Care este reacția cea mai bună în fața morții cuiva drag? Părerile sunt multe, la fel ca și trăirile pe care le putem observa în practică.
Probabil că limitele evoluțiilor noastre aprobate de Dumnezeu sunt indicate de reacțiile lui David, ,,omul după inima lui Dumnezeu“.
Ele pot varia de la distanțarea doctrinar corectă în cazul morții primului copil cu Batșeba, până la disperarea dramatică din cazul morții lui Absalom
,,El a răspuns: „Când trăia copilul, posteam şi plângeam, căci ziceam: ‘Cine ştie dacă nu Se va îndura Domnul de mine şi dacă nu va trăi copilul?’ Acum, când a murit, pentru ce să mai postesc? Pot să-l întorc în viaţă? Eu mă voi duce la el, dar el nu se va întoarce la mine.” (2 Samuel 12:22-23)
,,Atunci, împăratul, cutremurându-se, s-a suit în odaia de sus a porţii şi a plâns. Pe când mergea, zicea: „Fiul meu Absalom! Fiul meu, fiul meu Absalom! Cum n-am murit eu în locul tău! Absalom, fiul meu, fiul meu!”“ (2 Samuel 18:33)
Categories: Amintiri, Maxime si cugetari
Care sunt punctele tale de reper? 
Barzilaiendan 
Pt Fr. Weds,
Va multumesc pt sfat. Asa vad si eu lucrurile. Dumnezeu a facut ca atunci cand am vb la cei mai multi oameni care nu-L cunosteau pe Dumnezeu si erau adunati toti laolalta, sa fie chiar la o inmormantare. Cateva sute care nu i- am chemat eu si a fost musai sa ma asculte. Am simtit prin Duhul ca impactul a fost o adevarata strapungere a inimilor majoritatii si simtamintul m-i s-a confirmat ulterior. A fost o provocare ce n-o s-o uit cred, eram si f tanar, dar ca Domnul sa ma foloseasca in felul respectiv a fost nevoie sa ma si pregatesc. De fapt a fost una din ocaziile in care cartea Fr.. Daniel m-a ajutat. Ba am chiar si citit unele pasaje din ea in acea capela. Stiu ca Domnul ne poate folosi dupa cum voieste, dar mai cred ca si noi trebuie sa facem ce atarna de noi.
Doru dragă
Am scris-o pentru tatăl meu, am scris-o pentru mine și, ca și tine, m-am sprijinit pe ea la vreme de nevoie. Zilele trecute l-am condus ,,acasă“ pe tatăl soției mele …
Moartea este ceva străin omului, el nu a fost creat ca să moară ci să trăiască. La creaţia şi viaţa şi moartea erau prezenteîn mod latent, iar omul a ales moartea prin neascultare, deci contează mai puţin reacţia omului în faţa morţi prorii, sau a celor dragi. Exemplele biblice sunt de folos, dar nu pot fi o reţetă la modul general. Fiecare om credincios poare să aibă reacţii diferite faţă de moarte şi subscriu mai mult sau mai puţin la exemplele date mai sus. Pace şi Har de la Domnul.
Pt fr Doru : Folosește toate ocaziile de predici în public pt a ține predici de evanghelizare , lasă pe morți cu soarta lor și ocupă-te de vii ! Satisfacțiile cele mai mari le-am avut făcând din ocaziile publice prilej de evanghelizare ! Să-ți ajute Bunul Dumnezeu !
Pt fr Daniel : Depinde cine , când , cum , unde moare și ce veșnicie îl așteaptă ! Trăirile pot fi diverse de la bucurie la lacrimi amare !
Citind ce ati scris, inevitabil gandurile mi-au “fugit” la cartea pe care ati scris-o avand ca lait motiv tot mortea (scriu dupa 18 ore de lucru, deci sunt obosit si-mi scapa numele cartii, stiu doar ca are si cuvantul “Cer” in titlu si ca e in biblioteca mea, de unde numai ce am venit sa ma relaxez putin pe pat).
Oricum, profit de ocazie sa va multumesc pt scrierea ei, o consider o lectura obligatorie daca nu cel putin foarte folositoare pt un pastor la inceput de slujire, mai ales ca e mai mult decat necesar sa adune cat mai multa cunostinta din experientele celor de dinaintea lor cu privire la acest subiect, moartea. Mai ales ca oricine poate sa inceapa ca mine, si astfel ca in primul an de pastoratie, pe la 24- 25 de ani, slab, speriat si confuz, sa trebuiasca sa intru intr-o perioada in care sa fac inmormantare dupa inmormantare :). Predica copile daca poti, alunga disperarea din inimile oamenilor, ada speranta veritabila acolo unde in cateva minute or sa acopere pe cineva de-al lor cu pamant si pietre. Si e musai ca nu cumva sa cazi in ridicol (ceea ce e f simplu), sa “dansezi” daca se poate spune asa, pe linia subtire dintre siguranta de sine, durere, speranta si realitate).
Mi-am adus aminte de timpurile de atunci si de faptul ca am fost binecuvantat ca si cartea dvs sa o fi citit si sa-mi fi fost de un folos de neinlocuit pt a intelege mai clar si adanc, de la prima mana (ma refer la despartirea si experienta ei cand a sosit momentul sa va despartiti de tatal dvs), fenomenul si conceptul trecerii oamenilor “dincolo”.
Uite ca la oboseala nu ma mai stiu opri :). Domnul sa va binecuvinteze frate Daniel!