(Editorial Cireșarii)

Nimeni nu se mai îndoieşte că o viaţă spirituală fără viziune aduce tot felul de inconveniente. Nu-i uşor să nu faci nimic cu talantul. Grija de-al îngropa şi încă adânc, riscul de-a uita unde l-ai îngropat, nervii care te apucă atunci când vezi pe alţii cu talanţii zornăind a multiplicare, toate acestea produc accente panicoase.

Biserica Evanghelică din România suferă de plictis. O viaţă centrată pe „programe” a făcut ca localul bisericii să semene cu un restaurant în care la ore fixe te duci şi mănânci pentru a te putea pune apoi comod în fotoliu şi-a da cu tifla la toţi indivizii care au murit ca martiri şi la toţi cei ce mai transpiră indecent pe ogorul lui Dumnezeu.

Se caută tot felul de metode de-a ucide plictisul, iar una dintre ele a fost generată spontan de alegerile „democratice” din această primavară în biserici, alegeri ce s-au soldat în destule locuri cu ţipete, îmbrânceli, ruperi, schisme, numărări de voturi în paralel, adică distracţie pe cinste.

Am văzut păstori ce-şi numărau cu degete tremurătoare votanţii, iar cei ce-au

scăpat teferi din purgatoriu se pregătesc pentru o nouă hibernare de patru ani.

Din plictis se poate ieşi şi dacă auzi sau generezi o bârfă beton. Dacă vrei să te îmbogăţeşti în lumea noastră strâmtă, înfiinţează un ziar cu bârfe. Fă un blog cu titluri surprinzătoare şi care prinde fraieri ca panglica lipicioasă muştele. Trei sferturi din internetul creştin din România se ocupă de ştiri uluitoare, pumni sub centură, cuvinte scoase din context şi interviuri imaginare.

Eu personal de două săptămâni am scăpat biruitor dintr-un cancer, am evadat din China din temniţă, am fost prins în Coreea, iar momentan mă găsesc în Afganistan înhăţat de talibani şi-mi aştept execuţia.

La plictis mare trebuie senzaţii tari şi asta o spun şi vânzătorii de droguri.

A treia găselniţă de omorât plictisul a început să fie cortul. Când în urmă cu zece-cincisprezece ani chemam tinerii în cort, au ieşit fraţii cu prapori înaintea noastră. Ani de zile am fost demonizaţi cum că ducem tineretul în rătăcirea cortului, cortul fiind asimilat cu Anticristul. Acum corturile se vând la preţuri bune pentru că se cumpără. Vara asta e plină de corturi, dar cortul a căpătat nuanţe de bâlci. Am fost la unul săptămâna trecută împreună cu Petrică Lascău. Voia să vadă o asemenea manifestare şi a văzut-o. O mie de oameni în cort se rugau şi cântau, o mie de oameni în afara cortului frigeau mici, beau suc, vorbeau despre maşini, vreme şi se bucurau de soare şi de tonetele aferente. N-am văzut nimic ce să aducă a plictiseală.

Vor trece toate. Şi moda cu corturi va trece. Va rămâne ea, plictiseala, lipsa de viziune, neputinţa de-a face ceva.

Din plictis se iese dezgropând talantul…

V l a d i m i r _ P u s t a n

Categories: Articole de interes general