Pe când scriam un studiu despre Perioada Intertestamentală, am primit o idee nouă cu privire la deosebirile dintre cultele creștine istorice (Catolicismul și Ortodoxia) și cultele nepoprotestante: este vorba despre diferența dintre închinarea la Templu și închinarea la Sinagogă.

Aflați în exilul babilonian, fără Templu, evreii au învățat să supraviețuiască religios prin ,,adunările“ (sinagogile) în care au perseverat în studiul Legii și al Profeților (parașele și haftarele sabatice). După întoarcerea în țară și chiar după reconstrucția Templului, evreii au continuat așezământul sinagogilor. Asta s-a permanentizat în diaspora de după anul 70 când Titus le-a distrus Templul din ierusalim și i-a trimis în ,,diaspora“.

Care a fost deosebirea dintre închinarea la Templu și cea din Sinagogă?

Închinarea la templu era preponderent ceremonială, făcută prin intermediul ,,specialiștilor“ cultici: preoții și leviții. Omul de rând nu avea de făcut decât să aducă jertfa și s-o încredințeze ,,specialiștilor profesioniști“. El nu avea acces înăuntrul Templului, unde intrau la soroace și după specificul slujbei, doar preoții și Marele Preot.

Închinarea în Sinagogă n-avea un caracter ceremonial, ci educațional. Preoții nu aveau o poziție sau un rol deosebit de ceilalți. Se citea ce era rânduit pentru Sabatul respectiv, apoi ,,învățători“ din sânul comunității luau cuvântul și ,,tălmăceau“ cele citite. De multe ori, musafirii aflați în trecere era solicitați și ei să-și spună părerea (Fapte 13:5; 42-45). Organizarea în sinagogă urmărea funcționalitatea, nu rânduiala liturgică preoțească.Ordinea era supravegheată de un ,,arhisynagogos“, un ,,fruntaș al adunării“ (Mat. 9:23; Fapte 18:8, 17). Puteți citi un studiu despre viața în sinagogă aici și aici.

Sinagoga era locul în care se desfășura viața comunității, cu conflictele și cu bucuriile ei cotidiene.

Cred că bănuiți deja unde țintesc …

Marea deosebire dintre cultele creștine istorice și cultele neoprotestante este că primele pretind că vor să continue închinarea de la Templu (preoții creștini fiind un fel de continuatori ai preoției levitice), iar cele din urmă nici nu se gândesc să facă așa ceva, ci au preferat să continue închinarea de la Sinagogă, ca toți evreii din diaspora. ,,Adunare“ este și cel mai corect termen cultic pentru locul în care neoprotestanții își trăiesc părtășia (Fapte 5:11; 13:43; 15:12; 1 Cor. 11:18; Evrei 10:25).

,,Mai întâi de toate, aud că, atunci când veniţi la adunare, între voi sunt dezbinări. Şi în parte o cred, …“ (1 Cor. 11:18).

Care sunt implicațiile practice și teologice ale acestei realități?

Prima dintre ele ar fi că epistola către Evrei are ca scop să-i convingă pe evrei și pe cei din cultele istorice despre încetarea cultului ,,la Templu“. Preoția și-a trăit împlinirea în Christos, iar statutul nostru de ,,străini și călători“ pe pământ n-are nevoie în nici un fel de un Templu.

A doua ar fi că neoprotestanții consideră o greșeală, dacă nu chiar o blasfemie, existența așa numitor ,,preoți“. Apostolii din Noul testament n-au fost preoți, ci au spus clar că preoția este , de la Christos, o misiunea colectivă a tuturor credincioșilor.

,,Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; … (1 Petru 2:9).

Afirmația îi aparține apostolului Petru care s-a dovedit că gândește cu totul altfel decât ,,papii“ și popii“ care pretind că se trag de la el.

A treia este atmosfera în care se desfășoară astăzi întrunirile creștine. În loc de solemnitatea liturgică de la templu, sinagogile au pulsat de viață. Acolo s-au rezolvat problemele de doctrină, dar și cele de suport pentru văduve, pentru ajutorarea celor săraci șamd. Și-i poate închipui cineva pe Petru, Andrei, Ioan și ceilalți făcând exact invers decât i-a învățat Domnul isus:

,,În învăţătura pe care le-o dădea, Isus le zicea: „Păziţi-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi şi să le facă lumea plecăciuni prin pieţe.“ (Marcu 12:38)

A patra ar fi că … și neoprotestanții tind să alunece din ce în ce mai mult spre rânduielile cultelor istorice. Goana după tot felul de diplome și distincții, stăruința cu care se separă pretutindeni un fel de ,,cler“ neoprotestant cu pretenții de superioritate și profesionalism … sunt semne foarte suspecte de contaminare.

Biserica primară a fost, fără nici o îndoială și dovedit istoric, o colectivitate care a funcționat pe structura specifică Sinagogii (1 Cor. 14). Templele și liturghiile, plus clerul impostor, au apărut doar după ce Constantin și urmașul lui le-a dat creștinilor statut preferențial, iar episcopii compromiși de atunci, în loc să dărâme templele păgâne, s-au furișat în ele și s-au îmbrăcat în preoți. Acest ,,bal mascat“, această ,,comedie cu irozi“  ține până astăzi.

Într-un rezumat al istoriei creștinismului, cineva a spus: ,,Biserica a început în Israel și Asia ca o părtășie a prietenilor, a trecut în Grecia și a devenit o ilosofie esoterică, a trecut în Europa și a devenit o religie, iar apoi a trecut oceanul și a devenit o afacere“. I-am întrebat pe cei de la ,,desculți“ ce-ar prefera să facem? Să îmbunătățim afacerea? Să ne întoarcem la practicarea unei religii? Să studiem terminologia esoterică a ortodoxiei? Sau să ne întoarcem la părtăția prietenească a urmașilor lui Christos? Problema nu este nouă! În America există o denominație care se numește chiar așa ,,The Friends Church“.

,,Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu“ (Ioan 15:15).

Sunt curios care este reacția voastră la ideea care m-a muncit zilele acestea. Nu ezitați să mi-o dați la rubrica de comentarii.

Categories: Teologice