Alaska – 7. Spre Seward și mai departe …

Sâmbătă, 19 Iulie 2014

20140719_092743

Strabatem ultima etapa maritima a croazierei noastre, spre Seward, portul final. De acolo vom pleca cu autobuzul spre Alaska continentala si parcul national Denali.

Seward portret

Asa cum deja cred ca ati intuit, Seward este un port numit dupa William H. Seward, secretarul de Stat american care a cumparat Alaska de la rusi in 1867.

Conform recensamantului din 2006, orasul Seward are in jur de 3.016 locuitori. Insemnatatea lui este de ,,poarta“ spre interiorul continentului. De aici porneau cursele de caini care duceau bunuri spre asezarile din nord si tot de aici a plecat si celebra cursa numita Iditerod. Dar despre asta vom avea ocazia sa mai vorbim …

20140718_202313

Facem partea finala a calatoriei intr-o mare viteza ca sa ajungem in port mai devreme decat furtuna care da primele semne de intarire. Mergem paralel cu coasta si cu o sumedenie de alti ghetari care “curg” la vale de pe muntii foarte inalti. Unul din piscuri, Fairweather, proclamat “sfant” de catre localinici este inalt de 4,663 m si da nastere unui ghetar care se varsa in ocean pe o lungime de nu mai putin de 120 de mile.

alaska_mount_fairweather02

Am aflat ca nu toti ghetarii se varsa in ocean (duh!). Unii intalnesc o “buza” de granit si raman acolo “spanzurati la vedere”. Altii intalnesc o depresiune si o transforma intr-un lac montan. Formula generala ramane insa intotdeauna aceeasi: Zapada + ger + timp = ghetar.

Si inca ceva, Alaska este si tara cutremurelor. Cel mai mare cutremur inregistrat vreodata in America a fost in Alaska. Cunoscut sub numele de Great Alaskan Earthquake sau Cutremurul din Vinerea Mare, acest cutremur s-a produs in 1964, a durat patru minute si 38 de secunde si a avut o magnitudine de 9.2 pe scara Richter. Doar cutremurul Terremoto de Valdivia/Gran terremoto de Chile din Duminica de 22 Mai 1960 a fost mai mare ca el in istorie cu cele 9.5 grade ale sale.

In arcul insulelor Auletine, acea salba de insule ca un brat intins dinspre continentul american spre cel asiatic, se petrece marea inclestare tectonica dintre placa pacifica si palca continentului nord american.

Placa Pacificului intra sub placa continentala, ridicand munti, formand insule si vulcani. Fragmentul face parte din asa numitul “Pacific Rim”, un cerc de de foc si inclestari tectonice care inconjoara oceanul Pacific si in Asia si in Noua Zeenlanda si in cele doua Americi. Anual, in Alaska se petrec peste cinci mii de cutremure, mai mult decat toate celelalte miscari tectonice din USA, incluzand California. Cel mai mare cutremur  din istoria oficiala a Americii fost acela din …. Ancorage, Alaska si a vut magnitudinea 9,2 pe scara de zece grade a lui Richter. Zilele trecute, anticipand probabil sosirea noastra, Denali s-a infiorat cu un cutremur de 6.2 grade. speram sa se linisteasca atunci cand ne vom vedea fata in fata …

Vulcani rezultati din inclestarile tectonice sunt de doua feluri: activi si pasivi. Cei activi, si sunt foarte multi in Alaska, sunt zvelti si bine conturati, in timp ce vulcanii pasivi, la fel ca oamenii care nu fac exercitii fizice, sunt deformati si cocosati. Unora nici nu li se mai potriveste numele de “vulcani”.  Traiesc doar ,,din amintiri“ sau poate … nu …

Katmai Crater Ancorage

Nu stiu cum, dar ceva s-a intamplat cu mine. Nu cred ca este mancarea. Nu cred ca este nici odihna. S-ar prea putea sa fie aerul extrem de curat … Parca mi s-a reintinerit metabolismul si mi-a revenit nivelul de testosteron. Pentru prima data, dupa cativa ani buni, imi vine sa joc un fotbal. Am imbatranit in poluarea din Los Angeles si am intinerit in Alaska. Iata inca o motivatie buna pentru cei care doriti sa faceti si voi croaziera aceasta.

 Ora închiderii

Ca peste tot, ultima zi este si pe vapor ziua tuturor reducerilor. Mai toate magazinele de la bord au scos marfa la 50% din pretul initial. La galeria de arta se desfasoara licitatia de tablouri. In sala mare de spectacole are loc concursul “Dancing with the stars”. Cei precauti si zgarciti trec de cateva ori pe la restaurantul cu autoservire ca sa se incarce cu provizii pentru excursiile pe uscat, unde mesele nu intra in pretul biletului. Noi mergem sa ne inplinim un vis mai vechi.

Urcam pe puntea superioara, la locul numit “Cuibul ciorilor”, alegem partea cea mai scutita de vant si ne asezam pe doua sezlonguri cu fata spre ocean. Stam asa si cucaim departe de zarva acestei ultime zi in care pasagerii se grabesc sa mai smulga croazierei ultimele senzatii tari. Noi am venit sa ne linistim si sa ne odihnim. Am vazut intr-un film doi indragostiti stand la fel ca noi acum, sub cerul liber si cu linistea picurandu-le in inimi. A venit randul nostru …  Ne alintam astfel cateva ore, pana ce picaturi adevarate cad peste noi din norii de deasupra. Este semn ca trebuie sa mergem inauntru. Ar fi fost nedrept pentru toate celelalte croaziere ,,plouate“ prin Alaska de anul acesta. Am avut o saptamana cu vreme “perfecta”, cum o caracterizeaza capitanul vasului.

Mergem cu aproximativ 18 noduri pe ora. Combinata cu viteza vantului, aceasta da o viteza aparenta de 36 de noduri. Vectorul vantului face un unghi de aproximativ 20 de grade cu dircetia de inaintare. Toate aceste informatii, impreuna cu altele, ne vin pe unul din canalele televizoarelor de aici, un fel de corespondent al informatiilor puse la dispozitia pasagerilor care zboara cu marile companii aeriene.

Pe un alt canal, o camera fixa da continuu imagini in direct de pe ,,bow”, puntea din fata a vaporului. Acum se vad valuri agitate peste care trecem. Pana azi, parca erau imagini de pe un lac linistit din California. Tangajul si siajul vaporului sunt din ce in ce mai mari. La intrarea in lifturi, gazdele noastre, pațite după cum se vede in alte croaziere, au asezat prudente pungi pentru cei ispititi sa vomite. Ne oprim putin in sala de lectura, dar toate locurile noastre preferate sunt deja ocupate. Ne uitam o vreme intr-un Atlas gigantic si vedem ca va trebui sa trecem pe langa peninsula ,,Resurection” ca sa ajugem la Seward. Noi speram sa ajungem chiar mai devreme ….

Pentru ca pe puntile de sus leganatul vaporului se simte mai tare, ne-am decis sa coboram la noi in cabina de la nivelul patru. Pentru Daniela, chiar si aceasta deplasare este prea lunga. Odata ajunsi “la noi”, ea a facut repede cunostinta cu domnul Dramamine, prietenul celor cu rau de mare. Medicamentul există în varianta fara somnolență și chiar ca un ,,patch“ rotund care se lipește în dosul urechii (are efect pentru trei zile).

Ce-or face cei care stau la nivelele superioare ale apartamentelor de lux. Cum i-o legana pe ei tangajul de acum? Le mai sta apa in jacuzzi ?

Prin statia de amplificare, capitanul ne repeta ruta si ratiunea deciziei de a scurta durata croazierei. Spera, si el ca si noi, sa ajungem in micul golf diseara, pe la ora unsprezece, inainte ca vanturile de pe ocean sa se intensifice. Doamne ajuta!

Fie ca ne-am odihnit putin, fie ca ne-am mai obisnuit cu leganatul, n-am putut sta toata dupa amiaza in barlog. Ne-am imbracat bine si ne-am intors pe promenada de la nivelul sase.

Am gasit o banca la prova, unde nu batea vantul asa de tare si unde balansul nu era asa de mare si ne-am pironit ochii in imensitatea aceea de ape. Pentru aceasta venisem si asta faceam. A fost ca o terapie pentru suflet si o ,,pauza mare” pentru minte. La limita orizontului, apele de jos se uneau cu apele albastre ale cerului. Apele de jos, apele de sus … Parca ne-am fi intors in ordinea dintai a creatiei. Din cand in cand, Daniela numara “gheizerele” balenelor din departare. Odata unul, alteori doua … Da, cred ca era mult mai bine atunci cand erau doua …

2222Pupa view

Am mai urcat odata la nivelul unsprezece, pentru ultima noastra masa de seara la restaurantul cu autoservire “Lido”. Am mancat putin, dar am luat sa punem ceva deoparte pentru drumul de maine. Am mai coborat cu liftul inca trei nivele si ne-am oprit la biblioteca. Am gasit doua fotolii rabatabile. Daniela avea de terminat o carte. Eu nu terminasem de privit oceanul.

20140718_202308

Din spate, dintr-una din salile de concerte, suspinul unei viori si mangaierea pianului mi-au atras urechea. Cineva canta si canta foarte bine. Daniela m-a indemnat sa ma duc. Am gasit doi tineri (23 de ani) din Ungaria foarte talentati. Multi ascultatori; printre ei, un domn care s-a ridicat la intermisiune si s-a dus val-vartej direct la cei doi sa-i felicite si sa le cumpere CD-ul. I-a rugat sa iscrie pe el o dedicatie: ,,Felicitari la cea de a cincizecea aniversare!” Cei doi au facut ochii mari a intrebare, americanul a explicat: ,,Sunt pe vas cu toata familia mea sa sarbatorim cincizeci de ani de la casatorie. Sunt cu copiii mei, cu ginerii mei, cu … Ce mai! Suntem in total douazeci de persoane”. (Mi-am adus aminte imediat ca vazusem peste tot persoane purtand tricou cu poza a doi oameni sub inscriptia: “Happy 50th Anniversary!” Deci ei erau!)

“Daca este asa, au zis cei doi tineri muzicieni, nu mai mergem in pauza si va cantam ceva special pentru aniversare”.

“Nu e nevoie, a mormait omul. Mergeti in pauza voastra. O meritati.”

“Va cantam prima melodie cand ne vom intoarce dupa cincisprezece minute”, au zis tinerii.

“Plecam direct la masa si ne intalnim cu tot grupul. Nu ne vom putea intoarce …”

“Atunci stati pe loc, ca va cantam chiar acum!” Si au inceput sa cante melodia unui vals ametitor, consacrat in America la aniversarile de nunta.

Barbatul s-a ridicat si si-a invitat sotia la dans. Ea a acceptat emotionata. Fetelor lor li s-au umezit ochii. Eu am scos IPhone-ul si i-am filmat. Aveam un nod in gat … si nu era de frica la gandul ca ma vor vedea cei de la Bethel cand voi duce filmul acasa … In gand, socoteam repede cati ani mai sunt pana cand, impreuna cu Daniela, vom aniversa si noi cincizeci de ani de la nunta … Si ma gandeam cati dintre cei dragi din familia noastra vor putea atunci sa fie impreuna cu noi. Sa spun ca era invidie? Sa spun ca era doar o bucurie sincera? Sa spun ca … Probabil ca cel mai bine este sa va las pe voi sa ghiciti singuri.

In mica pauza, am intrat in vorba cu cei doi muzicieni. Am aflat astfel ca sunt din Ungaria si ca fac un ban cinstit pe timpul verii. Mi-au promis ca, daca revin, vor canta ceva de George Dinicu. Le-am zambit apreciativ si m-am dus langa Daniela sa mai citesc putin in zarea de ape randurile unor ganduri inca nerostite, inca nestiute de nimeni, dar care … ne asteapta.

As indrazni sa va trimit la culcare cu o … ghicitoare. Cititi mai intai cu atentie, iar apoi raspundeti intrebarii de la sfarsit.

“Esti ziua mea de ieri si … de azi … ziua mea de maine si de totdeauna de-acum inainte. Jelesc fiecare zi cand inca nu te cunoscusem, zile pierdute, zile pline de intunerec. De cand ai venit tu in viata mea a venit lumina, a venit farmecul vietii si bucuria. Esti singurul camin de care mi-e dor, singura mea casa de unde n-as pleca si in care ma grabesc intotdeauna sa revin. Esti linistea, echilibrul meu. Esti singura temelia pe care indraznesc sa-mi cladesc optimist sperantele.”

Cui ii sunt adresate aceste cuvinte? Este o declaratie de dragoste pentru femeia iubita? Este rugaciunea unui sfant cazut in reveriile adorarii?

Indiferent de raspunsul pe care mi-l veti da, va spun convingerea mea ferma: “Exista in fiecare din noi potential pentru o Cantare a Cantarilor !

Rectangle_ornament_31(va urma)

Advertisements


Categories: Personale

1 reply

Trackbacks

  1. Motivație | Jurnale de drum – Daniel Branzai

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: