(de tradus în limba și viața românilor)
How many of you here this morning remember “Stone Soup”? No, I don’t mean the magazine. No, I don’t mean the recipe.
I mean the story. “Stone Soup” is an old folk-tale, told and re-told with slightly different details in dozens of countries and cultures. In case you’ve forgotten it is a fable that focuses on the ingenuity of some weary travelers who arrive at a small village with nothing. No food, no money, nothing. All they have is a large cooking pot. The travelers are met with suspicion and surliness everywhere they go. No doors are opened to them. No invitations of hospitality are extended.
The travelers then build a fire in the commons of the village square. They fill their cauldron, their big pot with water and one large stone, and place it over the fire. They sit around the pot rubbing their hands in expectation, talking about their anticipation of a great delicacy – “stone soup.”
The villagers grow curious and one by one come out to ask the travelers what they are doing. Most importantly, what are they cooking that is exciting them so much? The travelers reply to each villager who approaches that the “stone soup” they are cooking is absolutely the most exquisite soup anyone could ever taste.
But the best could be even better if it received just one more ingredient. To one villager they mention carrots. To another villager they suggest potatoes. To a third villager they muse that a big beef bone would add much to the mixture.
As more villagers approach and more ingredients are suggested, the cauldron of “stone soup” gradually takes on the identity of a rich, thick stew – a stew capable of feeding all of those who contributed to its creation and then some. At the end of the story, all of the villagers and the travelers sit together on the commons and enjoy an unexpected and hearty meal together.
“Stone Soup” is not a story about how to get a “free lunch.” “Stone Soup” is a story about the transforming power of hospitality, but a reverse hospitality. It is the weary travelers with empty hands who invite the first wary villager to join them in their watery wares. It is the strangers who offered hospitality to the inhospitable hosts.
“Stone soup” is the story of a gift of calories and community to a village that was too scared to share…
Categories: Amintiri, Maxime si cugetari
Sper să nu se supere nimeni … 
Care sunt punctele tale de reper? 
Barzilaiendan 
Reblogged this on oanafeli6625's Blog and commented:
Buna istorioara, pilda aceasta . Talcul ei e plin de intelepciune si adevar!
Traducerea d-lui Vizitiu este exceleta. Ramane sa o traducem si noi in viata de zi cu zi!
Cu ajutorul Domnului …si al lui Mister Gugal (pe ici pe colo , adica prin punctele esentiale) am reusit sa traduc in limba romana. Mai ramane de tradus in viata ca asta-i mai greu . Dupa cum spun Proverbele, lipitoarea are doua fete: Dà! dà!
Cati dintre voi, in aceasta dimineata, isi amintesc de “Supa de piatra”? Nu , eu n-am sa va spun revista. Si nici n-am sa va zic reteta.
Am sa va spun povestea. “Supa de piatra” este o fabula veche, povestita si repovestita cu detalii usor diferite in zeci de tari si culturi. In cazul ca ati uitat, este o fabula ce se bazeaza pe ingenuitatea unor calatori obositi care au ajuns intr-un mic sat cu nimic. Nimic de mancare, fara bani, nimic. Tot ce ei aveau era o mare oala de gatit. Oriunde mergeau , calatorii intalneau suspiciune si impotrivire. Nici o poarta deschisa pentru ei. Nu li s-a aratat nicio invitatie de ospitalitate.
Calatorii atunci au facut un foc in mijlocul pietii satului. Ei au umplut caldarea lor, oala lor mare cu apa si o piatra mare, si au pus-o pe foc. Ei s-au asezat in jurul oalei frecand mainile in asteptare, vorbind despre anticiparea lor a marii delicatete- “supa de piatra”.
Satenii veneau curiosi si unul cate unul intrebara pe calatori ce fac. Si mai mult, ce gatesc ei de ii excita asa de mult? Calatorii raspundeau fiecariui satean ce se apropia ca “supa de piatra” pe care ei o gatesc este in mod absolut cea mai deosebita supa pe care sa o fi gustat cineva vreodata.
Dar ca ceea ce este cel mai bun ar putea deveni chiar si mai bun daca ar primi doar un ingredient in plus. Asa ca unui satean i-au mentionat morcovi. Altuia i-au sugerat cartofi. Celui de-al treilea satean i-au soptit ca un os mare de vita ar putea adauga mult ghiveciului.
Cu cat mai multi sateni se apropiau cu atat mai multe ingrediente erau sugerate, caldarea cu “supa de piatra” lua icet, incet , identitatea unei bogate , tocana groasa -o tocana capabila sa hraneasca pe toti acei ce au contribuit in vreun fel la creatia ei. La finalul povestei toti satenii si calatorii stateau impreuna in piata comuna a satului si se bucurau impreuna de o masa neasteptata si consistenta.
“Supa de piatra” nu este o poveste despre cum sa faci un pranz gratuit. “Supa de piatra” este o poveste despre puterea transformatoare a ospitalitatii, dar o ospitalitate inversa. Au fost bietii calatori cu mainile goale cei care au invitat pe primul satean precaut sa se uneasca cu ei la mancarea lor apoasa. Au fost strainii cei care au oferit ospitalitate gazdelor neospitaliere.
“Supa de piatra” este povestea unui dar de calorii si comunitatea de sateni ce au fost prea fricosi ca sa impartaseasca.