Doi sfinți, doi papi și un miliard de spectatori

Papa cu tichia lui Dagon (zeul pește) pe cap

Titlul acesta scandalos  fost afișat pe prima pagină a ziarelor de azi. Eu l-aș modifica puțin și l-aș face cam așa:

,,Doi morți, doi saltimbanci și un miliard de gură-cască la bâlciul catolic“

Înainte de a mă condamna la purgatoriu, lăsați-mă să mă explic:

1. ,,Doi morți“ sunt cei doi foști papi care nu mai sunt printre noi, ci s-au dus la odihnă până în ziua dreptelor răsplătiri. De-acolo de unde sunt acum s-ar putea să nu poată, să n-aibă chef sau chiar să n-aibă voie să se mai gândească și la alții.

2. Cei ,,doi saltimbanci“ sunt cei doi co-papi care se calcă pe bombeu încercând caraghios să se încalce amândoi concomitent cu papucul papal.

3. Cei un miliard de gură cască sunt tot ațâția oameni ,,duși cu preșul“ de specialiștii îndepărtărilor de Scriptură, spre pierzarea lor eternă.

Și acum ,,Bâlciul“ !

Întrebare: De ce au avut neapărat nevoie catolicii de încă doi sfinți (și aceștia făcuți cu o foarte suspectă și necanonică viteză, cu o sponsorare financiară de la o bancă la fel de suspectă) ? De ce i-au forțat mâna lui Dumnezeu și nu L-au lăsat pe Cel AtoateȘtiutor să-i declare El ce trebuie, pe cine trebuie și atunci când trebuie?

Răspuns: Pentru că acești catolici au nevoie de sfinți care să mijlocească pentru ei. Încă doi mijlocitori nu strică având în vedere puhoiul de păcătoși care s-au adunat în biserica catolică!

Catolicii pretind că oamenii nu pot trata direct cu Dumnezeu problema vinovăției lor și a iertării necesare. Este mult prea riscant. Dumnezeu este sfânt și drept. Ei spun că este mult mai bine să te adresezi macii Domnului (pe care au declarat-o dealtfel și maica Bisericii, co-mântuitoarea noastră) și ea va vorbi cu Domnul Isus sau direct cu Dumnezeu. Dar nici la maica Domnului nu poți să mergi direct , că deh, nu se cade! Aici intră în acțiune sfinții canonizați. Lor trebuie să le spui problemele tale și pe ei trebuie să-i mituiești bine cu daniile la zilele și bisericile consacrate lor. Aveau catolicii nevoie de încă doi sfinți pentru că ceilalți erau deja prea ocupați cu ,,overtime“-ul.

Ce spune Scriptura? Pentru cei care mai vor să știe adevărul și se gândesc să iasă din acest bâlci catolic, iată ce spune Cvântul infailibil și de nestrămutat al lui Dumnezeu:

,,Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor (Sau Advocat. Greceşte: Paraclet, adică apărător, ajutor), pe Isus Hristos, Cel neprihănit.  2El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregei lumi“ (1 Ioan 2:1-2).

,,3Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mîntuitorul nostru,  4care voieşte ca toţi oamenii să fie mîntuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului.  5Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos“ (1 Timotei 2:3-5).

De ce au nevoie neapărat catolicii de ,,sfinți mijlocitori“ ? Pentru că, ridicând pe câțiva dintre preoți pe acest piedestal de ,,excepții“ ei își pot permite să continue să fie ,,ne-sfinți“ în toată purtarea lor.

Proclamarea unora ca sfinți înseamnă automat proclamarea celorlalți ca ,,ne-sfinți“ ne putincioși să trăiască după voia lui Dumnezeu. Iar asta este un pașaport pentru păcat și păcătuire!

Ce spune Scriptura Adevăratului Dumnezeu?

1. Biblia spune că toți credincioșii sunt sfinți. Nu poți fi un copil al lui Dumnezeu fără să fi un sfânt

,,Pavel şi Timotei, robi ai lui Isus Hristos, către toţi sfinţii în Hristos Isus, cari sînt în Filipi, împreună cu episcopii (Sau: priveghetori.) şi diaconii:  2Har vouă şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Domnul Isus Hristos!“

,, Ci după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră. Căci este scris: ,,Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt“. Și dacă chemați ca Tată pe Cel ce are să judece fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtați-vă cu frică în timpul pribegiei voastre …“ (1 Petru 1:15-17).

Catolicii au desăvârșit în timp o tehnică pe care și-au însușit-o apoi toți șmecherii lumii. Ea sună cam așa:

1. Crează o criză mare cu o soluționare aproape imposibilă.

2. Declară-te și prezintă-te drept singurul în stare să o rezolvi.

3. Acceptă apoi poziția privilegiată pe care ți-o vor oferi ,,masele“ gata să-ți finanțeze orice moft și întotdeauna dispuse să fie ,,slavate“ de alții fără să facă nimic.

Deși preoția lui Christos a înlăturat necesitatea prelungirii preoțiilor omenești, catolicii au fost îmbrobodiți de niște șmecheri care s-au declarat cler preoțesc, specialiști în asigurarea pentru iertarea păcatelor și pregătirea unei eternități la pășuni de verdeață. Și oile n-au întârziat să-i urmeze …

Preoții au luat apoi Sctiptura din mâna poporului și s-au interpus ca specialiști în citire, interpretare și aplicarea Bibliei. Oamenii i-au crezut și continuă să-i creadă pentru că le este mai … comod. Ei continuă să trăiască în poftele și păcatele lor, plătindu-i pe acești specialiști ca să-i scape de judecată și de focul veșnic. Un bâlci religios în care șmecheri sunt și cei ce fac pe sfinții și cei care se înșeală că n-au de ce să mai umble în sfințenie.

Doamne, ai milă de oile și de oițele Tale !

Eu măcar am strigat și încerc să explic. Tăcerea altor păstori este … vinovată.

DOUBLE FIRST: Francis presides over historic day of 4 popes…

Record Speed of Sainthood Draws Criticism…

Sponsored by banks, oil giant?

 



Categories: Teologice

15 replies

  1. Completez acest dialog cu un calambur cam șchiop. Dacă fiul tău e păstor (ca mine) și tu nu ești, atunci … Când eram puștan mă chemau Dănuț (pe bune! Așa îmi spuneau părinții și vecinii), când m-au făcut păstor, am devenit ,,Daniel“. Ca unul care gust mâncarea de păstor, îi urez lui Daniel, băiatul tău, multă răbdare gătită din dragoste și asortată cu rugăciune și post!

  2. Scuze, Daniel, am uitat de acest obicei al lui Popescu. Sunt multi ani de cind nu l-am mai vazut. Si acum e in slava. Ne vede el pe noi. 🙂
    Multumesc pentru mesajul tau. Mi-a mai venit inima la loc. Nu, n-am fost suparat. Doar foarte trist. Si este o diferenta mare intre ele.
    Nu, nu sunt impotriva evreilor. Cum as putea? Doar ma inchin unui evreu. Si impart patul cu cineva care, ca si tine, are singe evreiesc. Si, cum suntem una, n-as putea fi impotriva mea insami. Studiile teologice din Anglia m-au vindecat doar de mica ‘erezie’ dispensationalista. Iar calatoriile regulate in tara (nu prea) sfinta m-au facut sa vad raul politicii de apartheid dusa de statul evreu impotriva palestinienilor. Orice drept ar avea evreii asupra acelui teritoriu (si asta se poate discuta, din multe perspecttive), din perspectiva imparatiei acesta nu justifica, nedreptatea, violenta si crima care caracterizeaza ocuparea iteritoriilor palestiniene la est de Iordan. Dar stiu ca asupra acestor chestiuni nu ne vom intelege si este in regula pentru mine. Este loc pentru diferente de opinii in imparatie. Pentru ce nu este loc, este nedreptatea.
    In ce priveste fundamentalismul – caruia, din nou i se pot da diverse definitii, eu nu cred ca este opusul liberalismului. Dimpotriva, este doar cealalta fata a monedei moderniste in teologie si la fel de pernicios si periculos ca acesta. Opusul liberalismului (si, implict, al fundamentalismului) este Evanghelia lui Isus Cristos, nu facaturile omenesti, fie ele fundamentaliste, aminiene sau neoreformate, ca sa nu numesc decit citeva din multele posibile.
    Niici eu, Daniel, nu sunt si nu cred in elitism. In definitiv, vin si eu dintr-o familie modesta, si am ramas asa. Am crescut mai mult la tara si nu am singe nobil. Si, asa cum stii, am ramas destul de rugos. Poate feciorul meu sa se mai fi slefuit cit de cit.
    Deosebirea dintre noi, cred eu, tine de chemarea fiecaruia. Eu ii multumesc in fiecare zi lui Dumnezeu ca nu mi-a dat chemare pastorala (si ca m-a pazit sa fac o greseala atunci cind am crezut, dupa convertire, ca o am; sa fereasca Dumnezeu ce nenorocire ar fi fost, si pentru mine, si pentru altii. Si ii mai multumesc lui Dumnezeu ca a dat aceasta chemare unor oameni ca tine si ca feciorul meu. Voi trebuie, si se vede ca puteti, cit de cit, sa fiti rabdatori si amabili cu oameni pe care eu simt ca i-as bate de crei pori pe zi, si o data seara. 😦 Metaforic vorbind, desigur, caci detest violenta, in afara de cea verbala, in care mai defulez, nu odata. Mea culpa.
    Ma rog insa ca Dumnezeu sa ne tina in har, pe fiecare cu chemarea lui. Si, la nunta Mielului, si dupa aceea, vom avea destule de povestit. Kyrie eleison! (Doamne ai mila!)

  3. Dragă Dănuț

    Credeam ca ai prins nuanța acelui ,,stimabile“ folosit ca alint de omul pe care l-am iubit amandoi: Aurel Popescu. Am să adaug nuanța acum și am o fac mai accentuat.
    Deci:

    1. Sigur ca am evoluat și ne-am diferențiat într-o gamă de direcții, dar asta nu înseamnă cu nu putem fi în continuare prieteni (spre necazul celor care ar prefera să ne vadă învrăjbiți).

    2. Eu am rămas între oamenii simplii din America, tu ai făcut studii în rafinata Anglie, care te-a făcut părtaș lumii de înaltă ținută scolastică (acel ,,stiff upper lip“ inconfundabil). Eu am rămas evreu, pro-evreu și pasionat al profețiilor. Ție, Anglia ți-a împrumutat, sper eu doar vremelnic, anti-iudaismul ei care nu poate să ierte cum și-a sfărșit aventura ei în Bizanț. Să nu iuităm că blocada impusă evreilor a însemnat începutul căderii imperiului britanic.

    3. În ceea ce priveste ceea ce tu numesti ,,multimea fundamentalistă” care tresare la criticile mele adresate ,,celorlalți“, as vrea sa fac un mic comentariu. Dacă fundamentalismul se definește ca opus al liberalismului teologic, eu prefer să am vina de a rămâne cu cei fundamentaliști (oricât n-ar vrea Daniel Chiu să mă primească printre ei – o glumă pentru care sper să nu se supere).

    4. Ca să o zic pe cea dreaptă, eu chiar prefer să râmân cu ,,mulțimea“ decât să mă semețesc cu ,,elitele“. Înainte de a te supăra iar, și de a-mi spune că elitele nu-și pot hotărî singure poziția, ci doar o acceptă cu resemnare, dă-mi voie să mă explic.

    Dacă ne dăm doi pași înapoi pentru o necesară obiectivizare și dacă privim putin ,,de deasupra“ planului de evoluție al comunităților din marea încrengătură a arborelui creștin, mie mi se pare că ceea ce se petrece acum în bisericile evanghelice este foarte aproape de tiparul aparent haotic, dar fertil, al bisericilor din vremea Noului Testament, in timp ce bisericile instituționalizate, asa zis ,,istorice”, mi se par periculos de apropiate de tiparul sistemului religios iudaic steril in care a fost omorat Fiul lui Dumnezeu. Deci, sunt vinovat! Am ,,fraternizat“ cu Dostoievscki în ,,Martele Închizitor“.

    Văd acolo, in aceste biserici instituționalizate, fie ca ele se numesc catolice, ortodoxe sau anglicane, exact aceeasi stuctura osificata, cu preoti prefăcuti (asemănători cu pastorii prea-făcuți), cu farisei fățarnici, cu saduchei miopi și incapabili să treacă dincolo de orizontul învierii și cu cărturari corupți, preocupați mult mai mult cu litera Legii, decât cu spiritul ei. Sunt tributar, vei zice, americănismelor din care m-am alimentat. Se prea poate să ai aici o foarte mare dreptate.

    5. Pe noi amândoi ne paște un pericol perfid, pericolul celor care au facut studii teologice și au graduat de acolo in mod strălucit. Să nu cumva să credem însă că suntem pentru aceasta mai presus de ceilalți, de ,,masele gălăgioase“, superiori lor din cauza cunostintelor acumulate. Suntem mai sus de ei cu exact o … diplomă. Trebuie să fim însă atenți să nu ne sprijinim toată grutatea argumentelor pe diplomele noastre, nu de alta, dar ele nu ne ridica prea mult si nu ne pot da decât sprijinul fragil al unei foarte subțiri foi de … hărtie frumos colorată.

    6. Dintre tipurile de biserici din cartea Apocalipsei, imi place sa fiu membru in biserica fratilor, Filadelfia celor egali intre ei in pozitie si in valoare inaintea lui Dumnezeu.

    7. Iată deci, iubiți cititori martori, care ar fi diferențele obiective dintre DanuțM și DanielB. Dincolo de toate acestea există însă între noi, așa cum o spunea și el, un trecut de frați gemeni, o dragoste care a rezistat și va rezista cu bine zvărcolirilor din părerile și orientările noastre și, mai ales, o iubire de Dumnezeu care ne topește pe amândoi în ogorul slujirii. Pe mine m-a făcut Dumnezeu un baptist evanghelic sortit să stea într-un loc (dar nu pe loc) între baptiști și evanghelici români în Los Angeles, să vorbească asemena lor și să se poarte asemenea lor. Pe DănuțM, Dumnezeu l-a făcut să colinde continentele, un evanghelic până în măduvă, destinat însă să trăiască printre cele mai diferite nuanțe de creștinism slujite prin WorldVision, din toate țările, din toate culturile și din toate tradițiile (plus o seamă de alte religii), un om cu o deschidere intelectuală uriașă și cu o capacitate de empatie dusă uneori până la marginile ereziilor. Eu n-aș putea face lucrarea lui. El, așa cum este astăzi, ar fi nelalocul lui printre evanghelicii români, pe care însă îi iubește dincolo de aparențele care înșeală și pentru care se roagă cu un devotament nebănuit și neașteptat.

    Lipsită de nuanțe, viața ar fi plată, banală, neatrăgătoare. În prezența umbrelor, perspectiva se îmbogățește, se conturează, devine vie. Hai să sărbătorim împreună existența umbrelor care ne fac viața mai vie.

    Deci ,,stimabile“ rămânem așa cum am fost și până acum, într-o prietenie sinceră, trainică și care poate acoperi la nevoie o sumedenie de păcate … Iartă-mă că am reușitsă te supăr puțin.

  4. DanutM,
    Eu predic Evanghelia sistematic,si Il prezint pe Hristosul inviat din morti.Iar toti ascultatorii meu au dreptul si libertatea sa ma aprobe sau sa ma conteste cand vor.
    Dar niciodata nu le-am prezentat alternative la Hristos si jertfa Sa mantuitoare.”Saltimbacii” nostri sunt hraniti sanatos,desi unii sunt bolnavi si nu putini dorm.Excelenta insa este pozitia lor: ei sunt “in Hristos”,CAPUL LOR ESTE HRISTOS!! Acel Hristos care nu-i hraneste cu nadejdi inselatoare, si nici nu-i vinde pe trei moaste sau doua momai de sfinti.Nici macar pe cai care abia “fumega”.
    Cat despre altii, Dumnezeu sa-i ierte…inainte de a muri!!!
    FITI BINECUVANTATI!

  5. Ce sa fac, Daniel, nu sunt consecvent. Sunt om pacatos. N-am ajuns inca la sfintenie. In plus, prin ma refeream la continutul comentariilor tale, pe care le-am lasat deoparte, desi ar fi fost multe de discutat.
    Interesant ca din ‘prieten’, am devenit ‘stimabil’. In mod eufemistic, desigur. Adica exact opusul.
    In ce ma priveste, ma bucur ca intrebi, chiar daca suna mai degraba ca o afirmatie. Iata, iti explic.
    Devenind anglican, eu n-am renuntat a fi evanghelic, chiar daca tie asa iti pare. Eu sunt in ‘anglican evanghelic’ si, asa fiind, mi se pare ca am dreptul sa contribui la a schimba in bine mediul evanghelic din Romania. Asa cum pot si eu. Asa cum faci si tu. Tu laudindu-l, eu criticindu-l. Imi pare rau ca criticile mele te deranjeaza. Ma gindeam ca te-ar putea deranja daca ar fi nedrepte, dar se vede ca ele te deranjeaza in principiu. Sincer, imi pare rau. Caci criticile mele nu te vizeaza pe tine si nici nu au scop destructiv, ci dimpotriva.
    M-am intrebat de mai multa vreme care este cauza ostilitatii tale publice fata de mine. Ma gindeam ca, data fiind istoria relatiei noastre, ai fi putut sa-mi comunici mai intii in mod personal motivele supararii tale. N-ai facut-o insa, nici de data asta, asa cum n-ai facut-o nici cu ani de zile in urma, in cazul plagiatului lui Paul Negrut. Sunt sigur ca, in patima ta inchizitooriala, n-ai observat ca nu ti-am raspuns cu aceeasi moneda, adica cu atacuri personale. Tocmai din pricina istoriei care ne uneste, si a respectului pe care ti-l port. Atita cit a ramas dupa aceste istorii.
    Ce sa facem? Asa e viata. Toti ne schimbam. In bine, sau in rau, sau in ambele directii, in diverse domenii ale vietii noastre.
    Continui sa sper, totusi, ca fiind oameni maturi, vom incerca, pe cit este omeneste cu putinta, sa pastram o minima decenta in relatiile intre noi. Stiu ca nu se poarta. Si ca, romani fiind, daca nu suntem, de acord 100%, suntem gata sa aruncam la gunoi si oameni, si istorii, si relatii. In definitiv, suntem cu totii liberi s-o facem si, in mod inevitabil, sa culegem roadele deciziilor noastre.
    Iti doresc, cu tota sinceritatea, tot ce poate fi mai bun.

  6. Cui prodest, stimabile?
    Păi mai întâi Domnului, al Cărui Nume este batjocorit și a cărui Evanghelie este călcată în picioare păgânizate.
    În al doilea rând, catolicilor, că le mai dă o șansă să scape de gașca aceasta de saltimbanci.
    În al treilea rând, ție și mie, ca să stăm lângă adevăr într-o vreme de relativisme vinovate.

    Cum se face că tu, ca și anglican, îți permiți să scrii tot felul de critici și evaluări ironice despre evanghelicii din România, pe care i-ai părăsit în semn de protest, iar noi n-avem voie să scriem despre aberațiile catolice, ca să nu mai spun nimic încă despre ce se îmtâmplă în mult lăudata și îmbrățișata biserică anglicană, anatemizată până și de ,,frații lor de credință“ din Africa.

    Și încă ceva, după ,,no comment Really“ nu se mai scrie deobicei nimic.

  7. Daniel, no comment Really.
    Nu ti se pare mai decent sa povestim despre ‘mortii, ‘saltimbancii’ si ‘gura-casca’ dintre evanghelicii nostri?
    Sigur, gargara asta de doi bani prinde de minune la fundamentalismul si sectarismul multimii de ‘gura-casca’ dintre ‘ai nostri’, dar zideste ea in acestia evlavie, smerenie si, mai ales auto-reflectie? Evident ca nu. Stii bine asta. Si atunci? Cui prodest?

  8. Superb frate sa spunem adevarul in dragoste cu nadejdea ca vor intelege multi pacatosi nevoia de Hristos si nu de Papa

Trackbacks

  1. Doi sfinți, doi papi și un miliard de spectatori | InfoCrestin | Stiri Crestine | Resurse Crestine | Filme Crestine Online | Biserici LIVE
  2. O întrebare pentru catolici | B a r z i l a i – e n – D a n

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: