Cum trebuie scrise cărțile creștine?

M-am sculat „la o bucată de noapte“, cu spun moldovenii, ca să scriu repede ce mi-a vorbit Dumnezeu în vis. De ieri am reluat la Bethel studierea Apocalipsei. Ca de obicei vor fi ,,lucruri vechi și lucruri noi“.

Mi-a zburat somnul și am stat la computer câteva ore. Voi reciti mâine și voi corecta ce este de corectat. Mi-am pus însă încă o dată întrebarea:

„Cum trebuie scrise cărțile creștine, academic sau pastoral ?“

Pastoral înseamnă ,,în stilul pe care-l găsim în Noul Testament“. Imposibil de tradus în greaca literară, el s-a potrivit doar variantei „koinee“, adică limbii vorbite de oamenii din Grecia pe stradă, în piețe și în case. Sunt convins că niciuna din Evanghelii sau din epistolele Noului Testament n-ar fi acceptată azi drept teză de doctorat la un Institut de educație ,,creștină“. Și totuși, așa cum sună ele, Dumnezeu le-a inspirat și le-a socotit vrednice să fie puse în canonul Scripturii !

Pe de altă parte, avem stilul academic, limbajul de nișă teologică, vocabularul specialistului în exegeză și hermeneutică. Nu, nu pledez pentru ignoranță sau pentru vulgaritate (în sensul limbajului de mahala).  Știu și că ,,apologia“ (apărarea credinței) trebuie scrisă pe limba intelectualilor care o atacă. Bun și asta până la o limită. Sunt însă din ce în ce mai convins că stilul academic este, de prea multe ori, doar o ispită de a place ,,înțeleptului lumii acesteia“, o păsărească tocmai bună numai pentru biblioteci și pentru aule universitare. Dumnezeu ne-a dat limbajul pentru comunicare, nu pentru etalare.

În sezonul acesta de graduări, de diplome, de uniforme hazlii și de promovare a specialiștilor, voi ce ziceți? Pastoral sau academic?

 



Categories: Teologice

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: