2 Timotei – schiță din comentariu

Pentru suflețelul meu, dar și pentru biserica pe care o păstoresc, fac un studiu în epistolele pastorale. Plasate sugestiv în chiar mijlocul Noului Testament, ele sunt ,,cărțile de ucenicie“, ,,seminarul“ tuturor lucrătorilor creștini de pretutindeni și dintotdeauna. Este mare pierdere că la școlile creștine se studiază psihologie, sociologie și alte bazaconi, în timp ce aceste cărți sunt neglijate.

Vă ofer un fragment de studiu ca introducere la cea de a doua epistolă a lui Pavel către Tmotei.

+++

Testamentul apostolului Pavel

Circumstanțele scrierii:

Ce-ați zice dacă v-aș spune că apostolul Pavel a murit în persecuția dezlănțuită de romani din cauza răscoalei din Ierusalim?

La aproximativ 100 de ani după ce evreii au scuturat jugul robiei grecești sub conducerea Macabeilor, s-au găsit niște zeloși să încerce același lucru cu romanii (anul 66 d.Ch.). ,,La urma urmei, își ziceau ei, Dumnezeul nostru poate să ne dea victoria și printr-un număr mic, ca și printr-unul mare, iar înaintea Lui nu contează cât de puternic este dușmanul.“ Numai că Dumnezeul lor fusese răstignit chiar de ei, iar mâinile Lui fuseseră pironite pe lemnul belstemat. Ca altădată când au crezut că prezența chivotului le va garanta biruința în luptă, evreii au crezut că pot forța soarta și s-au ales cu o înfrângere catastrofală. Roma a trimis împotriva lor legiunile romane sub conducerea temutului Titus. Ierusalimul a fost dărâmat, iar Templul a fost făcut ruine (anul 70 d.Ch.). Pe drumuri și la răscruci, au fost înălțate mii și mii de cruci de pe care urletele și gemetele învinșilor umpleau văzduhul. Era primul act dintr-o dramă care avea să se întindă apoi peste douăzeci de secole, după un scenariu pe care ucigașii lui Isus din Nazaret l-au scris sinucigaș pentru ei înșiși:

,,Şi tot norodul a răspuns: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri” (Mat. 27:25).

Philostratus, un istoric din secolul III, scrie că Titus a refuzat să primească cununa de învingător, spunând că n-a fost vorba despre puterea lui, el fiind doar un instrument al răzbunării divine (Philostratus, The Life of Apollonius of Tyana 6.29).

Unii dintre creștini au fost gata să fie atrași în revolta evreiască, crezând-o un debut al instaurării împărăției lui Dumnezeu pe pământ, dar apostolii i-au potolit, spunându-le că așa ceva se va realiza nu prin puterea omului, ci doar la cea de a doua venire a Domnului Isus. Simțind în aer războiul, ei i-au îndemnat pe creștini să părăsească Israelul și să se plece în cele patru vânturi. Împărăția lui Christos va veni doar ca rezultat al pocăinței evreilor, nu ca urmare a râvnei lor lipsite de pricepere. Acesta a fost mesajul clar al apostolilor:

,,Pocăiţi-vă dar şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor – despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime (Fapte 3:19-21).

Mânia Romei nu s-a dzlănțuit astfel asupra evreilor pentru prima oară. Antisemitismul își mai ridicase odată capul, așa cum citim în Faptele Apostolilor:

,,După aceea, Pavel a plecat din Atena şi s-a dus la Corint. Acolo, a găsit pe un iudeu numit Aquila, de neam din Pont, venit de curând din Italia, cu nevastă-sa Priscila, deoarece Claudiu poruncise ca toţi iudeii să plece din Roma“ (Fapte 18:1-2).

În anul 64 d.Ch., într-un acces de nebunie, Nero a dat foc Romei și a aruncat vina asupra unui grup declarat ,,subversiv“: creștinii. Mulți dintre ei au fost aruncați la fiare în arenele romane, iar alții au fost arși de vii ca să ilumineze spectacolele nocturne.

Nu trecuseră prea mulți ani de la prima detenție a lui Pavel în Roma (57-59) și marele apostol este arestat din nou. De fapt, 25% din anii de slujire creștină a lui Pavel au fost petrecuți în închisori. Unii comentatori spun că între cele două detenții, apostolul Pavel ar fi vizitat Spania și insula Creta, iar întemnițarea lui s-ar fi datorat denunțului făcut de Alexandru, căldărarul (2 Tim. 4:14). Numai Dumnezeu știe dacă așa s-au petrecut lucrurile.

De data aceasta, Roma nu-i mai este binevoitoare și nu i se mai îngăduie să stea cu chirie într-o casă. Pavel este aruncat de-a valma cu deținuți de tot felul în închisoarea Mamertină. Este greu de găsit, dar o familie de creștini din Efes îl caută și-l identifică:

,,Domnul să-şi verse îndurarea peste casa lui Onisifor, căci de multe ori m-a mângâiat şi nu i-a fost ruşine de lanţul meu. Nu numai atât, dar, când a fost în Roma, m-a căutat cu multă grijă şi m-a găsit. Dea Domnul să capete îndurare de la Domnul „în ziua aceea”. Tu ştii foarte bine cât ajutor mi-a dat el în Efes“ (2 Tim. 1:16-18).

După Onisifor, vin pe la Pavel Tihic, Dima, Tit și Crescens (2 Tim. 4:10-12).

De acolo și din acele condiții îi scrie apostolul cea de a doua epistolă lui Timotei, care se afla, nu uitați, în Efes (1 Tim. 1:3). În oraș venise și apostolul Ioan, fugind probabil de prăpădul din Ierusalim. Contactul cu decadența Efesului și contaminarea creștinismului cu elementele gnosticismului grec îl determină pe Ioan să scrie propria lui Evanghelie, ca pe o lucrare apologetică prin care să dovedească faptul că ,,Isus este Christosul, Fiu lui Dumnezeu (Ioan 20:31).

Pe lângă Evanghelie, Ioan scrie cele trei epistole prin care combate ereziile și-i îndeamnă pe creștinii tăiați împrejur din Imperiu să nu se asocieze cu cei care poartă învățături greșite. Cuprinzător și complet, cele trei epistole sunt adresate, ca niște medicamente, pe rând unei biserici (1 Ioan), unei familii (2 Ioan) și unei persoane (3 Ioan).

Militantismul apostolului Ioan îi va atrage mânia Romei și va fi exilat, așa cum știm, în insula Patmos. Acolo, când ușa celulei i-a fost închisă, Dumnezeu i-a arătat o altă ușă deschisă în cer, i-a spus ,,Suie-te aici!“ și i-a dăruit Apocalipsa.

Tot cam prin aceeași vreme își scrie și apostolul Petru epistolele. Marele pescar preferase și el să părăsească Ierusalimul și predica printre Neamuri. Îl folosea ca traducător pe Ioan Marcu, cel care avea să scrie mai târziu din memorie evanghelia care-i poartă numele. Cine citește epistolele lui Petru vede repede că ele vorbesc despre suferința persecuției și sunt adresate creștinilor evrei refugiați de peste tot:

,,Petru, apostol al lui Isus Hristos, către aleşii care trăiesc ca străini, împrăştiaţi prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia, …“ (1 Petru 1:1).

Mai ales din cauza revoltei de la Ierusalim și a represaliior care le-a urmat, în Imperiu nu era ,,la modă“ să fi prieten cu un evreu. Roma își pierduse răbdarea cu evreii și nu mai era dispusă să despice firul în patru ca să-i deosebească pe evreii buni de evreii răi. Orice evreu care producea tulburare trebuia stârpit ca un gândac sub teribila sanda imperială. Nu-i de mirare că unii din cei netăiați împrejur îl părăsesc pe Pavel:

,,Știi că cei ce sunt în Asia toți m-au părăsit; între alții și Figel și Ermogen “(2 Tim. 1:15).

Nu-i de mirare că apostolul Pavel îl cheamă pe Timotei să i se alăture la Roma. Scrisoarea doua este trimisă prin Tihic, rânduit să-l înocuiască pe Timotei în Efes (2 Tim. 4:12).

Natura scrisorii

,,Către Timotei, copilul meu prea iubit“ (12 Tim. 2:2).

Epistola aceasta are accentele unui intimități neobișnuite. Se pare că Timotei a fost singura persoană care a însemnat cât de cât ,,familie“ pentru apostolul Pavel. Textul acesta este o punte între două inimi și are căldura duhovnicească a unei relații frumoase de dragoste creștină.

Cea de a doua epistolă a lui Pavel către Timotei are un aspect interesant. La prima impresie stai și te întrebi: ,,Ce rost a avut să-i mai scrie atâtea dacă, prin aceeași scrisoare, îl îndeamnă să lase tot și să vină cât poate de repede la Roma?“

Cred că, pe vremea aceea, plecările și venirile nu se făceau așa de ușor și rapid ca și astăzi, așa că Pavel a scris ceea ce a scris anticipând că Timotei va petrece un timp în biserica din Efes. Și mai cred că Pavel n-a fost absolut sigur că nu va fi executat înainte de venirea lui Timotei la Roma, așa că s-a așternut să-i scrie ceva ce seamănă cu ,,un testament“ apostolic. Se pare că Nero intenționase deja să-l execute, dar s-a ivit o amânare a procesului: ,,Și am fost izbăvit din gura leului“ (2 Tim. 4:17).

Tema generală a epistolei este ,,Pregătiri pentru slujirea in zilele din urmă“, așa că ne privește direct și pe noi, peste care au venit ,,sfârșitul veacurilor“.

Versete cheie sunt în capitolul întâi și sunt acestea:

,,Dreptarul învăţăturilor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine ţine-l cu credinţa şi dragostea care este în Hristos Isus. Lucrul acela bun care ţi s-a încredinţat păzeşte-l prin Duhul Sfânt, care locuieşte în noi“ (2 Tim. 1:13-14).

Structura scrisorii

Cei care au împărțit frumos această epistolă au separat cum se cuvine cela patru apeluri pe care i le face apostolul Pavel lui Timotei:

Cap.1 – apel pastoral

Cap.2 – apel practic

Cap.3 – apel profetic

Cap.4 – apel personal

Advertisements


Categories: Studiu biblic

1 reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: