Continuăm epistolele pastorale – Tit

Anul trecut și anul acesta, studiile de vineri seara de la Bethel au fost și sunt dedicate epistolelor pastorale. Am ajuns la epistola apostolului Pavel către Tit. Nu știam că mai am așa de multe lucruri de învățat din ea! Iată doar câteva din ele.

+++

Introducere – Tit 1:1-4

Aceste patru versete conțin una din cele mai lungi fraze din Noul Testament. Ea este complexă, contorsionată și, pentru foarte mulți, confuză. De ce și-a început apostolul epistola astfel?

Putem da un răspuns în trei părți: fraza este contorsionată, ne-necesară, dar devine necesară în contextul istoric și este o extraordinară sursă de informații.

Introducerea aceasta este greu de citit dintr-o suflare, și mai greu de înțeles și aproape cu neputință de memorat. Întreaga epistolă adresată lui Tit este echivalentul unui rezumat al celorlalte epistole pastorale. Cuvintele sunt înghesuite, iar apostolul se silește să spună foarte mult în cât mai puțin spațiu.

Introducerea este ne-necesară la prima vedere. Tit îl cunoștea foarte bine pe apostolul Pavel. Fusese cu el la Ierusalim, cu ocazia marilor ,,lămuriri“ care au avut loc cu privire la Evanghelia propovăduită de Pavel și relația lui cu liderii bisericii dintre ,,cei tăiați împrejur“. Fusese cu Pavel în călătoriile sale misionare și cei doi erau suficient de cunoscuți unul altuia ca apostolul să-i încredințeze lui Tit misiuni pe câmpul Evangheliei. Tit cunoștea caracterul lui Pavel, învățătura lui Pavel și autoritatea lui Pavel. O asemenea introducere la o scrisoare între ei pare la prima vedere de-a dreptul inutilă.

Asta până înțelegem că epistola nu este doar ,,către Tit“, ci și ,,pentru Tit“. Ea a funcționat ca un document de acreditare apostolică. Anticipând că Tit va fi contestat și atacat de dușmanii Evangheliei, apostolul îi pune la îndemână un document care să-i ateste ,,legitimitatea“. Introducerea aceasta este o ,,legitimație“ a unui trimis apostolic. Tit o putea arăta oriunde și ori de câte ori cineva (mai ales din cei veniți de la Ierusalim) îi cerea să-și justifice baza activității lui în bisericile nou formate din insula Creta.

Obiceiul de a așeza în introducerea scrisorilor ,,oficiale“ o astfel de introducere a existat dintotdeauna, există și astăzi și va exista cât va ține lumea. Este suficient să citim cu atenția prescurtările ,,ironice“ făcute de Ezra oridecâte ori a citat din scrisori oficiale trimise între demnitarii regionali și capitala imperiului persan:

,,Iată cuprinsul scrisorii pe care au trimis-o împăratului Artaxerxe: „Robii tăi, oamenii de dincoace de Râu, şi aşa mai departe“ (Ezra 4:11).

,,Iată răspunsul trimis de împărat dregătorului Rehum, logofătului Şimşai şi celorlalţi tovarăşi ai lui de slujbă, care locuiau la Samaria şi în alte locuri de cealaltă parte a Râului. „Sănătate şi aşa mai departe“ (Ezra 4:17).

„Artaxerxe, împăratul împăraţilor, către Ezra, preotul şi cărturarul iscusit în Legea Dumnezeului cerurilor, şi aşa mai departe“ (Ezra 7:12).

Acel ,,și așa mai departe“ mă face să zâmbesc de fiecare dată când citesc cartea cărturarului Ezra. Cu bun discernământ spiritual, el trece sub tăcere toate titlurile și onorurile grandioase cuprinse în introducerile scrisorilor citate. Parcă-l aud spunându-mi: ,,Daniele, am vrut să scriu despre Dumnezeu, nu despre oameni! Dacă copiam toate frazele pompoase și lăudăroase ar fi trebuit să mai adaug câteva capitole bune la cartea scrisă de mine. Le-am trecut sub tăcere pentru ca lumea să înțeleagă ce este important și ce nu, ce are valoare eternă și ce ține doar de ,,diplomația firii pământești“.

Dacă înțelegem că introducerea așezată de apostolul Pavel este echivalentul unei ,,scrisori de acreditare apostolică“, conținutul ei încetează să fie inutil și confuz, căpătând dintr-o dată caracterul unei adevărate mine de informații. Fiecare expresie din această frază, fiecare cuvânt al ei, conține încărcătură de sens adânc și înalt totodată. Înțelegem cum se vedea apostolul Pavel pe sine, cum își vedea lucrarea și cum îi vedea pe credincioșii cu care colabora.

Departe de pretenția de a epuiza acest subiect în acest spațiu restrâns, să încercăm totuși să extragem măcar câteva informații din această introducere:

Cine este Pavel?

,,Pavel, rob al lui Dumnezeu şi apostol al lui Isus Christos potrivit cu credinţa aleşilor lui Dumnezeu şi cunoştinţa adevărului, care este potrivit cu evlavia, în nădejdea vieţii veşnice, făgăduite mai înainte de veşnicii de Dumnezeu, care nu poate să mintă …“ (Tit 1:1-2).

Apostolul Pavel clădește pe credința existenței celor două veacuri: veacul prezent și veacul viitor. El pleacă de la existența timpului și a eternității, făcând din viața actuală doar un fragment dintr-o dramă începută ,,mai înainte de veșnicii“ în realmul existenței eterne a lui Dumnezeu. Spre deosebire de bâjbâielile celor care trăiesc doar în timp, Pavel se prezintă în contextul ,,aleșilor“ pe care Dumnezeu a binevoit să-i aleagă pentru răspândirea adevărului. Asta nu face din el un supra om, ci, dimpotrivă, îl reduce la statutul de ,,rob și ambasador“ al lui Dumnezeu și al lui Isus Christos. După cum Tatăl L-a trimis ca ambasador al Său în lume pe Fiul Său, Acesta poate acum să trimită pe apostoli ca pe  proprii Săi ,,ambasadori“. Despre aceasta, Pavel a mai scris solemn și credincioșilor contestatari din Corint:

,,Noi dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Christos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Christos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!“ (2 Cor. 5:20).

Care este deci lucrarea lui Pavel?

,, …ci Şi-a descoperit Cuvântul la vremea Lui prin propovăduirea care mi-a fost încredinţată după porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, …“ (Tit 1:1-3).

Este interesant și ironic să observăm că apostolul alege intenționat să folosească pentru Christos titlul consacrat în Imperiul Roman pentru Cezar. Împăratul Romei se autointitula ,,mântuitorul“ care a scos lumea din haos și o ține în ordine. Din acest orgoliu s-a tras intenția Romei de a ,,civiliza“ popoarele cucerite. Trebuie să recunoaștem că, în mare parte, așa a și fost. Instituțiile romane, senatul roman de exemple, codul roman juridic și extraordanara contabilitate imperială sunt și astăzi la baza societăților ,,moderne“.

Pavel alege să-L proclame pe Fiul lui Dumnezeu ca ,,Mântuitor“, iar pe sine se prezintă drept ,,purtător de cuvânt“ al noii ordini stabilite de Dumnezeu prin Evanghelie:

,,Slujitorul ei am fost făcut eu, după isprăvnicia pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi, ca  întregesc Cuvântul lui Dumnezeu“ (Col. 1:25).

Cum îl vedea apostolul pe Tit și implicit pe toți ceilalți colaboratori apostolici?

,, … către Tit, adevăratul meu copil în credinţa noastră, a amândurora: Har şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Isus Christos, Mântuitorul nostru! “ (Tit 1:4).

Expresia ,,a amândorura“ îl așează pe Tit pe același palier de existență și de valoare cu Pavel. Și marele apostol și mai tânărul său colaborator au nevoie de același ,,har“ și de aceeași ,,pace“ care poate veni numai de la Dumnezeu Tatăl și de la Isus Christos“. Expresia din final, ,,Mântuitorul nostru“ este, așa cum am spus deja, o aluzie la titulatura celui mai important om din Imperiul aflat în existență atunci, dar și o ofertă făcută de Dumnezeu tuturor oamenilor.



Categories: Studiu biblic

Tags:

1 reply

Trackbacks

  1. Continuăm epistolele pastorale – Tit | 1novelty7

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: