La Bethel, ne-a vizitat o vreme un nou venit care mormăia mereu în timpul predicilor. Frații mi-au cerut să stau de vorbă cu el. L-am oprit la urmă și l-am întrebat ce-l doare. Mi-a răspuns că toate bisericile și toți creștinii suferă din caza înregimentării în secte și fragmente dogmatice. L-am întrebat cum ar dori să fie altfel. Mi-a spus limpede și clar. ,,Bisericile suferă pentru că sunt conduse de ,,păstori“, numire imposibil de găsit în vocabularul Domnului Isus. Ei le fac așa cum sunt ca să-și justifice poziția și salariul“.

Nu m-am supărat, ci am vrut să văd până unde merge el cu mintuța lui tulbure. ,,Și cine credeți că sunt cei chemați să conducă și călăuzească azi bisericile?“

,,Apostolii, bineînțeles. Numai ei au chemarea aceasta. Numai ascultarea de un apostol poate ține împreună biserica lui Christos, biserica duhovnicească unică, adevărata biserică.“

I-am mărturisit că n-am mai întâlnit astfel de apostoli și l-am întrebat dacă știe el vreunul. Mi-a răspuns pe nerăsuflate, cu ochi senini și senili: ,,Bineînțeles că știu cine este apostol. Eu sunt unul din ei!“

(M-a distrat întotdeauna că astfel de oameni care-i condamnă pe păstorii bisericilor pentru autoritatea pe care o au în adunare, în loc să fie ei oameni plini de smerenie și modestie, dimpotrivă, sunt cei dintâi care se autopropun drept ,,învățători“, ,,profeți“ trimiși de Dumnezeu cu un mesaj nou sau chiar ,,apostoli“ de rangul celor ,,doisprezece“. Ei manifestă un foarte accentuat ,,complex de superioritate“, sunt cei mai importanți oameni din generația lor, oameni ai unui destin unic, cu o chemare deosebită. Criticând, criticând și iar criticându-i pe păstori, ei visează de fapt nemărturisit … să le ia locul. L-am ,,vizionat“ pe Youtube și pe cel care ținea neapărat să-l sfătuiască pe fratele Cristi Florea. Îl puteți vedea și voi. N-are audiență, dar vorbește de la un amvon improvizat și sună foarte, foarte … pastoral, chiar ,,apostolic“.)

Am mai schimbat câteva cuvinte cu vizitatorul nostru, dar mi-am dat seama că omul este dus cu pluta foarte departe, la vale, foarte la vale … Am devenit atunci foarte serios și categoric și i-am mărturisit că nici eu nu sunt pastor, așa cu greșit m-a indentificat el. Sunt ,,cioban“ și încă unul care este foarte grijuliu cu oile din turmă. Am și câini și ciomag și dacă-l mai prind pe la noi o să fac așa ca să nu se simtă prea bine. M-a privit mirat și m-a compătimit. Nu înțelegea cum de nu primesc autoritatea lui ,,apostolică“.

De plecat, a trebuit însă să plece repede, iar de venit nu l-am mai văzut venind. A plecat puțin speriat, probabil spre alte turme. Avea neapărat nevoie de niscaiva ,,naivi“ cărora să-și ofere criticile lui ,,autorizate“ și apostolia lui de psihopat.

=====

Cu un alt asemenea om m-am întâlnit acum câțiva ani și la biserica ,,Dragostea“ din cartierul Pârneava. Eram în vizită împreună cu corul băieților americani de la universitatea ,,Azusa“.  Profitând de faptul că majoritatea celor prezenți nu mă cunoșteau, m-am dus să stau în sală, în timp ce corul era deja așezat pe scuanele din față. Am vrut să gust ceva din atmosfera unei biserici românești; să stau printre oameni și să mă las copleșit de atmosfera generală. Îmi era dor de bisericile românești în care mă simțisem alădată ,,acasă“.

Fratele Onisim m-a anunțat de câteva ori prin stația de amplificare să vin să stau alături de ei la amvon. Eu m-am făcut că nu-l aud și am stat acolo mai departe. Îmi era tare bine … Omul de lângă mine a început însă să se foiască, de parcă voia să-mi spună ceva. L-am încurajat din priviri și am început astfel o discuție cam trasă la indigo cu cea pe care v-am descris-o mai sus. Domnul îmi dăduse încă un motiv să nu mă grăbesc spre amvon. M-am bucurat că străinul se nimerise să stea lângă mine, nu lângă unul mai timid și mai plin de naivitate. Cam după cea de a patra chemare a lui Onisim eram deja spre final cu dialogul nostru. Omul s-a mirat mult când și-a dat seama că l-am citit bine și i-am dat de gândit cu replicile mele neașteptat de ,,bine pregătite“. Cel mai mult s-a mirat însă când m-am scuzat, m-am ridicat și am plecat prin mijlocul adunării spre amvon. L-am căutat apoi din priviri. Nu mai era acolo. Plecase … Nu avusese un început bun la pescuitul lui duminical. Plecase să pescuiască în altă parte …

+++++++

,,Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma peste care v’a pus Duhul Sfînt episcopi (Sau: priveghetori.), ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a cîştigat-o cu însuş sîngele Său.  Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vîrî între voi lupi răpitori, cari nu vor cruţa turma; şi se vor scula din mijlocul vostru oameni, cari vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor. De aceea vegheaţi, …“ (Fapte 20:28-31).

Categories: Amintiri, Teologice