Continuăm să numărăm împreună: Lecții triste cu aromă de har. Ce este poporul Domnului: democrație?

Afișez aici încă una din completările pe care le-am făcut la comentariul la cartea Numeri:

O colecție de lecții triste

Lecţia principală din cartea Numeri este că poporul lui Dumnezeu trebuie să umble prin credinţă dacă vrea să înainteze. Pentru a sublinia acest adevăr, textul relatează abateri de la această regulă şi sfârşitul lor tragic:

a. neascultarea întregului popor (Num. 11:1)
b. pofta după carnea, castraveții, ceapa și usturoiul din Egipt. Prepelițele și ,,Mormintele lăcomiei“ (Num.11: 4-35)

Poporul este fără frâu, dar nici conducătorii nu sunt desăvârșiți! Cei trei mari lideri, Moise, Aaron și Maria, copii din aceeși familie, păcătuiesc și ei, pierzând astfel dreptul de a intra în Canaan. Păcatul lui Maria, profetesa din țară și a lui Aaron, Marele Preot a fost ,,gelozia“. La urma urmei, Moise era fratele lor ,,mai mic“, așa că, cel puțin în virtutea vârstei, aveau și ei dreptul să vorbească. Să nu uităm că Maria a  fost cea care l-a salvat pe Moise din apele Nilului și i-a dăruit-o pe mama lor, Iochebed, drept ,,doică“ (Exod. 2:4-10), iar Aaron, cel cu vorbirea ușoară, i-a fost mereu purtător de cuvânt înaintea celorlalți (Exod. 4:14-16; 7:1-2).

Păcatul și pedepsirea Mariei sunt istorisite în Numeri 12 și s-au petrecut în contextul căsătoriei lui Moise cu o femeie ,,etiopiancă“. Fapta i-a scandalizat pe Maria și Aaron. Etiopiancă nu numai că era din afara familiilor poporului Israel, dar era chiar o negresă din Africa (Ierem. 13:23).

,,Maria şi Aaron au vorbit împotriva lui Moise din pricina femeii etiopiene pe care o luase el de nevastă, căci luase o femeie etiopiană. Şi au zis: „Oare numai prin Moise vorbeşte Domnul? Nu vorbeşte oare şi prin noi?” (Num. 12:1-2).

Maria și Aaron s-au dovedit ,,rasiști“. Dumnezeu nu este însă rasist! Toți oamenii sunt creatura mâinilor Lui. Biblia ne prezintă câteva cazuri de etiopieni care s-au comportat exemplar și au obținut favorul lui Dumnezeu. Unul este Ebed-Melec, acel om bun care l-a salvat pe profetul Ieremia și i-a ușurat chinurile. Dumnezeu i-a salvat viața din măcelul care s-a abătut asupra cetății:

,,Cuvântul Domnului vorbise astfel lui Ieremia pe când era închis în curtea temniţei: „Du-te de vorbeşte lui Ebed-Melec, Etiopianul, şi spune-i: ,,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ,,Iată, voi aduce peste cetatea aceasta lucrurile pe care le-am vestit în rău, şi nu în bine; în ziua aceea ele se vor întâmpla înaintea ochilor tăi. Dar pe tine te voi izbăvi în ziua aceea, zice Domnul, şi nu vei fi dat în mâinile oamenilor de care te temi“ (Ierem. 39:16).

Altul, mai cunoscut creștinilor, a fost famenul etiopian convertit și botezat de Filip în Faptele Apostolilor (Fapte 8:26-40). Simon din Cirena, care este singurul exemplar uman care poate spune că a purtat crucea împreună cu Christos, a fost și el un libian de culoare (Cirene era o cetate din nordul Africii).

Maria și Aaron ar fi trebuit să știe mai bine și să nu se scandalizeze. Avraam, părintele lor, a luat și el la bătrânețe, după ce Sara a murit, o nevastă ,,din afara familiei“, Chetura:

,,Avraam a mai luat o nevastă, numită Chetura. Ea i-a născut pe Zimran, pe Iocşan, pe Medan, pe Madian, pe Işbac şi Şuah“ (Gen. 25:1-2).

Rabinii evrei o numesc ,,cea mai ignorată dintre persoanele importante ale Torei“. Ea i-a născut lui Aavram șase fii, despre care se crede că unii au ajuns strămoșii unor popoare din Africa.

(Conform scriitorului african Olaudah Equiano, în secolul XVIII, teologul englez John Gill a fost de părere că popoare din Africa au fost descendenți din Avraam prin Chetura. – Equiano, Olaudah (1995). The Interesting Narrative and Other Writings. Penguin Books. p. 44. ISBN 0-14-243716-6.)

Obrăznicia lui Maria și Aaron a fost sancționată imediat de Dumnezeu. Maria a fost lovită cu lepră și doar intervenția mijlocitoare a lui Moise a izbăvit-o (Num. 12:4-15). Maria n-a intrat însă în Canaan, ci a murit în pustia Țin, la Cades (Num. 20:1).

Dumnezeu nu l-a lovit și pe Aaron cu lepră, cel mai probabil pentru că funcționa ca Mare Preot în țară. Gelozia lui, manifestată prima dată cu ocazia ,,vițelului de aur“ l-a costat însă și pe el intrarea în Canaan.

,,Preotul Aaron s-a suit pe muntele Hor, după porunca Domnului, şi a murit acolo, în al patruzecilea an după ieşirea copiilor lui Israel din ţara Egiptului, în luna a cincea, în cea dintâi zi a lunii“ (Num. 33:38-39).

Moise s-a descalificat înaintea lui Dumnezeu într-un episod cu puternice conotații mesianice. Când israeliții n-au mai putut de sete, Dumnezeu le-a dat de două ori ,,apă din stâncă“. Prima dată, Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să lovească stânca, dar a doua oară i-a poruncit doar să vorbească stâncii. Această neascultare, plus tonul și cuvintele îngâmfate folosite cu acea ocazie n-au plăcut Domnului:

,,Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Ia toiagul şi cheamă adunarea tu şi fratele tău Aaron. Să vorbiţi stâncii acesteia în faţa lor, şi ea va da apă. Să le scoţi astfel apă din stâncă şi să adăpi adunarea şi vitele lor.”

Moise a luat toiagul dinaintea Domnului, cum îi poruncise Domnul. Moise şi Aaron au chemat adunarea înaintea stâncii. Şi Moise le-a zis: „Ascultaţi, răzvrătiţilor! Vom putea noi oare să vă scoatem apă din stânca aceasta?

Apoi Moise a ridicat mâna şi a lovit stânca de două ori cu toiagul. Şi a ieşit apă din belşug, aşa încât a băut şi adunarea, şi au băut şi vitele.

Atunci, Domnul a zis lui Moise: „Pentru că n-aţi crezut în Mine ca să Mă sfinţiţi înaintea copiilor lui Israel, nu voi veţi duce adunarea aceasta în ţara pe care i-o dau.” (Num. 20:7-12).

Și ce dacă, în loc să vorbească pietrei, Moise a lovit stânca? Ce mare scofală? A fost, în primul rând, o neascultare de o poruncă precisă a Domnului, iar la conducătorii poporului ascultarea este chiar mai necesară decât la oamenii de rând (Iacov 3:1). În al doilea rând, lovind stânca a doua oară, Moise a încălcat un tipar profetic prestabilit de Dumnezeu. Apostolul Pavel ne spune aceasta în 1 Corinteni:

,,Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri …  toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei, şi stânca era Hristos“ (1 Cor. 10:4).

Moise lovise deja o dată stânca pentru a le da evreilor apă (Exod. 17:6). A doua oară, Dumnezeu l-a avertizat să nu o mai lovească, ci doar să-i vorbească. Unii comentatori sunt de părere că a doua lovire a stâncii a fost echivalentă cu o a doua răstignire a Domnului Isus, o imposibilitate despre care ni s-a scris în Evrei 6:6:

,,Căci cei ce au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt, şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor, şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau să fie batjocorit“ (Evrei 6:4-6).

Vinovat de neascultare, Moise a murit pe muntele Nebo, după ce a căpătat de la Dumnezeu hatârul să vadă de pe culme țara promisă:

,,În aceeaşi zi, Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Suie-te pe muntele acesta Abarim, pe muntele Nebo, în ţara Moabului, în faţa Ierihonului, şi priveşte ţara Canaanului pe care o dau în stăpânire copiilor lui Israel.  

Tu vei muri pe muntele pe care te vei sui şi vei fi adăugat la poporul tău, după cum Aaron, fratele tău, a murit pe muntele Hor şi a fost adăugat la poporul lui, pentru că aţi păcătuit împotriva Mea în mijlocul copiilor lui Israel, lângă apele Meriba, la Cades, în pustia Ţin, şi nu M-aţi sfinţit în mijlocul copiilor lui Israel. Tu vei vedea doar de departe ţara dinaintea ta, dar nu vei intra în ţara pe care o dau copiilor lui Israel” (Num. 32:48-52).

În ciuda acestor greşeli ale poporului și ale conducătorilor lui, Dumnezeul legământului făcut cu ei i-a purtat cu credincioşie având grijă în mod miraculos de ei în cei 40 de ani de pribegie în pustie şi i-a făcut să ajungă în final în binecuvântată ţară a Canaanului.

Un urmaș ,,simbolic“ pentru Moise, Iosua

Dintre Maria, Aaron și Moise, rădăcinile conducătorilor lui Israel, Dumnezeu a ridicat un lăstar firav, destinat însă să fie cel care a condus poporul lui Dumnezeu în ,,Țara Făgăduinței“. Providențial, acest nou conducător biruitor s-a numit ,,Iosua“, exact la fel ca Fiul întrupat lui Dumnezeu:

„Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un Fiu şi-i vei pune numele Isus (orig. Iosua), pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale” (Mat. 1:20-21).

Noul conducător al lui Israel n-a fost chemat însă de la naștere așa. A fost o întreagă poveste …

Nun și nevasta sa erau robi în Egipt și gemeau sub teribila povară a muncilor exterminatoare la care fuseseră puși de ,,faraonul care nu-l cunoștea pe Iosif“. Din oftaturile lor și din nădejdea în izbăvirile lui Dumnezeu, cei doi au tors un nume de speranță pentru băiatul lor nou născut: ,,Hoșea“, libertate, izbăvire (Hoshe’a (הוֹשֵׁעַ)). A fost poate o urare de bine așezată de părinți asupra unui copil căruia îi doreau un destin mai bun decât al părinților lor. Sau a  fost un strigăt de patriotism născând, de protest social, căci vă închipuiți ce reacții se nășteau în cei din jur care auzeau copilul acesta strigat pe nume ! ,,Libertate“, vino aici! ,,Izbăvire, vino acasă!“

Nu știm cum și când, dar Biblia ne spune că pe acest fiu al lui Nun l-a luat Moise ca slujitor ,,din tinerețea lui“:

,,Şi Iosua, fiul lui Nun, care slujea lui Moise din tinereţea lui, a luat cuvântul şi a zis: „Domnule Moise, opreşte-i” (Num. 11:28).

Nu numai atât, dar, cu maturitatea lui, Moise a ,,corectat“ greșeala părinților acestui băiat și i-a schimbat numele din ,,Hoșea“ în ,,Iehoșua“ (ehoshu’a (יְהוֹשֻעַ;)), cu semnificația ,,Iehova este eliberatorul! Iehova aduce izbăvirea!“:

,,Lui Hosea, fiul lui Nun, Moise i-a pus numele Iosua“ (Num. 13:16).

Cărturarul Neemia, în cartea lui, probabil din cauza schimbării din ebraica veche în aramaica vorbită în Babilon, este cel dintâi care folosește forma prescurtată a numelui Iehoșua, scriind ,,Iosua“:

,,Toată adunarea celor ce se întorseseră din robie a făcut corturi şi a locuit în aceste corturi. Din vremea lui Iosua, fiul lui Nun, până în ziua aceasta, nu mai făcuseră copiii lui Israel aşa ceva. Şi a fost foarte mare veselie“ (Neemia 8:17).

Tânăr de ispravă, Hoșea (Iosua) s-a numărat printre cele douăsprezece iscoade trimise să cerceteze țara Canaan:

,,Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Trimite nişte oameni să iscodească ţara Canaanului, pe care o dau copiilor lui Israel. Să trimiţi câte un om pentru fiecare din seminţiile părinţilor lor, toţi să fie dintre fruntaşii lor.” …

,, …pentru seminţia lui Efraim: Hosea, fiul lui Nun“ (Num. 13:8).

Iosua devenise unul dintre ,,fruntași“ și cu ocazia bătăliei de la Refidim, când el a condus oștile în vale în timp ce Moise, sprijinit de Aaron și Hur, se rugau pe înălțime (Exod 17:8-16). Tot ca sujitor al lui Moise, Iosua îl însoțește pe Muntele Sinai și-l așteaptă la o oarecare distanță până ce acesta primește Tablele Legii (Exod. 24:13; 32:17).

Am putea spune deci că Iosua a crescut ,,la umbra lui Moise“ și a fost format de acesta pentru consacrarea în slujirea Domnului. Cu acordul lui Dumnezeu, Iosua a avut privilegiul de a locui în cortul lui Moise, care a funcționat ca și ,,cort al întâlnirii“ până la facerea Cortului celui mare și slăvit (Exod 33:7-11). Ce a văzut el acolo și ce a auzit el acolo, numai el, Moise și Dumnezeu știu. Este suficient să aflăm că tânărul n-a privit lucrul acesta ca pe o detenție, ci ca pe un privilegiu:

,,Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui. Apoi, Moise se întorcea în tabără, dar tânărul lui slujitor, Iosua, fiul lui Nun, nu ieşea deloc din mijlocul cortului“ (Exod 33:11).

Întorși din iscodirea Canaanului, Iosua și Caleb au fost singurii care au avut credință pentru cucerirea țării și au fost răsplătiți de Dumnezeu cu dreptul de a intra în Canaan:

,,Şi, dintre cei ce iscodiseră ţara, Iosua, fiul lui Nun, şi Caleb, fiul lui Iefune, şi-au rupt hainele şi au vorbit astfel întregii adunări a copiilor lui Israel: „Ţara pe care am străbătut-o noi ca s-o iscodim este o ţară foarte bună, minunată. Dacă Domnul va fi binevoitor cu noi, ne va duce în ţara aceasta şi ne-o va da: este o ţară în care curge lapte şi miere. Numai nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului şi nu vă temeţi de oamenii din ţara aceea, căci îi vom mânca. Ei nu mai au nici un sprijin: Domnul este cu noi, nu vă temeţi de ei!” 

,,…. nu veţi intra în ţara pe care jurasem că vă voi da-o s-o locuiţi, afară de Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun“ (Num. 14:6-9; 30; 38).

Predestinat pentru aceasta, Iosua a fost urmașul lui Moise la conducerea poporului Israel și la cucerirea Canaanului. Scena ,,transferului de autoritate“ este emoțională și i se acordă un spațiu corespunzător în textul cărții:

,,Moise a vorbit Domnului şi a zis: „Domnul, Dumnezeul duhurilor oricărui trup, să rânduiască peste adunare un om care să iasă înaintea lor şi să intre înaintea lor, care să-i scoată afară şi să-i vâre înăuntru, pentru ca adunarea Domnului să nu fie ca nişte oi care n-au păstor.”

Domnul a zis lui Moise: „Ia-ţi pe Iosua, fiul lui Nun, bărbat în care este Duhul Meu, şi să-ţi pui mâna peste el. Să-l aşezi înaintea preotului Eleazar şi înaintea întregii adunări şi să-i dai porunci sub ochii lor. 

Să-l faci părtaş la dregătoria ta, pentru ca toată adunarea copiilor lui Israel să-l asculte.

Să se înfăţişeze înaintea preotului Eleazar, care să întrebe pentru el judecata lui Urim înaintea Domnului, şi Iosua, toţi copiii lui Israel, împreună cu el, şi toată adunarea să iasă după porunca lui Eleazar şi să intre după porunca lui.”

Moise a făcut cum îi poruncise Domnul. A luat pe Iosua şi l-a pus înaintea preotului Eleazar şi înaintea întregii adunări. Şi-a pus mâinile peste el şi i-a dat porunci, cum spusese Domnul prin Moise“ (Num. 27:12-23).

Așa cum vom vedea în cartea Deuteronom, la moartea lui Moise, Iosua i-a luat locul și a condus poporul în Canaan. Nici Aaron, nici Maria și nici Moise n-au intrat atunci în Țara Promisă. Dintre cei trei, Moise a făcut-o mai târziu, când a venit de dincolo de perdeaua Locuinței Morților, împreună cu profetul Ilie, pe ,,muntele schimbării la față“ să stea de vorbă cu Domnul Isus despre ,,exodul“ pe care urma să-L trăiască la Calvar (Luca 9:31).

Interpretat ,,tipologic“, adică ridicat la nivelul conținutul profetic al Bibliei, Moise NU PUTEA intra în Canaan. El a fost reprezentantul Legii, iar Legea a ținut doar până la venirea lui Isus Christos, Marele nostru ,,Iosua“ (Ioan 1:17), prin care am primit harul și odihna promise de Dumnezeu. Aceasta este una din temele principale ale Epistolei către Evrei, principala noastră sursă de interpretări ale Vechiului Testament. Acolo citim că Iosua a fost un ,,tip profetic“ care vestea lucrarea pe care a venit s-o facă Unicul calificat pentru aceasta, Isus Christos (Evrei 4:1-10).

Tragedii cu aromă de har !

Deasupra tuturor neascultărilor și pedepselor din cartea Numeri plutește suverană bunătatea lui Dumnezeu. Providența harului a fost iremediabil hotărâtă să le facă bine evreilor și nici un blestem rostit împotriva lor n-a putut anula aceasta:

,,Balac a zis lui Balaam: „Ce mi-ai făcut? Te-am luat să blestemi pe vrăjmaşul meu, şi iată că tu-l binecuvântezi!” …

,,Iată că am primit poruncă să binecuvântez. Da, El a binecuvântat, şi eu nu pot întoarce. El nu vede nici o fărădelege în Iacov,
Nu vede nici o răutate în Israel (Num. 23:11;20-21).

Șarpele de aramă

Probabil că cea mai cunoscută imagine din cartea Numeri este ,,șarpele de aramă“ înălțat pe o prăjină de Moise pentru vindecarea celor care vor privi cu credință la el. În planul profetic, imaginea s-a suprapus perfect peste răstignirea Domnului Isus. Aceasta nu este o ,,găselniță“ a comentatorilor creștini, ci o explicație pe care i-a dat-o lui Nicodim Domnul Isus însuși:

,,Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică“ (Ioan 3:14-16).

hqdefault

Ce s-a întâmplat însă în cartea Numeri?  De ce a trebuit făcut acest șarpe de aramă?

,,Au plecat de la muntele Hor pe drumul care duce spre Marea Roşie, ca să ocolească ţara Edomului. Poporul şi-a pierdut răbdarea pe drum şi a vorbit împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise:

„Pentru ce ne-aţi scos din Egipt ca să murim în pustie? Căci nu este nici pâine, nici apă şi ni s-a scârbit sufletul de această hrană proastă.”

Atunci, Domnul a trimis împotriva poporului nişte şerpi înfocaţi, care au muşcat poporul, aşa încât au murit mulţi oameni în Israel. 

Poporul a venit la Moise şi a zis: „Am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului şi împotriva ta. Roagă-te Domnului ca să depărteze de la noi aceşti şerpi.” 

Moise s-a rugat pentru popor. Domnul a zis lui Moise: „Fă-ţi un şarpe înfocat şi spânzură-l de o prăjină; oricine este muşcat şi va privi spre el va trăi.”

Moise a făcut un şarpe de aramă şi l-a pus într-o prăjină şi oricine era muşcat de un şarpe şi privea spre şarpele de aramă trăia“ (Num.21:4-9).

15-03-15-moses-pointing-to-a-great-snake



Categories: Studiu biblic, Uncategorized

1 reply

  1. Multumim foarte mult pentru aceste adevaruri, frate Daniel.
    Domnul sa va binecuvinteze si in continuare cu mult har de sus in lucrarea pe care o faceti!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: