Anul acesta adăugăm la comentariul făcut cărții lui Iosua:

+++

,,Țara promisă“ care a trebuit să fie cucerită de urmașii lui Avraam ocupă un loc deosebit în planul lui Dumnezeu cu lumea. Este ,,o ţară pe care o căutasem pentru ei, ţară în care curge lapte şi miere, cea mai frumoasădintre toate ţările“ (Ezec. 20:6). Profetul daniel o numește ,,țara cea minunată“ și ,,țara cea minunată“ (Dan. 8:9; 11:16,41).

De ce a trebuit neapărat ca evreii să fie așezați de Dumnezeu în Canaan?  profetul Ezechiel ne spune că Ierusalimul este un fel de ,,buric al pământului“, în jurul căruia trebuie să se desfășoare marea dramă a istoriei:

,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Acesta este Ierusalimul! Eu îl pusesem în mijlocul neamurilor şi de jur împrejurul lui sunt ţări“ (Ezec. 5:5).

,,… poporul acesta strâns din mijlocul neamurilor, care are turme şi moşii şi locuieşte în mijlocul (literal: ,,buricul“) pământului“ (Ezec. 38:21).

Cea mai extraordinară explicație la întrebarea ,,De ce a trebuit să-i ducă Dumnezeu pe evrei în Canaan?“ se găsește însă în psalmul 87, de care se tem predicatorii și în fața căruia tremură îngenunchiați exegeții. Afirmațiile din psalmul 87 sunt de dincolo de lumea noastră, cuprinzând spațiul transcendental și istoria atemporară a eternității. În debutul acestui psalm, aflăm poziția privilegiată a acestui petec de pământ și alegerea lui ca loc simbolic al dlomniei lui Dumnezeu pe pământ:

,,Sionul are temeliile aşezate pe munţii cei sfinţi:
Domnul iubeşte porţile Sionului
mai mult decât toate locaşurile lui Iacov.
Lucruri pline de slavă au fost spuse despre tine,
cetate a lui Dumnezeu!“ (Psalm 87:1-3).

În această ,,primă strofă“ a psalmului ni se spune că există o ,,axă transcendentală“ care străbate spațiul și timpul, legând Sionul terestru de tronul slavei divine, de unde este condusă istoria tuuturor neamurilor de pe pământ. Israelul și Ierusalimul sunt imposibil de scos de pe prima pagină a ziarelor, pentru că Dumnezeu i-a azezat acolo!

+++

Se cade aici să facem și o necesară corectare. Din nefericire, s-a răspândit în creștinism ideea că ,,trecerea Iordanului“ ar fi o metaforă pentru trecerea dincolo de moarte. Evenimentele descrise în cartea Iosua n-au nimic de a face cu moartea celor din poporul lui Dumnezeu, ci cu viața lor. Autorul înregistrează bătălii, înfrângeri, victorii, păcate și neascultări, iar niciuna din acestea nu vor fi posibile în cer.

Cartea lui Iosua ne arată cum ne putem dobândi moștenirea prin Christos, intrând într-o viață de odihnă (Efes. 1:3). Dumnezeu i-a împlinit astfel promisiunea făcută prin Moise:

,,Domnul a răspuns: „Voi merge Eu Însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.” (Exod 33:14).

În Biblie, există în istoria lui Israel patru regiuni geografice care reprezintă metaforic patru experiențe spirituale posibile.

Egiptul reprezintă locul morții și al robiei din care a fost izbăvit Israelul. Sângele jertfei de Paște este simbolul sângelui Domnului Isus prin care și noi am fost scoși din robia păcatului și a morții.

Pustia rătăcirilor reprezintă viața de necredință și neascultare care împiedică pe cei din poporul lui Dumnezeu să intre în odihna și abundența unei vieți din belșug.

Canaanul reprezintă intrarea în stăpânirea binecuvântărilor promise de Dumnezeu, prin ascultarea de adevăratul Iosua/Isus, căpetenia mântuirii noastre (Evrei 2:10). Cuvântul ,,moștenire“ se găsește de aproximativ 80 de ori în textul cărții lui Iosua.

Când Israel era în Egipt, dușmanul a fost în jurul lor, făcându-le viața mizerabilă. Când au trecut Marea Roșie, dușmanul a fost înapoia lor, dar când au trecut Iordanul, dușmanul le-a fost în față, iar ei au trebuit să-l învingă prin credință.

Viața de biruință nu este un eveniment unic care să pună capăt tuturor problemelor. Așa cum vedem în cartea lui Iosua, ea este o serie de lupte și de victorii prin care ne dobândim din ce în ce mai mult din moștenirea dăruită de Dumnezeu. Un predicator iscusit a definit viața de biruință ca pe ,,o serie de noi începuturi“.

În Iosua ni se spune și că ,,au pus stăpânire pe toată țara“ (Ios 11:23) și că ,,țara care mai rămâne dde supus este foarte mare“ (Ios. 13:1). Este aceasta o contrazicere? Nu, ci este constatarea unui adevăr spiritual: în Dumnezeu, noi avem tot ceea ce ne trebuie pentru o viață de biruință și odihnă, dar trebuie să ni le însușim prin credință, pas cu pas (Ios. 1:3), zi cu zi, an după an. Ar fi bine dacă fiecare am auzi și noi astăzi ceea ce le-a spus atunci Iosua celor din poporul lui Dumnezeu:

„Până când vă veţi lenevi să mergeţi să luaţi în stăpânire ţara pe care v-a dat-o Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri?“ (Ios. 18:3).

Mai târziu, în istoria lui Israel avea să apară și cea de a patra regiune geografică simbolică: Babilonul. Ea reprezintă pedepsirea celor care trăiesc în neascultare de Dumnezeu. Israelul a trebuit strămutat disciplinar în babilon ca să fie vindecat de neascultare și idolatrie (2 Cron. 36; Ier. 39:8-10). În cuptorul celor șaptezeci de ani de robie, evreii s-au confruntat cu panteonul de zei ai acestui uriaș imperiu și, dezgustați, s-au întors din toată inima, cu pocăință, la Dumnezeul cel adevărat. tatăl ceresc și-a disciplinat copiii de pe pământ, asemenea tuturor taților înțelepți și grijulii (Evrei 12:1-11).

+++++

(va urma)

Categories: Studiu biblic