Cei care au împărțit frumos această epistolă au separat cum se cuvine cela patru apeluri pe care i le face apostolul Pavel lui Timotei:
Cap.1 – apel pastoral
Cap.2 – apel practic
Cap.3 – apel profetic
Cap.4 – apel personal
Analiza scrisorii
Cap. 1 – Apel pastoral
În apelul pastoral, Pavel observă și tratează cinci deficiențe pe care le știe la Timotei. Din cauza condițiilor grele de slujire, ele nu trebuie lăsate să crească, pentru că ar deveni mari piedici în lucrare. Iată-le pe rând:
Autocompătimire (v.4).
,,Căci mi-aduc aminte de lacrimile tale şi doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie“.
În ciuda dificultăților din Efes Timotei a fost rugat de Pavel să rămână acolo (1 Tim. 1:3). Poate că acesta a fost motivul lacrimilor lui. Ca toți ceilalți slujitori ai lui Dumnezeu din toate timpurile, Timotei a trebuit să învețe că ,,noi nu facem ce ne place, ci ce trebuie“. Aceasta nu este niciodată ușor și se învață greu.
Delăsare (v.6)
,,De aceea îţi aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele“.
Cumva, apostolul Pavel a aflat că Timotei nu a vegheat asupra de stării lui (1 Tim. 4:14), așa că flacăra de pe altarul consacrării se micșorase. Trebuia neapărat să practice evlavia (1 Tim. 4:7–8)!
Timiditate (v.7)
,,Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă“.
Pavel știa că, prin natura sa, Timotei era un introvertit fără prea mult entuziasm. Dar mai știa și că acest tânăr își putea depăși aceast handicap prin ceea ce a adus nou Duhul Sfânt în viața sa.
Rușine (v.8, 12, 16)
Pavel nu s-a rușinat de Evanghelie (Rom. 1:16), nici de Domnul. Onisifor nu s-a rușinat să stea alături de Pavel (v. 16). În vremuri grele ca acelea, apostolul îi spune lui Timotei să țină fruntea sus în luptă.
,,Să nu-ţi fie ruşine dar de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemniţatul Lui. Ci suferă împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu. …“
,,Şi din pricina aceasta sufăr aceste lucruri, dar nu mi-e ruşine, căci ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce i-am încredinţat până în ziua aceea. …“
,,Domnul să-şi verse îndurarea peste casa lui Onisifor, căci de multe ori m-a mângâiat şi nu i-a fost ruşine de lanţul meu“ (2 Tim. 1:8,12,16).
Neglijență (v.13–14)
,,Dreptarul învăţăturilor sănătoase pe care l-ai auzit de la mine ţine-l cu credinţa şi dragostea care este în Hristos Isus. Lucrul acela bun care ţi s-a încredinţat păzeşte-l prin Duhul Sfânt, care locuieşte în noi“ (2 Tim. 1:13-14).
,,Dreptarul“ era mugurele canonului Noului Testament în forma lui primară. Pavel era conștient de valoarea lui (Colos. 1:25). Acest document trebuie păstrat (1 Tim. 6:20) și transmis altora (2 Tim. 2:2). Expresia ,,păzește-l prin Duhul Sfânt“ pare dificilă la prima vedere, dar trebuie să ne aducem aminte că ,,slova omoară, dar Duhul dă viață“ (2 Corinteni 3:6). Un text, oricât de inspirat ar fi el, nu ne poate scuti de eroare. Duhul Sfânt este Cel ce ne călăuzește în tot adevărul.
Categories: Studiu biblic
Daniel Brânzei: „Șilo“, metafora care ne mântuie !
Reblogged this on ARMONIA MAGAZINE – USA.