun că „soție“ ar identifica numele terestru al Israelului, în timp ce „mireasă“ ar fi numele ceresc al poporului lui Dumnezeu. Ei mai spun că așa cum Isaac a trebuit să caute o nevastă „din neamul lui“ și Domnul Isus trebuie să se căsătorească cu cei din poporul Lui, Israel, nu cu cei ce sunt dintre Neamuri. Nu trebuie să uităm însă că dacă Avraam a fost într-adevăr primul evreu, rudele lui au fost toate dintre ne-evrei, adică dintre păgâni. Rebeca, deși rudă de sânge cu Avraam, n-a fost o iudeică.

Nu trebuie să uităm că Scriptura menționează două „mirese“. Una este în Vechiul Testament, iar cealaltă în Noul Testament. Cea din Vechiul Testament este Israelul, mireasa lui Iehova. Cea din Noul Testament este Biserica, Mireasa lui Isus Christos.

Despre Israel este scris „Făcătorul tău este bărbatul tău“ (Isaia 5:-8). Din cauză că s-a dus în curvie după alți dumnezei, Israelul a fost lepădat o vreme, dar Dumnezeu a promis că o va lua înapoi atunci când va fi sfârșit cu curviile ei (Ier. 3:1-18; Ezec. 16:1-63; Osea 2:1-23; 3:1-5). Ea nu va fi luată înapoi ca fecioară, ci ca NEVASTĂ. Nunta pe care o va face Mielul este cu o FECIOARĂ, așa că Nevasta (Israelul) din Vechiul Testament nu poate fi Mireasa (Biserica) din Noul Testament.

Într-o paralelă cu Cântarea Cântărilor, Mireasa provine dintr-un neam inferior ajuns așa din cauza păcatului tatălui lor în grădina Eden, dar prințul a văzut-o, a pețit-o, a răscumpărat-o, s-a dus să-i pregătească un loc, L-a lăsat pe Duhul Sfânt să aibă grijă de ea și o va chema la El, în văzduh, cu un mare alai de nuntă:

„Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul“ (1 Tesal. 4:16-17).

Unii cred că Mireasa va fi alcătuită din toți neprihăniții de la Adam până la ultimul convertit dinainte de Răpire, dar nu cred că va fi așa. „Biserica lui Christos“ n-a existat înainte de Rusalii, așa că numai cei ce au trăit în perioada de la Rusalii până la Răpire vor putea face parte din Mireasă.

IV. Ce este ospățul nunții Mielului?

„Apoi mi-a zis: „Scrie: ,,Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!“ Apoi mi-a zis: ,,Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!” (Apoc. 19:9).

După ceremonia nunții va urma masa! Este o mare cinste să fi invitat la o asemenea festivitate. Nu degeaba i-a zis îngerul lui Ioan: „Scrie!“ avem de-a face cu o veritabilă invitație la ospăț! Toți sfinții veacurilor care n-au făcut parte din Biserica slăvită a lui Christos vor sta la masă.

„Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credinţă aşa de mare. Dar vă spun că vor veni mulţi de la Răsărit şi de la Apus şi vor sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în Împărăţia cerurilor. Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde vor fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor” (Mat. 8:10-12).

V. Ce se va întâmpla după ospățul Nunții Mielului ?

Primul lucru care se va întâmpla va fi marea taină a Bisericii, unirea ei cu Christos:

„De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mamă-sa şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup“. Taina aceasta este mare (vorbesc despre Hristos şi despre Biserică). (Efeseni 5:31-32).

Din acel moment înainte, Biserica va fi oriunde va fi Christos și oriunde va fi Christos va fi și Biserica. Împreună cu El va fi în mileniul domniei terestre și împreună cu El va fi în Noul Ierusalim. Biserica este o ceată distinctă în rândul cetelor mântuiților lui Dumnezeu. Destinul ei depășește destinele tuturor celorlalte. Nu există suficente cuvinte ca să pot descrie această cinste. Biserica este cu mult mai mult decât poporul Israel. Biserica este net superioară sfinților mântuiți din Necazul cel Mare. Biserica … ei bine, Biserica va fi … va fi Christos. Atunci se va împlini deplin rugăciunea de mijlocire făcută de Fiul lui Dumnezeu în Ioan 17:

„Tată, vreau ca, acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu, fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii.
Neprihănitule Tată, lumea nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău, şi li-L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu să fiu în ei” (Ioan 17:24-26).

Se pare că această revelație i-a tăiat respirația lui Ioan și acesta a căzut la picioarele îngerului care-i vorbea. Copleșit de recunoștință, el vrea să mulțumească și nu știe cui:

„Şi m-am aruncat la picioarele lui ca să mă închin lui, dar el mi-a zis: „Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi care păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te!” (Căci mărturia lui Isus este duhul prorociei.)  (Apoc. 19:10).

S-ar putea ca anumite lucruri scrise de Ioan sau comentate de mine aici să nu corespundă cu ordinea evenimentelor din diferitele scheme profetice. Vă rog, țineți minte că avem de-a face cu înălțarea la planul superior al revelației profetice. Nu căutați cadențe cronologice acolo unde totul se vede deplin și deslușit „dintr-o dată“. Avem de-a face cu revelații tematice care se clădesc succesiv unele peste altele, se suprapun și se întrepătrund. Peste revelația Nunții Mielului se va suprapune acum revelația revenirii lui Christos în glorie. Asistăm uimiți la următoarele trei distrugeri ale dușmanilor lui Christos: Fiara, Profetul Mincinos și Neamurile Antichristice.

Marele război de la Armaghedon

De data aceasta, Ioan este plasat la intersecția dintre pământ și cer. În această vedenie, apostolul îl vede pe Domnul Isus venind. Identitatea Lui este dincolo de orice îndoială: este Domnul Domnilor și Cuvântul întrupat în istorie:

„Apoi am văzut cerul deschis şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el se cheamă „Cel credincios” şi „Cel adevărat” şi El judecă şi Se luptă cu dreptate. Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti şi purta un nume scris pe care nimeni nu-l ştie, decât numai El singur. Era îmbrăcat cu o haină muiată în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu”. … Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu. Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor”. (Apocalipsa 19:11-13; 15-16).

Domnul nu revine singur, ci în compania unei oștiri a cerului:

„Oştile din cer Îl urmau călare pe cai albi, îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat“ (Apoc. 19:14). 

Este clar că această a doua venire nu este tot una cu Răpirea Bisericii, cum confundă unii. Cele două evenimente sunt diferite și diferențiate în timp și în menire.

Pentru cei ce doresc o privire panoramică asupra deosebirilor dintre Răpire și cea de  adoua venire a Domnului, iată un tabel cu astfel de date:

Christos revine așa cum a fost vestit în planul mesianic descris în Biblie. El împlinește astfel una din cele mai vechi profeții din Biblie, cea făcută de Enoh, omul care a umblat cu Dumnezeu:

„Şi pentru ei a proorocit Enoh, al şaptelea patriarh de la Adam, când a zis: „Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor şi să încredinţeze pe toţi cei nelegiuiţi de toate faptele nelegiuite, pe care le-au făcut în chip nelegiuit, şi de toate cuvintele de ocară pe care le-au rostit împotriva Lui aceşti păcătoşi nelegiuiţi” (Iuda 14-15).

Revenirea Domnului Isus va avea loc în toiul marii înfruntări de la Armaghedon, când toți împărații pământului vor veni să se înfrunte în Israel. Intervenția Lui în acest conflict va pune capăt măcelului total dezlănțuit de o umanitate sinucigașă. Comentând acel ceas, Domnul Isus a spus:

„Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate“ (Mat. 24:21-22).

Expresia „din gura lui ieșea o sabie ascuțită“ este o metaforă pentru felul în care vor fi nimiciți dușmanii Lui. Nu va fi o înfruntare armată, ci doar o „rostire“ a „Cuvântului lui Dumnezeu“. Oștirile cerești nu vor lupta nici ele, ci doar vor privi nimicirea celor răi. Suntem familiari cu această imagine din profețiile făcute de apostolul Pavel:

„Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale“ (2 Tesal. 2:7-8).

Probabil că apostolul Pavel a fost la rândul lui familiar cu o altă profeție, aceea făcută de Isaia:

„ … va lovi pământul cu toiagul cuvântului Lui şi cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rău. Neprihănirea va fi brâul coapselor Sale şi credincioşia, brâul mijlocului Său“ (Isaia 11:4-5).

Aceste versete apar în Isaia în contextul capitolului 11 care vestește lucrarea lui Dumnezeu prin „odrasla“ mesianică cu care Dumnezeu va instaura pe pământ împărăția lui de o mie de ani (despre asta vom vorbi în capitolul următor).

Cu singuranță, apostolul Ioan cunoștea foarte bine conținutul psalmului 2:

„Daţi cinste Fiului, ca să nu Se mânie
şi să nu pieriţi pe calea voastră,
căci mânia Lui este gata să se aprindă!“ (Psalm 2:12).

De ce va avea Domnul Isus haina muiată în sânge? Răspunsul îl găsim tot în cartea profetului Isaia:

„Cine este acesta care vine din Edom, din Boţra, în haine roşii, în haine strălucitoare, şi calcă mândru, în plinătatea puterii Lui?”

– „Eu sunt Cel care am făgăduit mântuirea, şi am putere să izbăvesc!”

– „Dar pentru ce Îţi sunt hainele roşii şi veşmintele Tale ca veşmintele celui ce calcă în teasc?”

– „Eu singur am călcat în teasc şi niciun om dintre popoare nu era cu Mine; i-am călcat astfel în mânia Mea şi i-am zdrobit în urgia Mea; aşa că sângele lor a ţâşnit pe veşmintele Mele şi Mi-am mânjit toate hainele Mele cu el. Căci în inima Mea era o zi de răzbunare şi venise anul celor răscumpăraţi ai Mei. Mă uitam împrejur, şi nu era nimeni să M-ajute şi Mă îngrozeam, dar nu era cine să Mă sprijine; atunci braţul Meu Mi-a fost într-ajutor şi urgia mea M-a sprijinit! Am călcat astfel în picioare popoare în mânia Mea, le-am îmbătat în urgia Mea şi le-am vărsat sângele pe pământ” (Isaia 63:1-6).

Ioan ne-a vestit deja despre teascul mâniei lui Dumnezeu în Apocalipsa 14; 14-20. Este important că Ioan nu revine la descrierile de acolo, pentru că el are de data aceasta un alt scop: nimicirea dușmanilor numărul trei, perechea Fiara și Profetul mincinos, și numărul patru, neamurile care l-au urmat pe Antichrist.

Judecata acestora începe printr-un anunț teribil:

„Apoi am văzut un înger, care stătea în picioare în soare. El a strigat cu glas tare şi a zis tuturor păsărilor, care zburau prin mijlocul cerului: „Veniţi, adunaţi-vă la ospăţul cel mare al lui Dumnezeu, ca să mâncaţi carnea împăraţilor, carnea căpitanilor, carnea celor viteji, carnea cailor şi a călăreţilor şi carnea a tot felul de oameni, slobozi şi robi, mici şi mari!” Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pământului şi oştile lor, adunate ca să facă război cu Cel ce şedea călare pe cal şi cu oastea Lui“ (Apoc. 19:17-19).

Urmează apoi nimicirea Fiarei și a Profetului mincinos. Remarcați că ei nu sunt aruncați în locuința morților, ci direct în iazul cu foc și pucioasă. Pentru aceștia nu va fi o judecată, ci vor fi trimiși direct la pierzarea veșnică:

„Şi fiara a fost prinsă. Şi, împreună cu ea, a fost prins prorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei şi se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă“ (Apoc. 19:19-20).

Amânuntele de mai sus ne arată clar că cei doi sunt Persoane, nu sisteme politice. Ei vor merge „de vii“ în iazul cel veșnic. Așa cum Enoh și Ilie au fost mutați în cer fără să moară, tot așa acești doi dușmani ai lui Dumnezeu vor fi aruncați fără să moară în pierzarea veșnică. Îi vom vedea vii acolo și la finalul împărăției de o mie de ani (Apoc. 20:10).

Este surprinzător ce puține amănunte ni se dau aici despre marea confruntare de la Armaghedon. Motivul este că s-a vorbit despre ea destul în alte părți ale Scripturii.

Cu revenirea Domnului Isus se împlinește profeția străbună făcută odată cu ispitirea femeii și căderea primilor oameni:

„Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul“ (Geneza 3:15).

Cu revenirea Domnului Isus se încheie un ciclu al istoriei profețit încă din Geneza 49:

„Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda,
Nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui,
Până va veni Şilo. Şi de El vor asculta popoarele“ (Geneza 49:10).

Cu revenirea Domnului Isus se împlinește profeția din 2 Samuel 7:13 care ne vorbeșe despre Fiul lui David care îi va zidi Numelui lui Dumnezeu o casă și un scaun de domnie care va dăinui veșnic.

Cu revenirea Domnului Isus se împlinesc profețiile din Ezechiel 37 și 38 care vorbesc despre adunarea lui Gog și Magog în valea lui Meghido.

Cu revenirea Domnului Isus la acest ultim conflict se împlinește profeția din Zaharia care vorbește despre Ierusalim ca de nodul problemelor imposibil de rezolvat ale omenirii:

„În ziua aceea, voi face din Ierusalim o piatră grea pentru toate popoarele. Toţi cei ce o vor ridica vor fi vătămaţi şi toate neamurile pământului se vor strânge împotriva lui“ (Zaharia 12:3).

Am văzut cum au fost nimiciți fiara și profetul mincinos la revenirea Domnului Isus.

Al patrulea dușman învins cu această ocazie vor fi Neamurile care l-au urmat pe Antichrist. Ele nu vor fi aruncate deocamdată în iazul cu foc, ci se vor coborî în locuința morților:

„Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia, care ieşea din gura Celui ce şedea călare pe cal. Şi toate păsările s-au săturat din carnea lor“ (Apoc. 19:21).

Războiul de la Armaghedon prilejuiește desființarea barierei temporară dintre cer și pământ. Cerul se deschide și din el coboară biruitor Fiul lui Dumnezeu împreună cu suita Sa regală. Prin aceasta, pământul nu va mai fi niciodată ce a fost mai înainte. Vom vedea în capitolul următor ce urmări extraordinare va avea aceasta pentru pământ, care nu va mai fi împărăția lui Satan, ci va intra în Împărăția odihnei de o mie de ani. Ard de nerăbdare să ajungem împreună acolo.

Categories: Articole de interes general