Valentin Popovici ne spunea într-o predică de anul trecut că este bine să ne uităm la evenimentele din lume, dar să nu ne fixăm ochii asupra lor, ca să nu ne pierdem direcția dumului nostru și problemele pe care le avem în viața noastră de credință.

Strecor în mulțimea de articole dedicate dramei din Norvegia și câte un articol cu conținut duhovnicesc. Sper să nu le treceți cu vederea …

Azi, în citirea zilnică, am citit despre Iosif și m-a șocat o frază despre zbuciumul nemărturisit din sufletul lui:

,,Iosif a pus întâiului născut numele Manase (Uitare); „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut să uit toate necazurile mele şi toată casa tatălui meu“ (Gen. 41:51).

Cum poți să uiți când îl strigi în fiecare zi pe fiul tău ,,Uitare!“ ?

Este ca și cu sfatul: ,,Să nu gândești“ și tu tot stai să te gândești dacă ai ajuns să nu gândești sau încă te gândești că nu trebuie să gândești  …

Acțiunea lui Iosif, ca multe din acțiunile noastre, este paradoxală în formă și neputincioasă în conținut. S-a văzut cât de mult a ,,uitat“ el de unde venise atunci când a dat iar cu ochii pentru prima dată cu frații săi …

V-ați gândit vreodată că până și afirmația ,,Eu nu cred în Dumnezeu“ presupune conceptualizarea unui Dumnezeu real ? Ca să nu crezi în El trebuie să ți imaginezii mai întâi că El există.

Categories: Studiu biblic