Marea buclă europeană IV – valoarea fluctuantă a valorii

Ieri am mers mult pe jos și am obosit toți. Pe mine m-a durut rău spatele. Când am ajuns la Trocadero, de unde se vede în zare turnul Eiffel, le-am spus celorlalți că mă duc să mă așez pe o bancă de piatră, mai departe de mulțimea înghesuită să-și facă poze cu turnul. Ceilalți au rămas vrăjiți de măiestria unui fotograf din Africa care aduna o mulțime de clienți cu pozele lui ,,speciale“. Studiase unghiurile perspectivei și-i așeza pe clienți în poziții aparent caraghioase, dar din care părea că țin turnul cu două degete de vârf sau îl au în căușul palmelor făcute în formă de inimă. Lumea se amuza copios, mai ales de  pozițiile caraghioase în care erau puși să pozeze oamenii. ,,Ia uită-te domnule, mi-am zis. Nu mi-aș fi închipuit un african valoros în arta fotografică“.

Așezat pe bancă, într-o aglomerație de francezi, m-am trezit că am nimerit tocmai lângă două tinere americance. Erau frumoase foc. Una trăgea tare dintr-o țigare și eram gata să plec de lângă ele din cauza asta, când m-a prins de suflet conversația pe care tocmai o aveau.

,,Sh **it! Sh**it. Mi-au zis de acasă că am să fiu emoționată să văd turnul Eiffel. Nimic. Doar o piesă imensă de metal urât de șantier. Un Sh**it! Nu simt nimic. Nici o emoție. N-are nici o valoare. Maică-mea m-a trimis aici cu vise mari. Mi-a zis că poate găsesc un tip înalt și frumos și mă apuc să-i fac niște nepoți. S-o creadă ea. N-am găsit nici un om de valoare. Toți sunt niște animale mizerabile. Am speriat-o un timp pe mama că făceam ,,dating“ cu un dominican scund și urât, tot o piesă de sh**it. Nu-i nimic să merite să trăiești. Doar lucruri, lucruri și iar lucruri. Nici o valoare adevărată.“

M-am rugat pentru ea și aș fi vrut să-i spun ceva. Mi-ar fi plăcut să îi spun că valoarea nu se caută în afara noastră, ci înăuntrul nostru, iar lucrurile privite capătă valoare doar atunci când le acordăm valoarea sentimentelor noastre. Mi-ar fi plăcut să-i spun că este ca și cu banii. Când n-ai bani în buzunar, toate din jur sunt doar lucruri fără valoare care nu te interesează. Când ai însă bani, lucrurile devin dintr-o dată posesiuni probabile și te uiți la ele cu alți ochi. Mi-ar fi plăcut să le spun că așa este și cu dragostea. Când se trezește dragostea în inimă pentru cineva, persoana aceea devine deodată dintr-un animal obsedat numai de sex într-un prinț fermecător, un bulgăre de aur pentru care ești gata să dai tot, chiar și viața.

Mă tot gândem cum să-mi formulez gândurile astea într-un fel care să nu le jignească. Erau doar două ,,pițipoance“, două puștoaice de aproximativ 18 ani, cu năsucurile cârne ridicate în vânt și pe obraz cu aere de blazare, cu o morgă mândră de batjocoritoare plictiseală. Tocmai mă gândeam să mă întorc spre ele și să deschid gura, când s-au ridicat să plece, acre și agresiv țanțoșe. Două americance tipice pe care le urăsc toți europenii. Le-am văzut, le-am ascultat, dar n-am putut să le ajut cu nimic. „N-a fost să fie“, mi-am zis și m-am rugat să le găsească Dumnezeu un evanghelist mai îndrăzneț și mai priceput decât mine …

Azi, după repetiția corului bărbătesc a fost în grup o mică contrazicere. Aveam un singur autobuz și două grupuri care doreau să fie duse în două locuri diferite, spațial diametral opuse. Eu stăteam liniștit pe o bancă din spatele sălii și-l priveam cu admirație pe Sami Prelipceanu străduindu-se priceput să nu supere pe nimeni. Greu de făcut, aproape imposibil. Unii doreau să fie duși la turnul Eiffel și la o plimbare cu barca pe Sena. Alții, extenuați, doreau să fie duși la hotel ca să se odihnească pentru turul de forță de a doua zi.  Cumva și ca să scape, Sami a zis tare: „Hei, avem un păstor cu noi! Să ne spună el cum să facem!“ M-au chemat în față și am avut doar scurtul timp necesar să mă rog Domnului pentru o soluție. Nu era problema imposibilă ca a celor două femei din Biblie, dar nici eu nu eram Solomon …

,,Știu că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, am postulat eu, așa că propun să mergem toți la început la turnul Eiffel. Vedem acolo care sunt datele problemei, cât costă liftul, cât costă plimbarea pe Sena, la ce oră încep tururile și cât durează fiecare. Luați o decizie doar după aceea.“

Și așa au făcut. M-am apropiat de Sami și am vrut să mă explic, ca nu cumva să se supere: ,,Sami, valoarea unor întrebări stă în locul în care le pui și în oamenii cărora te adresezi. Închipuiește-ți că ai fi propus aceeași alternativă unor oameni din Caracal, Iași, Brăila, Cairo sau Los Angeles. S-ar fi uitat la tine siderați și ți-ar fi replicat: ,,Este o întrebare sau este o glumă? Cum adică să te duci la culcare când ai o șansă a vieții să vezi turnul Eiffel și să te plimbi cu vaporașul pe Sena? Păi, de dormit dormim toată viața … Hai să mergem repede la turnul Eiffel!“ N-a fost așa pentru că tu și cu ei nu sunteți undeva departe de Paris și pentru că o plimbare este așa de ,,la îndemână“. În plus, unii dintre coriști au fost pe aici și în anii trecuți. Pentru cei de aici, întrebarea ta a avut valoare și importanță. Pentru alții din alte părți, ea ar fi fost lipsită total de sens.“

Mi-a dat dreptate: ,,Așa este!! Numai aici și numai cu oamenii ăștia te poți găsi într-o astfel de situație ,,fără ieșire“.

După plimbarea pe Sena, eu m-am întors la biserică să fiu la ora de studiu biblic. M-a așteptat la debarcader un frate și m-a zorit la o mașină care ne aștepta cu motorul pornit la bordura trotuarului de lângă turnul Eiffel. ,,Hei, hei!“ am zis. ,,Numai președintele Macron și cu mine suntem luați cu mașina din locul acesta! Restul ar încălca regulile de circulație!“

„Vorbiți mai încet să nu ne audă cineva“, au glumit și ei.

I-am arătat lui Laurențiu titlurile câtorva studii rugându-l pe el să aleagă unul. ,,Vorbiți ce v-a pus Domnul pe inimă“ mi-a zis el.
,,Domnul este bun cu sănătatea mea și nu-mi pune nimic pe inimă. Numai tu îți cunoști biserica pe care o păstorești și te rog frumos pe tine să alegi. Mie nu mi-a plăcut niciodată chestia cu ,,Ce v-a pus Domnul pe inimă“. Știu, sună frumos și superspiritual, dar este periculos de falsă.“

A ales ,,Creșterea prin coflicte“, un studiu despre ce înseamnă să fi ,,un om după inima lui Dumnezeu“, ca David.

M-am încălzit vorbind. Ca prin farmec, mi-a dispărut orice formă de oboseală. A fost un studiu lung, mult mai lung decât ne propusesem. Vedeți voi? Și valoarea unui studiu nu depinde de valoarea celui care-l ține, ci de valoarea și interesul celor ce-l stimulează prin interes și atenție. Dumnezeu vorbește selectiv, devenind foarte comunicativ doar atunci când are în față oameni valoroși care doresc să-L audă vorbindu-le.

Și încă ceva: Și eu învăț la Paris ceva pe propria mea piele: Valoarea nu stă niciodată în noi. Nu trebuie să cauți să fii „un om mare“. Este suficient și mult mai bine „să ai un Dumnezeu mare!“

 



Categories: Amintiri

2 replies

Trackbacks

  1. Marea buclă europeană IX – Dincolo de linia de sosire – BLOG CREŞTIN viorel2019

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: