Dacă prin ,,minuni“ înțelegem numai ,,o intervenție supranaturală care suspendă temporar legile creației pentru a face un bine copiilor Lui“, atunci folosim un ciur cu o sită mult prea deasă, iar inventarul acestor intervenții spectaculoase ne va lăsa un gust amar în gură, cu o sumedenie de ,,crize“ în care, aparent, Dumnezeu a refuzat să intervină. Rezultatul va fi că imaginea noastră despre intervențiile minunate ale lui Dumnezeu în viața copiilor Lui va fi incompletă, caricaturală. Problema este la noi, nu la Dumnezeu. Ochiul nostru este rău, prin urmare este inevitabil să nu vedem bine.

Eram în practică pastorală la biserica din Galați și, la școala duminicală, cineva a afirmat că ,,nu se mai întâmplă azi minuni în poporul Domnuli, ca altădată!“ Sentința era clară și argumentele păreau evidente. S-a lăsat o liniște stânjenitoare, iar eu … student prin anul patru la Seminar, făceam deja schița unui răspuns cu texte biblice. N-am apucat însă să mă scol în picioare. S-a ridicat din ultimele bănci o soră care era oarbă. Nu lua deobicei cuvântul în public, așa că toată lumea a privit-o cu o oarecare uimire, așteptând să-și deschidă gura. Ea s-a sprijinit mai întâi bine de banca din față, și-a pironit ochii orbi pe ceva care era dincolo de lumea noastră și a zis:

,,Eu nu sunt teolog, nu am mare ștință de carte, dar cred că ce s-a spus aici nu este adevărat. Este o învinuire adusă lui Dumnezeu. Cine a spus că Dumnezeu nu mai face azi minuni greșește. Problema este la el, nu la Dumnezeu. Oamenii sunt aproape toți orbi și nu

văd să citească decât dacă Dumnezeu scrie pe cer cu litere foarte mari. Ochii lor nu mai văd să citească literele mici ale lucrărilor Lui. … Eu trăiesc zilnic într-o lume a minunilor. Mă scol dimineața și-L rog pe Dumnezeu să mă ia de mână ca să nu mă lovesc de ceva. Și El o face. Aseară l-am rugat să trimită pe cineva cu mașina să mă ia la adunare și El a făcut-o. Când este să trec strada, Îl rog să găsească pe cineva amabil să mă ia de mână și, deși oamenii de azi înjură, se enervează și nu mai au răbdare, de fiecare dată El găsește pe cineva. Pentru că eu sunt așa cum sunt, Dumnezeu trebuie să-mi poarte de grijă în toate și el o face. Eu trăiesc în fiecare zi cu minunile Lui, în fiecare zi …“

Ar trebui să redefinim intervențiile lui Dumnezeu în viața copiilor Lui atfel. Există minuni spectaculoase și minuni cotidiene, minuni ale providenței. Însumate, toate aceste minuni ne conduc la conceptul general al ,,providenței“, al îngrijirii lui Dumnezeu pentru copiii Săi. Ce este ea? Vă propun un răspuns din cartea ,,Estera“.

I. Câteva cuvinte despre cartea Estera

Cartea Esterei este cronica unei situații de criză, o veritabilă dramă națională evreiască. Deși acțiunea cărții afectează viața unei așa de mari mulțimi, acțiunea cărții este ușor de urmărit pentru că se desfășoară în jurul a cinci personaje principale: Ahașveroș, suveranul din Babilon, Vasti, împărăteasa surghiunită, Haman, dușmanul evreilor, Mardoheu, un evreu destinat să fie conducător și Estera, evreicuța ajunsă împărăteasă. În decorul evenimentelor este palatul împărătesc, capitala Susa și câteva milioane de evrei răspândiți prin ținuturile uriașului imperiu.

Departe de casă, pierduți în mijlocul unui uriaș imperiu, fără privilegii, dar cu demnitatea celor ce nu se pleacă decât în fața lui Iehova, evreii au părut o pradă ușoară în ochii verosului Haman, unul dintre cei mai înalți demnitari ai împăratului. Pentru potolirea propriului său orgoliu, acest Haman pune la cale o stratagemă prin care urmărește distrugerea tuturor evreilor din imperiul persan. Evenimentele se succed cu repeziciune, situațiile se schimbă pe neașteptate și Haman se trezește condamnat la moarte, iar evreii de pretutindeni sfârșesc prin a avea două zile de bucurie și de răzbunare asupra tuturor dușmanilor lor.

Cartea ne vorbește clar despre „providența” divină manifestată prin felul în care Dumnezeu își păstrează mereu poporul de-a lungul istoriei. Satrapi și dictatori pot da „legi care nu se schimbă niciodată”, dar Dumnezeu poate trece oricând peste ele ca să-și împlinească propriile Lui planuri. Este foarte important să înțelegem acest caracter al cărții deoarece acest mesaj este cel care îi dă o valoare permanentă și o face foarte actuală pentru cititorul din epoca modernă. Dumnezeu a vrut să permanentizeze mesajul acestei cărți. Acesta este motivul pentru care există o sărbătoare care poartă numele „Purim” în calendarul evreiesc și acesta este motivul pentru care această carte se citește în întregime în cadrul acelei sărbători.

Ce înseamnă „providență divină“ ? 

Dicționarul limbii române definește providența drept „înțelepciune supremă a divinității în conducerea lumii”.

Teologia Sistematică a lui Strong Hopkins definește providența drept „acea acțiune continuă prin care Dumnezeu face ca toate evenimentele din universul material și spiritual să lucreze împreună pentru împlinirea scopului cu care au fost create” (pag. 419). Autorul adaugă apoi aceste foarte frumoasă afirmație: „Providență înseamnă că Dumnezeu are capacitatea de a-și îndrepta atența pretutindeni în același timp”, spre deosebire de noi care nu ne putem concentra decât asupra unui foarte mic segment al realității.

Termenul activitate „providențială” trebuie înțeles ca distinct de acela de activitate „miraculoasă”. În providență, avem ocazia să vedem cum Dumnezeu folosește în mod suveran evenimentele istoriei, fără să intervină supranatural în desfășurarea lor.

Termenul „providență” vine din limba latină (provideo) și înseamnă „a vedea mai dinainte” (pro = dinainte; videre = a vedea). Un echivalent ar fi termenul „prevedere” și implică o participare directă a lui Dumnezeu în desfășurarea evenimentelor, făcându-le să lucreze spre împlinirea scopurilor Sale. Acesta este sensul cuvintelor apostolului Pavel în Romani 3:28:

„De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu și anume, spre binele celor ce sunt chemați după planul Său.” 

Termenul „Providența” nu apare ca atare în textul Scripturii. Există însă o expresie care-l susține. Ea este „bunătatea și credincioșia”. Expresia este un idiom al limbii religioase ebraice. Dacă veți lua o concordanță veți vedea de câte ori expresia aceasta grupează bunătatea și credincioșia împreună. Psalmul 100 este un imn înălțat providenței. De fapt, atunci când este vorba ca această carte a Psalmilor să reducă la esențe tot mesajul Bibliei, ea ne dă psalmul 117.

„Lăudați pe Domnul, toate neamurile, lăudați-L, toate popoarele! Căci mare este bunătatea Lui față de noi și credincioșia Lui ține în veci. Lăudați pe Domnul!” 

„Bunătatea” despre care ni se vorbește aici ne spune că Dumnezeu are intenții bune pentru creația Sa, iar „credincioșia” ne asigură că El nu se va opri și nu se va lăsa până ce nu și le va duce la îndeplinire.

Îmi amintesc că fratele Richard Wurmbrand ne-a spus într-o predică despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu că Pavel n-a spus doar așa : „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu”. Pavel a spus că „toooaaaaaaaaaaate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu. Dânsul a rostit acest „Tooooaaaaate” ca pe o intonare care pleca de la tonalitațile grave până la tonalitățile foarte înalte ale unei scări muzicale. Ideea pe care dorea dânsul să o sublinieze era că nu există nici o întâmplare din univers care să nu fie subordonată împlinirii planurilor bune pe care le are Dumnezeu pentru copiii Săi.

Vernon McGee, unul din cei mai populari predicatori ai Americii secolului XX, a scris în scurtul său comentariu la cartea Esterei câteva lucruri pe care vreau să vi le traduc aici:

„Providența este un termen teologic. Ca să o coborâm la nivelul limbajului omului de rând, trebuie să spunem că există trei cuvinte care descriu relația dintre Dumnezeu și lumea creată de El:

a. Primul este „creație” și explică existența universului. Dumnezeu a creat totul prin „fiat”, prin faptul că a zis „Să fie!”: „La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul” (Gen. 1:1).înantea ta stau astăzi aceste singure două explicații posibile: sau accepți revelația sau accepți speculația. Oricât de științifică o vei proclama „evoluția” este o simplă speculație. Nu există nici o explicație științifică pentru originea universului. Fenomenul nu este repetabil și nu poate fi reprodus în laboratorul observațiilor științifice. Suntem reduși la simple speculații. Nu știu ce vei face tu, dar eu prefer să aleg revelația. Ea îmi spune că la originea universului este Dumnezeu.

b. Al doilea cuvânt care descrie relația lui Dumnezeu cu universul este „păstrare”. El explică funcționarea universului. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu numai că a creat toate lucrurile, dat le și ține împreună ca să continue să existe. Isus Cristos este și creatorul și păstrătorul universului: „El, care este oglindirea slavei Lui și întipărirea Ființei Lui și care ține toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui …” ( Evrei 1:3). În Coloseni 1:17 găsim scris: „El este mai înainte de toate lucrurile și toate se țin prin El.” Este interesant să amintim că oamenii „de știință” au ajuns la părerea că atomii sunt compuși din alte particule elementare, la rândul lor rezultate din răsucirea unor „super-unde” prin care se răsucește un fel de câmp de energie fundamental. Ceea ce numim noi „materie” se pare a fi foar o „vibrație” asemănătoare cu vibrațiile produse de vocea umană în aer. Unii oameni de știință au ajuns să fie fascinați de această expresie a Bibliei: „care ține toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui”. Dacă Dumnezeu ar suspenda pentru o singură secundă acțiunea Cuvântului prin care toate lucrurile au fost aduse în ființă, universul s-ar descompune și s-ar prăbuși în sine asemenea unui sul de carte:

„ … Și iarăși: „La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul; și cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale. Ele vor pieri, dar Tu rămâi; toate se vor învechi ca o haină; le vei face sul ca pe o manta și vor fi schimbate; dar Tu ești același; și anii Tăi nu se vor sfârși” (Evrei 1:10-12). 

„Când a rupt Mielul pecetea a șasea, m-am uitat și iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ. Soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, luna s-a făcut toată ca sângele, și stelele au căzut din cer pe pământ, cum cad smochinele verzi din pom, când este scuturat de un vânt puternic. Cerul s-a strâns ca o carte de piele pe care o faci sul” (Apoc. 6:12-14). 

c. Al treilea cuvânt care definește relația dintre Dumnezeu și univers este „providența”. El explică direcția și deplasarea evenimentelor din univers. Creația explică originea, păstrarea explică funcționarea universului, dar numai providența explică sensul final și rostul tuturor lucrurilor care se întâmplă în univers. Providența este mijlocul prin care Dumnezeu călăuzește toate lucrurile, însuflețite și neînsuflețite, văzute și nevăzute, bune și rele spre împlinirea unui scop final bine definit. Providența este cea care ne asigură că ceea ce se va împlini la urma urmei va fi exact „voia lui Dumnezeu”. Providența este mâna lui Dumnezeu în mănușa istoriei.” 

Dumnezeu este Sursa, Suportul și Scopul suprem al universului. În excelenta sa carte, „Introducere în Teologie”, J.C. Wenger scrie:

„Numai Dumnezeu poate ști mai dinainte ce are să se întâmple, așa că providența poate fi devinită drept „preștiința divină care pune în mișcare activitatea divină”. Providența subliniază autoritatea și puterea supremă pe care o are Dumnezeu asupra tuturor lucrărilor mâinilor Sale.”

„Tot Cuvântul Lui Dumnezeu este unitar în mărturia că mâna lui Dumnezeu este prezentă în tot ceea ce se întâmplă, în așa fel încât toate împreună sunt făcute să lucreze spre împlinirea planurilor Lui în istorie. Acest adevăr nu neagă alte cauze secundare în producerea întâmplărilor și nici nu anulează responsabilitatea cuiva înaintea lui Dumnezeu. Unul dintre psalmiști spune:

„Domnul face tot ce vrea în ceruri și pe pământ, în mări și în toate adâncurile. El ridică norii de la marginile pământului, dă naștere la fulgere și ploaie, și scoate vântul din cămările lui. El a lovit pe întâii născuți ai Egiptului, de la oameni până la dobitoace”(Psalm. 135:6-8). 

„În interpretarea dată visului lui Nebucadnețar, Daniel a spus: „Tu, împărate, ești împăratul împăraților, căci Dumnezeul cerurilor ți-a dat împărăție, putere, bogăție și slavă. El ți-a dat în mâini, ori unde locuiesc ei, pe copiii oamenilor, fiarele câmpului și păsările cerului, și te-a făcut stăpân peste toate acestea …”(Dan. 2:37, 38.) Și de 4 ori declară în cuprinsul celui de al patrulea capitol al cărții că lucrurile s-au întâmplat: „ca să știe cei vii că Cel Prea Înalt stăpânește peste împărăția oamenilor, că o dă cui âi place, și înalță pe ea pe cel mai de jos dintre oameni!”(Dan. 4:17, 25, 32, 35.)

„Iată ce spune Domnul prin profetul Ieremia:

„Eu am făcut pământul, pe oameni, și dobitoacele care sunt pe pământ, cu puterea Mea cea mare și cu brațul Meu întins, și dau pământul cui Îmi place”(Ier. 27:5). 

„Domnul Isus a spus:

„Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuș, nici una din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru. Cât despre voi, până și perii din cap, toți vă sunt numărați”(Mat. 10:29, 30.) 

„Pavel Îl descrie pe Dumnezeu ca fiind:

„Acela, care face toate după sfatul voiei Sale.”(Efes. 1:11.) 

„Și toți creștinii știu declarația din Romani 8:28:

„De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume, spre binele celor ce sunt chemați după planul Său”. 

„Nu trebuie însă să uităm că acest pasaj este situat într-un context soteriologic (care vorbește despre mântuire); el nu se referă la lucrurile fizice sau la bunăstarea materială a oamenilor. Dumnezeu se angajează activ în viața copiilor Săi, nu pentru a le asigura comoditatea vieții de acum, ci pentru a le garanta fericirea lor spirituală și veșnică.“

„Vechiul Testament conține multe exemple de manifestare a providenței divine. Când împăratul Abimelec a luat-o la sine pe Sara, nevasta lui Avraam, Dumnezeu a intervenit și l-a oprit să păcătuiască. Când împăratul și-a dat seama de „șmecheria” dintre Avraam și Sara, s-a îndreptat către Dumnezeu în rugăciune. Atunci, „Dumnezeu i-a răspuns în vis:

„Știu și Eu că ai lucrat cu inimă curată; de aceea te-am și ferit să păcătuiești împotriva Mea. Iată de ce n-am îngăduit să te atingi de ea..”(Gen. 20:6.)

„Un alt exemplu despre providența divină este întâmplarea în care Dumnezeu a făcut ca Israeliții să capete trecere înaintea egiptenilor, în așa fel încât ei le-au dat tot ce au cerut când au părăsit Egiptul: „Și astfel au jefuit pe Egipteni.”(Exod. 12:36.)
„Când Samson s-a abătut de la calea Domnului și le-a cerut părinților să ia o nevastă din fetele filistenilor, părinții săi n-au vrut la început, dar Scriptura explică:

„Tatăl și mama sa nu știau că lucrul acesta venea de la Domnul: căci Samson căuta prilej de ceartă din partea Filistenilor.” (Jud. 14:4.) 

,,Iar când Roboam a refuzat sfatul înțelept al bătrânilor și a ascultat sfatul nebunesc al tinerilor, Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că lucrul acesta:

„… a fost cârmuit de Domnul, în vederea împlinirii cuvântului, pe care-l spusese Domnul prin Ahia din Silo lui Ieroboam, fiul lui Nebat” (1 Împ. 12:15).

Pe mâine …

Categories: Studiu biblic, Teologice