Fratele Ticu ne-a trimis un mesaj de pace. Primiți-l! 

SLAVĂ ÎN CER ŞI PACE PE PĂMÂNT

(Lc. 1.14)

Introducere:

Probabil că noi nu vom putea pătrunde prea uşor rostul celei de-a doua părţi a acestei extraordinare urări dacă privim spre pământul sfâşiat de ură, terorism, violenţă, nedreptate, războaie etc. Şi vom zice: Da, în Cer cu siguranţă I se aduce fără încetare lui Dumnezeu, slavă, dar unde este pacea promisă pe pământ?

Ei bine, trebuie să citim cu băgare de seamă textul Scripturii pentru a vedea că domnia păcii este promisă nu pământului în ansamblu, ci selectiv: „între oamenii plăcuţi Lui“.

Dar vă propun să adâncim tema aceasta a păcii dumnezeieşti cu ajutorul următoarelor şapte expresii biblice:

1. N-au pace (Is. 48.22) = păcatul şi consecinţele lui

În momentul când primii oameni au rupt relaţia cu Dumnezeul păcii (Rom. 15.33), prin neascultare şi răzvrătire, vrăjmăşia s-a instaurat ca un întuneric gros între Făcător şi făptura mâinii Lui. Orice strădanie din partea omului de a risipi acest întuneric şi de a construi o punte către El au eşuat.

Răscumpărarea omului este prea scumpă ca s-o poată făuri mâna lui. Cum şi de unde ar putea păcătosul să dea lui Dumnezeu „mărimea preţului răscumpărării“ (Ps. 49.7-8).

De aici nevoia împrietenirii cu Dumnezeu (Iov 22.21) prin acceptarea împăcării pregătite şi oferite de El (2 Cor. 5.19-20), pe baza ispăşirii săvârşite de Domnul Isus. El este pacea noastră (Ef. 2.14); numai El a putut făuri pacea aceasta „prin sângele crucii Lui“ (Col. 1.20).

2. Să-ţi dea pacea (Luca 19.41-44) = pacea făurită şi oferită

Liderii religioşi ai Ierusalimului n-au cunoscut vremea cercetării (Lc. 19.44) şi, drept urmare, nici lucrurile dătătoare de pace (Lc. 19.42). Însă, nu tot aşa s-a întâmplat cu marele preot Zaharia, care a declarat: „ne-a cercetat Soarele care răsare din înălţime“ (Lc. 1.78).

3. Du-te în pace (Luca 7.50) = iertarea şi responsabilitatea

Cine poate descrie starea sufletească a acestei femei care a auzit din gura Domnului păcii asemenea cuvinte! Iertată şi trimisă acasă în pace, ea putea zice împreună cu apostolul Pavel: „Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos“ (Rom. 5.1).

4. Să aveţi pace (Ioan 14.27, 33) = luptele vieţii şi biruinţa

Cum mai ştie Domnul păcii să mângâie şi să învioreze cu vorba pe cel tulburat sau doborât de întristare (Is. 50.4)! Cine a mai putut face o asemenea promisiune: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea…“ (Ioan 14.27)!

Fie cât de grele luptele noastre, biruinţa este a Războinicului viteaz (Ps. 45.3), care a biruit pe toată linia (lumea, păcatul, moartea, Diavolul şi oştile lui, deschiderea cărţii pecetluite). Prin El vom fi şi noi la final mai mult ca biruitori (Rom. 8.37). Pace cu Dumnezeu înseamnă război Eului, Diavolului, lumii, păcatului!

5. Lasă-l în pace (Osea 4.17) = împietrirea şi respingerea

Dacă toate atributele lui Dumnezeu (cum ar fi puterea, dumnezeirea, înţelepciunea, dragostea etc.) sunt veşnice, răbdarea faţă de om este numai …îndelungă (1 Pet 3.20; 2 Pet 3.15). Domnul respectă libertatea voinţei şi, în momentul în care omul a decis deliberat, ca urmare a răzvrătirii şi împietririi, să nu I se supună, El zice: „lasă-l în pace!“ Când Duhul Sfânt încetează să mai lupte cu conştiinţa înrăită şi cu duhul răzvrătit al unui păcătos nu mai există pentru acesta o altă şansă. Înspăimântătoare este împietrirea inimii omeneşti!

6. Urmăriţi pacea cu toţi (Evrei 12.14) = armonia şi sfinţenia

Ca fii ai păcii (Lc. 10.6), noi avem înaintea Dumnezeului păcii o sfântă datorie: pe de o parte, să fim împăciuitori în mijlocul semenilor (Mt. 5.9), vestindu-le Evanghelia păcii (F.A. 10.36), iar pe de altă parte să urmărim pacea: noi toţi, şi …cu toţi oamenii (Rom. 12.18). Pacea impune sacrificii, dar merită!

7. Adorm în pace (Psalmul 4.8) = liniştea şi siguranţa

De această binecuvântare copilul lui Dumnezeu beneficiază ori de câte ori îşi pune capul pe pernă, iar atunci când va închide ochii pentru totdeauna în lumea aceasta ca să-i deschidă în cea viitoare o va face la fel: „el intră în pace în groapa lui“ (Is. 57.2) şi se va odihni în culcuşul lui până în Dimineaţa Învierii!

Ce glorioasă perspectivă! Slăvit să fie Domnul! Să ne mângâiem unii pe alţii cu aceste cuvinte!

Încheiere:

Oh, Sfinte Tată, lasă ca pacea Ta care întrece orice pricepere (Fil. 4.7) (dar chiar şi orice nepricepere, adică tot ce încă nu se pricep oamenenii!) să ne păzească, în Domnul Isus Cristos, inimile şi minţile noastre:

– inima de orice iubire vinovată

– şi mintea de orice gând necurat,

până în ziua aceea când vom împlini la Tronul Tău împreună cu sfinţii îngeri urarea lor extraordinară: „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte…“ Amin.

Categories: Studiu biblic, Teologice