Psalmul lui Iona (?!)

Nu, nu este vorba despre cântecul-rugăciune pe care l-a făcut profetul Iona în adâncul mării, descris în capitolul 2 al cărții sale. Este de vorba despre o … surpriză.

Vă propun să aruncăm o privire asupra psalmului 139 și să vedem cu uimire că el poate fi suprapus perfect peste experiența profetului biblic.

1. Psalmul 139 este, în esența sa, și-îmi pare rău să stric sentimentele atâtor fete care l-au recitat în adunările creștine, psalmul unui om care fuge de Dumnezeu.

Știu, am luat și eu și voi, versete izolate din textul acestui psalm și am predicat lucruri minunate, lucruri care ne-au înălțat inima. Totuși, psalmul acesta nu este cântarea unui om care-l caută pe Dumnezeu sau care se bucură de Dumnezeu, ci manifestul unui suflet răzvrătit care vrea să fugă de El:

,,Unde mă voi duce depaaaaarte de Duhul Tău
şi unde voi fugi depaaaaarte de Faţa Ta?“ (Ps. 139:7).

Psalmistul, asemenea profetului Iona vrea să fugă de Dumnezeu, nu să se apropie de El:

,,Şi Iona s-a sculat să fugă la Tars, departe de Faţa Domnului. S-a pogorât la Iafo şi a găsit acolo o corabie care mergea la Tars. A plătit preţul călătoriei şi s-a suit în corabie ca să meargă împreună cu călătorii la Tars, depaaaarte de Faţa Domnului“ (Iona 1:3).

2. Psalmistul nu se bucură să-L găsească pe Dumnezeu oriunde se uită, ci este EXASPERAT că nicăieri nu găsește un loc în care să scape de Dumnezeu:

,,Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo;
dacă mă voi culca în Locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo.
Dacă voi lua aripile zorilor
şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării,
şi acolo mâna Ta mă va călăuzi
şi dreapta Ta mă va apuca.
Dacă voi zice: „Cel puţin întunericul mă va acoperi,
şi se va face noapte lumina dimprejurul meu!”
Iată că nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine,
ci noaptea străluceşte ca ziua
şi întunericul, ca lumina.”

Profetul Iona a preferat mai bine să moară decât să se apropie de Domnul:

,,El le-a răspuns: „Luaţi-mă şi aruncaţi-mă în mare, şi marea se va linişti faţă de voi! Căci ştiu că din vina mea vine peste voi această mare furtună!”(Iona 1:12)

3. Psalmul 139 este o cântare a unui om cu conștiința încărcată, împovărată. De ce dorea psalmistul să fugă departe de Dumnezeu? Pentru că vedea înlăuntrul lui clocotul mâniei:

,,O, Dumnezeule, de ai ucide pe cel rău!
Depărtaţi-vă de la mine, oameni setoşi de sânge!
Ei vorbesc despre Tine în chip nelegiuit,
Îţi iau Numele ca să mintă, ei, vrăjmaşii Tăi!
Să nu urăsc eu, Doamne, pe cei ce Te urăsc
şi să nu-mi fie scârbă de cei ce se ridică împotriva Ta?
Da, îi urăsc cu o ură desăvârşită;
îi privesc ca pe vrăjmaşi ai mei“ (Ps. 139:19-22).

Spovădania psalmistului se suprapune perfect peste sentimentele pe care le avea și Iona față de oamenii din Ninive, cetatea păgână care amenința existența lui Israel. Când el a văzut că ninivitenii s-au pocăit și au scăpat astfel de mânia lui Dumnezeu, Iona s-a mâniat și mai tare:

,,Lucrul acesta n-a plăcut deloc lui Iona şi s-a mâniat. S-a rugat Domnului şi a zis: „Ah! Doamne, nu este aceasta tocmai ce ziceam eu când eram încă în ţara mea? Tocmai lucrul acesta voiam să-l înlătur fugind la Tars. Căci ştiam că eşti un Dumnezeu milos şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate şi că Te căieşti de rău! Acum, Doamne, ia-mi viaţa, căci vreau mai bine să mor decât să trăiesc!” Domnul a răspuns: „Bine faci tu de te mânii?” (Iona 4:1-4).

Psalmul 139 este mărturia unui om care s-a răsculat împotriva bunătății divine și a condamnat-o. Este clar că este un psalm polemic, o înfruntare între ceea ce credea psalmistul că este bine și ceea ce tolera Dumnezeu în bunătatea Sa. Psalmistul este convins că are dreptate și vrea să fugă de un Dumnezeu care nu-l îndreptățește. Psalmistul este ,,mai catolic decât papa“, mai drept decât Dumnezeu și nu se mai simte bine să stea alături de compromisurile bunătății divine.

Are un om dreptul și dreptate să poarte ,,o ură desăvârșită“? Poate sta un om stăpânit de o asemenea stare în prezența lui Dumnezeu? Înțelegeți acum de ce dorea el neapărat să se refugieze, ca și Iona, într-un loc  ,,depaaaarte de fața“ lui Dumnezeu?

4. Psalmul 139 sfârșește cu foarte necesara ,,cercetare a lui Dumnezeu“ peste un astfel de om plin de ură. Psalmistul are nevoie de o clarificare, geme după o intevenție care să-l scoată din rătăcirea lui.

,,Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima!
Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile!
Vezi dacă sunt pe o cale rea
şi du-mă pe calea veşniciei!“ (Ps. 139:23-24).

Proaspăt sosit în Los Angeles, am fost invitat pentru o seară de părtășie într-una din familiile adunării baptiste. Doream să ajung la timp și, bineînțeles, să fac o impresie bună. Los Angelesul este un oraș imens, mult mai mare decât Ninive! Adresa era într-unul din cartierele de pe malul oceanului. Am luat harta pe genunchi și am pornit-o la drum. Am ajuns într-o intersecție în care n-am știut pe unde s-o apuc și am luat-o la întâmplare ,,la dreapta“. Am condus un pic și am dat de … ocean. Mi-am dat seama că am greșit și am pornit exact în cealaltă direcție. Începuse să se lase noaptea și am apăsat mai tare pe accelerator. Am trecut ca vântul prin aceeași intersecție și, peste câteva mile am dat de … ocean. M-am întors și când am ajuns în intersecție am luat-o la dreapta. Am condus și .. ați ghicit, am dat de ocean. M-am întors iar în intersecție, am luat-o la stânga și … iar am dat de ocean. ,,Nu se poate!”, mi-am zis. ,,Am ajuns pe o insulă!“ Panica mi-a luat orice posibilitate de a mai ajunge la timp acolo unde eram așteptat. M-am rătăcit cu harta pe genunchi, incapabil să mă mai orientez pe ea. Ce bine ar fi fost dacă gazda mea ar fi ieșit în intersecție și m-ar fi condus ea însăși acasă …

Cam asta s-a întâmplat cu psalmistul și tot așa s-a întâmplat și cu Iona. Finalul cărții profetului ni-L prezintă pe Dumnezeu intervenind personal în viața profetului și izbăvindu-l din acel blocaj ,,al urii desăvârșite“. Lecția cu curcubetele a fost ,,punct ochit, punct lovit“.

„Ţie îţi este milă de curcubetele acesta, care nu te-a costat nici o trudă şi pe care nu tu l-ai făcut să crească, ci într-o noapte s-a născut şi într-o noapte a pierit. Şi Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor, afară de o mulţime de vite!” (Iona 4:10-11)

Iona nici nu mai îndrăznește să adauge ceva la cuvintele lui Dumnezeu. Nouă ni se pare că toată cartea nu are final. Are! Iona ne sugerează grafic ideea că trebuie să-L lăsăm întotdeauna pe Dumnezeu să aibă ultimul cuvânt. El e prea mare, prea atotputernic, prea atotînțelept și prea bun ca să ne putem certa cu El sau ca să îndrăznim să căutăm un loc în care să scăpăm de privirile Lui pătrunzătoare.

Ce mare har este să avem un Dumnezeu al harului! Ce mare har să putem să ne rugăm și noi așteptând ca Dumnezeu să intervină și să ne întoarcă din calea noastră rătăcitoare. Doamne, nu vreau să mai fug …

,,Vezi dacă sunt pe o cale rea
şi du-mă pe calea veşniciei!“

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s