Traian Ungureanu – Tot acolo

Cea mai nouă şi lăudată tentativă de civilizare a României a eşuat pentru că n-a existat. În locul ei: aceeaşi comedie care îngăduie mai departe barbaria, de data asta în varianta consensuală, virtuoasă şi agreată de administratorii externi.

Rezumînd cu scrîşnet de frîne: slugile au lovit, iar, după ce au remarcat ager că stăpînului i-a alunecat coroana. Apoi, au proclamat libertatea. Asta e tot şi în acest tot egal cu mai nimic stă istoria noastră închipuită dar neschimbată. Foaie verde de tradiţie populară şi genetică neagră, un grup de cetăţeni instalaţi în robă de judecător s-a aşezat la pîndă, în seara dinaintea alegerilor. Dacă, mîine, stăpînul cîştigă, e bun de domnie şi legea îl rabdă. Dacă pierde, îl trimitem la puşcărie, încă de dimineaţă. Seara, Liviu Dragnea şi-a condus partidul la eşec.

Dimineaţa, Liviu Dragnea era trimis la puşcărie, petrecut pe drum de grupuri de cetăţeni nu atît curioşi cît curajoşi, veniţi să urle din buciumul cu lături. De pe marginea plantaţiei, idealurile juridice UE şi purtătorii lor de trenă au urmărit mulţumite spectacolul, oferind băştinaşilor mari cantităţi de mărgele şi oglinzi. Barbarizarea poate lucra perfect cu mijloacele justiţiei.

Mulţimile vor face entuziast confuzia între eşafod şi dreptate, mai ales dacă scuipatul dă certificatul instant de civism. Statul de drept importat sub supravegherea tehnocraţilor europeni e un Fanar înstelat, cu Oda Bucuriei la chermeze. Un cor enorm a ţinut cu tot dinadinsul să uite că justiţia e oarbă din naştere şi nu pentru că favoriţii noştri i-au scos ochii. În consecinţă, trupa a salutat evenimentele electorale şi juridice ale zilei preamărind eliberarea României.

După 30 de ani, hidra a fost răpusă! Am scăpat de spectrul lui Ceauşescu! Uite aşa: ne-am dus la vot şi monstrul a crăpat de ciudă şi necaz. Ce era atît complicat? Păcat că nu ne-a trecut prin cap mai devreme.  Toate aceste strigăte cusute în coada unei farse confirmă cu totul şi cu totul altceva. Şi anume că, după 30 de ani, am trecut printr-un ritual colectiv de confirmare. Am arătat înverşunat că sîntem gata să repetăm bucla. Că sîntem neschimbaţi.

Că am pierdut 30 de ani şi că ne pregătim de acelaşi bilanţ, la fiecare 30 de ani. Vina lui Dragnea nu e în dubiu. La fel, boala de care suferim. În fond, cîţi din cei ce sărbătoresc acum şi-ar lăsa judecată averea sau onoarea de cei ce l-au împachetat peste noapte pe Dragnea? Nu. Justiţia post-electorală nu e un simptom pre-democratic.

Neavînd conţinut, victoria PNL şi USR nu poate fi atribuită şi nu aparţine nimănui. Ea nu va aduce la cîrmă oameni competenţi. Problema e, tocmai, că nu au am ieşit din cadrele mentale şi istorice ale lui 1989. Cine vorbeşte atît de des de revoluţii şi susţine că le poate comanda pe net, cu siguranţa care aduce un mp3 player de pe Amazon, e suspect de apartenenţa la un grup iluzional organizat.

Schimbarea exterioară a obişnuinţelor noastre nu a atins viaţa internă. Cadrul tehnic şi de consum e net superior. Starea morală şi mentală e veche. Nu e surprinzător. Tot ce am falsificat după 1989 continuă să ambaleze şi să reambaleze aceeaşi lipsă de conţinut. Drama inadecvării româneşti şi a pretenţiilor ei bovarice merge mai departe, fără să atingă pămîntul. În consecinţă, din 1989 încoace, alunecăm bucuros pe treptele unei cascade de alibiuri şi amnezii, cînd ridicole, cînd înduioşătoare. Doar neştirbita noastră capacitate de automisitificare poate face faţă acestei înscenări uriaşe. Fără inversiunea ipocrită a valorilor, n-am răbda starea de fapt. Adevărul e insuportabil.

Vi-l puteţi închipui, de pildă, pe Ludovic Orban declarînd, la prima conferinţă de presă de după alegeri: am învins PSD! izbînda noastră e cu atît mai mare cu cît am cîştigat în faţa fratelui de fărădelegi şi afaceri din USL! Victoria noastră e victoria principiilor! Democraţia e, în sfîrşit, pe mîini bune! Vivat!

Şi vi-l puteţi închipuiţi pe actualul Preşedinte al României precizînd mîndru, imediat după victorie: eu, fostul premier potenţial al USR, eu politicianul încărcat de victorii şi un singur egal (la case, cu Năsatse) eu cel ce am binecuvîntat fără murmur întronizarea multilateralei Dăncilă, vă aduc vestea cea mare! Coşmarul s-a încheiat! Începe statul de drept!

Aşadar, unde sîntem? Şi la ce bun au trecut 30 de ani? Singura noutate pare o schimbare de slogan, pe locul lăsat liber de armată: justiţia e cu noi! Sub aceste date de caracter nealterat stă realitatea rupestră care a decis rezultatul alegerilor.

PSD a pierdut pentru că oraşele mari sînt tot mai mari şi mai animate de valul demo-rebel al studenţilor. Şi pentru că partidul Vioricăi Dăncilă s-a ilustrat pătimaş ca partid al prostiei naţionale. Calitatea infectă a adminstraţiei, neghiobia subacvatică şi hoţia bulbucată au scîrbit pînă şi alergătorii fideli, cu sticla de ulei în mînă şi punga de făină la uşă. Alegerile au fost decise, iar, de tembelismul cosmic al PSD.

Nu s-a întîmplat nimic revoluţionar. Nici o idee vastă sau energică n-a pornit la treabă sub îndrumarea credibilă a unui partid condus de oameni capabili. Simplul fapt că PSD a pierdut la Vaslui nu înseamnă că Vaslui a devenit Paris, deşi unele părţi ale Parisului devin Vaslui.

N-are rost să ne facem bagajele. Nu plecăm nicăieri. Sîntem tot acolo unde eram acum 30 de ani. Neavînd conţinut, victoria PNL şi USR nu poate fi atribuită şi nu aparţine nimănui. Ea nu va aduce la cîrmă oameni competenţi. De unde? Din micro haremul financiar-demagogic al PNL? Din ţarcul cu amatori înaripaţi ai galeşului conformist Cioloş? Şi atunci? Nu veţi fi surprinşi să aflaţi că răspunsul e: de nicăieri.

După 30 de ani de impostură şi impostură reciclată rezultatul nu poate fi diferit. Fiind buni români şi urmînd un vechi obicei pompieresc local, am botezat acest colaps multiplu cu numele cele mai măgulitoare. Aşa a apărut pretenţia obscenă după care am dat de libertate.

Aşa am ajuns la divinizarea Diasporei, refuzînd să recunoaştem că celebrăm, astfel, expresia directă a eşecului nostru intern. Ne mîndrim cu incapacitatea de a ne proteja, măcar numeric, naţiunea. Ne ascundem în spatele unui export uman amar şi ne simţim bine delegînd agenda internă unei populaţii care trăieşte, de nevoie, în afara ţării. Existăm cu toţii într-o lume paralelă compusă din suma frustrărilor noastre amalgamate în alibiuri. Mai mult, urmîndu-l milimetric pe Cragiale am anunţat că am salvat Europa. Am apărat-o eroic de asaltul populiştilor! Noi, care, nu-i aşa?, de la ’48, în timp ce ei îşi construiau catedrale pe jertfa străbunilor noştri, plus, rîulramul!

Aici, prostia scoate baladesc pieptul în faţă şi îşi permite să judece all inclusive cu dosul. Iată-ne, în sfîrşit, importanţi! Sîntem vardistul peticit, dar onest care îşi vede stăpînul la ananghie şi pune pe fugă bandele populiste. Dar de cînd a fi populist e o insultă? De cînd a fi de partea alor tăi e o vină? Şi ce ştim noi despre italienii, englezii şi francezii nivelaţi material şi dezmoşteniţi cultural de Cioloşii locali şi de augustele politici ale UE? Nimic. Ceea ce nu ne-a împiedicat să deprindem iute argumentul cu care progresiştii occidentali repetă anii lungi ai cenzurii staliniste.

Aşa numitul argument ad Hitlerum. Eşti de altă părere? Nu mergi pe linia oficială? Mă mai şi baţi la alegeri? Ai neobrăzarea să ceri respectarea rezultatului? Eşti nazist şi/sau neo-fascist! Cu o vorbă şlefuită în atelierul Viorică-i Dăncilă: fesenistu-le!

N-are rost să ne facem bagajele. Nu plecăm nicăieri. Sîntem tot acolo unde eram acum 30 de ani.

Citeste mai mult: adev.ro/psiilx



Categories: Articole de interes general

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: