(Am primit de la C.T.)
Un prieten din Anglia mi-a trimis o carte scrisă de Winston Churchill şi intitulată Maxims and Reflections, în care autorul povesteşte despre generalul britanic Tudor, comandantul unei divizii a Armatei a V-a care a înfruntat marele atac german din martie 1918. împrejurările îi erau potrivnice, însă generalul a ştiut cum să abordeze un obstacol aparent de neclintit şi de neînvins. Metoda sa a fost simplă: a stat pur si simplu si a lăsat obstacolul să se izbească de el şi 1-a înfrânt.
Iată ce a spus Churchill despre generalul Tudor. Este o afirmaţie extraordinară şi plină de
forţă: „Impresia pe care mi-a lăsat-o Tudor a fost cea a unui bolţ de fier bătut în solul îngheţat, de neclintit.”
Generalul Tudor a ştiut cum să ţină piept unui obstacol. E suficient să îi stai împotrivă, asta e tot, să nu cedezi sub presiunea sa, iar el va fi, în cele din urmă, înfrânt. Tu îl vei învinge. Ceva trebuie să fie înfrânt, iar acela nu vei fi tu, ci obstacolul.
Tu poţi face acest lucru atunci când ai credinţă, credinţă în Dumnezeu şi credinţă în tine însuţi. Credinţa e calitatea principală de care ai nevoie. E suficientă. De fapt, e mai mult decât suficientă.
Un bărbat de culoare înţelept şi cu fire de filozof mi-a spus odată, când 1-am întrebat cum şi-a depăşit dificultăţile: „Cum fac faţă unei probleme? Păi, mai întâi încerc să o ocolesc, iar dacă nu o pot ocoli, încerc să trec peste ea, iar dacă nu pot să trec peste ea, trec direct prin ea.” După care a adăugat: „Dumnezeu şi cu mine trecem direct prin ea.”
Există oameni care au depăşit orice situaţie dificilă imaginabilă, chiar şi pe cea în care te afli acum si care îţi pare absolut fără speranţă. La fel a părut şi altora, însă ei au descoperit prin credinta o soluţie, o cale, o modalitate de înfrângere a obstacolului respectiv.
„Pot totul in Hristos care ma intareste.”Filipeni 4.13
Luciana din Franță ne-a trimis acest proverb:
If God brings you to it, He will bring you through it! 🙂
Categories: Amintiri, Articole de interes general, Maxime si cugetari
If God brings you to it, He will bring you through it! 🙂