Călătoream azi, sâmbătă 16 Septembrie 2017, dinspre Tracy spre Sacramento, în California. La ieșirea din micul oraș, chiar la marginea lui, se află cimitirul. Pe o alee singuratică, o groapă proaspătă vestea o înmormântare … După cimitir se întindeau cât vezi cu ochi câmpurile fermelor. Erau toate de un maroniu proaspăt, cu brazdele întoarse, discuite, nivelate, pregătite pentru viitoarea primăvară.

Dintr-o dată, printr-o conecție care se cerea făcută, am înțeles! Printr-o șoaptă strecurată din alte dimensiuni am priceput! Mi-am dat seama! Am pătruns ca pentru întâia oară!

Câmpurile astea, brazdele astea răsturnate, întinderile astea maronii sunt și ele  … tot un cimitir, un cimitir care-și așteptă semințele gata să moară și să renască apoi în recolta de dincolo de jertfă.

,,Adevărat, adevărat vă spun că, dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce multă roadă“ (Ioan 12:24).

,,Trupul este semănat în putrezire şi învie în neputrezire; este semănat în ocară şi învie în slavă; este semănat în neputinţă şi învie în putere. Este semănat trup firesc şi învie trup duhovnicesc. Dacă este un trup firesc, este şi un trup duhovnicesc“ (1 Cor. 15:42-44).

Binecuvântat să fii tu câmp al fermelor în care semințele sunt înmormântate spre viața noastră și binecuvântat să fii tu cimitir al însămânțării noastre, dincolo de care ne așteaptă în  primăvara eternă recolta viitoare!!!

Categories: Amintiri