Minuni mari, minuni nemaivăzute! Creatorul conduce creația cu naturalețe, dar în mod supranatural ! Doamne, deschide-ne ochii să vedem frumusețea lucrărilor Tale!

Providență în cartea Esterei

În cartea Estera, Dumnezeu lucrează prin ordinea naturală a evenimentelor, fără să prejudicieze voința liberă a vreunui om și fără să întrerupă curgerea firească a întâmplărilor. În spatele celor ce se întâmplă însă, vedem mereu înțelepciunea Lui și grija Lui nemărginită pentru aceia pe care îi iubește.

Criza majoră a cărții este anticipată de Dumnezeu și rezolvată de Dumnezeu în momentul ei maxim. În tot textul nu există nici măcar o singură „minune”. Toate evenimentele curg în mod normal și natural. Toate personajele sunt strict subordonate circumstanțelor favorabile sau nefavorabile care le determină acțiunile. Totuși, deasupra tuturor, cunoscându-le pe toate și făcând ca toate să se întâmple prin neașteptate „coincidențe” este Suveranul cerului care-și iubește copiii și le poartă cu înțelepciune de grijă.

Așa cum spunea cineva, „coincidențele” sunt minuni în care Dumnezeu preferă să rămână anonim. În ciuda aparentei lipse a minunilor, întreaga carte este în ea însăși o „minune” a providenței divine.

Dincolo de „naturalul” circumstanțelor, Dumnezeu evoluează în supranaturalul coincidențelor. Scepticul va spune că există o explicație naturală la toate acestea, dar judecați și dumneavoastră:

Cum de Estera a ajuns în floarea vârstei exact la vremea când trimișii imperiali strângeau în haremul împărătesc fete din care să fie aleasă o înlocuitoare pentru neascultătoarea Vasti?

Cum de a fost aleasă tocmai Estera din puzderia de cadâne candidate la poziția de nouă împărateasă?

Cum de a fost tocmai Mardoheu cel care a aflat de plănuitul atentat la viața împăratului și a putut să-i dea de știre prin Estera?

Cum de s-a întâmplat ca împăratul să aibă insomnie tocmai în noaptea dinaintea zilei în care Haman urma să vină să ceară moartea lui Mardoheu?

Cum de s-a făcut ca Haman să vină în curtea imperială tocmai în clipa în care împăratul căuta pe cineva care să-i sugereze cu ce ar trebui cinstit Mardoheu?

Cum de s-a putut ca o lege a mezilor și perșilor să fie în esență revocată?

Cum s-a putut ca favoritul împăratului să fie spânzurat tocmai pe spânzurătoarea pe care el o pregătise pentru Mardoheu?

Ar putea cineva să ignore atâtea „coincidențe” ? S-ar putea ca aceste extraordinare răsturnări de situație să fi fost „la întâmplare”?

Toate aceste întrebări ne conduc invariabil spre una și mai importantă: Are nevoie Dumnezeu să facă minuni spectaculoase, ca despărțirea Mării Roșii de exemplu, ca să dovedească lumii că El există? Pentru cel ce are ochi să vadă, Dumnezeu lucrează întotdeauna și pretutindeni, dar de cele mai multe ori El o face „nespectaculos”, în tăcere, dar nu mai puțin în … putere. Cartea Estera este o dovadă despre aceasta.

„Inima împăratului este ca un râu de apă în mâna Domnului pe care îl îndreaptă încotro vrea” (Prov. 21:1).

Asta nu înseamnă că Dumnezeu îl forțează pe Ahașveroș să-I împlinească planul sau că Dumnezeu acceptă cu plăcere existența haremului împărătesc și senzualitatea cu care împăratul degrada femeile. Providența înseamnă că, fără a fi autorul sau inițiatorul păcatelor de atunci sau de acum, Dumnezeu are posibilitatea să folosească deciziile și înclinațiile lor pentru a-și împlini scopurile Lui suverane.

Hotărârile care se iau astăzi în sferele înalte ale guvernelor și ale forurilor financiare mondiale par foarte îndepărtate de aspectele practice ale vieții copiilor lui Dumnezeu, dar ele sunt subordonate lucrării lui Dumnezeu în toate privințele. Este foarte liniștitor să știm că peste toți și peste toate, Dumnezeu stă pe tronul Atotputerniciei Sale și nici o decizie a unei alte făpturi nu poate împiedica împlinirea dorințelor Sale. Aceasta este și concluzia din cartea profetului Daniel:

„După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadnețar, am ridicat ochii spre cer și mi-a venit iarăși mintea la loc. Am binecuvântat pe Cel Prea Înalt, am lăudat și slăvit pe Cel ce trăiește veșnic, Acela a cărui stăpânire este veșnică și a cărui împărăție dăinuiește din neam în neam. Toți locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor și cu locuitorii pământului și nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui, nici să-I zică: „Ce faci?” (Dan. 4:35). 

Charles Haddon Spurgeon a spus: „Nu există nici o altă doctrină mai liniștitoare pentru copiii lui Dumnezeu decât acea a suveranității divine”. Chiar dacă multe din detaliile acestei doctrine ne rămân încă învăluite în mister, este de neimaginat că ar putea fi altfel și că Cel Atotputernic n-ar fi Suveranul universului creat de El. Chiar și în sforăriile unui imperiu păgân, Dumnezeu are întotdeauna ultimul cuvânt.

Dacă Dumnezeu își împlinește oricum planurile pe care le-a făurit în Sine însuși înainte de întemeierea lumii, mai există oare libertate pentru ființele create și în special pentru om? Cartea Estera ne răspunde și la această întrebare!

Deși are o acțiune convulsionată, cu răsturnări spectaculoase de situație, cartea Esterei nu este greu de citit sau de înțeles. Aceasta pentru că totul se învârte în jurul a numai cinci personaje: împăratul Ahașveroș și cele două neveste ale sale, Vasti și Estera și cei doi prim miniștri ai împăratului, Haman și Mardoheu.

Cum acțiunea acestei cărți este un exemplu pentru felul în care și-a păstrat Dumnezeu poporul prin istorie și personaleje acțiunii devin „tipuri” profetice. Viața și comportamentul lor sunt „costume” specifice pe care le vor îmbrăca alte persoane din alte secole, în circumstanțe asemănătoare.

Pe mâine …

Categories: Studiu biblic, Teologice