Un Paște mai profund – Trei dovezi ale divinității lui Isus: vinul, biciul și neîncrederea!

După ce am aruncat o privire analitică asupra ,,Prologului“ Evangheliei lui Ioan, este folositor să aruncăm o privire de ansamblu asupra restului cărții.

După primele 18 versete din capitolul 1, Ioan ne dă primele trei mărturii verbale despre divinitatea lui Isus Christos. Până la capitolul 2 avem, în ordine, mărturia personală a celui ce a scris Evanghelia, mărturia lui Ioan Botezătorul și mărturia primilor cinci ucenici din grupul celor doisprezece de mai târziu. Din spusele lor aflăm că Isus este preexistent cu Dumnezeu Tatăl, factor activ în facerea lumii, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Lumina, Viața, Dumnezeu întrupat, Mielul lui Dumnezeu, Cel vestit în Vechiul Testament, Fiul lui Dumnezeu și Împăratul lui Israel.

În capitolul 2 al Evangheliei lui Ioan trecem de la dovezile verbale la dovezile vizibile ale divinității lui Isus. Evanghelistul nesinoptic, preocupat mai mult să-L explice pe Isus Christos decât să-L prezinte, va continua apoi până în capitolul 12 această alternare între lucrările Lui și lecțiile Lui. Ioan prezintă afirmațiile prin care Isus este prezentat ca Mesia și lucrările (,,semnele“) prin care este dovedită divinitatea Sa. El săvârșește lucrări pe care numai Dumnezeu le poate face. Vom vedea acest lucru în minunile despre care ne vorbește Ioan începând cu capitolul 2. Alternanța între lucrări și lecții nu este o construcție artificială a lui Ioan, ci o strategie de lucru pe care au observat-o toți la Domnul Isus. Iată mărturia celor doi ucenici plecați prematur spre Emaus:

,,Drept răspuns, unul din ei, numit Cleopa, I-a zis: „Tu eşti singurul străin aici, în Ierusalim, de nu ştii ce s-a întâmplat în el zilele acestea?”
„Ce?” le-a zis El.
Şi ei I-au răspuns: „Ce s-a întâmplat cu Isus din Nazaret, care era un prooroc puternic în fapte şi în cuvinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea întregului norod“ (Luca 24:18-19).

Cu capitolul 13 se încheie lucrarea publică a Domnului și Ioan se concentrează asupra discuțiilor pe care le-a purtat cu ucenicii în săptămâna patimilor. Simbolic vorbind, ,,Marele Preot după rânduiala lui Melhisedec“ intră împreună cu ei în prima parte a Templului, numită ,,locul sfânt“ și le vorbește despre poziția, privilegiile și pericolele preoției christice la care i-a chemat.

În capitolul 17, Ioan ne dă rugăciunea Domnului Isus ca Mare Preot. În ea, El Îl roagă pe Dumnezeu să realizeze toate lucrurile despre care tocmai vorbise cu ucenicii.

În capitolele 18-20, Ioan descrie Jertfirea Mielului de Paște și învierea glorioasă a divinului Fiu al lui Dumnezeu.

Capitolul 21 este un apendice al evangheliei în care Ioan lămurește două probleme rămase controversate după moartea și învierea Domnului: poziția lui Petru între apostoli  (21:1-19) și zvonul conform căruia Domnul Isus i-ar fi promis lui Ioan că nu va muri niciodată (21:20-24).

Din mulțimea imensă a lucrurilor făcute de Domnul Isus (Ioan 21:25), Ioan alege doar opt minuni care însoțesc Învierea Lui dumnezeiască. Șapte sunt înainte de răstignire, iar a opta este după înviere. Cele șapte sunt : transformarea apei în vin (cap. 2), vindecarea unui slujbaș împărătesc (cap. 4), vindecarea slăbănogului de 38 de ani (cap. 5), înmulțirea pâinilor (cap. 6), umblarea pe mare (cap. 6), vindecarea orbului din naștere (cap. 9) și învierea lui Lazăr (cap. 11). A opta este pescuirea minunată (cap. 20).

Ioan a elucidat el însuși misterul acestei selecții de evenimente din viața Domnului Isus:

,,Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu şi, crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui“ (Ioan 20:30-31).

Ne vom apropia acum de capitolul doi în care apare primul ,,semn“ al divinității lui Isus: transformarea apei în vin la nunta din Cana Galileii. De fapt, în acest capitol Ioan ne dă nu unul, ci trei ,,semne“ (semeion), trei dovezi, ale divinității lui Isus.

I. Divin la Nunta din Cana

Pasajul este foarte cunoscut, iar întâmplarea este popularizată mai ales la nunți. Predicatorii scot din ea sfatul pentru toate crizele posibile ale vieții: ,,Invitați-L pe Isus!“ Pentru cei dornici și capabili să meargă însă mai profund, întâmplarea prezintă divinitatea lui Isus nu numai prin schimbarea apei în vin, ci și prin atitudinea declarată față de Maria, mama Lui.

Sigur, mesenii de la nuntă au avut dreptate: vinul făcut de Domnul Isus a fost mai bun decât toate celelalte și n-ar fi trebuit servit unor bețivi, ci unor oameni treji.

,,Nunul, după ce a gustat apa făcută vin (el nu ştia de unde vine vinul acesta, slugile însă, care scoseseră apa, ştiau), a chemat pe mire şi i-a zis: „Orice om pune la masă întâi vinul cel bun şi, după ce oamenii au băut bine, atunci pune pe cel mai puţin bun, dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum” (Ioan 2:10).

A fost un vin neatins de pământ sau de viță, un vin creat ,,direct din apă“, un vin Edenic. Nu-i de mirare că cei de la nunta din Cana nu mai băuseră așa ceva și nici nu va mai bea cineva, până ce va exista iar ,,nou în Împărăția lui Dumnezeu“ (Marcu 14:25; Luca 22:18).  Nici un om n-ar fi putut face ce a făcut Domnul la nunta din Cana! Doar Dumnezeu putea s-o facă, pentru că tot Dumnezeu o făcuse și la facerea lumii! Isus a dovedit atunci puterile creatoare declarate de Ioan în preambulul Evangheliei lui:

,,Toate lucrurile au fost făcute prin El, şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El“ (Ioan 1:3).

Minunea a fost ,,certificată“ de mărturia unor oameni din afara anturajului lui Isus: slugile și nunul. Niciunul din aceștia n-au știut de fapt ce se întâmplă. Doar ucenicii Domnului au priceput:

,,Acest început al semnelor Lui l-a făcut Isus în Cana din Galileea. El Şi-a arătat slava Sa, şi ucenicii Lui au crezut în El“ (Ioan 2:11).

După aproximativ treizeci de ani de anonimat, Isus din Nazaret debutează în lucrarea mesianică publică. Maria, care nu avea nevoie ,,să creadă în El“ pentru că știa cum Îl născuse, a trebuit să simtă și ea pe pielea ei contactul cu divinitatea lui Isus.

,,Când s-a isprăvit vinul, mama lui Isus I-a zis: „Nu mai au vin”. Isus i-a răspuns: „Femeie, ce am a face Eu cu tine? Nu Mi-a venit încă ceasul“ (Ioan 2:4).

Era în cuvintele Domnului o detașare de tot ceea ce L-ar fi putut lega cu legături omenești. Nu era pentru prima dată și n-avea să fie nici pentru ultima dată când Maria auzea astfel de cuvinte. Pe la doisprezece ani, când nu s-a întors cu ei, ci a rămas în urma lor la Templu, Isus i-a răspuns astfel timidei ei încercări de mustrare:

,,Dar nu L-au găsit şi s-au întors la Ierusalim să-L caute. După trei zile, L-au găsit în Templu, şezând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări. Toţi care-L auzeau rămâneau uimiţi de priceperea şi răspunsurile Lui.
Când L-au văzut părinţii Lui, au rămas înmărmuriţi; şi mama Lui I-a zis:
„Fiule, pentru ce Te-ai purtat aşa cu noi? Iată că tatăl Tău şi eu Te-am căutat cu îngrijorare.”

El le-a zis: „De ce M-aţi căutat? Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?”
Dar ei n-au înţeles spusele Lui“ (Luca 2:45-50).

Maria i-a vorbit atunci despre panica lor părintească: ,,Iată că tatăl Tău şi eu Te-am căutat cu îngrijorare“, dar El i-a atras atenția Mariei că Iosif nu era Tatăl lui adevărat. Tatăl lui era Dumnezeul căruia i se închinau oamenii la Templu. Parafrazând, am putea spune că Isus i-a zis atunci Mariei: ,,Marie, tu ai uitat cine este Tatăl Meu? Nu înțelegeți că Eu, la Templu sunt ,,acasă“, nu la Nazaret? Era normal să mai zăbovesc puțin pe aici și să vorbesc cu oamenii despre Tatăl Meu.“

În Cana, aparența ne îndeamnă să credem că Maria spera că Domnul va face o minune, va începe să se manifeste ca Fiu de Dumnezeu. Eu nu cred aceasta! Nu cred că Maria era obișnuită cu minunile pe care le făcea El pe acasă încă din copilărie, cum susține tradiția catolică. Profunzimile ne arată însă o Marie obișnuită să se reazeme pe ajutorul întâiului ei născut. Niciodată n-a existat un fiu mai desăvârșit ca El. Maria le-o fi spus celorlalți de multe ori: ,,De ce nu puteți fi și voi ca fratele vostru?“ S-ar prea putea ca din aceasta să se fi născut animozitatea pe care i-au arătat-o mai târziu:

,,Şi praznicul iudeilor, Praznicul zis al Corturilor, era aproape. Fraţii Lui I-au zis: „Pleacă de aici şi du-Te în Iudeea, ca să vadă şi ucenicii Tăi lucrările pe care le faci. Nimeni nu face ceva în ascuns când caută să se facă cunoscut. Dacă faci aceste lucruri, arată-Te lumii.” Căci nici fraţii Lui nu credeau în El“ (Ioan 7:2-5).

Obișnuită de acasă, Maria și-a pus nădejdea în băiatul ei mai mare: ,,Să faceți tot ce vă va zice“ (Ioan 2:5).  Puneți-vă în situația ei. Ori de câte ori a avut vreo problemă a discutat-o cu băiatul ei mai mare. Lui i-a cerut părerea. Iar El n-a greșit niciodată, ci i-a dat întotdeauna cea mai bună soluție. Nu i-a înșelat niciodată așteptările. În orice dilemă a avut întotdeauna cea mai bună rezolvare, cel mai bun răspuns la orice întrebare. A fost cel mai inteligent copil pe care l-a avut vreodată o mamă, cel mai bun și cel mai priceput. Nu ni se spune că la nunta din Cana ar fi fost de față și Iosif. Probabil că murise deja, iar aceasta făcuse ca Maria să fie cu atât mai dependentă de fiul ei cel mare. Catolicii ne interzic să mergem la Domnul Isus și ne recomandă greșit să mergem la Maica Domnului. Uite-o însă în Cana, neputincioasă și cu o singură soluție pe buze: ,,Să faceți tot ce vă va zice El“, adică: ,,Vorbiți cu El, că doar dacă ascultați direct de vocea Lui veți afla rezolvarea dorită“. Maria n-are ce căuta ca mijlocitoare în lucrarea lui Christos. El n-a avut niciodată nevoie ca să afle ceva de la alții, să-i dea ceilalți un sfat, o soluție. Când au făcut așa ceva, cei care au vorbit cu El s-au trezit că ,,vorbesc în plus“, spunând prostii și s-au ales nu de puține ori cu mustrarea Lui. Aduceți-vă aminte numai de ceea ce a pățit Petru când L-a luat deoparte și ,,L-a mustrat“ pentru varianta cu suferințele (Mat. 16:23).

,,Femeie, ce am eu a face cu tine?…“. La nunta din Cana, Isus ia dimensiuni divine și se detașează de legăturile de rudenie cu cei din familia Sa. Nu va fi ultima oară. La Calvar, Maria îl va auzi iar spunându-i așa;

,,Lângă crucea lui Isus, stăteau mama Lui şi sora mamei Lui, Maria, nevasta lui Cleopa, şi Maria Magdalena. Când a văzut Isus pe mamă-Sa şi, lângă ea, peucenicul pe care-l iubea, a zis mamei Sale: „Femeie, iată fiul tău!” Apoi, a zis ucenicului: „Iată mama ta!” Şi, din ceasul acela, ucenicul a luat-o la el acasă“ (Ioan 19:25-27).

Speriată că mai marii poporului voiau să-L ucidă, Maria a preferat să se răspândească zvonul că fiul ei și-a ieșit din minți și s-a dus împreună cu ceilalți copii ai ei să-L ia acasă, dar El a refuzat oferta ei duioasă și a mustrat-o dur:

,,Pe când vorbea încă Isus noroadelor, iată că mama şi fraţii Lui stăteau afară şi căutau să vorbească cu El.  Atunci, cineva I-a zis: „Iată, mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi caută să vorbească cu Tine”.
Dar Isus a răspuns celui ce-I adusese ştirea aceasta: „Cine este mama Mea şi care sunt fraţii Mei?”
 Apoi, Şi-a întins mâna spre ucenicii Săi şi a zis: „Iată mama Mea şi fraţii Mei!  Căci oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră şi mamă” (Mat. 12:46-50).

Începând cu nunta din Cana, când El ,,Își arată slava sa“, Domnul se distanțează de legăturile omenești și începe să-Și arate natura și misiunea divină.

II. Divin în curtea Templului

Ca și la vârsta de doisprezece ani, Isus vine la Templu în calitate de Fiu al Dumnezeului căruia I se închinau evreii. Este casa Tatălui Său și vine să vadă cum se comportă oamenii în ea. Ceea ce a găsit acolo nu i-a plăcut și … S-a apucat să facă curățenie:

,,Paştele iudeilor erau aproape şi Isus S-a suit la Ierusalim. În Templu a găsit pe cei ce vindeau boi, oi şi porumbei şi pe schimbătorii de bani şezând jos. A făcut un bici de ştreanguri şi i-a scos pe toţi din Templu, împreună cu oile şi boii, a vărsat banii schimbătorilor şi le-a răsturnat mesele. Şi a zis celor ce vindeau porumbei: „Ridicaţi acestea de aici şi nu faceţi din casa Tatălui Meu o casă de negustorie” (Ioan 2:13-16).  

Expulsión de los mercaderes del Templo, de Francesco Bassano (Museo del Prado)

Vreau să spun hotărât: ,,Acțiunea Lui este făcută în virtutea divinității Lui! Dacă în preschimbarea apei în vin El s-a descoperit ca divin prin puterea creatoare, în curățirea templului El este divin prin autoritate. Nici un alt om n-ar fi putut face ceea ce a făcut El! Judecați la rece. A făcut această lucrare de unul singur. Unul singur împotriva tuturor! Nu l-a ajutat nici un alt om, nici un ucenic cu care venise! A procedat de unul singur și totuși, nimeni nu i s-a putut împotrivi!

A avut împotriva Lui trei forțe extraordinare, dar nici una ,,n-a mișcat în front“. A fost ceva supranatural și toți s-au supus fără să crâcnească voinței Lui. Cetatea Ierusalim avea pe atunci cam 130.000 de locuitori. Împreună cu cei veniți de peste tot în pelerinaj cu prilejul Paștelor se aflau acolo probabil câteva sute de mii de oameni, poate puțin peste un milion. Curtea templului gemea de popor. Dar nimeni, niciunul dintre ei și nici toți la un loc n-au putut să-L oprească din ceea ce a făcut.

Împotriva Lui a fost mulțimea celor care vindeau animale și schimbau bani. Cum de a putut un singur om să-i pună pe fugă pe atâția? Nu se poate explica oamenește. Unul sigur a pus mâna nu pe o mitralieră, ci pe niște funii prăpădite și i-a dat pe toți afară. N-a fost levit, nu era preot, venea dintr-o seminție regală și atât. Iudei din familia lui David erau însă aproape toți cei care erau atunci de praznic la Ierusalim. Ceea ce-L deosebea însă pe El de ei era … divinitatea Lui.

Ucenicii și-au adus aminte mai târziu despre acest eveniment și l-au reevaluat în perspectiva profețiilor și a Învierii:

,,Ucenicii Lui şi-au adus aminte că este scris: „Râvna pentru casa Ta Mă mănâncă pe Mine”.
Iudeii au luat cuvântul şi I-au zis: „Prin ce semn ne araţi că ai putere să faci astfel de lucruri?”
Drept răspuns, Isus le-a zis: „Stricaţi templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica”.
Iudeii au zis: „Au trebuit patruzeci şi şase de ani ca să se zidească templul acesta, şi Tu îl vei ridica în trei zile?”
Dar El le vorbea despre templul trupului Său. Tocmai de aceea, când a înviat din morţi, ucenicii Lui şi-au adus aminte că le spusese vorbele acestea şi au crezut Scriptura şi cuvintele pe care le spusese Isus“ (Ioan 2:17-22).

Împotriva Lui a fost garda de la Templu, care de regulă număra cam o sută de oameni, iar de Praznic număra probabil aproape trei sute de oameni înarmați care vegheau să nu se întâmple ceva rău, păstrau ordinea și-i îndrumau pe oameni pe unde să meargă. Mai marii norodului se temeau de represaliile romanilor și vegheau de sărbători să nu se producă vreo revoltă.

Aceasta a fost în parte gloata care i-a însoțit pe preoții care au venit să-L prindă pe Isus în grădina Ghețimani. Paradoxal însă, când Domnul pune mâna pe bici și face tulburare în Templu niciunul din aceștia nu-i stau împotrivă. Era ceasul judecării și osândirii unui sistem religios corupt. Isus acționează în autoritatea divinității Sale și, nimeni, fără să înțeleagă de ce, nu i Se împotrivește.

Împotriva Lui au fost legiunile romane. Nu departe de Templu se afla cetățuia Antonia unde era punctul de observație al romanilor. De acolo de sus, ei puteau vedea orice mișcare suspectă și puteau trimite repede forțe de intervenție. Este o minune că n-a intervenit niciunul!

,,Nu faceți din casa Tatălui Meu o casă de negustorie!“ (Ioan 2:16). Cât de unic și de straniu trebuie să fi răsunat ecoul acestor cuvinte pe pereții și zidurile Templului! Omul acela se făcea una cu Dumnezeu și acționa drastic în Numele Său. Și nimeni nu i-a stat împotrivă. … Domnul și-a arătat atotputernicia divină și toți s-au dat la o parte!

Când, mai târziu, au revenit să-L ia la întrebări, iudeii au recunoscut și ei că-i făcuse pe toți să se supună unei autorități nemaintâlnire până atunci. N-au putut-o nega, dar au vrut să-i afle originea:

,,Iudeii au luat cuvântul şi I-au zis: „Prin ce semn ne arăţi că ai putere să faci astfel de lucruri?”
Drept răspuns, Isus le-a zis: „Stricaţi templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica” (Ioan 2:18-19)

Prin această profeția ascunsă a morții și învierii, Domnul Isus anunța ce I se va întâmpla în mijlocul lor. Nimeni nu l-a priceput atunci însă, nici ucenicii. Aveau însă să priceapă … ,,după aceea“, înțelegând că Domnul a fost întotdeauna nu numai stăpân pe Sine, ci stăpân peste toți și toate, dominând prezentul și anticipând victorios viitorul.

III. Divin înaintea mulțimilor

Ioan merge mai adânc, mai profund și prezintă un al treilea conflict pe care L-a avut Domnul în ziua aceea: conflictul cu cei care au crezut în El. N-a fost de ajuns că a intrat în conflict cu cei care vindeau și cumpărau în curtea templului și cu cei care L-au întrebat despre originea autorității Lui. Nu! Ioan ne spune că divinitatea Lui a pătruns și putreziciunea celor ce, aparent, Îl simpatizau:

,,Pe când era Isus în Ierusalim, la Praznicul Paştelor, mulţi au crezut în Numele Lui, căci vedeau semnele pe care le făcea. Dar Isus nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoştea pe toţi. Şi n-avea trebuinţă să-I facă cineva mărturisiri despre niciun om, fiindcă El Însuşi ştia ce este în om“ (Ioan 2:23-25).

Am văzut că El și-a manifestat autoritatea asupra Templului, asupra închinării și asupra formelor religioase de acolo. L-am auzit apoi proclamând criptic autoritatea Lui asupra vieții și asupra morții, asupra destinului Său și a destinelor celorlalți. În doar două scene petrecute în curtea Templului, Ioan ne spune toate aceste lucruri despre El. Iar acum, la finalul capitolului, ca un preludiu al celor ce se vor întâmpla în capitolul trei, Ioan ne prezintă divinitatea Domnului Isus în relațiile cu mulțimile care-L înconjoară. Ioan scoate în evidență divinitatea Lui scoțând la vedere omniștiința Lui. El este unul singur, dar știe ce este în fiecare și în toți cei care-L înconjoară. Știe ceea ce nici un muritor nu poate cunoaște: starea inimii fiecărui om în parte. El știe trecutul, prezentul și viitorul, de aceea știe că nu se poate încrede în ei. El cunoaște totul, despre toți. Nimeni n-are nevoie să-i spună ce se întâmplă. Știe vizibilul și invizibilul totodată. Cunoaște nu doar faptele, ci și motivația lor ascunsă. Știe ceea ce doar Dumnezeu poate cunoaște, așa cum spune apostolul Pavel corintenilor:

,,De aceea să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric şi va descoperi gândurile inimilor. Atunci, fiecare îşi va căpăta lauda de la Dumnezeu“ (1 Cor. 4:5).

În fascinanta sa carte ,,The Knowledge of the Holly“,  A.W. Tozer scrie următoarele lucruri despre omniștiința divină:

,,Dumnezeu cunoaște tot ceea ce este de cunoscut și asta instantaneu și în întregime și în amănunțime. Astfel că El cuprinde tot ceea ce există sau ar fi putut să existe vreodată undeva în Univers, în trecut, dar și în infinitul secolelor nenăscute încă. Dumnezeu cunoaște toate cauzele, toate gândurile, toate tainele, toate secretele, toate simțămintele, toate dorințele, orice lucru încă nerostit, toate scaunele de domnie și puterile, toate personalitățile, toate lucrurile văzute și nevăzute din ceruri și de pe pământ. Pentru că El cunoaște totul și toate, nu le știe pe unele mai bine decât pe altele, ci le pătrunde pe toate deopotrivă. El nu ,,descoperă“ nimic, nu este luat niciodată prin surpriză, nu se miră de nimic. Nu caută să afle și nu cere informații. Dumnezeu este existent prin Sine și cunoaște prin Sine. El este suficient Sieși și are o cunoaștere suficientă și la un nivel la care nu poate ajunge nici una din creaturile care au existat, există sau vor exista. El se cunoaște perfect pe Sine, pentru că numai cineva infinit poate cunoaște infinitul. Așa este Dumnezeu“.

Biblia ne spune că Dumnezeu cunoaște numărul firelor de păr de pe capul nostru și soarta fiecăruia dintre ele, știe când cade o vrabie moartă la pământ și știe de ce are nevoie fiecare dintre copiii Săi. Așa ne spune Domnul Isus în predica de pe munte din Matei 5. Profetul Isaia spune despre El:

,,Cine a cercetat Duhul Domnului şi cine L-a luminat cu sfaturile lui? Cu cine S-a sfătuit El, ca să ia învăţătură! Cine L-a învăţat cărarea dreptăţii? Cine L-a învăţat înţelepciunea şi I-a făcut cunoscută calea priceperii!“ (Isaia 40:13-14).

De ce accentuez așa de mult pe omniștiința divină? Pentru că în doar trei versete peste care am putea trece ușor cu neglijență, Ioan, scriitorul minimalist, ilustrează divinitatea lui Isus Christos tocmai prin această cunoaștere supraomenească. Ioan scrie că existau printre cei prezenți atunci la Ierusalim și un grup de oameni ,,care au crezut în El, căci vedeau semnele pe care le făcea“ (Ioan 2:23), dar Ioan nu se oprește la aceasta. El nu ne lasă îmbătați cu apă rece, nu vrea să fie asemenea evangheliștilor moderni entuziasmați de mâinile ridicate la apeluri sentimentale, care-și numără naivi convertiții. Nu! Ioan ne spune că Isus Christos este Dumnezeu și, în divinitatea Lui, nimeni nu-L poate păcăli cu simpatii temporare și superficiale.

,,Dar Isus nu se încredea în ei, pentru că îi cunoștea pe toți“ (Ioan 2:24).

În original, Ioan folosește un joc de cuvinte. El scrie că mulțimea simpatizanților ,,au crezut (pistuo) în Numele Lui“, adică s-au lăsat convinși de autoritatea Lui, dar El nu se încredea (pistuo, deasemenea) în ei. Domnul Isus nu credea în credința lor! Și asta pentră că, ne spune Ioan:

,,… n-avea trebuinţă să-I facă cineva mărturisiri despre niciun om, fiindcă El Însuşi ştia ce este în om“ (Ioan 2:25).

Domnul nu s-a lăsat impresionat de reacția lor la minunile săvârșite de El. Privind dincolo de aparențe, El știe că o credință lipsită de pocăință adevărată și de predare totală nu este decât o înclinație de moment, un foc de artificii, o sămânță căzută în locuri stâncoase (Mat. 13:20). Strigătele ,,Răstignește-L! Răstignește-L!“ aveau să arate peste doar trei ani câtă dreptate a avut.

Ioan încheie acest capitol vorbind despre ,,credința falsă“, așezând astfel cadrul perfect pentru capitolul trei în care-i va vorbi lui Nicodim despre credința cea adevărată, taina nașterii din nou care ne deschide calea spre Împărăția lui Dumnezeu. Nicodim acela a fost un om care a vrut să meargă dincolo de impresia de o clipă a minunilor:

,,Între farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaş al iudeilor. Acesta a venit la Isus noaptea şi I-a zis: „Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător venit de la Dumnezeu, căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu esteDumnezeu cu el” … (Ioan 3:1-2).

 

Advertisements


Categories: Studiu biblic

2 replies

  1. Felicitari pentru Inspiratia primita și apoi explicata pe înțelesul nostru …………

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: