Trei mari neînțelegeri

,,Este chiar așa de rău să fi neînțeles?“ a întrebat Ralph Waldo Emerson. ,,Pitagora a fost neînțeles, la fel Socrate, Isus Christos, Luther și Copernic, la fel Galileo, la fel Newton … Cel ce trăiește la un nivel deasupra celorlalți riscă întotdeauna să nu fie înțeles de ei.“

Tot timpul petrecut de Pavel la Ierusalim a fost marcat de neînțelegeri, dar el a mers mai departe. Probabil că unii din prietenii lui au găsit ocazia să-i spună: ,,Nu ți-am spus noi?“ ,,N-ai fost avertizat?“ ,,De ce n-ai ascultat?“

Pavel a mers însă mai departe. N-a fost capătul drumului, cum se temeau ceilalți, ci continuarea lui pe o porțiune mai grea, dar nu mai puțin importantă. Apostolul urma să împlinească profeția făcută de Dumnezeu la convertirea lui:

,,Dar Domnul i-a zis: „Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraţilor şi înaintea fiilor lui Israel; şi îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu” (Fapte 9:15).

Rânduiala lui Dumnezeu a fost ca Pavel să fie un vas ales care să ducă Evanghelia …
(1) înaintea Neamurilor,
(2) înaintea împăraților și
(3) înaintea fiilor lui Israel.

Credincios în misiunea dintre Neamuri, apostolul avea să intre în celelalte două etape ale lucrării lui: misiunea înaintea împăraților și înaintea fiilor lui Israel. În confuzia generală, Dumnezeu avea pentru Pavel un plan limpede ca și … cristalul.

Cam aceasta este introducerea studiului din seara aceasta la Bethel, când ne vom ocupa de capitolul 21 din Faptele Apostolilor .. Până atunci însă vă pun la dispoziție ceea ce am scris despre capitolul 20.

+++++

Capitolul 20 – pe scurt, despre lupta creștină

Putem împărți capitolul în trei secțiuni după zone geografice: Macedonia și Grecia, Troa și a treia secțiune, Milet.

™I. Macedonia și Grecia20:1-4

Prima parte a capitolului este un rezumat al unei activități care a durat cel puțin trei luni de zile. Macedonia – Grecia și înapoi Macedonia. Acest traseu i-a prilejuit lui Pavel reluarea legăturilor cu bisericile din Corint și Filipi, poate și cu cei din Atena. Lipsa detaliilor se datorează poate faptului că Luca (autorul cărții) n-a fost alături de Pavel. El i se alătură doar în v.6. Va sta alături de Pavel până la finalul cărții Faptele Apostolilor, anunțând acest lucru cu trecerea de la pronumele ,,ei“, la pronumele ,,noi“.™

Apostolul Pavel se vede silit să se întoarcă în Asia pe calea uscatului, deoarece evreii care plecau cu corăbiile spre praznicul de la Ierusalim l-ar fi asasinat în timpul voiajului (Fate 20:20:3).

O altă observație este că apostolul se îndrepta spre Ierusalim însoțit de o adevărată delegație. Erau în realitate un grup de ucenici ai apostolului. Luca povestește că au trecut dintr-un loc în altul până ce au ajuns în Iudeea (Fapte 21:17). Ni se pare evident că Luca vede și ne semnalizează o paralelă între călătoria Domnului Isus spre Ierusalim (de care s-a ocupat pe larg în prima parte a cronicii lui, evanghelia) și călătoria lui Pavel spre Ierusalim (de care se va ocupa în Faptele Apostolilor). Firește, călătoria Domnului Isus a fost unică, dar descrierile lui Luca semnalează o mulțime de amănunte care le-au fost comune.

Ca și Domnul Isus, apostolul Pavel călătorește spre Ierusalim înconjurat de un grup de ucenici și se afla în primejdie din cauza iudeilor care urmăreau să-i ia viața.

Ca și Domnul Isus, apostolul Pavel a primit trei înștiințări succesive despre suferințele care-l așteaptă și despre faptul că va fi dat în mâinile Neamurilor.

Ca și Domnul Isus, apostolul Pavel se declară pregătit nu numai să sufere, ci chiar să-și dea viața ca să se împlinească voia lui Dumnezeu.

Ca și Domnul Isus, apostolul Pavel dorea din toată inima să-și încheie cu bucurie slujirea.

Nu vom forța textul cu alte detalii, dar cred că este destul de clar că narațiunea lui Luca vrea să ni-l prezinte pe apostolul Pavel călcând pe urmele pașilor lăsate de Domnul său:

,,Călcaţi pe urmele* mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos“ (1 Cor. 11:1).

™ II. Troa pentru șapte zile – 20:5-12

™În cele șapte zile petrecute la Troa, Pavel a petrecut o noapte cu creștinii de acolo. ,,Frângerea pâini“ despre care citim în text nu înseamnă neapărat Cina Domnului, fiind o formulă utilizată pentru părtășia de la masă (Luca 24:29-34: și același autor Fapte 2:42,46). Cei care mănâncă noaptea se vor simți bine să citească în text despre foamea care l-a apucat pe apostol la miezul nopții (20:11).

Întâmplarea cu Eutih nu ne este prezentată drept o minune, deși se prea poate să fi fost. Ea apare în text doar ca o ,,întrerupere“ a predicilor lui Pavel. Observați cât de repede a trecut apostolul peste incident, de parcă le-ar fi spus celorlalți: ,,Haideți la lucruri mai importante. Lăsați-l pe Eutih.“

,,În ziua dintâi a săptămânii, eram adunaţi laolaltă ca să frângem pâinea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor şi şi-a lungit vorbirea până la miezul nopţii. În odaia de sus, unde eram adunaţi, erau multe lumini. Şi un tânăr, numit Eutih, care şedea pe fereastră, a adormit de-a binelea în timpul lungii vorbiri a lui Pavel; biruit de somn, a căzut din catul al treilea şi a fost ridicat mort. Dar Pavel s-a coborât, s-a repezit spre el, l-a luat în braţe şi a zis: „Nu vă tulburaţi, căci sufletul lui este în el.” După ce s-a suit iarăşi, a frânt pâinea, a cinat şi a mai vorbit multă vreme până la ziuă. Apoi a plecat. Flăcăul a fost adus viu, şi lucrul acesta a fost pricina unei mari mângâieri.“ (Fapte 20:7-12).

Numele Eutyhus înseamnă ,,noroc bun“. Din curgerea textului se pare că Pavel a plecat înainte ca el să fie adus în mijlocul fraților.

™ III. Miletul în fugă – 20:13-38

După alte câteva popasuri, delegația condusă de Pavel a ajuns la Milet. Știm deja că apostolul Pavel plănuia să ajungă neapărat la Ierusalim de sărbătoarea Cincizecimii.

,,După ce s-au petrecut aceste lucruri, Pavel şi-a pus de gând să se ducă la Ierusalim, trecând prin Macedonia şi Ahaia.  (19:21)

,,Pavel se hotărâse să treacă pe lângă Efes, fără să se oprească aici, ca să nu piardă vremea în Asia, căci se grăbea ca, dacă-i va fi cu putinţă, să fie în Ierusalim de Ziua Cincizecimii“ (20:16).

Se cuvine să ne oprim puțin și să ne întrebăm: ,,De ce neapărat de Cincizecime, dar nu neapărat la Paște ?“  Răspunsul nu poate fi decât unul singur. Primii creștini n-au mai sărbătorit Paștele! Pentru ei, simbolul sărbătorii străvechi s-a împlinit în Christos, care a devenit astfel, o dată pentru totdeauna, ,,Paștele nostru“ (1 Cor. 5:7).  Luca nici nu amintește numele sărbătorii pascale, preferând termenul mai general de ,,sărbătoarea Azimilor“, care dura șapte zile, doar una dintre ele fiind ziua de Paște (FA 20:6)

Cincizecimea însă era sărbătoarea în care Duhul Sfânt a venit ca să le dea aripi evreilor și să-i trimită cu Evanghelia până la marginile pământului. Limba primită de fiecare reprezenta exact ,,viza“ pentru pașaportul dinspre țara respectivă! Nici un misionar de talia apostolului Pavel nu putea să lipsească de la o asemenea aniversare! Nu este de mirare că apostolul dorea cu atâta foc să fie la Ierusalim și să depună mărturie despre harul pe care îl avuse de la Domnul în lucrarea lui printre Neamuri.

™Este impresionant cât spațiu îi acordă Luca întâlnirii dintre Pavel și presbiterii din Efes. El nu s-a dus acolo, ci a preferat să-i cheme pe ei la Milet. Drumul Milet Efes se făcea pe jos cam în șase zile. Poate că Pavel avea motivele lui datorită conflictelor cu evreii de acolo. În scrisorile adresate corintenilor, apostolul amintește despre niște lupte, ,,Fiarele din Efes“(1 Cor. 15:32; 2 Cor 1:8). Știm că apostolul Pavel a lucrat în Efes trei ani și jumătate (Fapte 20:31). Nu este de mirare deci că între Pavel și presbiterii aleși, formați și promovați de el se stabiliseră niște relații foarte puternice.

Cuvântarea lui Pavel către acești presbiteri este singura ocazie în care se adresează ascultătorilor creștini și seamănă foarte mult cu epistolele lui. Apostolul face un veritabil testament apostolic, vorbindu-le de mărturia lucrării lui din trecut (v.18-21, 33-35), despre pericolele care-l pasc în prezent (v. 22-28) și despre pericolele pe care le vor avea ei în viitor (v. 29-31 – împlinite în 1 Tim. 1:3-7, 19-20; 6:20-21; Rev. 2:2).

Este ultimul lucru pe care l-am aștepta de la o adunare de bărbați! În mintea noastră este ultimul lucru cu care credeam că se pot lăuda bărbații. Și totuși … există un soi de lacrimi care sunt … secretul marilor biruințe.

Oamenii lacrimilor

Mă gândeam să mă opresc în studiul asupra capitolului la câteva studii ,,doctrinare“. Aș fi vrut să vorbesc despre relația creștinului Pavel cu Dumnezeul trinitar (vezi pocăința față de Dumnezeu-Tatăl, credința în Domnul nostru Isus Christos v.21, călăuzirea prin Duhul Sfânt v.23); mă gândeam să vorbesc despre întreita descriere a slujirii lucrătorilor lui Dumnezeu (presbiterii v.17, episcopii și păstorii v. 28, toate trei nu grade ierarhice, ci descrieri specifice pentru maturitatea, poziția și activitatea acelorași oameni egali între ei); mă gândeam să prezint discursul-testament al lui Pavel în cele trei secțiuni (despre trecut, prezent și viitor); mă gândem, dar … am mai citit odată textul și m-a copleșit situația ,,de viață“ care-l caracterizează.

Întâlnirea apostolului Pavel cu presbiterii veniți la Milet de la Efes conține nu mai puțin de trei pasaje în care ne sunt scoase în evidență lacrimile. Iată-le:

,,Am slujit Domnului cu toată smerenia, cu multe lacrimi şi în mijlocul încercărilor pe* care mi le ridicau uneltirile iudeilor“ (Fapte 20:19)

,,De aceea vegheaţi şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei* ani, zi şi noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi“ (Fapte 20:31)

,,Şi au izbucnit cu toţii în lacrimi, au căzut pe grumazul lui Pavel şi l-au sărutat. Căci erau întristaţi mai ales de vorba pe care le-o spusese el, că nu-i vor mai vedea faţa. Şi l-au petrecut până la corabie“ (Fapte 20:37-38).

Pasajul seamănă cu textul epistolelor lui Pavel, dar nu este așa. Asistăm la o ,,conferință pastorală“ în care Pavel vorbește exclusiv cu presbiteri/episcopi/păstori.

Ne este foarte greu să ne imaginăm o întâlnire a păstorilor, un gen de Congres, la care să se vorbească atâta despre lacrimi …

Pavel, apostolul, îi cheamă pe presbiterii pe care el îi crescuse și-i formase timp de trei ani în Efes, ca să le dea două vești rele: prima, că Dumnezeu îl anunță repetat că se va alege praf din visele lui de a ajunge până în Spania (coloanele lui Hercule din Gibraltar fiind socotite pe vremea aceea ,,marginile pământului“), iar a doua, că în turma Domnului se vor ridica lupi îmbrăcați în piele de oaie care vor face prăpăd.

În ambele cazuri, lacrimile sunt normale, acceptabile și chiar recomandabile.

Apostolul își prezintă lucrarea folosind câteva metafore. O metaforă este o comparație prescurtată din care lipsește termenul de comparat. Pavel se numește rând pe rând: un contabil (20:24 folosit și în Filip. 3:1-11), un alergător (2-:24 folosit și în Filip. 3:12-14; 2 Tim. 4:8),  un slujitor (20:4 folosit și în 1 Cor. 4:2), un martor vestitor (20:24,25 vezi și 20:21), un veghetor (20:26 o preluare a metaforei din Ezec. 3:17-21; 33:1-9).

Se spune că un detașament de soldați l-ar fi întrebat pe noul lor capelan: ,,Ce zici? Există iad?“. Omul a zâmbit îngăduitor și a zis: ,,Nu“. ,,Atunci n-are rost să ne pierdem vremea cu tine“, i-au răspuns ei. ,,Dacă nu există iad, n-avem nevoie de tine, iar dacă există și ne luăm după tine, ajungem în el. Și-ntr-un caz și-n celălalt, o vom duce mult mai bine fără să te ascultăm pe tine“.

Pericolele slujirii

În avertismentele pe care le dă în privința viitorului, apostolul Pavel îi îndeamnă pe presbiterii din Efes să apere biserica. Nu subestimați niciodată importanța bisericii. Ea nu este a noastră, ci ,,a Domnului“ (20:28). Este biserica lui Dumnezeu. Este biserica pentru care și-a dat Fiul viață și este biserica în care lucrează Duhul Sfânt, dând daruri, chemând la slujbă și rodind în vieți schimbate după caracterul lui Christos. De ce trebuiau liderii avertizați?

Mai întâi pentru că lupii vor da târcoale (Fapte 20:29). Același pericol este menționat și în Mat. 7:15-23; 10:16; Luca 10:3; 2 Petru 2:1-3.

În al doilea rând, pentru că pericolele vor veni și din interior (Fapte 20:30). Creștinii sunt ispitiți de poziții și de putere. Istoria bisericii este plină de oameni ca Diotref (3 Ioan:9-11). Majoritatea învățătorilor mincinoși au fost la început învățători ai adevărului. Citiți 1 Ioan 2:18-19 și fiți vigilenți.

Următoarele pericole enumerate de Pavel sunt nu doar în biserică, ci înlăuntrul nostru (Fapte 20:31-35).

,,Luați seama la voi înșivă“ (Fapte 20:28). Apostolul Pavel se dă pe sine ca exemplu în lupta cu aceste pericole ale lucrătorilor.

Primul pericol este nepăsarea (Fapte 20:31).
Al doilea pericol este superficialitatea (Fapte 20:32).
Al treilea pericol este lăcomia (Fapte 20:33 vezi și Efes. 5:5; Col. 3:5).
Al patrulea pericol este comoditatea (Fapte 20:34).
Al cincilea pericol este egoismul (Fapte 20:35). Versetul cuprinde cea de a unsprezecea fericire, dacă le ținem în seamă pe primele zece din predica de pe munte. Aceasta este supranumită ,,fericirea supremă“, pentru că ni se spune că este ,,mai ferice“, putem ajunge la un nivel mai înalt de împărtășire a caracterului divin.

Recitiți cuvântarea lui Pavel și apoi îngenunchiați alături de el în rugăciune. Cei de atunci au fost ,,oamenii lacrimilor“ și, da, există lucruri pentru care se cade și chiar este recomandat să plângi …



Categories: Studiu biblic

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: