R. C. Sproul

Astazi vom continua studiul nostru despre notiunea biblica a credintei.

In ultimul mesaj am explorat cateva din ideile fundamentale despre ce inseamna credinta si am vazut in Epistola catre Evrei definitia care spune ca credinta este “o incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad. Pentru ca prin aceasta cei din vechime au capatat o buna marturie.” Data trecuta am folosit cea mai mare parte a timpului explicand acest prim verset. Inainte sa privim la intreaga problema a credintei mantuitoare, as vrea sa continui aceasta analiza introductiva a lucrurilor pe care ni le spune autorul cartii Evrei despre natura credintei.

In capitolul 11 din Evrei, in versetul 3, citim aceste cuvinte: “Prin credinta pricepem ca lumea a fost facuta prin Cuvantul lui Dumnezeu, asa ca tot ce se vede n-a fost facut din lucruri care se vad.”

Exprimarea de aici e un pic mai complicata. Dar autorul cartii Evrei noteaza ca lucrarea divina a creatiei este acceptata printr-un act de credinta. Insa nu un act de credulitate. Multi oameni cred ca intregul conflict din zilele noastre dintre religie si stiinta este de fapt un conflict intre rational si irational. Insa Biblia nu ne cheama sa credem in actul divin al creatiei printr-o credinta oarba sau printr-o rastignire a intelectului, lasandu-ne creierii in parcarea bisericii si ignorand tot ce ne poate invata ratiunea.

Marii teologi din istoria Bisericii, oameni ca Augustin si Sfantul Thomas Aquinas, de exemplu, desi au facut o distinctie intre credinta si ratiune, totusi ei au insistat ca lucrul pe care noi il acceptam prin credinta nu e niciodata irational. Este rational in cel mai inalt grad. Chiar daca credinta si ratiunea sunt distincte, ele nu se contrazic.

Atat Augustin cat si Aquinas au crezut ca tot adevarul este adevarul lui Dumnezeu. Si tot adevarul se intalneste la varf. Dumnezeu Isi descopera adevarul, nu numai prin Biblie, ci si prin ceea ce noi numim revelatia naturala. Citim in Geneza nu doar ca Dumnezeu este Stapanul creatiei, ci si ca insasi cerurile declara slava lui Dumnezeu. Intinderea cerurilor arata lucsrarea mainilor Lui. In primul capitol al scrisorii catre Romani, Pavel ne spune ca lucrarile nevazute ale lui Dumnezeu, atributele Sale invizibile, sunt invizibile pentru ca nu le

putem vedea. Cu toate acestea, le putem percepe prin lucrurile create. Avem cunostinta despre Dumnezeul invizibil care ni s-a descoperit prin lucrurile care sunt vizibile. Creatia ne arata realitatea Creatorului. Nu ar trebui sa existe un conflict intre felul in care intelegem natura universului si felul in care intelegem originea universului, pe care nimeni nu a vazut-o.

Cu cativa ani in urma am purtat o corespondenta cu Carl Sagan, pentru ca o publicatie ne-a rugat pe amandoi sa raspundem la cateva intrebari legate de teologie si cosmogonie filozofica. Discutam despre teoria Big Bang si despre alte lucruri pe care el le afirma spunand ca dispunem acum de aparatura stiintifica necesara pentru a ne putea intoarce pana la o nanosecunda de momentul Big Bang-ului, si asa mai departe. Eu i-am replicat, hai atunci sa ne intoarcem si mai mult in timp, inainte de acest moment. Ce crezi ca avem inainte de aceasta explozie? Sa fi existat oare o condensare completa a intregii materii si a intregii energii, compactate in acest punct infinitezimal singular, cum il descrii tu, care se gaseste intr-o stare de organizare si inertie pentru eternitate. Apoi, intr-o marti dupa-masa la ora 5, dintr-o data acesta se hotaraste sa explodeze. Vreau sa stiu cine l-a miscat. Vreau sa stiu ce forta exterioara a schimbat acest curs de inertie. El mi-a raspuns, ei bine, nu putem merge chiar pana acolo. Nu avem nevoie sa mergem pana acolo. Am spus, ba da, trebuie sa mergi pana acolo. Pentru ca, daca doar presupui in mod arbitrar ca acest lucru s-a intamplat, atunci vorbesti de magie, nu de stiinta. Insa problema e ca nici un om de stiinta nu a fost prezent sa observe acel eveniment. Nimeni nu a fost martor ocular la creatie. De aceea, fie ne apropiem de inceputurile sau originea universului printr-un fel de deducere, pe baza lucrurilor pe care le vedem acum, fie privim la revelatia supranaturala pe care ne-o da Dumnezeu si care spune ca lucrarea Lui antedateaza universul material, asa cum il cunoastem noi. Desigur, eu cred ca poti ajunge la aceeasi concluzie, indiferent daca deduci rational originea din realitatea ce ne inconjoara si pe care o poti percepe acum, pentru ca ea reclama existenta inerenta a unei fiinte vesnice pentru originea acestui univers, sau privesti la revelatia speciala pe care o gasesti in Scriptura, care ne declara ca Dumnezeu este Autorul universului.

Dar aici citim, “Prin credinta pricepem ca lumea a fost facuta prin Cuvantul lui Dumnezeu, asa ca tot ce se vede n-a fost facut din lucruri care se vad.” Mai citeste o data: “tot ce se vede n-a fost facut din lucruri care se vad.” E ca si cum am spune ca lucrurile care se vad nu au provenit din lucruri care se pot vedea. Intr-un anume punct al analizei tale stiintifice, pe masura ce rationalizezi in sens invers pornind de la lucrurile pe care le poti vedea, te vei izbi de necesitatea, de necesitatea cauzala a unei cauze nevazute, invizibile si ne-fizice, pentru tot ceea ce vezi. Acesta e motivul pentru care, din punct de vedere istoric, in teologia crestina conceptul creatiei este numit creatie ex-nihilo – din nimic. Nu cu sensul ca n-a fost nevoie de nimic, pentru ca Dumnezeu este ceva, nu este nimic. E vorba de o fiinta eterna si care exista prin ea insasi, care este cauza suficienta si eficienta pentru acest univers. El este Cel ce il aduce in fiinta. Dar ideea creatiei ex-nihilo inseamna ca Dumnezeu nu a avut o materie preexistenta pe care doar a rearanjat-o si a remodelat-o, asa cum un olar ia o bucata de lut si face din ea un vas frumos. Dimpotriva, Dumnezeu a scos lumea fizica din nimic. Nu din ceva, pentru ca, daca materia folosita atunci ar fi avut nevoie de o cauza materiala, in acest caz si aceasta materie materiala ar fi avut nevoie de o cauza materiala, si asa mai departe la infinit, ceea ce este absurd.

Oricum, lucrul despre care e vorba aici e acea credinta care se increde in Cuvantul lui Dumnezeu in acest punct (Noi nu am fost acolo. Dumnezeu a fost acolo.) Dumnezeu spune, Iata cum s-au desfasurat lucrurile: Eu am poruncit universului sa ia fiinta. Eu sunt Cel ce sunt. Eu sunt Cel ce am puterea sa exist prin Mine Insumi si sunt etern. Eu sunt Autorul existentei ne-eterne a universului finit. Acesta a luat fiinta prin puterea mea creatoare. Cu ajutorul acestei puteri am comandat ca lumina sa straluceasca, si ea a inceput sa straluceasca. Eu am spus, sa fie lumina, si a fost lumina. Noi raspundem, in regula, ne incredem in Dumnezeu, ne incredem in Cuvantul Lui in acest punct, ca sa intelegem ca lumea in care traim a fost modelata, a fost proiectata si a fost creata prin Cuvantul lui Dumnezeu. Lucrurile ce se vad nu sunt facute din lucruri vizibile. Orice lucru pe care il vezi astazi in univers, il poti analiza de acum pana in veacul de apoi, si tot nu vei gasi suficienta putere in el care sa-i explice existenta. De fapt, cu cat il analizam mai mult, cu atat mai finit si mai dependent se dovedeste a fi.

Totusi, haideti sa continuam si sa vedem ce se mai spune despre credinta in capitolul 11 din Evrei. In versetul 4 citim: “Prin credinta a adus Abel lui Dumnezeu o jertfa mai buna decat Cain. Prin ea a capatat el marturia ca este neprihanit, caci Dumnezeu a primit darurile lui. Si prin ea vorbeste el inca, cu toate ca este mort.” Aici credinta nu este doar o simpla incredere in Dumnezeu pentru viitor sau increderea ca in Cuvantul lui Dumnezeu gasim adevarul despre lucrurile pe care ochii nostri nu le pot vedea, chiar si despre lucrurile care s-au intamplat in trecut, cum ar fi actul creatiei. Credinta inseamna si mijlocul prin care noi traim ca raspuns la poruncile lui Dumnezeu. Iar primul exemplu de traire prin credinta, va amintiti ca “cel neprihanit va trai prin credinta”, este exemplul lui Abel, despre care aici ni se spune ca a adus o jertfa mai buna decat Cain.

In cartea Genezei citim cum atat Cain cat si Abel au venit cu jertfele lor si le-au adus inaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu a primit jertfa lui Abel dar a respins jertfa lui Cain. Unii argumenteaza ca motivul pentru aceasta a fost faptul ca Abel a adus ca jertfa un animal iar jertfa lui Cain a fost din roadele pamantului. Totusi, nu exista nimic in Biblie care sa spuna ca singura jertfa acceptata de Dumnezeu este cea de origine animala. In Vechiul Testament exista numeroase ocazii cand au fost aduse jertfe din roadele pamantului, din cereale si asa mai departe. De aceea, nu cred ca e corect sa presupunem ca motivul pentru care jertfa lui Abel a fost acceptata iar cea a lui Cain a fost respinsa este din cauza naturii acestei jertfe. Abel este laudat aici nu pentru ca a adus un animal ca jertfa, ci pentru ca si-a adus jertfa, cum? Prin credinta. Lucrul care il interesa foarte mult pe Dumnezeu, asa cum vedem in tot Vechiul Testament, era atitudinea inimii persoanei care aducea jertfa la altar. Mare parte din ce s-a intamplat in religia Vechiului Testament era ca oamenii isi aduceau jertfele doar formal, ca un ritual exterior in care ei erau ipocriti. Dumnezeu le spune: “Eu urasc, dispretuiesc sarbatorile voastre, si nu pot sa va sufar adunarile de sarbatoare!” Dumnezeu a ajuns sa fie dezgustat de lipsa de credinta a practicilor religioase pe care le indeplineau oamenii.

Iar asta se intampla in fiecare generatie. Oamenii merg la biserica in fiecare duminica in aceasta tara si in intreaga lume, infaptuiesc ritualuri religioase in timp ce inimile lor sunt departe de Dumnezeu. Sunt ca niste actori care isi interpreteaza rolurile fara credinta, fara vreo dedicare personala pentru Dumnezeu. In schimb, atunci cand Abel isi aduce jertfa, o aduce impreuna cu o jertfa de lauda. El vrea cu adevarat sa-L cinsteasca pe Dumnezeu. El incearca intr-adevar sa fie ascultator si sa-si exprime dragostea pentru Dumnezeu, increderea in Dumnezeu, si toate celelalte. A fost un act autentic de inchinare.

Evident, Cain si-a adus jertfa intr-un mod ipocrit. Vedem caracterul lui Cain imediat dupa aceea, cand devine gelos pentru ca Dumnezeu a primit jertfa fratelui sau. Cain se ridica cu suparare, manie si gelozie si il omoara pe Abel. A fost un om necredincios, asa cum s-a si demonstrat de altfel. De aceea, viata lui Abel si jertfa sa sunt prezentate ca un act al credintei.

In versetul 5, “Prin credinta a fost mutat Enoh de pe pamant, ca sa nu vada moartea. Si n-a mai fost gasit, pentru ca Dumnezeu il mutase. Caci inainte de mutarea lui, primise marturia ca este placut lui Dumnezeu.” Avem aici o continuare a discutiei anterioare despre Cain si Abel. Motivul pentru care Enoh a fost mutat de pe pamant, el n-a trecut prin moartea fizica, este acela ca I-a fost placut lui Dumnezeu. Apoi autorul cartii Evrei pune impreuna acest verset cu ce a spus mai inainte. “Si fara credinta este cu neputinta sa fim placuti Lui! Caci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie sa creada ca El este si ca rasplateste pe cei ce-L cauta.” Nu poti veni la Dumnezeu daca nu crezi ca exista un Dumnezeu. E simplu, nu-i asa? Nu poti cauta sa-I fii placut lui Dumnezeu daca nu crezi ca ii poti fi placut lui Dumnezeu si ca El rasplateste pe cei ce-L cauta. Enoh demonstreaza ca a avut credinta deoarece el a cautat sa-I fie placut lui Dumnezeu. Asa fac oamenii credinciosi.

Credinta este definita aici nu ca un substitut pentru ratiune sau altceva de felul acesta, ci in acest text ni se demonstreaza ca ea este elementul central care motiveaza inima umana sa traiasca intr-un asa fel incat sa-L onoreze pe Dumnezeu. Vedem din nou acest lucru in Noul Testament, atunci cand Isus se intalneste cu oameni care se straduiesc din rasputeri sa-L onoreze. El ii lauda pentru credinta lor. Pentru ca nu te mai obosesti sa onorezi o fiinta despre care nu crezi ca exista sau nu crezi ca e vrednica de onoarea pe care i-o acorzi.

Sondajele arata ca un procent de peste 95% din populatia Statelor Unite crede in existenta lui Dumnezeu. Dar sunt niste sondaje lipsite de semnificatie, pentru ca intrebarile din ele sunt puse de obicei sub forma “Credeti intr-o fiinta suprema, sau o putere suprema, sau ceva mai presus de dumneavoastra?” Oricine poate crede in praful cosmic. Este o putere mai mare, dar nu e Dumnezeu. Daca insistam si intrebam: “Cati dintre voi cautati cu adevarat sa-I fiti placuti lui Dumnezeu, sa traiti pentru Dumnezeu?”, numarul devine mult, mult mai mic. Vedem astfel ca suntem practic atei. Poate ca suntem teisti teoretici dar vietile noastre tradeaza un fel de ateism practic in care noi nu traim ca sa-I fim placuti lui Dumnezeu. Iar daca nu traim ca sa-I fim placuti lui Dumnezeu, e din cauza ca nu credem cu adevarat ca El merita atentia noastra.

Cineva spunea odata: “Daca vrei sa vezi in ce crede o persoana cu adevarat, analizeaza-i carnetul de cecuri.” Poti spune ca tu crezi in orice altceva, dar Isus este Cel ce a spus: “Unde este comoara voastra, acolo este si inima voastra”, si viceversa. Deci, daca vrei sa stii unde este inima ta, verifica-ti comoara. Investim in Imparatia lui Dumnezeu sau investim in imparatiile noastre? Unde ne cautam placerea? Persoana care traieste prin credinta traieste ca sa-I fie placuta lui Dumnezeu, nu pe placul oamenilor ci pe placul lui Dumnezeu. De aceea vedem cum Enoh este scos in evidenta in antichitate, pentru ca era consumat de aceasta pasiune a vietii sale, sa-I fie pe plac lui Dumnezeu. Asa face un om al credintei.

Iar apoi, la finalul intalnirii de astazi, citim: “Prin credinta Noe, cand a fost instiintat de Dumnezeu despre lucruri care inca nu se vedeau…” Noe, vine ploaia. Vreau sa spun, va ploua cu adevarat. Vorbim aici de 40 de zile si 40 de nopti, o ploaie cum n-a mai vazut pamantul. Noe, vine potopul si acesta va inghiti intreaga lume. Vreau sa construiesti o arca, sa-ti iei toata familia si tot ce-ti voi mai spune, ca sa supravietuiti acestui potop. Poate ati vazut cu multi ani in urma reprezentatia comica a lui Bill Cosby, in care el il prezinta pe Noe cum vorbeste cu Dumnezeu. Il arata pe Noe construindu-si corabia in mijlocul desertului si pe prietenii lui apropiindu-se de el. “Noe, ce faci?” “Construiesc o corabie.” “De ce?” “Pai, vine potopul?” Si toti spun, “Da, sigur, sigur.” E ridicol, cand te gandesti. Prin ce trebuie sa fi trecut Noe… Toti cei din jurul lui credeau ca e nebun. Dar el L-a crezut pe Dumnezeu. A fost gata sa fie ceea ce Noul Testament numeste “un nebun pentru Hristos”. Si-a pus increderea nu in intelepciunea acestei lumi, ci in intelepciunea lui Dumnezeu. Noe a construit arca prin care a supravietuit rasa umana, pentru ca el a trait prin credinta, a fost motivat de o teama evlavioasa, de o reverenta pentru Dumnezeu. “Plin de o teama sfanta, a facut un chivot ca sa-si scape casa; prin ea, el a osandit lumea….” Credinta lui a demonstrat necredinta intregii lumi. Prin aceasta credinta el “a ajuns mostenitor al neprihanirii care se capata prin credinta”. Aceasta neprihanire este neprihanirea lui Hristos.

Comentarii la final
In ce masura sunt definite vietile noastre de credinta? Pentru ca, din nou, credinta nu este doar o problema epistemologica, intr-o analiza finala ea se bazeaza pe modul in care traim. E o calitate prin care demonstram relatia noastra cu Dumnezeu. Cel neprihanit va trai prin credinta.

Tradus de Florin Vidu

Cuprins | Studii Biblice

Categories: Studiu biblic, Teologice