Traian Ungureanu – O nuntă și o înmormîntare la Windsor

Cel mai remarcabil eveniment legat de nunta Prințului Harry de Windsor și a actriței americane Meghan Markle e că a luat sfîrșit. După zile lungi de saturație media și manie cultivată prin toate mijloacele, nunta nunților, spectacolul spectacolelor și obsesia obsesiilor și-au eliberat robii. Publicul poate trece la următoarea încercare. Lecțiile uriașei desfășurări simbolice de la Castelul Windsor și din Biserica St. George sînt grave și, în același timp, puțin luate în seamă. Fanfara mediatică e atît de intensă încît confuzia persistă și opinia generală rămîne sau e ajutată să rămînă la concluzia după care nunta din Windsor a fost o sărbătoare pură, fără alte implicații. Nu e deloc așa. Există destule elemente serioase care spun ceva foarte important și neliniștitor: nunta foștilor Prinț Harry și actriță Meghan Markle, actualii Duce și Ducesă de Sussex, a marcat sfîrșitul instituției regale britanice așa cum o cunoaștem. Nu e neapărat o știre bună. E destul de limpede că viitorul Coroanei va fi nu numai diferit, dar și nenatural.

Mai întîi și mai întîi, e vorba de figura celei ce a intrat, prin căsătorie, în familia regală britanică. Meghan Markle e ceea ce englezii numesc „a commoner” – un om de rînd, din afara aristocrației și a familiilor regale britanice. Nu e o etichetă umilitoare ci o constatate care face distincția între cei ce aparțin lumii interne a Coroanei și cei ce vin din afara ei. Și nici de o premieră nu e vorba. Casa regală britanică a mai primit oameni din afară. Soția Prințului William, fratele lui Harry, e Kate Middleton, acum Ducesă de Cambridge dar o „commoner” la data căsătoriei. Prin urmare, nu asta e problema.

Problema e apartenența la un anumit grup și la o anumită concepție generală asupra vieții și îndatoririlor publice. Kate Middleton vine din lumea engleză clasică, adică dintr-o tradiție care presupune discreția și lipsa oricărei agende ideologice. Acest amestec de rigoare și rezervă e cunoscut în lumea engleză clasică sub numele de „self-effacing”, adică auto-anonimizare sau capacitatea de a nu sări în ochi și de a te face puțin remarcat. Această linie de educație a fost regula generală în aristocrația engleză și casa regală, cel puțin pentru epoca modernă, adică în ultimii două sute și ceva de ani. Personajul cheie al acestei atitudini e Regina Victoria, probabil cea mai răstălmăcită figură regală a epocii moderne. Căci, astăzi, Victoria și epoca victoriană au o reputație rea și nemeritată. Victoria și victorianismul nu mai plac unei epoci care a introdus și impus în viața publică stilul și valorile absolut opuse idealului clasic britanic: spectacolul personal, cultul celebrității și obligația de adaptare la standardul popular. Cu siguranță, lumea clasică a regalității britanice mai are doi reprezentanți: Regina Elizabeta a II-a și soțul ei, Prințul Phillip. După ei, Coroana va rămîne dar va arăta cu totul altfel. Direcția e cum nu se poate mai clară și a fost ilustrată copios la nunta Prințului Harry și a actriței americane Meghan Markle. E vorba de o transformare completă care face din Coroană un izvor de spectacol și activism progresist. Principala funcție a regalității devine, în această, formulă producția de imagini și teme cu agendă progresist-stelară. Un amestec de cult al celebrității și activism social. Apariția noii Ducese de Sussex e un semn lipsit de dubii în această direcție. Să vedem care sînt indiciile cele mai grăitoare ale acestei preschimbări.

Meghan Markle nu a apărut în Casa regală pentru a se dizolva în tradiție. Ea a intrat în noua ei lume precedată de o identitate îndelung promovată de mediile de informare. Astfel, Markle a fost prezentată insistent ca femeie divorțată, birasială și angajată social. Presa americană și britanică au stabilit, din timp, că aceste calități bat orice alte considerente și că presupun un plus, o schimbare și o calitate de care lumea încremenită a Coroanei britanice ducea lipsă. Conform acelorași sugestii, această situație face din Coroana britanică un beneficiar aproape norocos. Căci, apariția actriței americane va asigura diversitatea culturală și rasială, dinamica populară și deschiderea socială de care Coroana avea mare nevoie. Cum s-ar zice, cu Meghan Markle, Coroana intră în rîndul lumii. Din păcate, așa e. Dar, la mijloc, domnește o mare și premeditată neînțelegere.

Obligațiile ideologice ale noii lumi conforme în care trăim au reușit să răstoarne raporturile firești. Astfel, Coroana devine o relicvă care trebuie să se adapteze la cerințele noi întrupate în persoana actriței Markle și nu invers. Coroana devine, astfel, un vehicol de mare prestigiu la dispoziția unei agende fixe și anti-elitare. Cultul celebrității devine noua linie directoare.

S-a observat, dealtfel, că nunta de la Windsor a fost, practic, un congres global al celebrităților și cauzelor slujite de celebrități. Invitații de vîrf au fost aleși dintre vedetele curente ale muzicii pop, sportului și filmului sau din rîndul activiștilor civici promotori ai minorităților, ai exclușilor și ai altor categorii care fac pachetul de imagine la modă. Politicienii au fost, din principiu, excluși. Acest prim mesaj al noului cuplu și al nunții de la Windsor e fundamental și dezastruos. Căci, o nuntă în Casa regală britanică nu e, firește, un eveniment privat ci, prin excelență, o ocazie cu dimensiuni naționale și globale.

Publicul britanic și sutele de milioane de telespectatori din toată lumea au absorbit ideea după care politica și politicienii au ceva nedemn. E o eroare gravă. Cineva poate fi sau nu de acord cu politica Primului Ministru britanic dar asta nu poate duce la excluderea de la un moment atît de important în viața națiunii britanice. În fond, primul Ministru și Liderul opoziției sînt figuri fundamentale ale vieții publice, dincolo de simpatii și antipatii. Umbra aruncată asupra politicienilor e, în cest caz, complet lipsită de substanță și ostilă în intenție. În fond, Primului Ministru britanic nu i se poate reproșa nimic personal sau caracterial. Nu există fapte sau atitudini imorale care ar fi putut-o exclude pe dna May, Prim Ministru britanic în funcție, de la marele eveniment public al nunții de la Windsor, deși absența unei invitații tinde să sugereze contrariul. Apoi, lipsa invitaților din familiile regale europene e încă mai șocantă.

Singura explicație avansată a fost caracterul neutru al ceremoniei. Neutru față de ce? În modul cel mai bizar, ceremoniile au plecat de la presupunerea că orice atingere a familiei regale britanice de alte familii regale europene și înrudite presupune un prejudiciu de imagine. Cu acest pas, Coroana britanică cedează un element cheie și se apropie mai degrabă de profilul unei instituții de tip ONG. Nu a fost singura despărțire de tradiția și sensul a o mie de ani de regalitate engleză și britanică. Slujba religioasă de la Biserica St. George din Windsor a fost prilejul unor deraieri flagrante. Biserica St. George e locul sacru în care au loc evenimentele solemne ale Coroanei din secolul la XIV-lea încoace. Acolo au fost celebrate căsătoriile regale și au fost înmormîntați regi și regine. Locul e încărcat de istorie și spirit britanic. În același loc, însă, cununia de săptămîna trecută a adus două noutăți stridente. Mai întîi, o predică deplasată, susținută de un pastor neo-protestant radical american. Stridența, volumul, vocabularul și gesturile pastorului au adus ce e natural la Chicago, dar nemaivăzut la Windsor. Stupoarea și dezamăgirea au fost vizibile pe fața reginei Elisabeta. Și au crescut în clipa în care în biserică s-a produs un cor american de gospel, cu Stand By Me, o piesă celebră în lumea pop și complet străină de spiritul ocaziei. Explozia neglijentă și rudimentară a evangelismului american a produs un spectacol degradant la Windsor. Nu e vorba de mofturi și snobism elitar.

Windsor și Coroana stau pe o tradiție simbolică desăvărșită. Poate cea mai distinsă și respectabilă tradiție vie a lumii în care trăim. Simpla idee după care această tradiție poate suferi corecții și suplimentări e o impietate. Din nefericire, exact această idee a tronat asupra faimoasei nunți de la Windsor. Adusă și impusă din afară, reprezentată de prioritățile identitare ale actriței Markle și alimentată furibund de universul media, această idee presupune o Coroană tolerată. Și utilă doar în măsura în care poate servi drept catedră sau tribună pentru o ideologie superioară. Într-un fel sfîșietor, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a asistat, pe viu, la demontarea, dacă nu la înmormîntarea, monarhiei britanice.

Advertisements


Categories: Articole de interes general

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: