Europa în Germania sau invers?

mai 31, 2017

Trăim însoțiți și contrariați de o densitate neobișnuită a evenimentelor grave, tragice și majore care întrece pînă și așteptările fixate în urmă cu doar cîțiva ani. Așa de pildă, în mai puțin de o lună: China a lansat un plan faraonic de conectare infrastructurală a Asiei la Europa, președintele american Trump a semnat contracte militare de 350 miliarde dolari cu Arabia Saudită, un terorist sinucigaș a omorît 22 de oameni, în cea mai mare parte copii și adolescenți, la Manchester, Coreea de Nord s-a pus pe lansat rachete cu rază din ce în ce mai lungă, noul președinte francez Macron l-a primit pe Vladimir Putin și a făcut o demonstrație de gesturi publicitare, Filipine e în pragul războiului civil cu musulmani fideli ISIS, Muntenegru e membru NATO.

Tot acest șir (incomplet) de evenimente foarte importante nu e însă nimic pe lîngă declarațiile cancelarului Merkel, după întîlnirea cu președintele Trump. Angela Merkel a rostit, pur și simplu, cuvintele pe care nimeni n-a visat să le gîndească în ultimii 70 de ani: Europa trebuie să își croiască singură destinul, fără sprijinul Statelor Unite și al Marii Britanii. Declarația a fost lansată înaintea alegerilor generale din toamnă, în care dna Merkel va lupta pentru un al patrulea mandat consecutiv de Cancelar. Campaniile electorale sînt pline de

declarații radicale dar, în cazul de față, e greu de crezut că presiunea politică a impus o poziție de asemenea gravitate.

De acum faimoasa declarație a dnei Merkel a declanșat, firește, o vastă literatură analitică și speculativă pe tema fracturii în relația Europa-America sau Europa-Nato sau Europa-Atlantic. Dezbaterea e dominată de problema relațiilor militare în impas și a legăturilor politice divergente în alianța care s-a cimentat la sfîrșitul războiului și a dat cursul istoric al Europei în ultimii 70 de ani. E limpede că lucrurile s-au schimbat. Ceva, și anume ceva important, nu e în regulă. Însă, pînă la evaluarea exactă a daunelor va mai trece timp, vor interveni noi declarații, contra-declarații și reveniri. Tema e prea mare și nu poate fi tranșată în doar cîteva săptămîni. Ea va acoperi, cu siguranță, orizontul de calcul și proiect politic al următorilor ani.

Ceea ce nu înseamnă că declarațiile dnei Merkel conțin o singură problemă. Poate nebăgată în seamă, cealaltă mare chestiune ridicată de aceste declarații e Europa. Mai precis, ce anume e Europa pomenită de dna Merkel? Pare simplu. În genere, vorbim de Europa cu un reflex ușor neglijent și uităm că Europa nu e o țară, un stat sau o organizație. Ce anume a înțeles dna Merkel prin Europa și ce anume înțeleg europenii cînd vorbesc de Europa? Același lucru?

Chestiunea Europei nu e o noutate și dificultățile de definire pe care le întîmpinăm azi sugerează că această noțiune a fost, mai mereu, tratată superficial sau plasată în categorii prea largi. Nu avem practic un răspuns, dar multe observații interesante sînt la îndemîna oricui. Cu alte cuvinte, nu e prea greu să ajungem la concluzia că știm ce e Europa, fără să o putem spune precis. Dar, mai întîi, să trecem la întrebările simple. Întrebările care dau la o parte clișeele. Prima din ele pleacă de la obișnuința noastră din ultimii 20-30 de ani: prin Europa, înțelegem Uniunea Europeană. E, oare, așa? 

Cine pleacă de la premiza după care Europa e totuna cu UE nu face o greșeală mare, dar nici nu poate merge mai departe cu această echivalență. În fond, există state și națiuni care nu fac parte din UE, dar sînt cît se poate de europene. Statele din Balcanii de Vest, Norvegia, Elveția, Moldova sînt la fel de europene ca statele membre UE. Mai mult, Marea Britanie a părăsit de curînd UE, dar asta nu înseamnă că a trecut pe alt continent sau în altă cvilizație. Putem spune că UE e actuala formă de organizare puternică, dar perfectibilă a Europei. Ea aduce la un loc 27 de state, adică majoritatea statelor Europei. Ceea ce nu înseamnă că importanța statelor europene din afara UE e scăzută sau trecătoare.

Altă definiție subînțeleasă face din Europa partea dezvoltată a Europei. Practic, Nordul și Vestul. Statele din aceste zone ar fi prin excelență europene pentru că au fructificat, prin dezvoltare, toate atuurile tehnologice și culturale ale Europei. Cumva, Germania, Franța, Suedia sau Olanda sînt ceva mai europene decît restul și, la o adică, pot însemna, singure, Europa, fără ca Europa să piardă mare lucru. Acest tip de definiție nu e nimic altceva decît o simplificare reductivă care preferă tehnologia și standardul material, eliminînd ideea de civilizație. Estul, dar și state din Sud, abia se încadrează sau nu se încadrează de loc în această definiție.

Nici definiția după care Europa e totuna cu marea civilizație creștină nu mai e utilă. Pînă la începutul secolului trecut, această definiție era general acceptată. Valurile revoluționare și culturale anti-religioase au redus, însă, aderența la creștinism. Vestul și Nordul Europei sînt, de facto, arii dominate de valori și idei diferite de creștinism. Numărul practicanților e în continuă scădere și a atins cote decisiv minoritare.

O definiție mai puțin folosită public, dar pusă la treabă în situații concrete importante face din Europa suma națiunilor europene, mai puțin Estul. Ideea unei Europe de două categorii sau cu două viteze ascunde tocmai aceată definiție secretă, în care statele din Est sînt plasate la o distanță clară de statele din Vest și nu participă la decizii majore. Cum ar fi, de pildă, recentele declarații în care dna Merkel vede o Europă care își croiește singură destinul și nu mai are nevoie de aliații americani și britanici. Problema e cu atît mai gravă pentru Est cu cît o eventuală dezlipire de America a Europei pomenită de dna Merkel nu e o idee iubită în Est. Dimpotrivă, dacă în Vest anti-americanismul e chic și chiar doctrinar, în Est, legătura cu America e de la sine înțeleasă și dă singura garanție serioasă în fața presiunilor Rusiei.

Orice a gîndit dna Merkel, declarația care angajază Europa pe un drum diferit de America a fost făcută fără urmă de considerație pentru Europa de Est. În această definiție, Europa citată de dna Merkel e mult redusă și se restrînge la nucleul franco-german, plus alte cîteva state Occidnetale și sudice.

Așadar, definiția Europei e mult mai complicată decît a lăsat să se înțeleagă declarația dnei Merkel. Într-adevăr, prima remarcă după declarațiile cancelarului german trebuie să fie: în numele cui a vorbit, de fapt, dna Merkel? Dacă a făcut-o în numele Germaniei, atunci Cancelarul nu trebuia să folosească ideea de Europa. Măcar în teorie, Europa e ceva diferit de Germania și cu drept la voce distinctă de Germania. Dacă dna Merkel a vorbit, într-adevăr, în numele Europei, atunci ajungem să credem că dna Cancelar nu face diferența între Germania și Europa. Situație în care Europa e parte a Germaniei și nu invers. Poate e mai bine așa, acum, dar e foarte posibil ca în curînd, să fie mai rău.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s