Apocalipsa 4 B –

Aceasta este o completare la studiul publicat anterior (aici).

Primul lucru pe care-l vede Ioan în cer este și cel mai important dintre toate: tronul ceresc:

„Şi iată că în cer era pus un scaun de domnie, şi pe scaunul acesta de domnie şedea Cineva“ (Apoc. 4:2).

Cuvântul „tron“ apare de 14 ori în acest capitol și de 46 de ori în toată cartea. Toate celelalte lucruri din cer pălesc în comparație cu tronul descris în capitolul 4 al Apocalipsei și cu Mielul lui Dumnezeu descris în capitolul 5.

Tronul este important pentru că pe el stătea Cineva. Ioan manifestă reticența evreiască și nu pronunță numele lui Dumnezeu, dar este clar despre cine este vorba. „Cineva“ stă pe tron și conduce toate lucrurile. Aceasta este marea realitate și marea speranță a lumii. Istoria nu este un produs al haosului și un rezultat al întâmplării. Există un „Cineva“ care domnește peste toate și care le hotărăște pe toate. Chiar și în cele mai cumplite catastrofe este bine să ne aducem aminte despre acest lucru:

„Domnul stătea pe scaunul Lui de domnie când cu Potopul şi Domnul împărăţeşte în veci pe scaunul Lui de domnie“ (Psalmi 29:10).

Este foarte important să înțelegem că acest tron nu se află într-un palat, ci într-un Templu! Cartea ne va spune mai multe despre acest lucru (Apoc. 7:15; 14:6-15, 18). Acum este suficient să spunem că tronul nu este legat doar de un centru de putere, ci de un centru de închinare și adorare. Dumnezeu nu se izolează de creaturile Sale în solitudinea singulară a unui palat, ci se bucură să fie împreună cu ele, în mijlocul lor, în Templul Său, în epicentrul sfințeniei absolute, răspândindu-Se în dragoste peste toate creaturile.

Descrierea lui Ioan ne spune suficient ca să înțelegem că suntem în fața lui Dumnezeu:

„Cel ce şedea pe el avea înfăţişarea unei pietre de iaspis şi de sardiu şi scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smarald la vedere“ (Apoc. 4:3).

Ca și în descrierea făcută de profetul Ezechiel, Dumnezeu este reprezentat de culori aprinse, înflăcărate. El este un foc mistuitor. Iaspisul mai apare încă o dată în finalul Apocalipsei:

„Şi mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se pogora din cer de la Dumnezeu, având slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatră prea scumpă, ca o piatră de iaspis, străvezie ca cristalul“ (Apoc. 21:11).

Ce învățăm despre iaspis este că se aseamănă cu cristalul pur și strălucitor care înmulțește la nesfârșit strălucirea luminii.

fc88fc2ccc2d5aa7c7ca702b320f6a32

Cealaltă piatră pomenită este sardiul. Orașul în care se afla una din bisericile căreia i-a scris Domnul în primele capitole își trage numele de la escavările de acolo. Piatra de sardis era de culoare roșiatică cu nuanțe de rubin însângerat. Prezența pietrei într-una din insulele Mediteranei i-a atras numele de Sardinia.

Înfățișarea Celui ce ședea pe tron impunea o teamă sfântă. Totul era clar, aprins ca un foc mistuitor (Deut. 4:24; Evrei 12:29) și înfiorător la privire. Aceasta a fost și reacția profetului Daniel când s-a întâlnit cu tronul divin:

„Mă uitam la aceste lucruri până când s-au aşezat nişte scaune de domnie. Şi un Îmbătrânit de zile a şezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada şi părul capului Lui era ca nişte lână curată; scaunul Lui de domnie era ca nişte flăcări de foc şi roţile Lui, ca un foc aprins. Un râu de foc curgea şi ieşea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Îi slujeau şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui“ (Daniel 7:9-10).

Mai este încă un lucru pe care-l putem spune despre aceste două pietre prețioase. Sardiul și Iaspisul și sunt prima și, respectiv, ultima din pietrele purtate pe pieptarul Marelui Preot:

„Să faci apoi pieptarul judecăţii, lucrat cu măiestrie, să-l faci din aceeaşi lucrătură ca efodul; să-l faci din aur, din fir albastru, purpuriu şi cărămiziu şi din in subţire răsucit. Să fie în patru colţuri şi îndoit; lungimea lui să fie de o palmă şi lăţimea, tot de o palmă. În el să ţeşi o ţesătură de pietre, şi anume patru rânduri de pietre: în rândul întâi, un sardonix, un topaz şi un smaragd; în al doilea rând, un rubin, un safir şi un diamant; în al treilea rând, un opal, un agat şi un ametist; în al patrulea rând, un hrisolit, un onix şi un iaspis. Aceste pietre să fie legate în ferecătura lor de aur. Să fie douăsprezece, după numele fiilor lui Israel, săpate ca nişte peceţi, fiecare cu numele uneia din cele douăsprezece seminţii. (Exod 28:15-21).

Ele reprezintă pe întâiul și ultimul născut din semințiile lui Israel. Iaspisul îl reprezintă pe Ruben, iar Sardiul pe Beniamin. În contextul în care Apocalipsa face parte din grupul de cărți ,,evreiești“ ale Noului Testament, s-ar prea putea ca vedenia să-L prezinte pe Dumnezeu în relația Legământului pe care l-a stabilit cu poporul Israel. Este un mesaj că Dumnezeu nu i-a lepădat și nu Și-a sfârșit încă planul cu ei. Vom vedea lucrul acesta și mai clar când ne vom întâlni cu cei 144.000 de martori, câte 12.000 din fiecare seminție a lui Israel.

Și încă un amănunt: Ruben, reprezentat prin Iaspis, se traduce prin „Iată Fiu“, iar Beniamin, reprezentat prin Sardiu, se traduce prin „fiul dreptei“. Nu s-ar putea oare ca aceste două pietre așezate pe tronul ceresc să vorbească lumii exact despre Fiul trimis de Dumnezeu pe pământ și așezat acum la dreapta măririi în ceruri? Nu este El oare „chipul Dumnezeului Celui nevăzut“?

___________________________

După ce am văzut tronul și ce este pe tron să aruncăm o privire la ce este în jurul tronului:

„ … și scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smarald la vedere“ (Apoc. 4:3b).

Este o contradicție de termeni și numai o altă rânduială a luminii și a culorilor, mult mai complexă decât cea de pe pământ o poate pătrunde. Un curcubeu este rezultatul refracției luminii albe, dar Ioan ne spune că fondul acestui curcubeu era „ca o piatră de smarald“, adică verde!

revelation-4-5

Am văzut multe curcubee, dar nici unul n-a apărut pe fond verde. Poate că în grupul de culori ale curcubeului cea verde a fost mai aprinsă, mai dominantă sau poate că undele curcubeului pluteau sărbătorește peste această culoare. Cel mai rezonabil este să recunoaștem că nu știm precis despre ce este vorba, nu să facem ce a făcut Mahomed și religia islamică … Plecând de la acest verset al tronului ceresc, ei au preluat ideea că puterea, domnia și împărăția lui Dumnezeu se va răspândi pe pământ sub flamura unui steag verde. Acesta este motivul pentru care toate țările islamice au pe steag culoarea verde.

Curcubeul este semnul legământului încheiat de Dumnezeu cu oamenii după potop, promisiunea Lui că, prin har, nu va mai distruge pământul prin intermediul apelor.

Mai mult, pe pământ noi vedem curcubeul doar ca pe un arc, dar în cer, Ioan l-a văzut întreg, ca un cerc în jurul tronului divin. La fel l-a văzut și profetul Ezechiel:

„Ca înfăţişarea curcubeului, care stă în nor într-o zi de ploaie, aşa era şi înfăţişarea acestei lumini strălucitoare, care-l înconjura. Astfel era arătarea slavei Domnului“ (Ezec. 1:28)

Forța și puterea distrugătoare de pe tron este ținută în frâu de promisiunile harului. Dumnezeu ar putea distruge lumea aceasta doar cu o privire, doar cu un gând, dar a ales să fie credincios promisiunilor Lui făcute în favoarea noastră. În Christos, toate promisiunile sunt „Da“ și ,,Amin“ (2 Cor. 1:19-20).

________________

Tot în jurul tronului Ioan a mai văzut douăzeci și patru de tronuri:

„Împrejurul scaunului de domnie stăteau douăzeci şi patru de scaune de domnie; şi pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci şi patru de bătrâni, îmbrăcaţi în haine albe şi pe capete aveau cununi de aur“ (Apoc. 4:4).

Este foarte greu să presupunem cine sunt acești douăzeci și patru de bătrâni. John MacArthur este de părere că ei nu sunt în nici un caz îngeri, pentru că îngerii nu stau pe tronuri ca să exercite autoritate proprie („În adevăr, nu unor îngeri a supus El lumea viitoare despre care vorbim“ – Ev. 2:5), nu sunt nici reprezentanții lui Israel, pentru că Israelul nu este mântuit până după Necazul cel Mare, nu sunt nici două grupe de 12, unii reprezentanți ai celor 12 seminții ale lui Israel, iar ceilalți sunt apostolii Domnului, pentru că n-avem nici o bază exegetică pentru o asemenea împărțire. Cel mai probabil, în opinia lui John MacARthur este că cei douăzeci și patru reprezentă biserica proslăvită, așezată prin Christos alături de El pe scaunul de domnie al cerului. Care este părerea mea? Ca întotdeauna, părerea mea este părerea Domnului și pentru că El nu și-a exprimat-o în text rămân strict la ceea ce n-a zis El.

Un amănunt esențial în terminologia greacă a textului este că bătrânii aceia poartă pe cap nu „diademe“ semn al unei autorități dăruite, ci ,,stefanos“, cununile biruitorilor în curse sau lupte. Este diferența dintre coroană și cunună!

_______________________

Tot înaintea scaunului de domnie erau așezate „șapte lămpi de foc, care sunt cele șapte duhuri ale lui Dumnezeu“ (Apoc. 4:5b). Este o înfățișare a Duhului Sfânt nu ca Mângâietor (Ioan 16:5-15), ci ca Mânie dezlănțuită a dumnezeirii. Acesta este tema principală din toată descrierea: Ioan Îl vede pe Dumnezeu în toată gloria pornit să judece pământul:

„Din scaunul de domnie ieşeau fulgere, glasuri şi tunete“ (Apoc. 4:5a)

Furtuna mâniei divine era gata să se dezlănțuie. „În fața scaunului de domnie mai este un fel de mare de sticlă, asemănătoare cu cristalul“ (Apov. 4:6a). O mare fără valuri și zbucium. Este liniștea de dinaintea furtunii.

____________________

Următorul element pe care-l vede Ioan în jurul tronului sunt cele patru făpturi vii:

„În mijlocul scaunului de domnie şi împrejurul scaunului de domnie stau patru făpturi vii, pline cu ochi pe dinainte şi pe dinapoi. Cea dintâi făptură vie seamănă cu un leu; a doua seamănă, cu un viţel; a treia are faţa ca a unui om; şi a patra seamănă cu un vultur care zboară. Fiecare din aceste patru făpturi vii avea câte şase aripi şi erau pline cu ochi de jur împrejur şi pe dinăuntru. Zi şi noapte ziceau fără încetare: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!” (Apoc. 4:6b-8).

Cele patru nu sunt îngeri, nici fiare ale câmpului. Ioan le numește generic „făpturi vii“, pentru că nu este familiar cu ele. Noi însă ar trebui să le cunoaștem pentru că ne-am mai întâlnit cu ele și în cartea lui Isaia și în cartea lui Ezechiel.

„Serafimii stăteau deasupra Lui (a Domnului, care stătea pe scaunul de domnie) și fiecare avea șase aripi: cu două își acopereau fața (să nu privească direct slava lui Dumnezeu), cu două își acopereau picioarele (pentru că locul acela este sfânt) și cu două zburau. Strigau unul la altul și ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oștirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!“ (Isaia 6:2-3).

Cartea Ezechiel, care este cartea slavei lui Dumnezeu, ne-a familiarizat deja cu înfățișarea heruvimilor:

„Tot în mijloc, se mai vedeau patru făpturi vii, a căror înfăţişare avea o asemănare omenească. Fiecare din ele avea patru feţe şi fiecare avea patru aripi. Picioarele lor erau drepte şi talpa picioarelor lor era ca a piciorului unui viţel şi scânteiau ca nişte aramă lustruită. Sub aripi, de cele patru părţi ale lor, aveau nişte mâini de om şi toate patru aveau feţe şi aripi. Aripile lor erau prinse una de alta. Şi, când mergeau, nu se întorceau în nicio parte, ci fiecare mergea drept înainte.
Cât despre chipul feţelor lor era aşa: înainte, toate aveau o faţă de om; la dreapta lor, toate patru aveau câte o faţă de leu; la stânga lor, toate patru aveau câte o faţă de bou, iar înapoi, toate patru aveau câte o faţă de vultur. Aripile fiecăreia erau întinse în sus, aşa că două din aripile lor ajungeau până la cele învecinate, iar două le acopereau trupurile. Fiecare mergea drept înainte, şi anume, încotro le mâna duhul să meargă, într-acolo mergeau, iar în mersul lor nu se întorceau în nicio parte.
În mijlocul acestor făpturi vii era ceva ca nişte cărbuni de foc aprinşi, care ardeau, şi ceva ca nişte făclii umbla încoace şi încolo printre aceste făpturi vii; focul acesta arunca o lumină strălucitoare şi din el ieşeau fulgere. Făpturile vii însă, când alergau şi se întorceau, erau ca fulgerul“ (Ezec. 1:5-14).

Este înfățișarea heruvimilor însărcinați cu păzirea slavei divine. Ei sunt cavalerii de la curtea regală a cerului. Mult mai mari în putere și autoritate decât îngerii, heruvimii sunt cela mai apropiate „făpturi vii“ care stau în apropierea lui Dumnezeu și nu-i lasă pe alții să se apropie. Ei stau în zbor continuu, ca niște helicoptere gata oricând de acțiune.

Când Adam și Eva s-au făcut vinovați de neascultare, un grup de heruvimi le-a interzis întoarcerea la pomul vieții:

„Astfel a izgonit El pe Adam, şi, la răsăritul grădinii Edenului, a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii (Gen. 3:24).

În Cortul întâlnirii, deasupra capacului Ispășirii de pe chivot erau doi heruvimi ocrotitori ai slavei:

„Să faci doi heruvimi de aur, să-i faci de aur bătut la cele două capete ale capacului ispăşirii; să faci un heruvim la un capăt şi un heruvim la celălalt capăt; să faceţi heruvimii aceştia ieşind din capacul ispăşirii la cele două capete ale lui.

Heruvimii să fie cu aripile întinse pe deasupra, acoperind cu aripile lor capacul ispăşirii, şi cu feţele întoarse una spre alta; heruvimii să aibă faţa întoarsă spre capacul ispăşirii“ (Exod 25:18-20).

Pentru că era Cortul lui Dumnezeu, în toată țesătura cortului au fost așezate chipurile heruvimilor:

„Cortul să-l faci din zece covoare de in subţire răsucit şi din materii vopsite în albastru, purpuriu şi cărămiziu; pe el să faci heruvimi lucraţi cu măiestrie“ (Exod 26:1).

Tot în cartea lui Ezechiel ni se vorbește despre unul din cei mai mari și mai importanți heruvimi, un adevărat Luceafăr al zorilor, distinct în strălucire de toți ceilalți. Cine este? Îl cunoașteți și a fost entitatea spirituală malefică din spatele împăratului Tirului. Războiul dintre el și Dumnezeu va ține până la vremea sfârșitului:

„Fiul omului, fă un cântec de jale asupra împăratului Tirului şi spune-i: ‘Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Ajunseseşi la cea mai înaltă desăvârşire, erai plin de înţelepciune şi desăvârşit în frumuseţe.
Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonic, cu topaz, cu diamant, cu hrisolit, cu onix, cu iaspis, cu safir, cu rubin, cu smarald şi cu aur; timpanele şi flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua când ai fost făcut.
Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu şi umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare.  Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua când ai fost făcut până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine.
Prin mărimea negoţului tău te-ai umplut de silnicie şi ai păcătuit; de aceea te-am aruncat de pe muntele lui Dumnezeu şi te nimicesc, heruvim ocrotitor, din mijlocul pietrelor scânteietoare. 
Ţi s-a îngâmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat înţelepciunea cu strălucirea ta. De aceea, te arunc la pământ, te dau privelişte împăraţilor.
Prin mulţimea nelegiuirilor tale, prin nedreptatea negoţului tău, ţi-ai spurcat locaşurile sfinte, de aceea scot din mijlocul tău un foc, care te mistuie, şi te prefac în cenuşă pe pământ, înaintea tuturor celor ce te privesc. Toţi cei ce te cunosc între popoare rămân uimiţi din pricina ta; eşti nimicit şi nu vei mai fi niciodată!»’ ” (Ezec. 28:12-19).

Tirul a fost pentru o vreme „scaunul Satanei“ aici pe pământ, locul în care Lucifer, opozantul lui Dumnezeu, a urzit planuri împotriva lui Israel și a planului divin.

Este zadarnic să încercăm o reprezentare a heruvimilor. Ei evoluează în dimensiunile unui alt „cer“ , dincolo de proprietățile materiale din lumea noastră. Ioan a văzut, n-a înțeles, dar a consemnat. Noi citim, nu înțelegem, dar credem.

Iată numai una din descrierile imposibil de explicat în ideea noastră de „spațiu“:

„În mijlocul scaunului de domnie şi împrejurul scaunului de domnie stau patru făpturi vii, pline cu ochi pe dinainte şi pe dinapoi“ (Apoc. 4:6).

Cum poate „ceva“ sau „cineva“ să fie concomitent și în mijlocul scaunului de domnie și împrejurul scaunului de domnie“ ? Îmi veți răspune, și veți avea dreptate: Ca și Îngerul Domnului, căci este scris:

„Îngerul Domnului tabără în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie“ (Psalmi 34:7).

La fel a fost și manifestarea lui Dumnezeu față de Moise, care a fost scos pentru câteva clipe din lumea obișnuită și a văzut ceva din infinitatea prezenței divine. Dumnezeu a putut fi atunci concomitent și lângă Moise pe stâncă, și în trecere prin fața lui:

„Moise a zis: „Arată-mi slava Ta!” Domnul a răspuns: „Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea şi voi chema Numele Domnului înaintea ta; Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur şi am milă de cine vreau să am milă!” Domnul a zis: „Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască!” Domnul a zis: „Iată un loc lângă Mine; vei sta pe stâncă. Şi când va trece slava Mea, te voi pune în crăpătura stâncii şi te voi acoperi cu mâna Mea până voi trece. Iar când Îmi voi trage mâna la o parte de la tine, Mă vei vedea pe dinapoi; dar Faţa Mea nu se poate vedea” (Exod 33:18-23).

Heruvimii văzuți de Ioan în jurul tronului erau gata să execute ordine. Ei sunt pomeniți de treisprezece ori în cartea Apocalipsa. Vor ieși de la tronul din Templul ceresc cu însărcinarea de a manifesta slava lui Dumnezeu în potirele mâniei revărsate peste pământ (Apoc. 6:1, 6; 7:11; 14:3; 15:7).

_________________

Cartea Apocalipsa prezintă un „Oratoriu al Creației“. Cântările încep de la tronul din mijloc și cuprind apoi toată creația.

La început cântă doar cele patru făpturi vii, un veritabil quartet al slavei:

„Fiecare din aceste patru făpturi vii avea câte şase aripi şi erau pline cu ochi de jur împrejur şi pe dinăuntru. Zi şi noapte ziceau fără încetare: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!” (Apoc. 4:8)

Cântarea trece apoi la cei douăzeci și patru de bătrâni așezați în jurul tronului:

„Când aceste făpturi vii aduceau slavă, cinste şi mulţumiri Celui ce şedea pe scaunul de domnie şi care este viu în vecii vecilor, cei douăzeci şi patru de bătrâni cădeau înaintea Celui ce şedea pe scaunul de domnie şi se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, îşi aruncau cununile înaintea scaunului de domnie şi ziceau: „Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!” (Apoc. 4:9-11).

Capitolul 5 adaugă scenei momentul în care celor patru făpturi și celor douăzeci și patru de bătrâni li se adaugă instrumentele muzicale:

„Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o alăută şi potire de aur, pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor. Şi cântau o cântare nouă şi ziceau: Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile, căci ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.  Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru şi ei vor împărăţi pe pământ!” (Apoc. 5:8-10).

Cântarea trece apoi la o strofă în care se alătură și mulțimea îngerilor:

„M-am uitat şi, împrejurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii şi în jurul bătrânilor, am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii şi mii de mii.  Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!” (Apoc. 5:11-12).

Oratoriul atinge apogeul când toate făpturile create proclamă împreună slava lui Dumnezeu:

„Şi pe toate făpturile, care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: „Ale Celui ce şade pe scaunul de domnie şi ale Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!”  Şi cele patru făpturi vii ziceau: „Amin!” (Apoc. 5:13-14).

Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ şi s-au închinat Celui ce este viu în vecii vecilor!

Primele două cântări ale Oratoriului ceresc Îi laudă pe Dumnezeu pentru Creație, iar următoarele două Îl laudă pentru lucrarea de Răscumpărare, cea de a cincea fiind o încununare a tuturor celorlalte.

Este o imagine a veșniciei: Dumnezeu locuiește în templul creației răspândind în jur dragoste și binecuvântări, iar toate făpturile create îl laudă și-i mulțumesc, adorându-L. Grup celor douăzeci și patru de bătrâni se aruncă cu fața la pământ și-și depun cununile la picioarele tronului. Apocalipsa ne prezintă șase ocazii în care se întâmplă asta (Apoc. 4:10; 5:8, 14; 7:11; 11:16; 19:4).



Categories: Studiu biblic

3 replies

  1. CU ADEVARAT o lucrare de Apocalipsa scrisa extraordinar de corect si cinstit! Drept vorbind, Rev. Branzei, nu este egalat de niciun pastor baptist in diaspora Romana de generatia lui. Sa fie clar! Noi, in legea SUA de magnitudine constitutionala nu avem astfel de distincte persoane ca Rev. Branzai sa vorbeasca cu asa mare putere in fata tribunalelor federale ca Rev. Branzei. Nici macar imaginea lui Rev. Branzei nu o are nimeni in tribunalele noastre, dapaimite felul asa de articulat de vorbire si excelenta prezentare a subiectului de vorbire! Colegul meu (cu care am lucrat ani de zile) a fost Judecator-Sef al Statului meu de resedinta, dar nici pe el nu l-as pune la egalitate cu Rev. Branzai. Nici ca imagine si nici ca prezentator de calibru. Nici vorba! Dar…sa trec la alt subiect, mai important, adica despre liderii crestinismului. Noi, Romanii cunoastem un asa zis “lider” (care a fost “lider” cindva ca si cei din Bucuresti). Numele lui este Iosif Tzon. Acum este emigrant in America, pe-aici prin Portland, Statul Oregon, avand o mica bisericutza sub conducerea lui. Se stie (Romanian baptist public) ca el a fost exclus din cultul baptist de mai multi ani. Mai jos, am scris despre ignoranta lui drastica , ca lider baptist, la adresa Cuvintelor lui Christos care au fost luate cu asalt de unii traducatori ai textului Noului Testament original in Greaca inspirat de Duhul Sfant. Iata textul: Rev. Iosif Tzon scrie: “Dar oricum, eretic categoric nu sunt.” OK, let’s see, if his statement is in sync with biblical revealed facts? For a legal ignorant, small heresies or big heresies don’t matter! Why? Because the translator of the New Testament has decided both issues, and no one is permitted to question his translation! However, IF a neutral person looks carefully at the 114 words which replaced the Greek word “ekklesia” in the Original Inspired Greek New Testament Text, it will quickly be noted that the Romanian and British Bible Society translator intentionally “supplanted” 114 times the original word “ekklesia” [just as it appears in the King James Version (KJV]. As loyal Christians, do we really have to be concerned when any Bible translator is fooling around with the very Words of Christ Jesus–the Almighty who has ALL POWER in heaven and on earth? Of course, we must and should be very concerned. Read text of Matthew 16:18 and Acts 20:28 with your own eyes and the remaining 112 verses alluded to above! Did Iosif Tzon (as a self-proclaimed Baptist leader) really cared that Jesus Words in the Romanian or English translation were intentionally SUPPLANTED by the respective translators? Let’s be very clear: Even ONE WORD that Jesus Christ the Lord spoke in the original text is TOO MUCH of a fooling around with His Words! Period! He gave permission to no mortal men and women to be fooling around with His Words of Life! Yes, HIS WORDS OF LIFE–that’s what He said about HIS OWN WORDS which we read in the Gospel of John! [John 6:63-70)]. So in closing, does Iosif Tzon or any other baptist leader is CONCERNED IF the Words of Life (alluded to above) are being supplanted in the Romanian translation of the Bible? (or even in the English translation of the Bible?). And, is the Inspired Original Greek Text needs to be STUDIED by every such baptist or Christian leader–as the Greek New Testament Inspired Text commands? (2 Timothy 2:15). OK, if Iosif Tzon is not “eretic” then is he an ignorant towards the Inspired Greek Text of the New Testament? Well, by being ignorant–even drastic ignorant– it demonstrates his lack of real interest to the Words of Jesus! Only one Word is too much to IGNORE for a professing Bible teacher like Iosif Tzon. Hello…what is he thinking about and doing to the Words of Life? That’s the big question his critics should ask of him! After all, he is just a legal ignorant who relies upon shabby translations (like most Christian leaders) without diligently studying the Inspired Text–like Bereans did! I wonder what Jesus Christ has to say to all of the above, seeing that His Words are being supplanted in various Bible translations? Is that not fooling around with His very Words?

Trackbacks

  1. Apocalipsa 4 B – – Blog Creștin Ardelean Viorel

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: