Un Paște mai profund – Seminarul dinaintea răstignirii

,,V-am spus aceste lucruri pentru ca, atunci când le va veni ceasul să se împlinească, să vă aduceţi aminte că vi le-am spus. Nu vi le-am spus de la început, pentru că eram cu voi” (Ioan 16:4).

Ioan este unic. El nu scrie ca să povestească, ci ca să explice, să interpreteze, să corecteze. Din cauza aceasta, acolo unde evangheliștii sinoptici continuă cursiv relatările despre misiunea Domnului Isus printre evrei, în evanghelia lui Ioan apare un hiatus, o întrerupere, o suspendare a activității lui publice, pentru a petrece în Joia de dinaintea răstignirii un timp special doar cu ucenicii. Oare de ce?

Cred că felul acesta de a scrie viața Domnului Isus s-a născut din necesitate. Ioan a văzut că în foarte tânăra biserică primară apăruseră scrierile unor ,,apostoli mincinoși“ puși parcă de diavol să pervertească învățătura creștină. Citiți 1 Ioan și veți vedea cât de mult s-a înfruntat Ioan cu ei.

,,Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină Antihrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi antihrişti – prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă. Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci, dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai noştri“ (1 Ioan 2:18-19; vezi și 2 Ioan în întregime).

,,Apostolii diavolului “ intraseră în biserici și făceau prăpăd printre credincioși. Lupta era literalmente ,,pe viață și pe moarte“, așa că Ioan ridică la rang de virtute deconspirarea acestor mincinoși și înlăturarea lor:

,,Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta şi că nu poţi suferi pe cei răi, că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt şi i-ai găsit mincinoşi“ (Apocalipsa 2:2).

Ioan vrea să spună cititorilor săi că nu oricine-și zice apostol este cu adevărat ,,apostol“. De acest nume cu autoritate se pot bucura doar ucenicii pe care Domnul Isus i-a ales din lume, primindu-i direct de la Tatăl. El și-a și-a suspendat activitatea publică pentru ei, ca să-i formeze și să le încredințeze ,,slujba apostoliei“.

,,Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau şi Tu Mi i-ai dat; şi ei au păzit Cuvântul Tău“ (Ioan 17:6).

Ioan ține să sublinieze solemn de câteva ori că apostolii Domnului sunt un grup distinct, unic, ales, format și pus deoparte în mod personal de Domnul Isus:

,,Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu, pentru că sunt ai Tăi –  tot ce este al Meu este al Tău şi ce este al Tău este al Meu – şi Eu sunt proslăvit în ei. Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, şi Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeşte, în Numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem şi Noi.
Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat şi nici unul din ei n-a pierit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Dar, acum, Eu vin la Tine şi spun aceste lucruri pe când sunt încă în lume, pentru ca să aibă în ei bucuria Mea deplină.
Le-am dat Cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume. Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău. Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume.
Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.
Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume“ (Ioan 17:9-16).

Noul Testament cuprinde două evenimente seminale pentru formarea apostolilor și așezarea bazei pentru lucrarea urmașilor lui Isus Christos. Eu numesc aceste pasaje ,,seminarul dinaintea răstignirii“ și ,,seminarul de după învierea Domnului Isus“. Cel dintâi se găsește în capitolele 13 – 16 din Evanghelia lui Ioan. Cel de al doilea este în finalul evangheliilor și în primul capitol din Faptele Apostolilor. Așezați-vă atenți și trageți cu urechea la acel ,,seminar“ unic în care au fost formați reprezentanții Domnului Isus pe pământ.

Capitolele 13 – 16 – ,,Cu Isus în camera de sus“

Dacă socotim și rugăciunea din Ioan 17, un sfert din evanghelia lui Ioan, cinci capitole din totalul de douăzeci și unu, sunt dedicate ,,seminarului dinaintea răstignirii“. Extraordinar! Asta ar trebui să ne atragă imediat atenția și să ne întrebăm; ,,De ce acest lucru?“

Domnul Isus discută cu ucenicii despre noua ,,apostolie“ creștină. Pentru că El este Marele Preot care nu mai moare (Evrei 7:23-24), așezarea Lui la dreapta Tatălui a pus capăt preoției levitice din Vechiul Testament. Noul Testament nu mai are nevoie de preoți. Nici unul din ucenici n-a devenit preot. Fiecare a devenit ,,apostol“. Aceasta este tema celor cinci capitole. Împărăția care va veni are nevoie de ,,ambasadori“ care să o reprezinte și care să-i anunțe venirea:

,,Noi dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!“ (2 Cor. 5:20).

Nici Pavel n-a fost preot! Chemarea lui a fost să fie apostol (e drept, apostol al Neamurilor):

,,Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu, …“ (Romani 1:1).

Ce sunt apostolii?

Problema noastră este că am păstrat cuvintele vechi, dar le-am uitat însemnătatea. În societatea și cultura în care a fost folosit, cuvântul ,,apostol“ a însemnat ,,trimis împuternicit“, sol, mesager, reprezentant. Într-un sens profund, însuși Fiul lui Dumnezeu a fost un ,,trimis împuternicit“ al Tatălui:

,,De aceea, fraţi sfinţi, care aveţi parte de chemarea cerească, aţintiţi-vă privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus … “ (Evrei 3:1).

,,Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu“ (Ioan 17:3).

Isus Christos este ,,apostolul“ Tatălui (Ioan 7:32,33; 8:16,18,26,29,42; 17:22-24), iar cei doisprezece ucenici au fost pregătiți ca ,,apostoli“ ai lui Isus Christos:

,,Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi” (Ioan 20:21; vezi și Ioan 17:18, Marcu 3:16).

Cei doisprezece ucenici dăruiți de Dumnezeu Fiului Său cât era pe pământ au ocupat, ocupă și vor ocupa o poziție privilegiată unică în planul divin. În descrierea pe care ne-o face Apocalipsa despre Noul Ierusalim ni se spune că:

,,Zidul cetăţii avea douăsprezece temelii şi pe ele erau cele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului“ (Apoc. 21:14).

Despre acest grup distinct restrâns mai citim și în Matei 10:2; Marcu 3:14; 4:10; 6:7; 9:35; 14:10, 17, 20; Luca 6:13; 9:1; 22:14; Ioan 6:71; Fapte 6:2; și 1 Corinteni 15:5.

Având în vedere schimbarea strategiei de lucru printre oameni, de la preoți la apostoli, era normal ca ucenicii Domnului Isus să se bucure de o atenție specială din partea Fiului lui Dumnezeu și să aibă parte de un ,,seminar“ unic.

Rolul apostolilor a fost fundamental în prima generație de credincioși. Vorbind metaforic, Biblia ne spune că ei au așezat temelia Bisericii, a cărei piatră din capul unghiului este Isus Christos:

,,Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună-cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos“ (Efes. 2:20).

Apostolii au fost unici, au activat într-un timp unic și au avut o lucrare unică și nerepetabilă. Ca și preoția levitică din Vechiul Testament, apostolia din biserica primară nu mai există astăzi. Astăzi avem păstori, învățători și evangheliști, dar nu mai avem apostoli (oricât ar pretinde altfel catolicii, ortodocșii și mișcările eretice moderne). Singurul lucru pe care suntem chemați să-l facem este să continuăm lucrarea lui Dumnezeu în interiorul perimetrului apostolic:

,,După harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, eu, ca un meşter-zidar înţelept, am pus temelia, şi un altul clădeşte deasupra. Dar fiecare să ia bine seama cum clădeşte deasupra“ (1 Cor. 3:10).

La două mii de ani după veacul apostolic nu mai lucrăm la ,,temelie“. Nimeni nu mai poate adăuga sau scoate astăzi din învățătura lor. Au încercat s-o facă ,,apostolii mincinoși“. Influența lor trebuia contracarată. Ioan a rezervat un spațiu neobișnuit de mare acestui seminar de dinainte de răstignire. Privit prin această prismă, abordat prin această ,,poartă“ pasajul din Ioan 13 la 17 se aranjează apoi de la sine într-un mesaj clar și limpede.

O introducere care explică totul

Primul verset din capitolul 13 stabilește atmosfera seminarului dinaintea răstignirii:

,,Înainte de Praznicul Paştelor, Isus, ca Cel care ştia că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl, şi fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt“ (Ioan 13:1).

Este clar că Ioan vrea să observăm împreună cu El că atunci, în joia aceea seara, Domnul Isus n-a mai fost ca altădată. Era ,,altul“. Era ,,altfel“. Era cu ei, dar nu mai era ,,ca ei“. Era ,,cu ei“, dar nu era doar cu ei. Avea aerul și atitudinea, avea comportamentul unuia care a venit din altă parte și este gata să plece înapoi acolo. Ioan ne spune că, în seara aceea, Isus din Nazaret s-a purtat și a vorbit ca Fiul lui Dumnezeu, un extraterestru printre oameni, o entitate reală pe pământ, dar care aparținea și unei alteia, din altă sferă de existență.

Când a aflat că-L caută niște greci, Domnul a proclamt venirea ,,ceasului“ de împliniri profetice. El fusese până atunci în așteptare (,,Mie nu mi-a sosit încă ceasul“), dar din momentul acela se declanșase planul pentru care venise în lume.

,,Nişte greci dintre cei ce se suiseră să se închine la praznic s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, l-au rugat şi au zis:
„Domnule, am vrea să vedem pe Isus”.
Filip s-a dus şi a spus lui Andrei, apoi Andrei şi Filip au spus lui Isus. Drept răspuns, Isus le-a zis:
„A sosit ceasul să fie proslăvit Fiul omului. Adevărat, adevărat vă spun că, dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce multă roadă. Cine îşi iubeşte viaţa o va pierde şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta o va păstra pentru viaţa veşnică. Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti.
Acum, sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice: ,,Tată, izbăveşte-Mă din ceasul acesta!? Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta! Tată, proslăveşte Numele Tău!”
Şi din cer, s-a auzit un glas care zicea: „L-am proslăvit şi-L voi mai proslăvi!” Norodul, care stătea acolo şi care auzise glasul, a zis că a fost un tunet. Alţii ziceau: „Un înger a vorbit cu El!” Isus a răspuns: „Nu pentru Mine s-a auzit glasul acesta, ci pentru voi. Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii” (Ioan 12:20-33).

Ce era deosebit în comportamentul Învățătorului în seara aceea dinaintea Praznicului?

Observați expresiile folosite de Ioan. Ele subliniază pluralitatea de planuri pe care acționa Fiul lui Dumnezeu. Dintr-o dată parcă, înfățișarea Sa s-a schimbat. Ochii lui străluceau altfel. Tonul glasului Său era diferit. Intensitatea cuvintelor Lui era alta. Toate acestea te făceau să simți, spune Ioan, că El era …

,, … ca Cel care ştia că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl“ (Ioan 13:1).

Avea o lucrare de împlinit, dorea s-o facă și urma apoi să plece. Remarcați că Ioan introduce imediat elementul unui conflict cosmic care tocmai se declanșase. El nu ne spune că Iuda l-ar fi vândut pe Domnul Isus din cauza lăcomiei de bani. Nu! Ioan ne spune că, în planul evoluțiilor cosmice, cu Iuda se întâmplase altceva. În marea confruntare pentru soarta eternă, Iuda pierduse lupta și devenise un simplu pion în mâna doiavolului:

,,În timpul cinei, după ce Diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gândul să-L vândă, …“ (Ioan 13:2).

Dacă Iuda a pierdut, scrie Ioan, în noaptea aceea când le-a ținut seminarul dinaintea răstignirii, Domnul Isus părea deja un biruitor. El nu pleacă la luptă ca să biruiască, ci pentru că este biruitor! Diavolul nu-i este și nu-i va putea fi vreodată un egal. În seara aceea, Fiul lui Dumnezeu s-a comportat ca Unul care este în totul stăpân pe situație:

,,Isus, fiindcă ştia că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce, …“ (Ioan 133).

Nimeni și nimic nu i-ar fi putut sta în cale! ,,Biruitor spre biruință, la luptă Domnul S-a dus!? Și Îl urmează, cu credință, mulțimea sfântă, supus“, spune poetul cântării. Dumnezeu, Isus Christos și apostolii nu vor lupta niciodată ca să biruiască, ci de pe poziția suverană de învingători:

Care a fost tema seminarului de dinaintea învierii?

Ca ,,trimiși împuterniciți“, cei doisprezece apostoli trebuiau să se identifice cu persoana, mesajul și cu faptele Celui ce i-a trimis. Identificarea aceasta îi va face …

  • să facă faptele Lui, să aibă caracterul Lui (cap. 13)
  • să ajungă în final acolo unde se duce El (Cap.14)
  • să trăiască într-o unire organică cu El și să atragă din partea lumii aceeași atitudine pe care a avut-o față de El (cap.15:18 – cap. 16:4)

Ca structură și conținut, în capitolele 13-16 Domnul le promite câteva lucruri suptanaturale, iar în capitolul 17 se roagă Tatălui pentru împlinirea tuturor acestor promisiuni. Toate lucrurile pe care le promite sunt îmbăiate, îmbibate în atmosfera cerească a iubirii. Capitolele acestea vorbesc despre dragoste mai mult decât oricare grup de alte capitole din Biblie. Vom enumera câteva din principiile și privilegiile apostolice din analiza pe care o vom face împreună acestui pasaj.

I. Un apostol nu domnește, ci slujește! – spălarea picioarelor

,,Sluga slugilor lui Dumnezeu!“ – Ioan 13:13-17

Expresia aceasta (servus servorum Dei) golită ipocrit de sens în teologia și practica catolică își are rădăcina în prima lecție pe care le-a dă Învățătorul noilor Lui apostoli. Prin faptul că, surprinzător, le spală picioarele, Învățătorul nu instaurează o nouă practică obligatorie pentru biserică, ci le dă acelor ucenici-apostoli un exemplu. El îi vaccinează împotriva tentației de a se crede deasupra celorlalți muritori de rând.

,,După ce le-a spălat picioarele, Şi-a luat hainele, S-a aşezat iarăşi la masă şi le-a zis: „Înţelegeţi voi ce v-am făcut Eu? Voi Mă numiţi Învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, căci sunt. Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu. Adevărat, adevărat vă spun că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul, mai mare decât cel ce l-a trimis. Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi“ (Ioan 13:12-17).

Domnul Isus nu se mărginește doar să le dea o pildă de urmat, ci le poruncește să slujească. Bineînțeles că împreună cu porunca El le dă și puterea de a o împlini:

,,Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii” (Ioan 13:34-35).

II. Un apostol are deja o identitate cerească, o casă cerească și un destin ceresc – Ioan 14:1-3

Este mai ușor să accepți să fii un nimeni într-un loc dacă știi că domnești în altă parte. Este mai ușor să accepți să n-ai o casă a ta pe pământ, dacă ști că ai una pregătită deja de Dumnezeu în ceruri. Este mai ușor să accepți să fi alungat de peste tot pe pământ, dacă ști că locul tău nu este aici și va veni o clipă când Domnul te va duce acasă.

„Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi“ (Ioan 14:1-3).

III. Un apostol are la dispoziție resursele necesare pentru lucrare – Ioan 14:12-27

Un apostol este un continuator al lucrări lui Christos, de aceea faptele lui sunt peste capacitățile lui, la nivelul capacității lui Christos:

,,Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu mă duc la Tatăl, şi ori ce veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face“ (Ioan 14:12-14).

(Vom reveni asupra acestui aspect în capitolul următor)

 

IV. Un apostol are o legătură organică cu Christos și va fi ca și Christos în lume (Ioan 15:1-16:4).

Ioan are grijă să nu ne lase să greșim în interpretarea și aplicarea lecțiilor din acest seminar dinaintea răstignirii. N-avem nevoie să ne întrebăm: ,,Oare de ce le-a spus Domnul Isus aceste lucruri?“ pentru că motivațiile sunt scrise clar în text. Iată versetele care le conțin:

,,V-am spus aceste lucruri cât mai sunt cu voi. Dar Mângăietorul vă va învăța toate lucrurile“ (Ioan 14:25).
,,Şi v-am spus aceste lucruri acum, înainte ca să se întâmple, pentru ca, atunci când se vor întâmpla, să credeţi“ (Ioan 14:29).
,,V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi şi bucuria voastră să fie deplină“ (Ioan 15:11).

[ Prigonirea ucenicilor ] „V-am spus aceste lucruri pentru ca ele să nu fie pentru voi un prilej de cădere“ (Ioan 16:1).

,,V-am spus aceste lucruri pentru ca, atunci când le va veni ceasul să se împlinească, să vă aduceţi aminte că vi le-am spus. Nu vi le-am spus de la început, pentru că eram cu voi“ (Ioan 16:4).
,,Dar, pentru că v-am spus aceste lucruri, întristarea v-a umplut inima“ (Ioan 16:6).
[ Cuvinte de rămas-bun ] ,,V-am spus aceste lucruri în pilde. Vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci vă voi vorbi desluşit despre Tatăl“ (Ioan 16:25).

,,V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” (Ioan 16:33).

Ca observație, expresia ,,V-am spus aceste lucruri” nu apare nicăieri în conținutul Evangheliei lui Ioan în afară de acest seminar dinaintea răstignirii. Este clar că în ziua aceea de Joi dinaintea praznicului paștelor, Domnul Isus le-a ținut niște lecții care trebuiau ținute minte, recapitulate și aplicate în viitor ca un sprijin al credinței lor greu încercate prin necazurile care vor veni.

Legătura organică cu Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu, le aduce apostolilor șapte consecințe inevitabile:

1. O viață de rodire. Mlădița nu poate rodi de la sine, dar este plină de rod dacă are o legătură sănătoasă cu vița:

,,Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduce rod dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce multă roadă, căci, despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic“ (Ioan 15:1-11). 

Pentru rodirea apostolilor nu trebuiesc eforturi și sforțări personale. Singura condiție a rodirii este ,,rămânerea“ în Christos. De fapt, așa cum am spus deja mai sus, Christos este Cel ce lucrează prin apostoli.

,,Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roadă, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea“ (Ioan 15:17).

2. O viață trăită în dragoste. Relația cu Christos naște o relație nouă și unii cu alții.

,,Aceasta este porunca Mea: Să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu. Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei dacă faceţi ce vă poruncesc Eu. Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu“ (Ioan 15:12-15).

3. O persecuție teribilă din partea celor care I se opun lui Christos. Identificarea cu Christos înseamnă și identificarea cu suferințele Lui.

,,Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei, dar, pentru că nu sunteţi din lume şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea. Aduceţi-vă aminte de vorba pe care v-am spus-o: ,,robul nu este mai mare decât stăpânul său“. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. Dar vă vor face toate aceste lucruri pentru Numele Meu, pentru că ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis“ (Ioan 15:18-21).

Reluînd aceeași temă într-una din epistolele sale, Ioan scrie:

,,Cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta, astfel se face că dragostea este desăvârşită în noi, …“ (1 Ioan 4:17).

Persecuția aceasta este contrabalansată de o răsplătire pe măsură. Cei sortiți să piardă totul în lumea aceasta din cauza legăturii lor organice cu Christos, vor avea parte împreună cu Christos și de o extraordinară răsplată în lumea vitoare:

,,Tot ce are Tatăl este al Meu, de aceea am zis că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi. …  În ziua aceea, nu Mă veţi mai întreba de nimic. Adevărat, adevărat vă spun că, orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da“ (Ioan 16:15,23).

,,Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El“ (Romani 8:17).

4. Apostolii vor primi Duhul Sfânt (Ioan 16:5-15). Aceasta este o treaptă superioară strict necesară în slujirea apostolilor. Ea le oferă capacități noi, nemaiîntâlnite și o pătrundere nouă în lucrurile adânci ale planului lui Dumnezeu:

,,Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta“ (Ioan 16:12).

,,Acum Mă duc la Cel ce M-a trimis şi nimeni din voi nu Mă întreabă: ,,Unde Te duci?“ Dar, pentru că v-am spus aceste lucruri, întristarea v-a umplut inima. Totuşi vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc, căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi, dar, dacă Mă duc, vi-L voi trimite. Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata. În ce priveşte păcatul, fiindcă ei nu cred în Mine; în ce priveşte neprihănirea, fiindcă Mă duc la Tatăl şi nu Mă veţi mai vedea; în ce priveşte judecata, fiindcă stăpânitorul lumii acesteia este judecat“ (Ioan 16:5-11).

Venirea Duhului Sfânt nu a reprezentat începutul unei lucrări noi, ci continuarea lucrării pe care Dumnezeu a început s-o facă în lume prin Christos. Grupul acela minuscul de oameni, 12 între milioanele de oameni din lume, a reușit să meargă până la marginile pământului cu Evanghelia. În Ziua de Cincizecime, Duhul le-a dat viza spre diferitele neamuri ale lumi prin abilitatea de a vorbi în limba respectivă. Duhul Sfânt le-a dat capacitatea de a comunica și tot El le-a dat și mesajul:

,,Dar, când vă vor da în mâna lor, să nu vă îngrijoraţi, gândindu-vă cum sau ce veţi spune, căci ce veţi avea de spus, vă va fi dat chiar în ceasul acela; … căci Duhul Sfânt vă va învăţa chiar în ceasul acela ce va trebui să vorbiţi” (Matei 10:19; 12:2).

,,Ţineţi bine minte, să nu vă gândiţi mai dinainte ce veţi răspunde, căci vă voi da o gură şi o înţelepciune căreia nu-i vor putea răspunde, nici sta împotrivă toţi potrivnicii voştri“ (Luca 21:14-15).

5. O bucurie nesfârșită. Evenimentele triste ale prinderii, schingiurii, răstignirii și morții care-i va despărți de Christos vor fi urmate de supranaturala bucurie a învierii care va rămâne cu ei întotdeauna:

,,Isus a cunoscut că voiau să-L întrebe şi le-a zis: „Vă întrebaţi între voi ce înseamnă cuvintele: ,,Peste puţină vreme, nu Mă veţi mai vedea“ şi ,,Apoi iarăşi, peste puţină vreme, Mă veţi vedea“? Adevărat, adevărat vă spun că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura; vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie. Femeia, când este în durerile naşterii, se întristează, pentru că i-a sosit ceasul, dar, după ce a născut pruncul, nu-şi mai aduce aminte de suferinţă, de bucurie că s-a născut un om pe lume. Tot aşa şi voi, acum sunteţi plini de întristare, dar Eu vă voi vedea iarăşi, inima vi se va bucura şi nimeni nu vă va răpi bucuria voastră“ (Ioan 16:19-22).

6. Un acces nelimitat la resursele lui Dumnezeu prin rugăciune. Apostolii se aflau în clipa aceea la granița dintre ,,nimic“ și ,,orice“. Iată extraordinara promisiune pe care le-o face Învățătorul:

,,În ziua aceea, nu Mă veţi mai întreba de nimic. Adevărat, adevărat vă spun că, orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da. Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu: cereţi şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină“ (Ioan 16:23-24).

7. O pace deplină ancorată în biruința lui Christos. Învățătorul nu le-a promis că nu vor avea necazuri, dar le-a promis acea ,,pace care întrece orice înțelegere“ de care va vorbi mai târziu și apostolul Pavel, pacea pe care a avut-o și El când a înfruntat încercările vieții:

,,Am ieşit de la Tatăl şi am venit în lume; acum las lumea şi Mă duc la Tatăl.” Ucenicii Săi I-au zis: „Iată că acum vorbeşti desluşit şi nu spui nici o pildă. Acum cunoaştem că ştii toate lucrurile şi n-ai nevoie să Te întrebe cineva, de aceea credem că ai ieşit de la Dumnezeu.”
„Acum credeţi?” le-a răspuns Isus. „Iată că vine ceasul, şi a şi venit, când veţi fi risipiţi fiecare la ale lui, şi pe Mine Mă veţi lăsa singur, dar nu sunt singur, căci Tatăl este cu Mine. V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” (Ioan 16:31-33).

,,Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus“ (Filipeni 4:7).

Pacea lui Christos nu desființează problemele și nici nu le ignoră. Ea ne ajută însă să trecem prin ele cu atitudinea pe care a avut-o Christos în fața lor. Așezată deasupra panoramei de probleme din lume, perspectiva eternității câștigată prin biruința lui Christos așează pătura confortabilă a păcii peste sufletele tulburate. Pacea aceasta nu este un rezultat al gândirii noastre, ci un dar supranatural al lui Dumnezeu, o lucrare tainică și trainică a Duhului Sfânt.

Iată deci că legătura organică dintre apostoli și Isus Christos le-a adus aceste șapte consecințe care le-au schimbat viața, trasformându-i în ,,trimiși împuterniciți ai lui Christos“. Acești ambasadori ai cerului pe pământ, acest grup unic și inimitabil a pus temelia vieții noi în Christos atât prin faptele lor, cât și prin scrierile lor. Nimeni n-a fost, nu este și nici nu va mai fi ,,ca ei“.

Iar Ioan ține foarte mult să zăbovească asupra acestui adevăr impostorilor care se iviseră. Pericolul există și astăzi! Iată de ce ne trebuie acest seminar dinaintea răstignirii. A fost o seară de răscruce, parcă mai bogată în semnificații decât mulțimea celor scurse în cei trei ani de ucenicie alături de Christos, Învățătorul lor.

+++

Advertisements


Categories: Studiu biblic

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: