12. De gustibus … … sau ,,Când provincia vine la capitală”

Londra are orgoliul unei regine care continuă să domine chiar și după ce lumea a încoronat prin alte părți ,,democrațiile”. Ea are ,,clasa“ unei elite care continuă să se ofere lumii, chiar și atunci când aceasta nu se mai gândește la ea. Pentru o astfel de regină, toți ceilalți nu pot fi ridicați la rangul de ,,cetățeni”, ci continuă să fie numiți și tratați ca ,,supuși” (subjects). Metaforic, dar și dureros de real, imnul Angliei nu este dedicat unei țări sau unei nații, ci unei femei: “God bless the Queen!”

O vizită din Los Angeles sau, vai, din Timișoara la Londra este sinonimă cu un drum al celor din mahalaua provinciei la capitală. Londra impresionează, zdrobește, umilește și, în final, supune orice și pe oricine. Este chemarea unui destin, manifestarea unei vocații, privilegiul elitist al valorii. Am simțit lucrul acesta când am fost dus de familia Harii să vizităm pe jos ,,centrul“.

Un falus modern, simbol al potenței care fertilizează părea a fi și încă este mai potrivit pentru Londra decât uriașa roată de distracții ridicată ,,temporar” în pragul anului 2000, dar permanentizată de atunci de curiozitatea bolnăvicioasă a vulgului.

Cel mai cunoscut simbol al Londrei rămâne însă celebrul ,,Big Ben“, ceasul de unde se dă ora exactă a lumii, la umbra meridianului ,,zero”, Greenwich, care dictează cât de departe ești de Londra în oricare din punctele de pe fața pământului.

La ora la care i-am fost în preajmă, Big Ben se afla sub schelele unei foarte necesare renovări. Va rămâne așa pentru următorii patru ani de zile. Nu m-am fotografiat cu el, dar mi-am făcut o poză cu palatul Parlamentului, locul din care se orchestrează opinia publică și se ia tonul în concertul colectiv al mișcărilor politice (era să scriu ,,polifonice”).

Am sosit în această minunăție a lumii dinspre Timișoara cu un zbor ieftin al Companiei Wizzair, împreună cu alți români care mi s-au părut mult prea blazați pentru o așa aventură. Era rece, dar pe mine m-au trecut toate căldurile. Mai, mai să nu mă lase să intru. Funcționarul de la vamă mi-a cerut adresa la care îmi voi petrece cele șase zile ale șejurului. N-aveam. Singurul lucru pe care-l știam era că un prieten mă va aștepta și mă va duce direct la o biserică română. Insuficient. Mi-a cerut măcar un număr de telefon al prietenului meu. N-aveam. Omul a făcut ochii mari și m-a rugat să merg înapoi în rând până ce el îi va examina pe alții și să nu revin decât atunci când voi avea una din informațiile menționate.

Drept să va spun, am intrat într-un fel de panică. N-aveam decât un Email primit în America din partea lui Teofil Harii. M-am conectat la telefon și i-am trimis un mesaj, știind ca șansele de a-l găsi acasă, în fața computerului, erau minime. N-am primit nici un răspuns.

Au trecut toți din avionul cu care venisem, iar eu am rămas ca un pui stingher și amărât. Plăteam obișnuința americanului care călătorește mereu fără astfel de restricții.

M-am rugat un timp, mi-am luat inima în dinți și m-am dus iar la cel de la vamă. I-am explicat că puteam să-l mint și să-i dau numele unui hotel oarecare sau puteam să-i spun că nu stau deloc în Londra, ci doar sunt în tranzit de la un aeroport la altul. N-o fac pentru că sunt creștin și mă aflu în Anglia la invitația unor biserici. Mi-a zâmbit și mi-a explicat că există măsuri extraordinare de securitate din cauza mulțimii de oameni care vin să asiste la Nunta regală din zilele acelea, iar el are datoria să știe de unde să mă ia dacă sunt descoperit în numărul celor care trebuie expulzați din țară. I-am dat dreptate și am recunoscut că lipsa de pregătire este vina mea. M-a rugat să-i dau adresa de Email al celui care-mi scrisese din Anglia și m-a lăsat să intru în țară.

,,Uff! Bine că am trecut!” mi-am zis eu și m-am grăbit spre locul unde știam că sunt așteptați călătorii. Am văzut mulți oameni care-i așteptau pe mulți, dar pe mine nu mă aștepta nimeni. Mi-am zis că cel cu care ar fi trebuit să mă întâlnesc a plecat. Ar fi trebuit să ne grăbim să mergem direct la serviciul de seară al unei adunări a celor de la penticostali …

Am ieșit în stradă. Aglomerație ca pe Lipscani. Am revenit în terminal și m-am așezat lângă un semn pe care scria: ,,Loc de întâlnire“, un fel de ,,ceas de la universitate“. Am plecat capul și m-am rugat. Într-o clipă de luciditate de dincolo de panica ce se instala, mi-am dat seama că pot căuta pe Internet site-ul bisericii române păstorite de Teofil Harii. Am căutat, l-am găsit și acolo era și numărul de telefon și adresa … pe care mi le-a cerut cerberul de la vamă … Deh! Mintea românului cea de pe urmă …

Am luat legătura cu el și mi-a spus că-l sună pe cel ce trebuia să mă aștepte. Până să mă sune el înapoi, l-am văzut pe cel așteptat că vine spre mine zâmbind (semnul universal că totul e bine când se termină cu bine). Era Daniel Ursaciuc (un foarte frumos și priceput tiz de-al meu) care m-a dus la ,,Biserica Română Penticostală Izvorul Vieții“ (Orar, Miercuri: 19:45 – 21:15, Duminică: 17:00 – 20:00. Email izvorulvietiilondra@yahoo.co.uk    Web bisericaizvorulvietii.co.uk)  Închinarea lor era în plină desfășurare, așa că ne-am alăturat din mers. Fiind prima seară, nu m-am aventurat să predic, ci mi-am făcut o scurtă prezentare din care să se vadă clar ce mare este Dumnezeul care m-a păstorit până acum. Spre surprinderea mea, la terminarea servicului de închinare am întâlnit în această adunare ,,penticostală“ foarte mulți baptiști care-mi fuseseră prieteni și cunoscuți pe vremuri.

Târziu, Daniel Ursaciuc m-a dus acasă la Teofil Harii, de amabilitatea căruia s-a legat această vizită a mea la Londra. Așa cum puteți vedea, majoritatea pozelor pe care le-am făcut acolo o dovedesc cu prisosință.

În următoarele zile aveam să vizitez încă o biserică creștin după evanghelie și una baptistă, într-un total de trei din numărul de 52 de biserici neoprotestante care există în Londra. Informația vine din partea departamentului românesc pentru diaspora. Despre impresiile mele legate de viața lor de acolo, într-un articol viitor …

Advertisements


Categories: Amintiri

Tags:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: