Povestea unui soţ de stomatologă în devenire!

Mai jos, un text preluat la care am râs cu lacrimi! Nu știu cât e de adevărat dar m-am amuzat copios.😃

“Povestea unui soţ de stomatologă în devenire!

Momentul cel mai trist a fost când a învăţat să facă anestezii. Știu stomatologii nişte puncte prin gură unde dacă îţi vâră o ţâră de anestezic ţi se blegeşte toată faţa.
Asta a mea nu le avea cu precizia. După ce a reuşit să-l enerveze pe îndrumătorul ei că nu e în stare să nimerească punctele respective mi-a bocit până m-am oferit voluntar.

– Hai fata mea, bagă mare că eu nu te reclam la nimeni!
Lacrimi de fericire, “mă iubeşti cu adevărat” bla bla bla.
Când am văzut în ce hal îi tremură mâna instinctul de conservare a fost mai puternic şi m-am ferit într-o parte de câteva ori, dar la un moment dat, mă, nu ştiu cum, dar prins curaj şi zbang, la mare fix, direct punctul meu G din falca dreaptă!

– Simţi ceva?
– Mmmmm…..simt…
Începe să apese pe pistonul seringii.
– Acum simţi?
– Uau… nu mai simt nimic!

Ţipete de bucurie, ţopăială prin casă, parcă se dilise. Până seara îmi făcuse vreo 5 fiole de anestezic , nu mai ştiam nimic, nu mai simţeam nimic. Dacă tot se prinsese cum e cu anestezia aia a zis să treacă la level 2.

– Cu maxilarul am terminat, acum trebuie să exersez mandibula.
– Adică mai exact ce ai de gand?
– Să îţi amorţesc mandibula.
– Crede-mă că-s amorţit tot!
– N-ai cum! stai liniştit că e mai simplu.

Şi simplu a fost. Fără ezitări, fără tremurături, în 30 de secunde n-am mai ştiut de am sau nu limbă-n gură. Ca să verific că am gura închisă mi-o apăsam cu mâna.
– Ţi-am pus un pic mai multă substanţă pentru că vreau să văd cât ţine efectul.

Când mi-a spus asta s-au auzit lovituri în uşă la garsonieră şi strigăte “Moare mămica! Moare mămica!”. Nevastă-mea, panică!
– Vezi ce e!
Când deschid năvăleşte vecina:
– Aoleo, moare mămica!
Se duce direct la nevastă-mea şi o trage după ea.

– Hai că eşti doctoriţă!
A mea – speriată muci.
– Ssstudentă! La ssstomatologie!
– Tot aia!
În trecere se agaţă de mâna mea şi mă târăşte şi pe mine.

Într-o cameră zăcea vecina Aurica răsturnată pe o canapea şi spunea doar “blblbl”.
Fie-sa către nevastă-mea:
– Ce-are?
– Nu ştiu! Eu nu mă pricep !
– şi ce să fac atunci? Să-l chem pe părintele de la Sf. Vineri?
– Să chemăm salvarea!
O lasă pe nevastă-mea şi vine la mine şi mă zgâlţâie
– Cheamă tu salvarea!

Dau să spun că n-am telefonul la mine şi tot ce pot scoate e “blblbl”. F*-i! Anestezia!
Asta începe să se uite chiorâş la mine.
– Faci mişto de mine?

Noroc că era nevastă-mea alături să explice:
– Nu e vina lui, i-am făcut eu o lucrare la gură şi nu poate vorbi câteva minute. Mă duc la noi şi sun la salvare!
– Atunci tu suni la salvare, tu rămâi cu mămica şi ai grijă să nu cadă din pat sau să nu se sperie dacă-şi revine şi eu dau o fuga pana la bancomat ca n-am un ban în casă şi o să am nevoie!

Eu ţineam mult la femeia aia că mereu avea grijă de florile noastre şi de garsonieră când eram plecaţi aşa că am rămas lângă patul ei şi o ţineam de mână. Ea spunea “blblbl”, eu voiam să o liniştesc şi spuneam tot “blblbl”, cu un şerveţel o ştergem de bale, cu alt şerveţel mă ştergeam de bale…

Nu ştiu dacă salvarea era deja la colţul blocului când a sunat nevastă-mea, dar în mai puţin de 5 minute m-am trezit cu un doctor lângă mine. Mă dă la o parte şi începe să o consulte pe coana Aurica. şi, mai ales, să strige la ea:
– Mamaieee! Cum te cheamă?
Coana mare nimic. Adică “blblbl”.

Dacă a văzut că nu-i răspunde o ciupeşte şi o strigă iar:
– Mamaieee!
În sfârşit mă bagă şi pe mine în seamă.
– E în comă… A suferit un accident vascular cerebral… din cate imi dau seama. De când e în starea asta?
Ridic din umeri.
– Nu ştiţi?
Dau din cap.
– Avea probleme cu inima? Ce medicamente lua?
Iar ridic din umeri.
– Hai dom’le că am nevoie de nişte date… Cineva a chemat salvarea. Dumneata ai chemat salvarea?
– Blblbl…
– Poftim?
– Blblbl!
Mă, eu mă înţelegeam pe mine ce spunem, dar doctorul ăla probabil că era şi puţin tâmpit sau ceva de genu’ că nu dădea semne să pricepă ceva.

Ca să fie tabloul complet coana Marioara, din pat, a început să strige şi mai tare “blblbl”. Eu dădeam din mâini încercând să mă fac înţeles. Cât am dat din mâini am uitat să-mi mai verific gura şi nu am ştiut că mi se scurg balele până am simţit ceva umed pe gât. Eram o imagine spectaculoasă, cu siguranţă!

Noroc că atunci apare fata vecinei.
– Aoleo, dom’ doctor! Aţi şi ajuns? Ce-are mămica, dom’ doctor? A damblagit?
– Doamnă, mama dvs. are accident vascular. Trebuie internată de urgenţă, o luăm cu noi.
– O luaţi? De ce? Mai scapă?
– Nu pot să-mi dau seama cât de grav e, va trebui văzută de un neurolog, o să i se facă o tomografie, dar oricum e destul de complicat. Va trebui să veniţi dumneavoastră ca însoţitoare şi să găsiţi pe cineva să stea cu fratele dvs.
Cât era de speriată tot a întrebat:
– Normal că vin eu, care frate?
La care doctorul:
– Păi domnul… persoanele cu retard psihic nu-i bine să rămână singure în casă după un episod traumatizant cum a fost acesta şi loc în salvare şi pentru el n-avem.”



Categories: Articole de interes general

1 reply

Trackbacks

  1. Povestea unui soţ de stomatologă în devenire! Razi cu lacrimi. Acum am gasit-o! – totulonline.info

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: