O scrisoare din viitorul României

(vdrambarean)

Dacă lucrurile continuă tot așa în România, s-ar putea să primiți această scrisoare:

Sunt Marius, am putin peste 40 de ani, cu 22 peste 60, traiesc tot in Romania si o duc foarte bine. Eu si cei 1,5 milioane de romani care au mai ramas. Mai suntem noi, patriotii, cei care n-au vrut sa plecam pentru ca ne iubim tara sau nu ne permite sanatatea sa iesim din ea.

Acum, in 2036, tratamentele medicale se fac dupa cele mai inalte standarde. Avem spitale bine utilate si medici pregatiti. Doua. Doua spitale mai avem si vreo 30 de medici. Au vrut si ei sa plece din tara prin 2026, dupa al patrulea mandat PSD, dar sunt batrani si netransportabili.

Salariile sunt uriase in 2036, spre deosebire de ale voastre, din 2017. Un roman ca mine, care munceste la stat, a ajuns sa castige chiar si 9000 de ron. Stiu, ti se pare uimitor, da! In sfarsit, promisiunile doamnei Olguta au fost respectate! Mai ales ca luna asta, cu 9000 de ron, am putut sa cumpar chiar si 5 paini. Am un serviciu bun, nu ma plang. Inainte, cand lucram la multinationala, castigam putin mai bine. De vreo 1000 de ori mai bine, dar era stres mare. Uneori trebuia sa si muncesc.

Dupa Marea Nationalizare din 2026 toate multinationalele s-au desfiintat, iar banii au intrat toti la noi, la romanii verzi. De ce sa ne exploateze strainii, ha? Le-au confiscat tot: cladiri, conturi, birouri. Totul e acum al statului roman. Se pot vizita fostele sedii, au fost transformate in muzee. E putin riscant totusi, ca sunt sobolani si paianjeni, dar copiii mai merg in vizita.

Despre copii: scolile sunt acum la cele mai inalte standarde. Avem manuale pentru orice, nu ca voi, in 2017! Manual pentru cum duci copilul la scoala, penru cum il lasi in clasa, pentru cum trebuie sa manance corect felia de paine in recreatia mare. De cand e domnul Pop ministru, nu mai facem nimic la intamplare, ca pe vremuri, iar toti copiii din Romania sunt fericiti! Toti trei, ca atatia mai sunt. Frati. Au chemare in Franta si pleaca saptamana viitoare si ei. Dar Guvernul ne-a asigurat ca scolile nu vor ramane parasite, ci vor fi si ele transformate in muzee.

Partidele s-au desfiintat, in sfarsit, in 2024. O adunatura de incapabili care nu facea decat sa puna bete in roate PSD. In semn de solidaritate, pentru ca romanii au cerut „desfiintarea partidelor corupte”, s-a desfiintat si PSD. Apoi s-a reinfiintat sub numele: „Partidul Iubit.” Cu aceiasi oameni. Dar doar cu doi trandafiri in logo. Altceva!

Mindruta ar comenta cu noi pe facebook, dar nu mai avem acces la net de prin 2028. Era plin de porcarii si de elemente dusmanoase, cum zice tovarasul Nelu. Care e bine, sanatos.

Advertisements


Categories: Glume sarate

Tags:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: