Păgubașii de Paște și de … Crăciun!

Brusc, după Thanksgiving, America se împodobește pentru sărbătorirea Nașterii Domnului. Cât din aceasta are însă de a face cu sărbătorirea Mântuitorului și cât este vorba despre o trdiție golită de mult de conținut? Ieri, la Bethel și Betania, unde am avut bucuria să fiu invitat de colegul și prietenul meu, Liviu Țiplea, m-am străduit să trag un semnal de alarmă. Aștern pe hărtie aici ceea ce am vorbit ,,extemporaneous“ aseară la Betania.

+++

Cuvintele ne sunt date ca să ne descoperim unii altora gândurile, să comunicăm între noi. Le folosim ca să ne descoperim sau, uneori, ca să ne acoperim. Se cere iscusință în folosirea lor. Există oameni mai pricepuți și oameni mai puțin pricepuți în folosirea lor, dar niciodată, nimeni nu L-a depășit pe Domnul Isus în folosirea lor. El este cel mai mare comunicator din istorie. Nu degeaba Îl numește Biblia ,,Cuvântul“! Cei ce au avut privilejul de a-L asculta ,,pe viu“ au declarat ,,niciodată n-a vorbit cineva ca omul acesta!“ (Ioan 7:47).

Vă propun să urmărim un dialog între El și poporul din Ierusalim. Veți vedea repede că El știe ce spun ei, de ce spun ei ceea ce spun și chiar și ceea ce nu vor ei să spună. Așa că răspunsurile Lui la întrebările lor sunt ,,descoperiri“ de excepție. Vorbirea Lui pare simplă, dar este complexă; pare naivă, dar este tainică și profundă, trezind conștințe și rostind sentințe eterne.

Imediat după intrarea în Ierusalim pentru săptămâna mare, Domnul Isus a fost asaltat cu întrebări de oameni. Printre ei, Matei 21 și 22 ni-i prezintă pe mari preoți și pe bătrânii lui Israel. Bănuiala lor că acest tânăr rabin din Nazaret le va strica praznicul fusese confirmată. ,,Circul“ începuse cu intrarea lui ,,triumfală“ în cetate și cu zarva de care fusese însoțită. Ca și cum asta n-ar fi fost suficient, Isus intrase apoi în Templu și ,,făcuse curățenie“, dându-le peste cap afacerile cu schimbarea de bani, vânzarea de porumbei și milei de jertfă. Acum venise iar în Templu și ținea ,,discursuri“.

Strânși în grabă în această stare de urgență, ,,preoții cei mai de seamă și bătrânii poporului“ (Mat. 21:23) îi ies înainte și-l iau la întrebări. În Israel, ei erau autoritatea supremă, deasupra lor nu era decât autoritatea imperială a Romei. Nimeni n-avea voie să facă ceva fără aprobarea lor, așa că ei Îl întreabă:

,,Isus S-a dus în Templu şi, pe când învăţa norodul, au venit la El preoţii cei mai de seamă şi bătrânii norodului şi I-au zis: „Cu ce putere faci Tu lucrurile acestea şi cine Ţi-a dat puterea aceasta?”  (Mat. 21:23).

Ce șanse aveau ei, îngâmfații lui Israel, să înțeleagă că El este Dumnezeul întrupat în istorie, Căpetenia oștirilor, Împăratul lui Israel? Niciuna! Prefăcuți și perverși, acești conducători civili și religioși n-au putut vedea în El decât pe unul care trebuia redus la tăcere. În răspunsurile pe care li le dă, Nazarineanul iscusit în vorbire le va da însă pe față ipocrizia și le va comunica prin trei pilde tragedia pe care și-o atrag asupra lor înșiși. În trei povestioare care străbat de două mii de ani istoria, El face psihologie, filosofie și teologie profetică totodată.

Vorbirea lui este ușoară, dar adevărurile expuse sunt grele. Depinde de fiecare dintre noi cât le pătrundem.

Ca să le dea pe față ipocrizia, Domnul Isus le  pune o întrebare aparent simplă, iar apoi rostește trei povestioare prin care-i condamnă pentru că L-au respins pe Tatăl, îl vor respinge pe Fiul și se vor împotrivi sinucigaș Duhului Sfânt.

,,Încingeți-vă coapsele minți“ ca să pricepem împreună vorbirea Lui, doar aparent simplă:

Descoperirea ipocriziei

,,Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă voi pune şi Eu o întrebare şi, dacă-Mi veţi răspunde la ea, vă voi spune şi Eu cu ce putere fac aceste lucruri. Botezul lui Ioan de unde venea? Din cer sau de la oameni?”
Dar ei vorbeau între ei şi ziceau: „Dacă vom răspunde: ‘Din cer’, ne va spune: ‘Atunci de ce nu l-aţi crezut?’
Şi dacă vom răspunde: ‘De la oameni’, ne temem de norod, pentru că toţi socotesc pe Ioan drept proroc.”
   Atunci au răspuns lui Isus: „Nu ştim!”
Şi El, la rândul Lui, le-a zis: „Nici Eu nu vă voi spune cu ce putere fac aceste lucruri“ (Mat. 21:24-28).

De ce i-a întrebat Domnul Isus tocmai despre Ioan Botezătorul? Pentru că știa ce-i vor răspunde și pentru că în atitudinea lor față de Ioan era ascus faptul că ei L-au refuzat pe Dumnezeu însuși.

Ei l-au refuzat pe Tatăl!

,,Ce credeţi? Un om avea doi feciori. S-a dus la cel dintâi şi i-a zis: ‘Fiule, du-te astăzi de lucrează în via mea!’
 ‘Nu vreau’, i-a răspuns el. În urmă, i-a părut rău şi s-a dus.
S-a dus şi la celălalt şi i-a spus tot aşa. Şi fiul acesta a răspuns:
‘Mă duc, doamne!’ Şi nu s-a dus.

Care din amândoi a făcut voia tatălui său?”
„Cel dintâi”, au răspuns ei“ (Mat. 21:28-31)

Repet, vorbirea Lui este simplă și totuși complexă, aparent naivă, dar profundă și multistratificată. De două mii de ani Îl ascultăm grăindu-ne ,,povestiri“. El nu vorbește în paragrafe pline de neologisme sau de termeni specifici teologiei și filosofiei, ci rostește povestioare care-i prind pe ascultători și-i fac părtași fără să vrea la mișcarea ideilor. Observați că ei îi … răspund, participă furați de farmecul vorbirii Lui, rostindu-și singuri sentința.

Tot rostul istorioarei a fost ca să le arate vinovata împotrivire față de Dumnezeu, față de planul divin care li-l trimisese pe Ioan Botezătorul, așa cum vestise ultimele cuvinte din profetul Maleahi. Ioan apăruse în istorie ca să reia firul profetic și să pregătească țara pentru venirea izbăviri lui Iehova! Preoții cei mai de seamă și bătrânii ar fi trebuit să fie cei dintâi care să înțeleagă acest lucru, dar … n-au făcut-o, așa că povestitorul schimbă tonul și rostește sentința necruțătoare:

,,Şi Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că vameşii şi curvele merg înaintea voastră în Împărăţia lui Dumnezeu. Fiindcă Ioan a venit la voi umblând în calea neprihănirii şi nu l-aţi crezut. Dar vameşii şi curvele l-au crezut. Şi, măcar că aţi văzut lucrul acesta, nu v-aţi căit în urmă ca să-l credeţi“ (Mat. 21: 31-32).

Ei aveau să-L refuze pe Fiul!

Conștient că își trăiește ,,săptămâna mare“ și venit intenționat să se așeze pe altarul de jertfă din Ierusalim, ,,tulburătorul de Paște“  le spune o altă povestioară, pe fundalul cântării despre via Domnului din Isaia 5:

,,Ascultaţi o altă pildă. Era un om, un gospodar, care a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea şi a zidit un turn. Apoi a dat-o unor vieri şi a plecat în altă ţară.
Când a venit vremea roadelor, a trimis pe robii săi la vieri, casă ia partea lui de rod. Vierii au pus mâna pe robii lui şi pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre.  A mai trimis alţi robi, mai mulţi decât cei dintâi; şi vierii i-au primit la fel.
La urmă, a trimis la ei pe fiul său, zicând: ‘Vor primi cu cinste pe fiul meu!’
Dar vierii, când au văzut pe fiul, au zis între ei: ‘Iată moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să punem stăpânire pe moştenirea lui’. 39 Şi au pus mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au omorât.
Acum, când va veni stăpânul viei, ce va face el vierilor acelora?” (Mat. 21:33-40).

Farmecul cuvintelor Lui îi prinde iar ca o vrajă și-i răscolește până în adâncuri. Involuntar parcă, ei participă la povestirea Lui și-i răspund ,,după cuviință“. Vorbea în ei glasul conștiinței, făcându-i să-și rostească singuri sentința:

,,Ei I-au răspuns: „Pe ticăloşii aceia ticălos îi va pierde, şi via o va da altor vieri, care-i vor da roadele la vremea lor” (Mat. 21:41).

Întradevăr, prin refuzarea Fiului, Israelul a căzut într-o împietrire, cum spune apostolul Pavel în Romani 11:11, care a fîcut posibilă mântuirea Neamurilor. Prin rostirea pildei a doua, Domnul isus dovedește că știa ce va face. El nu este o victimă, ci un Dumnezeu care-și anunță și-și împlinește cu credincioșie planul.

,,Isus le-a zis: „N-aţi citit niciodată în Scripturi că: ‘Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat în ochii noştri’? De aceea vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi va fi dată unui neam care va aduce roadele cuvenite.  Cine va cădea peste piatra aceasta va fi zdrobit de ea, iar pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera” (Mat. 2142-44).

Tragedia a fost că cei ce refuzaseră potezul pocăinței prin Ioan Botezătorul, deveniseră prin aceasta imuni la pocăință, incapabili să se mai alinieze cu planul lui Dumnezeu. Ei înțeleg, dar acționează invers de cum ar fi trebuit să o facă, confirmând pilda pe care tocmai o auziseră de la El.

,,După ce au auzit pildele Lui, preoţii cei mai de seamă şi fariseii au înţeles că Isus vorbeşte despre ei şi căutau să-L prindă, dar se temeau de noroade, pentru că ele îl socoteau drept proroc“ (Mat. 21:45-46).

Ei aveau să-l refuze pe Duhul Sfânt!

Urmează cea de a treia pildă. Ea ne vorbește despre un împărat care a făcut o nuntă fiului său … Dar cine este acest fiu? Pilda a doua ne-a spus că vierii Îl omorâserî. De unde este el acuma viu și cum de se vorbește despre o viitoare nuntă? Cei care pot pătrude dincolo de aparența simplitate a vorbiri Domnului Isus își dau repede seama că El a vorbit atunci de vremea de după înviere, când Dumnezeu nu va mai fi preocupat o vreme cu împărăția lui Israel, ci cu nunta Fiului Său. Chemarea la această nuntă viitoare este chemarea pe care o face Duhul Sfânt către toți oamenii din neamurile lumi, buni și răi, așa cum va fi precizat în pildă. Dar, hai mai întâi s-o ascultăm vrăjiți și fascinați de promisiunea din ea, căci aici este vorbși … de noi!

,,Isus a luat cuvântul şi le-a vorbit iarăşi în pilde. Şi a zis:
„Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a făcut nuntă fiului său. A trimis pe robii săi să cheme pe cei poftiţi la nuntă, dar ei n-au vrut să vină. A trimis iarăşi alţi robi şi le-a zis: ‘Spuneţi celor poftiţi: «Iată că am gătit ospăţul meu; juncii şi vitele mele cele îngrăşate au fost tăiate; toate sunt gata, veniţi la nuntă».’ Dar ei, fără să le pese de poftirea lui, au plecat: unul la holda lui şi altul la negustoria lui. Ceilalţi au pus mâna pe robi, şi-au bătut joc de ei şi i-au omorât.
Când a auzit, împăratul s-a mâniat, a trimis oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi le-a ars cetatea.
Atunci a zis robilor săi: ‘Nunta este gata, dar cei poftiţi n-au fost vrednici de ea. Duceţi-vă dar la răspântiile drumurilor şi chemaţi la nuntă pe toţi aceia pe care-i veţi găsi.’ Robii au ieşit la răspântii, au strâns pe toţi pe care i-au găsit, şi buni, şi răi, şi odaia ospăţului de nuntă s-a umplut de oaspeţi“ (Mat. 22:1-10).

Israelul a refuzat invitația lui Dumnezeu la nuntă făcută prin apostolul Patru în Ziua de Rusalii, a refuzat-o apoi când le-a fost repetată prin Ștefan:

,,Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi.“ (Fapte 7:51).

Israelul, ca meam, a refuzat-o iar când Duhul Sfânt a vorbit prin apostolul Pavel (Fapte 18:6).

Așa cum a anunțat povestioara, cetatea Ierusalim a fost arsă în anul 70 de mânia lui Dumnezeu prin împăratul Roman Titus. De atunci, ,,odaia de nuntă“ se umple cu oameni din toate neamurile, de toate condițiile, buni și răi de-a valma.

Singura condiție pentru participarea la banchet este ,,haina de nuntă“, o aluzie precisă la întâlnirea personală cu Cel ce o oferea fără plată la ușă tuturor celor veniți să participe. Finalul povestirii este o averizare și pentru noi, anunțând profetic pedeapsa care-i paște pe cei care se vor furișa perfid în Biserică dorind să beneficieze de bucuria nunții, fără să stea însă mai întâi față în față cu împăratul care le oferă haina necesară:

,,Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii şi a zărit acolo pe un om care nu era îmbrăcat în haina de nuntă. ‘Prietene’, i-a zis el, ‘cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?’ Omul acela a amuţit.
Atunci, împăratul a zis slujitorilor săi: ‘Legaţi-i mâinile şi picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară; acolo vor fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.
Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi’.” (Mat. 22:11-14).

Aceste trei povestioare au fost spune celor ce, obsedați cu ritualurile religioase, deveniseră imuni la părtășia adevărată cu Dumnezeu. Pretinzând că-L sărbătoresc pe Dumnzeu, ei se simt deranjați chiar de Dumnezeul pe care_l sărbătoreau!

Pericolul acesta perfid ne dă târcoale și nouă, celor ce intrăm în luna Decembrie în febra pregătirilor pentru sărbătorirea ,,nașterii Domnului“.

Generația de atunci a ratat Paștele! Mielul lui Dumnezeu care ridică Păcatul lumii venise să se așeze pe altarul din Ierusalim, dar ei prea erau preocupați cu miei lor ca să-L vadă pe El.

Obsedați cu religia lor, au dorit să nu-L omoare de Paște ca să nu se facă turburare în popor, dar El a sfidat și dat peste cap toate planurile lor, murind exact în ziua care trebuia, ca să împlinească toate prevestirile făcute până atunci în Scriptură. Dumnezeul care-i scosese din Egipt venise printre ei și ei L-au dat afară din tabără ca să-L omoare, să-L scoată definitiv din mijlocul lor.

Pentru oameni, Dumnezeu este incomod … chiar și în ziua de Paște, … chiar și … de ziua nașterii Lui.

Advertisements


Categories: Studiu biblic

Tags:

6 replies

  1. Daca se muta Daniel Șarlea pe la voi, poate ne vedem.

  2. God bless you brother Daniel..All the way from Dallas Texas..

  3. Sărbători pline de cel sărbătorit!

  4. Multumim foarte mult, frate Daniel, pentru “bucate miezoase”! Domnul sa va binecuvinteze!

Trackbacks

  1. Minunat sant redate evenimentele din saptamana inaintea rastignirii Domnului Isus!!! .. | 1novelty7
  2. Cuvintele ne sunt date ca să ne descoperim unii altora gândurile – ARMONIA MAGAZINE – USA

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: