“Căci mi s-a deschis aici o uşă mare şi largă şi sunt mulţi împotrivitori” – 1CORINTENI 16:9

Pentru apostolul Pavel, atât oportunitatea cât şi împotrivirea erau necesare pentru manifestarea puterii lui Dumnezeu. Aceste două lucruri erau inseparabile. El ştia că cheile porţii erau în mâinile lui Dumnezeu şi nu ale oamenilor. În adevăr, El este Acela care închide şi nimeni nu deschide şi tot El este Cel ce deschide şi nimeni nu închide.

Pavel n-a trăit la adăpost ca o plantă de seră; dimpotrivă, el era mereu expus la furtună. Să nu ne mirăm deci dacă vânturile împotrivitoare suflă contra noastră. Adversarii noştrii sunt instrumente inconştiente de care Dumnezeu Se slujeşte ca să ne facă să cunoaştem mai bine puterea Lui.

Împotrivitorii lui Pavel sunt menţionaţi în mai multe rânduri.

Erau aceia care se împietriseră şi care defăimau calea Domnului; erau oamenii religioşi care, deşi aveau Cuvântul Vechiului Testament, se împotriveau lui Dumnezeu.

Erau deasemenea spiritişti care exercitau o putere ocultă; unii imitau chiar pe apostoli (Fapte 19:13-19).

O a treia categorie de necazuri erau suferinţele personale, fizice şi sufleteşti adăugate la toată răutatea oa­menilor.

Dar toate aceste greutăţi nu făceau decât să-i mărească credinţa şi ascultarea, fiind mângâiat şi bucuros că un mare număr de suflete auzeau Cuvântul şi faptul acesta alina toate necazurile lui.

Nimic, absolut nimic nu putea să oprească pe acest luptător al credinţei. În orice împrejurare, el vedea un prilej de a sluji mai mult lui Dumnezeu şi astfel, de a face să triumfe Cuvântul Său. Împotrivirea şi împotrivitorii erau pentru el doar trepte pe drumul biruinţei.

Este adevărat că noi nu suntem chemaţi la o lucrare atât de mare ca a apostolului Pavel, dar tot adevărat este că suntem şi noi înrolaţi în lupta crâncenă a credinţei, cu toate greutăţile, împotrivirile şi necazurile trupeşti şi sufleteşti pe care le întâmpinăm în drumul nostru spre cer. Să nu uităm însă, că Acelaşi Dumnezeu care a fost cu Pavel este şi cu noi.

Să-L rugăm să ne redeschidă şi nouă o uşă potrivită cu puterea şi credinţa fiecăruia din noi şi cu toate împotrivirile, să-naintăm voioşi spre biruinţa finală. Să nu cârtim deci din pricina necazurilor ci mai degrabă să le socotim şi noi ca apostolul Pavel, necesare pentru manifestarea puterii şi dragostei Tatălui nostru.

O cântare frumoasă spune: “în lumea aceasta, toate-s trecătoare, durerile-s doar trepte tot mai sus, şi lucruri care fac inima să doară, colo-n cer sus, vor fi doar amintiri”. “Singurul mijloc de a fi izbăviţi de necaz este de a merge la Dumnezeu, adăpostindu-ne în spatele Unsului Său”   –  J.N.D.

Categories: Amintiri, Maxime si cugetari