Lansare de album muzical

Sigur, europenii sunt mai aproape, dar sperăm să-l putem avea și noi ca invitat în SUA.

Vă anunțăm cu plăcere lansarea unui album muzical de o deosebită sensibilitate. Deocamdată, îl puteți cumpăra direct de la autor: walterghicolescu@yahoo.com

Walter Ghicolescu – Lansare album Trecerea Lumilor

,,Trăiesc simultan în carapace și la suprafață, de dragul strămoșilor de la începutul creației, care așteaptă și azi, prin mine, soluții la greșelile din viețile lor pe pământ. Pe corpul meu în formă de cruce se întâlnește la plex viața mea verticală cu cea orizontală. Sunt restricții pe sensuri, la noroiul de jos autocenzura e mare, la Cerul de sus sunt reguli de circulație bizare, acolo se merge  doar pe-un sens, în coloană târâtă, cine a reușit un metru  nu prea vrea înapoi. De-a dreapta și de-a stânga îmi proptesc strămoșii brațele

de cefele lor și mă cară pe drumul pe care ei deja îl știu, deși se roagă cu plâns infinit de o schimbare de paradigmă  în mine, să mă scutur cumva de ei și-apoi să-i urc pe unde știu eu, pe unde nu credeau ei că se poate. Pe crucea din mine, trec zilnic lumile între Dumnezeu și ai mei, împrăștiați care pe unde, pe axe. E un du-te vino continuu, printre frici și șantajele celor nenăscuți, până la cei care nu-s și-i iubire de toți și-am o groază de Styx și m-aleargă din urmă un mare abis, mă împunge în coaste toată lumea deșteaptă care știe mai bine cum se mișcă o roată să-ți alungi nenorocul de la cea mai cea faptă.  Și de toată alergătura asta dinspre haos la ordine m-ar salva zilnic (și cu același rezultat, minus busculada sonoră dintre prăpăstii) o muzică a ta fără cuvinte, ceva ca o solistică în minor, cam fără început și fără de sfârșit, dacă ai fi drăguț să-mi cânți cu dedicație. Să aibă un refren perpetuu și mai ușor de reținut, obligatoriu tapetat pe toată urechea internă, acolo unde se rezolvă și echilibrul uman. Pentru numele tuturor strămoșilor, fă odată trecerea asta pe note a lumilor! Să se liniștească și ei acolo unde sunt în timpul lor,  că Pământul se mai învârte și că un soare încă răsare, chiar dacă sistemul nostru e altul.“

(Elora Eka – Trecerea Lumilor, fragment din Poveștile cavalerului Folktrotter) 

 



Categories: Articole de interes general, Cantece

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: