“Toate structurile vii si nevii sunt patrunse de spiritul lui Dumnezeu”

L-am primit de la Nicolas Dima, un român de excepție, om cu o experiență de viață fascinantă. Vi-l retransmit cu dorința de a-l parcurge mai mult cu inima decât cu rațiunea rece.

+++

“Toate structurile vii si nevii sunt patrunse de spiritul lui Dumnezeu”

Plante care lesina de frica
Copaci care tipa cand mor
Nucul care transmite arii de opera
Piramida care purifica apa 

Doamna Marioara Godeanu este un distins biolog. Eminent cercetator
si profesor, are studii si realizari de valoare internationala,
recunoscute si premiate de mari foruri stiintifice ale lumii: un
dulap plin cu titluri, diplome si medalii. Cu toate astea, prin
natura descoperirilor sale, doamna Godeanu pare mai degraba o mare
maestra a alchimiei, o magiciana care a izbutit sa fabrice in
retorte minuni: o piramida construita dupa proportia piramidei lui
Keops, in care apa se purifica de la sine si vegetatia creste mai
repede ca in exterior, un film (rasplatit cu multe premii
internationale) in care a demonstrat ca natura poseda un sistem
perfectionat de transmitere si receptare de informatii: plantele
vorbesc intre ele, au sentimente si trairi afective, rad de bucurie
si plang de durere, asemenea oamenilor.

Dar cea mai mare descoperire a doamnei Godeanu este realitatea de
dincolo de granitele stiintei, o realitate pe care tot mai multi
savanti ai mileniului o recunosc: prezenta Creatorului Unic in toate
formele de manifestare ale materiei din Univers.

*Alarma in lumea plantelor. Nu trageti in flori*

*- Doamna Marioara Godeanu, cei care va cunosc spun ca faceti
miracole. De pilda: ca va puneti mainile deasupra unor pietre si ele
incep sa emita o energie vizibila pe ecranul computerului…*

– Nu e nici un miracol. Pietrele sunt si ele structuri vii. Sunt
supuse acelorasi legalitati ca si organismele vii si pot acumula
informatie. Reteaua cristalina este vie. Cristalul este viu, el
poate acumula si transmite informatie. Prin gandire si concentrare
poate fi influentata incarcatura energetica a structurii cristaline
pe care o au pietrele.

*- Dar dialogul dvs. cu plantele cum a inceput? Ce v-a facut sa
credeti ca plantele sunt fiinte ce pot comunica?*

– Povestea a inceput in 1975, la o sesiune de experimente care
priveau testele de toxicitate efectuate asupra plantelor. Atunci am
observat cu surprindere ca plantele-martor, care se aflau la o
oarecare distanta de plantele supuse experimentului, mureau in numar
mai mare decat cele care erau otravite efectiv. La inceput, am
crezut ca studentii si laborantii nu sunt atenti cand folosesc
substantele. Dar imediat dupa aceea mi-am dat seama ca
planta-martor, cea care asista la “executia” suratei ei, primea un
semnal de la “condamnata la moarte” si suferea la fel de mult ca si
ea, ba poate chiar mai mult. Atunci mi-am spus: acesta este
obiectivul biologiei viitorului, transmiterea informatiei intre
structurile vii, respectiv – comunicarea intre plante. Am reluat
imediat experimentele in conditii speciale (sa nu fie nici un factor
care sa perturbe desfasurarea lor) si, mergand din aproape in
aproape, am ajuns pana la folosirea metodei de captare a imaginii in
infrarosu. Concluzia a fost clara: plantele comunica intre ele
printr-un sistem energo-informational, adica isi transmit una alteia
informatiile prin emisie si captare de energie.

*- Ce contin aceste mesaje in cazul experimentelor dvs.?*

– Planta care urmeaza sa fie agresata (sa i se aplice substanta
toxica ucigasa) da un semnal inainte sa inceapa agresiunea impotriva
ei. Pe imaginea in infrarosu apare un halou care se intensifica
inainte de momentul inceperii agresiunii. Dar foarte important este
faptul ca si plantei-martor, aflata la distanta sau separata prin
polistiren, i se intampla acelasi lucru, ca si cum si ea ar fi
agresata. Haloul, aura energetica respectiva, aparea in zonele
periproximale (dincolo de marginea frunzei). Bineinteles, s-au facut
experimente la diferite temperaturi, in camere special climatizate,
ca sa nu se modifice parametrii, si am constatat ca, intr-adevar,
aceste plante isi transmit intre ele mesaje. Ba si mai mult,
literatura de specialitate afirma ca atunci cand un daunator intra
intr-o padure (taietori de lemne, de pilda), padurea este deja
informata de aparitia sa. In conditiile tehnologiilor moderne,
aceste afirmatii sunt lesne de dovedit, prin conectarea senzorilor
la un computer. Strigatele padurii se vad pe ecran.

*- Ati realizat doua filme care au facut inconjurul lumii,
intorcandu-se acasa incarcate de premii: “/Dincolo de tacerea
plantelor/” si “/Sensibilitatea plantelor/”. Cum ati izbutit sa le
duceti la bun sfarsit, avand in vedere ca le-ati realizat la
inceputul deceniului trecut? V-a trebuit mult curaj..*

– Intr-adevar, primul a fost realizat in 1981, iar al doilea a fost
aprobat in august 1982, chiar dupa scandalul cu Miscarea
Transcendentala. Eu nu faceam parte din grupul transcendentalilor,
dar am lucrat cu profesorul Manzatu, cu profesorul Milcu, am lucrat
cu foarte multi dintre cei care au intrat in aceasta poveste
ciudata. Chiar si noi ne-am mirat cand C.C.-ul ne-a aprobat filmul.
Credeam ca vom fi facuti praf cu el cu tot. “Sensibilitatea
plantelor” era mai mult decat o bomba, mult mai mult decat avusesem
noi curajul sa spunem pana atunci. Chiar ni s-a dat voie sa-l
trimitem in Brazilia, la un festival de film stiintific, de unde s-a
intors cu Marele Premiu. In privinta primului film (“Dincolo de
tacerea plantelor”), Televiziunea Romana l-a vandut cam in 15 tari.
Pe post, a intrat insa foarte greu, fiind difuzat pe fragmente, la
Teleenciclopedia. Si pentru ca numele autorilor era scris foarte
mic, lumea a zis: “Ce film american grozav au dat despre plante!”.
Pe noi ne-a umflat si rasul, dar si plansul, pentru ca filmul era al
nostru.

*Un calau demascat*

*- Cum ati lucrat, efectiv, la realizarea acestor filme?*

– Lucram in echipa, in dupa-amiezile si noptile de dupa program, dar
eram toti tineri si entuziasti, iar faptul ca faceam totul pe ascuns
marea miza. Filmam si experimentam in acelasi timp in laboratorul de
fonoaudiologie (se faceau teste cu copiii care aveau deficiente
auditive, pentru a li se face proteze foarte moderne la vremea
aceea), cu ajutorul unei echipe de la Studioul “Alexandru Sahia”, cu
regizorul Mircea Popescu, pentru care am deosebita stima si
consideratie. Am lucrat cu un aparat vechi, din timpul razboiului,
dar daca ar mai fi fost inca o camera de luat vederi, care sa
inregistreze intamplarile din laborator, cred ca ar fi iesit inca un
film extraordinar (cu substrat stiintific, bineinteles). De exemplu,
la un moment dat a trebuit sa schimbam operatorul, pentru ca ii cam
placea sa bea si din cauza asta se modifica semnalul plantelor.
Apoi, muscatul unei rosii (rosia e si ea un organism viu) a dat un
semnal fantastic Inainte de inceperea filmarilor, ne-am testat toti,
ca sa vedem la care din noi plantele dau alarma cea mai mare. Ei
bine, semnalul cel mai mare (aura care aparea pe ecran) aparea la
mine, pentru ca eu eram programata sa tai plantele, sa le stresez,
sa le provoc suferinta si dureri. Detectasera din tot grupul cine
urma sa fie “tortionarul” si lucrul acesta se vede pe film. Dar
apogeul acestor relatii ciudate s-a petrecut intr-una din zile, cand
ne-am dat seama ca ceva nu este in regula, fiindca semnalele
plantelor erau disperate, si pana sa ne dam seama, deasupra mea a
explodat un bec de iod. Am realizat atunci ca anticipasera
accidentul (receptionasera inainte semnalul defectiunii tehnice –
incalzirea becului). Am avut noroc ca nu mi-a luat parul foc. Dupa
cateva zile, am descoperit chiar cioburi de sticla in pielea
capului, dar am fost asa de incantati de faptul ca plantele
sesizasera intamplarea, incat nu ne-am mai controlat sa vedem daca
am patit ceva. Nu stiu daca mai exista filmul nostru, originalul se
pare ca a fost forfecat pentru nu stiu ce festivitate de partid.

**

*- Nu mai lipsesc decat vorbele, pentru ca plantele sa fie oameni…*

– Sa stiti ca am realizat si sistemul acustic. Unul dintre cei mai
buni electronisti pe care i-a avut Romania (a fost silit sa emigreze
in Canada) a realizat un aparat de transformare a semnalelor din
domeniul ultra-acustic, in domeniul obisnuit de frecventa. Apoi, am
introdus metoda grafica de inregistrare pe potentiometre si cea de
captare in infrarosu. Cand am inceput sa descifram, sa traducem
semnalele respective, ne-am trezit ca aveam semnale diverse, mergand
chiar pana la cele psihice, de natura sentimentala, deci
psihoempatie. O modificare energetica tradusa acustic arata cum
plantele tipa, plang, canta, se bucura, ba si mai mult, reactia lor
la diferiti stimuli: agresiune, auditii muzicale, stari de emotie,
patologie umana (semnalele respective au fost date in film). Pe de
alta parte, pot sa va spun ca experimentand pe ficus sau pe opuntia
(limba-soacrei) , plantele pe care le vedeti aici, in laborator,
prindeam postul de radio cel mai apropiat. Dar una dintre
experientele cele mai interesante a fost facuta la Peris, unde Elena
Cernei, cunoscuta interpreta de opera, avea un nuc imens, foarte
batran. Punand senzorii pe frunzele lui, am prins emisiunea de
muzica a lui Iosif Sava, vocea lui foarte clara. Deci, nucul nu
numai ca primea informatia si o retransmitea, dar avea si
capacitatea de a selecta frecventa pe care primea semnalul. Atunci
ne-am amintit ceea ce ne povesteau bunicii nostri: ca in timpul
razboiului, taranii ascultau radioul cu galene, lipind firele de un
cartof. Deci cartoful, fiind un organism viu, era sursa de obtinere
a informatiei. Toate experimentele acestea ne-au determinat la un
moment dat sa introducem un program de cercetare, dar n-am reusit,
deoarece se facea apel la metode care intersectau domenii interzise
la vremea aceea.

**

*Florile melomane*

*- Deci, plantele mai mari functioneaza ca si niste antene?
**Primesc si transmit semnale?*

– Da. Si pasul urmator a fost sa vedem daca nu cumva si propriile
noastre organisme interactioneaza cu plantele, sa vedem daca nu
cumva aceste fenomene sunt valabile pentru toate structurile vii. Si
atunci, am continuat experimentele incepute cu doamna Elena Cernei,
privind influenta empatica a gandului asupra plantelor. Mai intai,
ea canta ariile ei preferate din Carmen sau Trubadurul, si asta le
impresiona foarte tare pe plante (acul cromografului inregistra un
semnal al plantelor emis la auzul vocii ei). Dupa aceea, dadeam
foaia inapoi si pornea inca o data acul cromografului, in vreme ce
d-na Cernei canta aceleasi arii de opera, dar doar in gand. Ei bine,
semnalele obtinute erau similare. Plantele citeau gandurile! Imi
amintesc ca la realizarea filmului “Sensibilitatea plantelor” s-a
petrecut o alta intamplare ciudata. La cantecul Mariei Tanase, Cine
iubeste si lasa (interzis de regia muzicala, fiind considerat
mistic), plantele reactionau cu o sensibilitate acuta, mai ales la
incantatia “Cine iubeste si lasa/ Dumnezeu sa-i dea pedeapsa”;
aproape ca simteai durerea in reactia lor. Dupa demonstratiile cu
Elena Cernei, am cunoscut-o si pe Gabriela Cegolea, si ea cantareata
de opera (a facut experimente extraordinare privind sunetul). Incet,
incet, in jurul nostru s-au strans foarte multi specialisti si au
inceput sa apara fundamentari ale celor descoperite de noi. In 1987,
am luat premiul revistei “Flacara” pentru “atestarea fenomenului de
comunicare la plante”, desi la acea data ni se interzisese, deja,
cercetarea in acest domeniu. In 81, comunicarea plantelor era un
subiect periculos chiar si de gandit, pentru ca se implica ideea
informatiei pe care o furnizeaza in general materia, pana la nivelul
transmiterii de la distanta a informatiei – e vorba, deci, despre
hipnoza, telepatie, biostructura. Sigur ca lucrurile acestea existau
in literatura de specialitate din lume, dar accesul la ea a fost
foarte dificil pentru noi. Interesant a fost sa constatam, atunci
cand am putut folosi si noi acele surse de informatie, ca desi noi
modificasem conditiile de experimentare in comparatie cu
occidentalii, ajunsesem mai aproape de metodologia care sa
evidentieze asemenea fenomene.

*Un singur tipar in tot Universul: **Spiritul divin*

*- Glumind putin, credeti ca ar trebui sa mergem la concert cu
ghiveciul de flori melomane sub brat?*

– Nici chiar asa, dar daca am alege pentru auditiile noastre
de-acasa o muzica lipsita de agresivitate, clasica in special, acest
lucru le-ar prinde foarte bine, si plantelor noastre din apartament.
Imaginati-va ca vedeti in infrarosu cum “infloreste” aura, ca vedeti
fluidul acela stralucitor care apare in jurul ei cand planta se
bucura de muzica pe care i-o oferiti, ba chiar si de semnalul dat
prin gand.

De fapt, ar trebui sa incepem prin a fi buni cu toate fiintele din
jurul nostru, chiar daca nu vorbesc acelasi limbaj cu noi.

*- Ce-ati simtit dupa primele experimente, cand ati descoperit ca si
lumea plantelor este vie, ca vorbeste si simte la fel ca si noi?*

– Am inteles ca traim intr-o lume unde nu suntem singuri si unde nu
putem face orice. A fost o imensa bucurie, dar si inceputul unui
sentiment al responsabilitatii, pentru ca descoperi ca poti
influenta extrem de mult ceea ce este in jurul tau si invers,
actiunea tuturor fiintelor vii din aceasta lume poate avea influenta
asupra vietii tale. Pentru mine, a fost si confirmarea ideii de
unitate in diversitate a lumii vii, a descoperirii prezentei in
toate a spiritului, a energiei care anima orice structura vie sau
chiar nevie (aparent doar!) din lumea care ne inconjoara,
confirmarea identitatii modelelor la nivel micro si macro-cosmic.

*- Mi se pare mie sau vorbiti despre Dumnezeu?*

– In privinta aceasta, exista o disputa foarte aprinsa… Noi, toti,
am fost crescuti in ideea de evolutionism si consideram ca Universul
porneste de la simplu la complex, dupa care, probabil, exista un
colaps si reincepe un alt ciclu. Sunt o multime de teorii in acest
sens. As vrea sa spun, totusi, ca elementele sistemului evolutionist
merg din punct de vedere logic pana la nivelul de maimuta. Dar de la
maimuta la om, acest hiatus care apare, aceasta ruptura de veriga,
lipsa de dovezi, ne face sa ne intrebam cum a aparut, totusi, omul,
in forma lui cu ratiune? Pornind de aici, lovindu-ne tot timpul de
intrebari si raspunsuri, s-a pus problema existentei campului
fundamental, a faptului ca toate structurile vii si nevii au un
model informational, adica sunt patrunse de spiritul lui Dumnezeu.

Dumnezeu e in toate. Eu sunt convinsa de existenta sa. E mai putin
relevant pentru dvs. daca va spun asta. Important este ca,
intr-adevar, exista acel cineva care iti programeaza de la inceput
viata. De aici apare ideea de determinism, de aici apare ideea ca
intamplarile nu sunt simple intamplari.

**

*Piramida de la Pitesti*

*”E bine ca omul sa traiasca acolo unde a baut prima apa”*

*- O alta realizare “miraculoasa” care va apartine este si piramida
de la Pitesti , construita in epoca Ceausescu. **Cum ati izbutit sa
obtineti acordul autoritatilor comuniste, in legatura cu o idee atat
de noua si de “bizara”?*

– Nu-mi explic nici acum, dupa atatia ani. Stiu numai ca ministrul
Florescu Mihai, care era la Consiliul National de Stiinta si
Tehnologie, a vazut modelul facut de mine in miniatura (pe care il
foloseam pentru studiul efectului de piramida) si m-a intrebat daca
nu cumva am proiectul si pentru o piramida mai mare. M-am mirat si
eu cand am zis: “Sigur ca da” si, desi nu ma pricepeam la
constructii, piramida a aparut. Am fost ajutata de doi ingineri
arhitecti, care au realizat planurile la scara 1:10 fata de piramida
lui Keops, respectand toti parametrii piramidei din Egipt.Cu toate
ca ulterior ni s-au pus multe piedici, am fost mirata sa constat ca
am fost sprijinita in acea perioada de o serie de personalitati din
domeniul politic, oameni foarte pasionati in intimitatea lor de
asemenea domenii de cunoastere. Cert este ca piramida a fost
terminata cu bine in 1985. Mai dificil a fost atunci cand Elena
Ceausescu s-a oferit sa o viziteze, dar toata lumea m-a ajutat ca
piramida sa nu fie vizitata. Cuplul prezidential a trecut numai pe
deasupra, cu elicopterul, dar de sus se vedea ca o instalatie
obisnuita. Oficial, ea a fost construita ca statie-pilot de urmarire
a actiunii unor organisme (alge, bacterii) asupra apelor uzate,
pentru purificarea lor. S-au facut si multe studii privind
fenomenele de cristalizare, de polimerizare a rasinilor, studii de
germinare rapida, de accelerare a proceselor de crestere.

Dar adevarata noastra batalie cu instalatia de la Pitesti a fost
pentru a demonstra efectul de forma (al piramidei) asupra apei.

In piramida, apa se energizeaza si ajunge sa fie o apa primara, cum
sunt apele plate, necontaminate. Pe masura ce se adauga in molecula
de apa cate o particula – ca e de metal, ca e de nemetal sau saruri
– i se schimba informatia initiala si incepe o deformare a ei, care
duce la o deformare a actiunii sale. Apa este, si ea, purtatoare de
informatie. Aceasta este de altfel una din temele noastre de
cercetare, si chiar am mers la brevetare cu cateva proiecte.

*- Cine avea acces in piramida de la Pitesti si in ce conditii se
lucra acolo?*

– Intrarea era permisa numai sub semnatura ministrului si a mea. De
ce? Pentru a nu vulgariza sau pentru a nu aduce informatii eronate
in mediatizarea acestui proiect. In toata aceasta activitate, un
mare ajutor am primit din partea colectivului de acolo, fara de care
n-as fi putut reusi. Din cauza fenomenelor speciale care se petrec
in interiorul piramidei (metoda de scanare pe un computer, realizata
de doi colegi ingineri, arata ca dincolo de imaginea fotografica a
piramidei se mai vad si alte imagini, care se datoreaza existentei
unui alt tip de informatii), timpul maxim de lucru acolo este de
doua ore pe zi.

*- Care a fost ecoul in strainatate al realizarii acestei constructii?*

– Toata lumea a fost frapata si se intreba cum am reusit noi s-o
construim. A fost o surpriza pentru Vest faptul ca noi am reusit sa
ridicam la Pitesti o replica a piramidei lui Keops, la scara 1:10
si, drept urmare, la Geneva, in 1992, am luat medalia de argint; tot
in acelasi an, la Budapesta, ni s-a dat medalia de aur pentru
activitatea in ecologie, iar in 1993 am luat Marele Premiu la
Salonul International de Inventica de la Nurnberg, Germania, unde
iarasi a fost o surpriza pentru cele 64 de tari prezente acolo, ca
grupul acela de romani a luat Marele Premiu. Dar, intre timp, noi
realizasem inca o instalatie similara, cu ajutorul unitatii militare
auto-moto 02210 din Bucuresti, asa ca si aceasta realizare a fost
rasplatita prin Marele Premiu de la Nurnberg si prin cele doua
medalii de aur primite. A urmat Bruxelles, unde am luat Medalia de
aur la Salonul de Inventica si Premiul special al Organizatiei
Mondiale pentru Proprietatea Intelectuala, prilej cu care juriul a
tinut sa precizeze ca tarile din Vest au gresit netinand cont pana
acum de potentialul uman al Romaniei.

*- Cu atatea succese internationale, cum se face ca n-ati ramas
peste hotare, in atatea calatorii pe care le-ati facut? Ce v-a tinut
aici?*

– In primul rand, pana in 89 n-am avut voie sa ies din tara, decat
in tarile foste socialiste. Functiona, probabil, un sistem de
garantie. Am pierdut, astfel, doua burse, una oferita de Suedia, in
programul international de energie, si o bursa in Germania. In
octombrie 1989, am fost pentru prima data in China, lucru care
pentru mine a fost extraordinar, vreau sa va spun ca pentru
cercetarea chineza am un deosebit respect. Dupa aceea, in 90, am
fost invitata in Grecia si asa a inceput, intr-un fel, iesirea mea
in lume, dar ideea de a ramane in alta tara nu m-a tentat niciodata.
Poate e si varsta; dar nu stiam cum sa “tropai” sa ajung mai repede
acasa. Si nici sotul meu, care a avut o bursa Humboldt de un an de
zile in Germania si care are o educatie si o mentalitate in stil
nemtesc (Stoica Godeanu, cercetator principal I, director la
Institutul de Ecologie Aplicata Bucuresti), nu si-a dorit aceasta
aventura. Si eu, si el, suntem mai putin aventurieri in viata si mai
mult in stiinta, aici, da, suntem chiar foarte aventurieri. Si pe
urma, stiti cum spunea Coanda: “E bine ca omul sa traiasca acolo de
unde a baut prima apa!” (e vorba de memoria apei, un alt subiect
care m-a pasionat si despre care am putea purta o discutie
separata). Dimpotriva, la expozitiile si saloanele de inventica la
care am fost, am simtit chiar o nuanta de nationalism care nu imi e
caracteristica, in sensul ca simteam nevoia sa demonstrez ce facem
noi aici si ca nu-mi e rusine ca sunt romanca. Nivelul potentialului
creator in Romania este destul de ridicat, si eu sunt foarte
multumita de studentii pe care ii am. Se ridica o generatie in care
am foarte mare incredere. Sunt sigura ca nivelul cercetarii
romanesti va fi sustinut de acesti tineri. Sigur ca nu sunt toti
geniali, dar cei buni sunt in numar suficient de mare, ca eu sa fiu
optimista.

: Fenomenal

 



Categories: Articole de interes general

1 reply

  1. Este uimitor, absolut fantastic.
    Când a fost realizat interviul de mai sus? Care este evoluția lucrurilor în acest domeniu?
    Cu respect Traian

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: