Traversarea stărilor de criză și necaz

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Privind țintă la Isus. – Evrei 12.2

Cu toții avem zile bune și zile rele în viață. Avem momente când suntem pe vârful muntelui și momente când suntem în văi adânci. Dar ce vom face când ne aflăm în astfel de văi, când suntem descurajați sau deprimați? Cred că Scriptura, Cuvântul lui Dumnezeu, ne poate fi de mare ajutor în astfel de furtuni și de perioade întunecate din viața noastră. Dumnezeu ne-a făcut multe promisiuni scumpe, pe care ne putem baza atunci când avem nevoie de nădejde și de mângâiere. Aceste promisiuni ne ajută să-L cunoaștem mai bine pe Dumnezeu și ne reamintesc că El este pentru noi și cu noi. El poate și dorește să ne ridice prin Cuvântul Său.

Când întâmpinăm dificultăți, când teama și îndoielile par să ne copleșească, ne putem îndrepta către El în rugăciune și putem privi în Cuvântul Său, de unde vom înțelege că El dorește să fie izvorul nostru de putere. Iată câțiva pași în această direcție:

1. Crede că Dumnezeu este mai mare, mai înțelept și mai plin de iubire decât poți tu să-ți imaginezi! Dumnezeu ne iubește și întotdeauna Își ține promisiunile. Citește, subliniază și memorează promisiunile Sale! Începe cu: „Încrede-te în Domnul cu toată inima ta și nu te sprijini pe priceperea ta! Recunoaște-L în toate căile tale și El îți va netezi cărările” (Proverbe 3.5,6).

2. Rezistă ispitei de a te închina necazului prin care treci – aceasta este o formă de idolatrie des întâlnită! Este ușor să fii în totul absorbit de o problemă, preocupându-te doar cu ea, în loc să te rogi și să te preocupi cu puterea lui Dumnezeu, care poate să o rezolve. „Aruncând asupra Lui toată îngrijorarea voastră, pentru că El îngrijește de voi” (1 Petru 5.7).

3. Recapătă-ți bucuria și pacea prin preocuparea cu Domnul! Fii preocupat cu El, cu ceea ce El a făcut și cu ceea ce va face El pentru tine! Gândește-te la puterea Lui, la resursele și la prezența Lui, nu la problema ta!

4. Vorbește-I des Domnului! Adu problema la Domnul și las-o la El! Dă-i drumul din mâinile tale și nu o mai lua înapoi! El nu o poate rezolva până când nu o abandonezi în brațele Lui.

T P Hadley

Advertisements


Categories: Studiu biblic

1 reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: