Joi, 17 Iulie 2014

“Ai ajuns tu pina la camarile zapezii? Ai vazut tu camarile grindinei, pe cari le pastrez pentru vremurile de strimtoare, pentru zilele de razboi si de batalie?” (Iov 38:22-23).

Iata-ne ajunsi acolo unde nici patriarhul Iov n-a fost!

Skagway este poarta spre lumea zapezilor. In limba indigenilor, localitatea se numeste “Izvorul vanturilor”.

Glacier Bay este popasul intr-o gura de ghetar care “se varsa” in ocean. Da, ghetarii din Alasaka curg, lasand in urma lor canioane sapate in stanci si vai cu lacuri pitoresti. Aceasta se intampla nu de azi de ieri, de cand se vorbeste aiurea despre “incalzirea globala”, ci de foarte multe sute si mii de ani. Zapada acumulata anual iarna pe munti preseaza straturile de dedesupt si le impinge la vale. Se realizeaza astfel un circuit local al apei in natura. Sa nu va inchipuiti insa cumva ca ceea ce se prabuseste aici in golfurile oceanului sunt aisbergurile acelea pe care le vedeti la televizor.

Bucatile de gheata rezultate din presarea zapezii de aici nu sunt blocurile uriase de ghiata pe care le vazusem, Daniela si cu mine, in Newfoundland (Terranova), cand am fost cu ginerele nostru Valer s-o vedem pe mama lui, care este profesoara universitara acolo. Aceia veneau la vale desprinsi din Groenlanda sau din calota polara. In comparatie cu aceia, blocurile de gheata din Glacier Bay sunt minuscule.

Cand este un aisberg ,,aisberg“? Pentru a simplifica lucrurile, specialistii au hotarat ca un bloc de gheata poate purta numele de aisberg doar daca inaltimea partii care se vede deasupra nivelului apei este de minimum cinci metrii. Restul sunt numiti chiar asa, “blocuri” sau “bucati” de gheata.

Intrebarea din cartea lui Iov despre “camarile zapezii” este cum nu se poate mai “stiintifica”. Meteorologii au inceput sa intrevada o stransa legatura intre cantitatea de ghiata de la poli si factorii de clima de pe restul pamantului. S-a observat ca atunci cand cantitatea de gheata din Antarctica, care nu este in sine un continent, ci doar o uriasa calota de ghiata, scade (asa cum se intampla de cativa ani), cantitatea de ghiata din Antarctida, continentul de la polul sud, creste. In felul acesta se mentine un echilibru caloric al atmosferei, dar se modifica directia si intensitatea vanturilor si a curentilor marini. Aisbergurile desprinse din calota Antarcticii din cauza incalzirii oceanelor pleaca spre sud producand racirea apelor, ca intr-un urias termostat care se autoregleaza. La randul lor, aceste modificari produc pe alocuri inundatii, iar prin alte parti secete mari. Numai Dumnezeu stie cu certitudine cum functioneaza acest urias mecanism climatic despre care se pomeneste in cartea lui Iov.

“Vintul sufla incotro vrea, şi-i auzi vuietul; dar nu stii de unde vine, nici incotro merge. Tot asa este cu oricine este nascut din Duhul“ (Ioan 3:8).

Norii au laut astazi soarele prizonier. Atmosfera este rece, distanta, cenusie, dusmanoasa parca. Ca sa ne mai inveselim, am fotografiat-o pe Daniela in fata vasului de croaziera al companiei Disney. E mai mare ca al nostru si foarte galagios.

Noua insa nu ne arde de joaca. Am urcat cateva latitudini mai sus si ne aflam in lumea marii literaturi. Din memoria mea ies la suprafata prafuite pagini din “Colt alb”, “Chemarea strabunilor” si “Martin Eden” de Jack London. Yukon Valley, Klondike Mines, White Pass si White Horse au fost locuri fascinante in orele mele de lectura … Aici incepe lumea marilor infruntari si a incercarii tuturor puterilor.

Alaska a aparut pe harta cuceritorilor odata cu descoperira zacamintelor de aur. Se spune, pe drept sau doar ca justificare pentru cei prezenti sau ca momeala pentru cei chemati, ca in minele acestor tinuturi s-ar mai gasi in zacaminte cel putin $4,000,000.

Pasiunea pentru aur a mișcan și încă mai mișcă oameni. Iată câteva poze despre căutatorii amatori și despre cei … industriali:

Pentru ,,exploratori de carti“ ca mine, localnicii au așezat la intrarea in oras un montaj cu poze din vremurile grele ale cautarii dupa aur. Le privesc si recunosc repede imaginile pe care mi le plasmuisem in imaginatie pe vremea lecturilor mele din tinerete. Exploratorii si colonistii au aparut pe aici prin 1760. Curajul si darzenia lor au desfiintat temporar termenii “de netrecut” si “imposibil”. Admir curajul si darzenia dezchizatorilor de drum, care i-au impresionat chiar si pe bastinași cu realizarile lor.

“Goana dupa aur” a populat Alasaka si a lasat in urma oraselele care au devenit acum puncte turistice. Oamenii care au venit pe vremuri aici ca “sa-si incerce norocul” n-au stiut nimic despre “impacarea cu natura” din vocabularul celor din miscarea “inapoi la natura”. Ei s-au luptat cu ea ca sa-i smulga tot ce se putea smulge. N-a fost o convietuire, ci o confruntare. Din aceasta inclestare s-a nascut spiritul de cercetas al nordamericanilor, individualismul si competivitatea lor. Nimeni nu s-a putut baza pe nimeni. Fiecare a incercat pe cont propriu, fara colaborarea celorlalti, ci doar intr-o tacuta si banuitoare supraveghere reciproca.

Mare parte din acesti cautatori de aur, in fapt imensa lor majoritate, n-au facut avere. Ceea ce au strans sapand cu tarnacopul si zgariind cu unghiile, cernand cu sita in paraie cu apa rece ca gheata sau tarandu-se pe burta prin intunerecul din subteran, a fost cheltuit repede in casele care patronau viciile in aceste porturi pe care le vizitam noi astazi. Unele din aceste “establismente”, au fost pastrate sau readuse in activitate. Mai toate au in firma ceva rosu: “La ceapa Rosie”, “La doamna de rosu”, “Taverna rosie”, etc. Turistii le pot vizita, se pot cufunda in atmosfera tulbure si plina de fum de atunci, iar in schimbul unei anumite “taxe” pot obtine chiar si un “tur in camerele de sus”.

Ca in mai toate cazurile legate de amintiri din imaginatie, realitatea este intotdeauna mult mai mica. ,,Orasul“ acesta este, asa cum a fost si pe vremurile lui de glorie, doar o maghernita. Murdaria si mizeria de atunci a fost curatata si s-a vopsit proaspat din pricina turistilor. Este luna Iulie si Daniela ma tot roaga sa o fotografiez linga flori. Toate sunt o explozie de frumusete si de primavara pe un fundal urit si rece. Din poza in poza, am ajuns fara sa ne dam seama in fata unei alte cladiri care adaposteste o loja masonica. Iata-i asadar si aici …

Ne-am plimbat putin prin oras, dar am obosit repede. Aerul tare si racoarea ne-au trimis repede inapoi pe vas. Micul nostru tur a fost suficient pentru a masura citeva din dimensiunile vietii de aici.

Pe avizierul dintr-un magazin, am fotografiat pentru voi doua anunturi. Unul confirma ceea ce banuisem si anume ca urbea nu are doctor, ci doar un dispensar la care vin prin rotatie diferiti medici itineranti.

Celalalt ii anunta pe cei plictisiti cu monotonia vietii si dornici de senzatii tari că ,,Barry and Corinne present & discuss their next travel adventure Driving Across Russia, in their 1973 VW Camper Van“. Nu stiu daca puteti mari suficient poza ca să cititi ce-au scris americanii pe roata de rezerva a van-ului. M-am fotografia si in fata unei vitrine in care era anuntat ca, daca ai prins peste mai mult decit te bucuri sa cari cu tine, ei se ofera sa ti-l afume si sa ti-l expedieze oriunde in lume.

Regiunea aceasta cunoaste doar trei, patru luni de activitate turistica. Dupa aceea, totul intra in linistea locului in care nu se intampla nimic. Printr-o operatie logistica de admirat, toate resursele aduse aici pentru turisti sunt duse in alte locuri; avioanele, hidroavioanele, helicopterele, barcile cu motor, masinile de inchiriat, autobuzele, totul este impachetat si pleaca. Magazinele se inchid si ele. Marfurile ramase sunt ambalate si duse in alte zone turistice, unde sezonul este abea la inceput. Majoritatea populatiei pleaca si ea in alte parti, dupa locuri de munca. Aici raman numai impatimitii legati de pamant, cativa functionari de stat, indragostitii de natura si de … liniste. Peste ei vor veni ploile reci, frigul, ninsorile, gerul si singuratatea noptilor din ce in ce mai lungi, 18 ore, 19 de ore, 21 de ore,  … 22 de ore! Anul viitor, prin aprilie, mai, ciclul comercial/turistic se va relua de la capat.

Din poarta de aur si poarta zapezilor ne-am despartit de Skagway prin poarta unui apus de nota zece.

Pentru cei curiosi sa vada un scurt video despre Skagway, iata ce am gasit pe Youtube.com

Categories: Personale