Citirea zilnică – Iosua – fragmente de comentarii finale

Fragmentele acestea pot fi citite împreună în comentariul despre cartea lui Iosua adus la zi (aici)

+++

Cartea ne așează înainte un paradox al istoriei umane. L-am putea formula prin alăturarea a două afirmații:

,,Ei n-ar fi putut face nimic fără Dumnezeu“
,,Dumnezeu n-ar fi făcut nimic fără ei“

Cucerirea țării Canaan ilustrează cum nu se poate mai bine acest paradox. Un Dumnezeu atotputernic se ,,mulează“ pe caracterul și caracteristicile poporului Său și biruiește sau este înfrânt odată cu el. Privit de la distanță, poporul trăiește, inexplicabil dar evident, minunile intervențiilor divine. Astfel, istoria lor devine nu ceea ce ar fi putut face Dumnezeu și nici ceea ce n-au putut face ei, ci rezultatul acestei interacțiuni dintre El și ei, ca într-o simbolică ,,viață de căsnicie“. Această realitate a fost, este și va fi, o permanență a istoriei tuturor celor ce fac parte din ,,poporul Domnului“.

+++++

Mesaj peste veacuri

Pentru cei ce vor esența cărții lui Iosua, concluziile sunt așezate ,,la vedere“, înscrise în piatră ca să rămână și să influențeze generațiile viitoare. Moștenirea lui Iosua sunt ,,șapte lecții scrise în piatră“, șapte altare care au rămas în urma lui în Israel, fiecare cu mesajul lui distinct.

1. Altarul originii (Iosua 3:10; 4:1-24)

Mesajul acestui prim altar este limpede și categoric: Iehova le-a dăruit copiilor Săi Canaanul. Dumnezeu a stat ,,ca o gazdă“ în canatul ușii până ce invitații Lui au intrat, dincolo de Iordan, în țara făgăduită. De fapt, textul ne vorbește despre două altare, unul în mijlocul Iordanului, ridicat de Iosua personal (Iosua 4:9) și unul pe mal, ridicat de reprezentanții celor doisprezece seminții (Iosua 4:3, 20-24). Trecerea Iordanului ,,pe uscat“ a fost o repetare, la scară mai mică, a minunii de la Marea Roșie:

„Când vor întreba copiii voştri într-o zi pe părinţii lor: ,,Ce înseamnă pietrele acestea?“ să învăţaţi pe copiii voştri şi să le spuneţi: 

,,Israel a trecut Iordanul acesta pe uscat“. Căci Domnul, Dumnezeul vostru, a secat înaintea voastră apele Iordanului până ce aţi trecut, după cum făcuse Domnul, Dumnezeul vostru, la Marea Roşie, pe care a secat-o înaintea noastră până am trecut, pentru ca toate popoarele pământului să ştie că mâna Domnului este puternică şi să vă temeţi totdeauna de Domnul, Dumnezeul vostru” (Iosua 4:21-24).

2. Altarul biruinței (Iosua 6)

Mesajul dărâmăturilor impregnabilului Ierihon a rămas peste veacuri cu copiii lui Dumnezeu. ,,Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi dinaintea acestei mari mulţimi, căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu. (2 Cron. 20:15; Exod 14:13-16). Principiul activ la cucerirea Ierihonului a rămas valabil în toată istoria lui Israel.

Citim că evreii n-au avut de luptat împotriva Ierihonului. Dumnezeu le-a poruncit doar să înconjoare cetatea în tăcere în fiecare dimineață, iar în ziua a șaptea s-o înconjoare de șapte ori și apoi să strige cu glas tare (Ios. 6:1-5). Cineva totuși a luptat pentru ei!

În zilele dinaintea asaltului, când Iosua se uita îngândurat la înălțimea impresionantă a zidurilor, Dumnezeu i-a deschis pentru câteva clipe ochii ca să vadă ,,pregătirile“ care aveau loc în lumea nevăzută:

,,Pe când Iosua era lângă Ierihon, a ridicat ochii şi s-a uitat. Şi iată, un om stătea în picioare înaintea lui, cu sabia scoasă din teacă în mână. Iosua s-a dus spre el şi i-a zis: „Eşti dintre ai noştri sau dintre vrăjmaşii noştri?”

El a răspuns: „Nu, ci Eu sunt Căpetenia oştirii Domnului şi acum am venit.” 

Iosua s-a aruncat cu faţa la pământ, s-a închinat şi I-a zis: „Ce spune Domnul meu robului Său?” Şi Căpetenia oştirii Domnului a zis lui Iosua: „Scoate-ţi încălţămintele din picioare, căci locul pe care stai este sfânt.” Şi Iosua a făcut aşa“ (Ios. 5:13-15).

Ieerihonul ar fi trebuit să rămână veșnic un morman de pietre de aducere aminte. Acesta este motivul pentru care Iosua a rostit acel cumplit blestem:

,,Blestemat să fie înaintea Domnului omul care se va scula să zidească din nou cetatea aceasta a Ierihonului! Cu preţul întâiului său născut îi va pune temeliile şi cu preţul celui mai tânăr fiu al lui îi va aşeza porţile!” (Ios. 6:26).

S-au găsit însă nelgiuiți care să ,,șteargă“ monumentul purtător de mesaj (1 Regi 16:34). Totuși, mai toți turiștii care vizitează azi Israelul se opresc și afară din orașul modern, ca să viziteze săpăturile care scot la iveală ruinele străvechi.

3. Altarul judecăţii (Iosua 7:26)

Mesajul mormanului de pietre este următorul: ,,Păcatul vostru vă va ajunge“.
După marea minune de la Ierihon (Ios. 6), cetatea Ai le-a părut evreilor prea mică și neînsemnată pentru a trimite toată oștirea împotriva ei (Ios. 7:3). Mare le-a fost uimirea însă și mare le-a fost jalea când ,,mitul invincibilității lor“ a fost spulberat de o rușinoasă înfrângere (Ios. 7:4-5). Iosua a stat de vorbă cu Dumnezeu și a aflat că motivul înfrângerii n-a fost superioritatea dușmanului, ci neascultarea evreilor de porunca primită (Ios. 7:6-23). Nu puteau merge mai departe fără să rezolve această problemă. Nu se puteau bizui pe ajutorul divin dacă nu ascultau de poruncile Domnului. Odată identificat vinovatul, toată adunarea a ridicat deasupra celor pedepsiți ,,un morman mare de pietre, care se vede până în ziua de azi“ (Ios. 7:24-26).

4. Altarul biruinței (Iosua 8:29).

După înlăturarea celor vinovați, cucerirea cetații Ai a fot ,,o floare la ureche“ (Ios. 8:1-29). Un alt altar al biruinței a fost ridicat și la Macheda, după marea luptă de la Gabaon, când soarele s-a oprit pe cer  și grindina excepțională a omorât mai mulți dușmani ai Domnului decât cei uciși cu sabia (Iosua 10: 11; 12-14; 16, 27).

5. Altarul ascultării (Iosua 8:30-35)

Mesajul acestui altar este că ,,Ascultarea este mai importantă ca tăria în luptă“. În plină campanie militară, după ce tocmai au învățat pe propria piele importanța ascultării de Dumnezeu, Iosua și poporul au trebuit să împlinească ,,ciudata poruncă dată de Dumnezeu prin Moise“.

,,După ce veţi trece Iordanul, să ridicaţi pe muntele Ebal pietrele acestea, pe care vă poruncesc azi să le ridicaţi, şi să le tencuiţi cu var. Acolo, să zideşti un altar Domnului, Dumnezeului tău, un altar de pietre, peste care să nu treacă fierul; din pietre întregi să zideşti altarul Domnului, Dumnezeului tău. Să aduci pe altarul acesta arderi de tot Domnului, Dumnezeului tău; să aduci jertfe de mulţumire şi să mănânci acolo şi să te bucuri înaintea Domnului, Dumnezeului tău. Să scrii pe aceste pietre toate cuvintele legii acesteia, săpându-le foarte desluşit” (Deut. 27:4-8).

GerizimEbalArea

Într-un defileu intramontan, poporul și-a publicat în văzul tuturor străinilor condițiile de conduită pe care se angajau să le respecte. Erau exact invers decât făcuseră canaaniții vinovați condamnați de Dumnezeu spre nimicire. Publicarea acestor angajamente a fost o anunțare indirectă a capetelor de acuzare din procesul intentat de Dunezeu împotriva canaaniților.

Dumnezeu le-a poruncit prin Moise evreilor să împartă cele doisprezece seminții în două și să le grupeze pe versanții Ebal și Garizim, plasați deoparte și de cealaltă a defileului. Ca într-un amfiteatru natural, conducătorii au trebuit să citească apoi blestemul, pe muntele Garizim și binecuvântările, pe muntele Ebal. Locul era încărcat de semnificații pentru că acolo ridicaseră altare Avraam (Gen. 12:6-7) și Iacov (Gen. 33:17-20).

bible-archeology-altar-of-joshua-amphitheater-between-mt-gerizim-ebal

Pe muntele binecuvântărilor au fost rânduite să stea șase seminții, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Iosif (Efraim și Manase) și Beniamin, toți fii ai lui Iacov din cele două neveste ale lui. Pe muntele Ebal au fost rânduite să stea semințiile lui Ruben și Zabulon (ambii fii ai lui Lea) și semințiile lui Gad, Așer, Dan și Neftali, fiii lui Iacob prin țiitoarele nevestelor lui.

La fiecare articol citit solemn de leviți, poporul a trebuit să rostească cu voce tare: ,,Amin!“ Asta însemna nu numai că iau aminte la avertismentele primite, ci chiar le invocă să vină asupra lor dacă nu vor asculta (Ios. 8:30-35; Deut. 27 – 30).

6. Altarul părtăşiei (Iosua 22:34)

Acest altar era cât pe ce să provoace un război civil de pedepsire între semințiile din Canaan și cele de dincolo de Iordan (Iosua 22:1-34). El a fost ridicat de cele două seminții și jumătate care s-au întors acasă după ce au ajutat la cucerirea Canaanului. S-ar putea ca intenția lor să fi fost bună, dar ridicarea unui altar, chiar a unuia decorativ, neoperațional, i-a făcut pe cei din restul semințiilor să creadă că este vorba despre o inaugurare a idolatriei și să se teamă că Dumnezeu le va opri binecuvântările ca pe vremea lui Acan:

„Aşa vorbeşte toată adunarea Domnului: „Ce înseamnă păcatul acesta pe care l-aţi săvârşit faţă de Dumnezeul lui Israel şi pentru ce vă abateţi acum de la Domnul, zidindu-vă un altar, ca să vă răzvrătiţi azi împotriva Domnului?

Privim oare ca o nimica nelegiuirea lui Peor, a cărui pată n-am ridicat-o până acum de peste noi, cu toată urgia pe care a adus-o ea asupra adunării Domnului? Şi voi vă abateţi astăzi de la Domnul! Dacă vă răzvrătiţi azi împotriva Domnului, mâine El Se va mânia împotriva întregii adunări a lui Israel.

Dacă priviţi ca necurată ţara care este moşia voastră, treceţi în ţara care este moşia Domnului, unde este aşezată locuinţa Domnului, şi aşezaţi-vă în mijlocul nostru, dar nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului şi nu vă despărţiţi de noi, zidindu-vă un altar, afară de altarul Domnului, Dumnezeului nostru!

Acan, fiul lui Zerah, n-a săvârşit oare un păcat cu privire la lucrurile date spre nimicire şi nu S-a aprins de mânie Domnul împotriva întregii adunări a lui Israel? Şi el n-a fost singurul care a pierit din pricina nelegiuirii lui” (Iosua 22:16-20).

Mesajul acestui altar decorativ și simbolic a fost următorul: ,,Nimic să nu ne despartă unii de alţii“. El s-a născut din dorința de unitate eternă între semințiile lui Israel, chiar dacă râul Iordan și lanțul muntos îi despărțea geografic:

,,Dacă ne-am zidit un altar ca să ne abatem de la Domnul, ca să aducem pe el arderi de tot şi daruri de mâncare şi ca să aducem pe el jertfe de mulţumiri, Domnul să ne ceară socoteală de aceasta! Am făcut lucrul acesta mai degrabă de frică, gândindu-ne că într-o zi s-ar putea ca fiii voştri să zică fiilor noştri: „Ce legătură este între voi şi Domnul, Dumnezeul lui Israel?

Domnul a pus Iordanul hotar între noi şi voi, fii ai lui Ruben şi fii ai lui Gad: voi n-aveţi parte de Domnul!” Şi fiii voştri ar face astfel ca fiii noştri să nu se mai teamă de Domnul. De aceea am zis: Să ne zidim deci un altar, nu pentru arderi de tot şi pentru jertfe, ci ca o mărturie între noi şi voi, între urmaşii noştri şi ai voştri, că voim să slujim Domnului, înaintea Feţei Lui, prin arderile de tot şi prin jertfele noastre de ispăşire şi de mulţumiri, ca să nu zică fiii voştri într-o zi fiilor noştri: „Voi n-aveţi parte de Domnul!”

Noi am zis: „Dacă mai târziu ne vor vorbi astfel nouă sau urmaşilor noştri, vom răspunde: „Priviţi chipul altarului Domnului pe care l-au făcut părinţii noştri nu pentru arderi de tot şi pentru jertfe, ci ca mărturie între noi şi voi”. Departe de noi gândul să ne răzvrătim împotriva Domnului şi să ne abatem astăzi de la Domnul, zidind un altar pentru arderi de tot, pentru daruri de mâncare şi pentru jertfe, afară de altarul Domnului, Dumnezeului nostru, care este înaintea locaşului Lui!”(Iosua 22:23-29).

Ca și în vremurile acelea, unitatea copiilor lui Dumnezeu este dată astăzi tot de închinarea la un altar unic, nu de poziții geografice. Adunarea copiilor lui Dumnezeu se închină ,,în duh și în adevăr“ la altarul jertfei dela Golgota. Asta ne dă unitate! Nu există un alt altar care să ne poată aduna laolaltă! Cel de atunci a fost numit ,,Ed“(,,Martor“) ca simbol al unei mărturisiri de credință comune:

,,Fiii lui Ruben şi fiii lui Gad au numit altarul acela Ed (Martor), „căci”, au zis ei, „el este martor între noi că Domnul este Dumnezeu” (Iosua 22:34).

7. Altarul consacrării (Iosua 24: 26)

Mesajul acestui altar este formulat în cuvintele rostite de Iosua: ,,Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului !“ Altarul a  fost ridicat de Iosua, acest om extraordinar dintr-o generație ratată, ca semn al credincioșiei lui față de Domnul. Altarul este încununarea unei vieți de slujire. Înainte de moarte, Iosua a adunat poporul și le-a ținut cea din urmă cuvântare (Iosua 24:1-18). Este un discurs interesant. Iosua vorbește iar la persoana întâi, dar e data aceasta o face în numele lui Iehova. Discursul este o recapitulare a faptelor pe care le-a făcut Dumnezeu pentru urmașii lui Avraam, din clipa legământului încheiat în cetatea idolatră de dincolo de Eufrat (Iosua 24:2) și până când i-a adus în țara făgăduită (Iosua 24:13).

Esența discursului lui Iosua este că fiecare generație trebuie să-și însușească legământul avraamic, altfel istoria se va frânge, iar promisiunile vor înceta să se mai împlinească.

Iosua pune poporul să aleagă și-i provoacă de trei ori să se pronunțe public (o simetrie interesantă cu cele trei întrebări adresate de Domnul Isus lui Petru după înviere, despre care citim în Ioan 21:15-18).

,,Poporul a răspuns şi a zis: „Departe de noi gândul să părăsim pe Domnul şi să slujim altor dumnezei. Căci Domnul este Dumnezeul nostru. El ne-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei, pe noi şi pe părinţii noştri; El a făcut înaintea ochilor noştri acele minuni mari şi ne-a păzit în tot timpul drumului pe care l-am urmat şi în mijlocul tuturor popoarelor pe la care am trecut. El a izgonit dinaintea noastră pe toate popoarele şi pe amoriţii care locuiau ţara aceasta. Şi noi vom sluji Domnului, căci El este Dumnezeul nostru.”

Iosua a zis poporului: „Voi nu veţi putea să slujiţi Domnului, căci este un Dumnezeu sfânt, un Dumnezeu gelos; El nu vă va ierta fărădelegile şi păcatele. Când veţi părăsi pe Domnul şi veţi sluji unor dumnezei străini, El Se va întoarce şi vă va face rău, şi vă va nimici, după ce v-a făcut bine”. Poporul a zis lui Iosua: „Nu! Căci vom sluji Domnului”.

Iosua a zis poporului: „Voi sunteţi martori împotriva voastră înşivă că aţi ales pe Domnul, ca să-I slujiţi.”

Ei au răspuns: „Suntem martori!” „Scoateţi dar dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru şi întoarceţi-vă inima spre Domnul, Dumnezeul lui Israel.”

Şi poporul a zis lui Iosua: „Noi vom sluji Domnului, Dumnezeului nostru şi vom asculta glasul Lui”. Iosua a făcut în ziua aceea un legământ cu poporul şi i-a dat legi şi porunci la Sihem“ (Iosua 24:16-25)

Ca să pecetluiască acele clipe solemne, Iosua le-a marcat cu o declarație solemnă și cu un altar, o piatră de aducere aminte:

,,Acum, temeţi-vă de Domnul şi slujiţi-I cu scumpătate şi credincioşie. Depărtaţi dumnezeii cărora le-au slujit părinţii voştri dincolo de Râu şi în Egipt şi slujiţi Domnului. Şi dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului, alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de Râu, sau dumnezeilor amoriţilor, în a căror ţară locuiţi. Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului” (Iosua 24:14-15).

,,Iosua a scris aceste lucruri în cartea Legii lui Dumnezeu. A luat o piatră mare şi a ridicat-o acolo sub stejarul care era în locul închinat Domnului. Şi Iosua a zis întregului popor: „Iată, piatra aceasta va fi martoră împotriva noastră, căci a auzit toate cuvintele pe care ni le-a spus Domnul; ea va fi martoră împotriva voastră, ca să nu fiţi necredincioşi Dumnezeului vostru” (Iosua 24:26-27).

În copilărie, în casa părinților mei, pe un perete era un tablou pe care l-am întâlnit apoi în foarte multe alte case creștine. Cu litere frumoase, pe el era scris: ,,Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului !”

Cartea lui Iosua nu este o biografie, ci o cronică de revelație divină. În ea, personajul principal este Dumnezeu. Toți ceilalți sunt personaje secundare, chiar și Iosua. Dumnezeu este singurul care-și duce poporul mai departe. Acesta este motivul pentru care cartea se încheie cu trei înmormântări. Slujitorii Domnului trec dincolo de orizont, dar Dumnezeu rămâne mereu același:

,,După aceste lucruri, Iosua, fiul lui Nun, robul Domnului, a murit în vârstă de o sută zece ani. L-au înmormântat în ţinutul care-i căzuse la împărţeală, la Timnat-Serah, în muntele lui Efraim, la miazănoapte de muntele Gaaş. Israel a slujit Domnului în tot timpul vieţii lui Iosua şi în tot timpul vieţii bătrânilor care au trăit după Iosua şi care cunoşteau tot ce făcuse Domnul pentru Israel.

Oaselelui Iosif, pe care le aduseseră copiii lui Israel din Egipt, au fost îngropate la Sihem, în partea ţarinei pe care o cumpărase Iacov de la fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesita şi care a ajuns moştenirea fiilor lui Iosif.

Eleazar, fiul lui Aaron, a murit şi a fost îngropat la Ghibeat-Fineas, care fusese dat fiului său Fineas, în muntele lui Efraim“ (Iosua 24:29-33)

Este semnificativ că Moise l-a lăsat în urma sa pe Iosua, dar Iosua n-a lăsat în urma sa un alt lider. Venise vremea ca poporul, răspândit pe toată întinderea țării, să învețe să trăiască maturitatea dependenței directe de Dumnezeu, în așteptarea lui Mesia. Trei din cele patru condiții ale unei Împărății fuseseră îndeplinite. O familie aleasă a fost transformată în Egipt într-un popor, pe care Dumnezeu l-a scos de acolo, i-a dat Legea la Sinai și l-a așezat între granițele unei țări în Canaan. Lipsea doar ,,împăratul“ ca ei să devină împărăția lui Dumnezeu. Astăzi, ca și atunci, evreii se află în aceeași așteptare. ,,Cel ce vine, va veni și nu va zăbovi!“

Dacă Iosua a murit, cine a scris despre moartea sa la finalul cărții? Probabil că au fost unii din cei șaptezeci de bătrâni aleși de Dumnezeu ca să poarte poporul alături de Moise, atunci când, asemenea tuturor păstorilor de astăzi, povara slujirii i s-a părut mult prea grea și complicată:

,,În vremea aceea, v-am spus: ,,Eu nu vă pot purta singur. Domnul, Dumnezeul vostru, v-a înmulţit, şi azi sunteţi foarte mulţi la număr, ca stelele cerului. Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri, să vă mărească de o mie de ori pe atât şi să vă binecuvânteze, după cum a făgăduit! Cum aş putea să port eu singur pricinile voastre, povara voastră şi certurile voastre? Luaţi din seminţiile voastre nişte bărbaţi înţelepţi, pricepuţi şi cunoscuţi şi-i voi pune în fruntea voastră.” (Deut. 1:9-13).

Cu ,,pricinile voastre, povara voastră şi certurile voastre“ ne vom întâlni în mod tragic în cartea Judecători.



Categories: Studiu biblic

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: