Re-evaluări românești (5) – A fost cuman primul voievod al Ţării Româneşti?

A fost cuman primul voievod al Ţării Româneşti?

Autor Denis CAPRAROIU

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/a-fost-cuman-primul-voievod-al-tarii-romanesti

Mediul academic românesc, ca si cel al simplilor iubitori de istorie, a fost cuprins de discutiile aprinse, purtate datorită identificării lui Thocomerius-cu  Negru Voda, de către istoricul Neagu Djuvara. Un voivod de origine cumana la începuturile Tarii Românesti. Articolul de fata-a carui aparitie este legata, în mod nemijlocit, tocmai de acest context-îsi propune sa contribuie, cu modestie, la clarificarea unora dintre aspectele ce privesc dosarul cuman.

“Dosarul cuman”
Într-o prima instanta, dorim sa ne precizam pozitia în raport cu oportunitatea aparitiei lucrarii amintite mai sus, dar si cu reactiile pertinente pe care le-a provocat. Pe de o parte, problematica aportului cuman la cristalizarea vechii aristocratii românesti este una de data veche, binecunoscuta istoricilor nostri, fara a reprezenta, în niciun caz, acel element de noutate absoluta pe care o aparitie editoriala bombastica-adevarat exercitiu de marketing al maestrilor de la Humanitas-a încercat sa ni-l serveasca. Pe de alta parte, tocmai reactiile provocate de lansarea lucrarii dovedesc faptul ca subiectul în cauza era unul demult asteptat, cel putin în rândul marelui public, si aceasta pentru ca, indiferent de stadiul cunoasterii sale în mediul profesionistal istoricilor, a fost prea multa vreme musamalizat la nivelul istoriei oficiale.
Din aceasta perspectiva, consideram ca apelul domnului Djuvara, scos din contextul comercial al lansarii, este unul binevenit. Ceea ce i se poate reprosa, totusi, onorabilului autor, este lipsa unei argumentatii stiintificeadecvate, pe care un subiect de importanta celui vizat o revendica în mod prioritar. Numeroasele sale prezumtii, chiar daca inspirate, sunt insuficient sustinute cu probe documentare, ceea ce a si permis unora dintre vocile contestatare sa-si fundamenteze pozitia.
În ceea ce ne priveste, depasind zona disputelor istoriografice inutile, care, necontrolate, risca sa genereze adversitati de ordin personal, vom încerca sa evidentiem, sintetic, rezultatele propriilor noastre cercetari în directia identificarii primului voievod muntean, fondator al dinastiei Basarabestilor.

Întemeietorul Tarii Românesti
ÎntemeietorulTarii Românesti nu este altcineva decât descalecatorulînregistrat de traditie, acel Negru Voda pe care îl identificam cu Thocomer, tatal lui Basarab, din documentele angevine. Simplul fapt ca Thocomer era receptat în mediile culte ale cancelariei regale îl recomanda pe acesta ca un personaj de talie, binecunoscut în epoca. Certa sa ascendenta cumanaîl va pune, în circumstantele atât de speciale ale sfârsitului domniei lui Ladislau al IV-lea Cumanul(1272-1290), într-o relatie particulara, nu doar cu regele maghiaro-cuman, ci si cu Nogai, atotputernicul emir mongol de la Isaccea.
Thocomer intrase, într-o conjunctura cu totul aparte, a carei expunere nu îsi gaseste locul aici, în posesia mosiilor Fagaras si Sâmbata, care apartineau, de jure, familiei Csák, respectiv fostului voievod transilvan, Ugrinus, decazut din gratiile regelui. Pâna la asasinarea lui Ladislau al IV-lea, protectorul lui Thocomer, Ugrinus nu îndrazneste sa reclame raptul, desi documentele vremii atesta o multime de puneri si repuneri în posesie, chiar prin vointa lui Ladislau.
Imediat dupa disparitia regelui, “în zilele lui Andreias craiul”(1290), Ugrinus îsi revendica posesiunile fagarasene, iar Thocomer se vede obligat sa-si transfere “scaunul”la sud de Carpati. Renegat de românii fagaraseni, care îi recunosc lui Ugrinus statutul de posesor legitim al Fagarasului si Sâmbetei, Thocomer va fi însotit în trecereasa de un grup de sasi, excomunicati, ca urmare a agresiunii lor la adresa episcopiei de Alba Iulia.

Descalecarea
Va descaleca, în prima instanta, la Câmpulung, care, prin instalarea sasilor si a resedintei voievodale, se dezvolta rapid, pe coordonate urbane specific transilvanene. Confirmând, din nou, informatiile cronicaresti, în oras a fost atestata arheologic acea “biserica mare si frumoasa si înalta”, ctitorie a lui Thocomer si Basarab, în care cei doi vor fi, probabil, depusi, asa cum o sugereaza un act de danie emis la mijlocul secolului al XIV-lea de voievodul Nicolae Alexandru, fiul lui Basarab si, respectiv, nepotul lui Thocomer.
Ajungând în acest punct al rationamentelor noastre, se ridica un important semn de întrebare:cum a reusit descalecatorulfagarasean sa-si impuna autoritatea în fata unor voievozi munteni si olteni, atestati, fara dubiu, în actele vremii? Raspunsul ni-l dau, înca o data, documentele:exactla finele anului 1290, Nogai, suzeranullui Thocomer, întreprinde o actiune de amploare în vest, pâna la Portile de Fier, impunându-si necontestat hegemonia pe linia Dunarii inferioare. Este faptul care va determina pentru o buna bucata de vreme disparitia banului de Severindin ierarhia functiilor regatului arpadian, pecetluind si sfârsitul suzeranitatii ungare asupra Tarii Severinului.
Formatiunile politice locale, sud-carpatice, intra, cu acest prilej, ca si taratul bulgar, în aria de dominatie efectivaa hanului mongol, pe care acesta obisnuia sa si-o exercite, însa, prin interpusi, de preferinta cumani.
Repetând mutarea din 1280 instalarea cumanuluiGheorghe I Terter la conducerea taratului de Târnovo, peste fix un deceniu, la finele anului 1290, îl impunepe Thocomer cumanulvoievozilor de la sud de Carpati. Acestia nu îl alegca domnal lor, asa cum s-a afirmat pâna acum, ci i se subsuma, prin vointa atotputernicului Nogai. Acesta este sensul închinarii voievozilor olteni, “cu toata boerimea ce era mai nainte preste Olt”, asa cum a înregistrat-o traditia.
În ultima decada a secolului al XIII-lea, dar si ulterior, Thocomer si Basarab vor gravita spre folosul mentinerii independenteistatale, în raport cu regalitatea ungara în aria de influenta a hanilor mongoli.
Conservarea autoritatii lor s-a datorat, în fapt, în deceniile care au urmat disparitiei lui Nogai, perpetuarii practicilor sale politice, de catre Tokta si Özbek. Sub Tokta, mai ales, aceasta procedura devenise una imperativa, în conditiile acutizarii instabilitatii politice a regiunilor pe care le stapânise, cu o mâna de fier, hanul de la Isaccea.
Cât despre guvernarea marelui han Özbek, care a asigurat ulusului giucid apogeul dezvoltarii sale, se poate spune ca a urmarit, în linii mari, întretinereahegemoniei mongole în spatiul carpato-danubian si balcanic, cu aceleasi metode. Aceasta realitate se va preciza înca din primii ani ai mandatului sau pe tronul de la Sarai, fiind destul de limpede surprinsa documentar, mai ales în contextul reangajarii politice si militare a Ungariei, în directia Severin-Vidin.
“Modificarile structurale, pe care le cunoscuse de curând aria de hegemonie a Hoardei de Aur, în spatiul carpato-balcanic, au facut ca regele ungar sa întâlneasca ca aparatori ai mentionatei arii geografice fruntasi autohtoni, sprijiniti, fireste de contingente tatare. Rezistenta domnului român de la Arges si a despotului de Vidin, respectiv a tarului de Târnovo au fost nu numai paralele, ci, în mare masura, corelate”. (Virgil Ciocâltan)

Autoritatea lui Basarab
Recunoasterea autoritatii dobândite de Basarab în toti acesti ani, precum si a pozitiei sale proeminente în constelatia de puteri dirijate de han, este magistral ilustrata într-un document din 1325:Stefan, fiul comitelui cumanParabuh, îsi ponegreste propriul stapân, preaslavindu-l pe Basarab transalpinul, “spre vatamarea respectului regesc”. Puterea regelui, zicea el, nu se poate compara cu aceea a lui Basarab!
Iata, asadar, cum epopeea cumanilor fagaraseni, protejati de Nogai, se va identifica, treptat, cu destinul proaspetei lor creatii statale. Asumându-si, cu responsabilitate si îndârjire, misiunea trasata de han, Thocomer si Basarab îsi vor atrage, curând, supusii autohtoni într-un proiect politic de anvergura, care se va numi Tara Româneasca.

ilor se regasește din plin și în literatură, acolo unde nationalismul se manifestă prin diversele creații populare considerate originale. Așa cum literatura populară presupusă a fi necontaminată de ingerintele străine se dorea a fi tezaurul spiritului național, tot așa și temele și motivele dacice erau considerate constituentele majore ale etnicității care adăpostea individualitatea românească. Fundamente simbolice pentru realități foarte noi.

Dezvoltarea organică și naturală a unui popor, laitmotiv și la Eminescu, și la multi alții, este poate printre cele mai evidente elemente ideologice ale epocii natiunilor, ideea legăturii incontestabile între prezent și trecut, o legătură fabricată pentru a susține un program politic:al justificării prezenței pe scena istoriei a nou formatei națiuni. În sensul acesta, civilizația dacilor este mitul fondator care o justifică. Programul politic, vizibil mai ales în rândul conservatorilor, insista pe antipatia față de cei considerați ‘străini’, pe elogiul strămoșilor eroici și pe exaltarea aproape mistică a trecutului privit numai în lumini și fără umbre.

Autohtonismul dacic nu a scos componenta romană complet din ecuație, dar a limitat-o foarte mult. Națiunea în căutarea identității agăsit-o mai degrabă într-un element care părea mai familiar, la nivel emoțional cel putin. Romanii au fost importanți atâta vreme cât politica era orientată spre referenți externi, acum că se conturase statul, care trebuia să acționeze pentru sine, era necesar un simbol identitar autohton și indigen. Considerațiile istorice, investigația istorică șamd. nici nu mai au relevanță, pentru că suntem pe terenul transfigurării mitice a istoriei. Dacii sunt un mit fondator, prin intermediul lor se povestește despre geneza poporului român și se justifica existenta acestuia.

Originile autohtone sunt cele mai valorizate în epoca modernă, indiferent de națiunea la care ne referim, se caută acel prim început. Rădăcinile contează mai mult în imaginarul colectiv decât orice idee de amestec etnic. Noile comunități se creează, se inventează, prin invocarea unei continuități mitice între ‘cei de atunci’ și ‘cei de acum’, prin invocarea unui act fondator. Astfel, Dacia a fost și ea înzestrată să reprezinte și sa prefigureze România modernă, care nu ar fi fost decât o refondare a unei realități geopolitice primoridale. Este ca un ritual magic prin care se rememorează un moment inițial, un personaj sau o civlizație, scoasă din istorie și supusă ideologizării.

Recomandare:

  1. Boia, Două secole de mitologie națională, București, 1999.

 

Advertisements


Categories: Arhive Documentare

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: