Cap. 9 – 2 Tesaloniceni 3 – Avertizare

Fiecare doctrină creștină coboară din viața lui Dumnezeu și trebuie să atingă viața fiecăruia dintre noi. O doctrină greșită va duce iremediabil la o viață greșită. În Tesalonic, învățătura greșită despre Ziua Domnului s-a tradus în practică printr-o neglijentă atitudine față de muncă. Am putea numi boala din Tesalonic: „spiritualitatea puturoasă“, sau „râvnă teoretică, lene practică“. Să urmărim împreună cum a tratat-o apostolul Pavel. După ce, credincios obiceiului său, Pavel le spune câteva lucruri „de bine“ și-i încurajează, apostolul face apel la deplina lui autoritate ca să le „poruncească“ câteva lucruri.

1. Primatul Cuvântului lui Dumnezeu

„Încolo, fraţilor, rugaţi-vă pentru noi ca, Cuvântul Domnului să se răspândească şi să fie proslăvit cum este la voi, şi să fim izbăviţi de oamenii nechibzuiţi şi răi; căci nu toţi au credinţa. Credincios este Domnul: El vă va întări şi vă va păzi de cel rău“ (2 Tes. 3:1-3).

În Biserică, totul se ridică sau coboară, se clădește sau se dărâmă în funcție de atitudinea pe care o avem față de Biblie, Cuvântul etern al lui Dumnezeu. Când Pavel scrie: „căci nu toți au credința“, el face aluzie la sistemul său teologic, în care „credința“ este înrădăcinarea noastră în revelația Vechiului și Noului Testament. Îndepărtarea de revelația divină ne lasă pradă fanteziilor mistice ale propovăduitorilor care își predică propriile lor păreri. Însă nu tot ce zboară se mănâncă și nu oricine știe să vorbească despre credință este un adevărat credincios. Și atunci și acum, unii dintre cei mai buni „vorbitori“ despre credință sunt oameni „nechibzuiți și răi“. Ei știu să dea sfaturi tuturor, dar trăiesc alandala. Afirmațiile lui Pavel nasc un postulat creștin. Nu oricine își spune creștin chiar este un creștin veritabil. Practica din trecut, făptuirile noastre de fiecare zi, sunt validarea poziției noastre din viitor!

Este tare greu să dialoghezi cu învățătorii mincinoși; este foarte dificil să te apropii de cei care dau cuvântul lor drept cuvântul lui Dumnezeu. Sunt oameni arțăgoși și plini de ei înșiși. Când sunt confruntați, priceperea lor plesnește ca o fiere amară, plină de puroiul răutății. În lupta cu minciuna, cel mai de nădejde apărător este Dumnezeu. Slavă Domnului că El s-a angajat să-i păzească pe cei care-și pun nădejdea în El.

2. Prioritatea ascultării de rânduielile apostolice

„Cu privire la voi, avem încredere în Domnul că faceţi şi veţi face ce vă poruncim. Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos!“ (2 Tes. 3:4-5).

Pe vremea când această scrisoare era trimisă tesalonicenilor, Noul Testament nu exista încă în forma de culegere de cărți pe care o avem astăzi. El se scria „din mers“ prin mărturia vie a apostolilor. Sfaturile și învățăturile date de Pavel convertiților din Tesalonic, de exemplu, trebuiau luate nu ca simple opinii, ci aveau autoritatea unor veritabile „porunci“. Noile cunoștințe teologice teoretice pe care le dobândiseră tesalonicienii trebuiau urmate de o schimbare corespunzătoare a vieții de fiecare zi.

Așa cum știm, „credința“ se referă la trecut, „nădejdea“ la viitor, iar „dragostea“ la prezent. Apostolul Pavel vrea să le îndrepte atenția celor din Tesalonic la „dragostea lui Dumnezeu“, care este oglindirea frumuseții lui Dumnezeu în viețuirea creștină. Este clar că Pavel îi pregătea pe tesaloniceni pentru o mustrare aspră. Greci fiind, înclinați deci către filosofie, unii din Tesalonic își schimbaseră religia, dar nu și obiceiurile!

Mai mult, ei găsiseră în „scrisoarea otrăvită“ care circula printre ei o scuză pentru a fugi de muncă și de responsabilitate. Pretinzând că venirea Zilei Domnului face orice îndeletnicire lipsită de sens și de viitor, acești oameni trăiau într-un „dolce far niente“, steril și degradant, având pe deasupra și pretenția să fie susținuți de ceilalți din Biserică. Așa ceva era intolerabil. Pavel se năpustește asupra lor cu toată puterea și autoritatea apostolică, recomandând aplicarea neîntârziată a disciplinei bisericești.

3. Prioritatea separării de păcat

„În Numele Domnului nostru Isus Hristos, vă poruncim, fraţilor, să vă depărtaţi de orice frate, care trăieşte în neorînduială, şi nu după învăţăturile, pe cari le-aţi primit dela noi. Voi înşivă ştiţi ce trebuie să faceţi ca să ne urmaţi; căci noi n-am trăit în neorînduială, între voi. N-am mâncat de pomană pâinea nimănui; ci, lucrând şi ostenindu-ne, am muncit zi şi noapte, ca să nu fim povară nimănui dintre voi. Nu că n-am fi avut dreptul acesta, dar am vrut să vă dăm în noi înşine o pildă vrednică de urmat. Căci, când eram la voi, vă spuneam lămurit: ,,Cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce.“
Auzim însă că unii dintre voi trăiesc în neorînduială, nu lucrează nimic, ci se ţin de nimicuri. Îndemnăm pe oamenii aceştia şi-i sfătuim, în Domnul nostru Isus Hristos, să-şi mănânce pâinea lucrând în linişte“ (2 Tes. 3:6-12).

Exagerări escatologice au avut loc periodic în toată istoria Bisericii. Mai ales în preajma anilor rotunzi, 1.000 și 2.000, mulți neastâmpărați interesanți au propovăduit venirea iminentă a Domnului Isus și au dat peste cap viața multora.

Caraghioslâcuri asemănătoare s-au petrecut și în 1848 și 1948 când „profeți“ fără chemare și fără stăpân au smintit mințile marilor mulțimi de credincioși naivi. Mii de oameni și-au vândut averile, au dat banii la săraci, s-au îmbrăcat în haine albe și s-au urcat pe munți ca să fie „mai aproape“ de cer la venirea Domnului. Când evenimentul mult trâmbițat n-a avut loc, a urmat dezamăgirea, disperarea și, nu în puține cazuri, sinuciderile. Un om din Canada a avut curiozitatea să adune astfel de „date sigure“ pe care unii le-au fixat pentru venirea Domnului și a colecționat nu mai puțin de 200 ! (Le puteți găsi la adresa: http://www.bible.ca/pre-date-setters.htm).

4. Prioritatea slujirii

Mentalitatea greacă era predispusă la speculații teoretice, gândirea evreiască era predominant practică. Apostolul Pavel are dificultăți să-i facă pe greci să ia în serios Evanghelia. Munca ostenește. Flecăreala este soră bună cu lenea. Iată de ce le scrie Pavel:

„Voi, fraților, să nu osteniți în facerea binelui“ (2 Tes. 3:13).

Apostolul Pavel n-a vrut să-i facă pe cei din Tesalonic să nu mai fie preocupați de venirea Domnului. Dimpotrivă! Pavel a vrut ca tesalonicienii să facă din venirea Domnului o motivație serioasă pentru râvna și slujirea lor. Cuvintele lui s-au străduit să-i învețe cum să aștepte „activ“.

Pavel îi îndeamnă pe vorbăreții din Tesalonic să tacă și să treacă la treabă! „Cine nu vrea să muncească n-are dreptul nici să mănânce!“

Afirmația lui Pavel a fost interpretată greșit de-a lungul vremii. Oamenii au tradus-o prin; „Cine nu muncește, nici să nu mănânce!“ Pavel a spus însă „Cine nu vrea să muncească …“ Există o sumedenie de oameni care, deși vor, nu pot sau n-au unde să lucreze. Aceștia nu intră sub incidența mâniei apostolice, ci sunt obiectul ajutorării Bisericii. De osândit sunt doar aceia care „se țin de nimicuri“ făcând doar ceea ce le place lor, nu însă și ceea ce trebuie. Puturoșenia nu este semn de spiritualitate. Venirea Domnului nu este motiv de pasivitate, ci de intensificarea lucrării. Un mare om al lui Dumnezeu din secolul trecut a spus: „Dacă aș ști că vine Domnul mâine, azi încă aș mai sădi un pom. Vreau să mă găsească în activitate“. Vai de cel ce nu-și pune talantul în negoț! Mare va fi supărarea stăpânului său când se va întoarce!

(O scurtă paranteză despre ziua de odihnă

Mărturisesc că mă pune pe gânduri disputa dintre cei care vor să aibă ziua de odihnă în Sabat și cei care susțin neapărat că ea trebuie să fie duminica. Oare numai atât putem noi pătrunde în învățătura Domnului Isus despre odihnă și muncă?

Ziua de odihnă este menționată prima dată în Biblie în cartea Genezei:

„Și a  văzut că toate erau bune.  … Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul, şi toată oştirea lor.  În ziua a şaptea Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea, pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui, pe care o zidise şi o făcuse“ (Gen. 1:21-2:3).

Odihna lui Dumnezeu a sărbătorit desăvârșirea lucrurilor realizate prin creație. Desăvârșirea creației a durat însă foarte puțină vreme …  Când a venit pe pământ, Domnul Isus a fost iritat că fariseii Îl făceau prizonier al Sabatului. El le-a spus atunci o taină:

,,Dar Isus le-a răspuns: ,,Tatăl Meu lucrează până acum; şi Eu de asemenea lucrez!“ (Ioan 5:17)

De la căderea omului în păcat, Dumnezeu nu se mai odihnește! Nici Fiul nu se poate odihni atâta vreme cât lucrurile și-au pierdut perfecțiunea dintru-nceput și la fel este și cu Duhul Sfânt.

Dumnezeirea este angajată în realizarea unui plan de reparații capitale în universul căruia îi aparține omul. Fiul n-a venit pe pământ să se odihnească. El n-a avut o piatră pe care să-și poată pleca capul! Isus Christos a venit să muncească, să ostenească și să agonizeze până ce broboanele de sudoare se vor transforma în picături de sânge. Când va sfârși lucrarea pe care a venit să o facă, Fiul ,,va vedea rodul muncii sufletului Său“ și se va înviora. Urzitorul mântuirii noastre a exclamat la Calvar: „S-a sfârșit!“

Care trebuie deci să fie atitudinea creștinilor față de o zi anumită de odihnă? Cine citește tot ce a scris apostolul Pavel vede repede că atitudinea lui în problema aceasta a fost ambivalentă:

„Unul socoteşte o zi mai pe sus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui. Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile, pentru Domnul n-o face“ (Rom. 14:5-6).

În mod absolut însă, creștinii ar trebui să intre în lucrarea desăvârșită de mântuire săvârșită de Isus Christos la Cruce. Asta spune autorul epistolei către Evrei când vorbește despre  „o odihnă ca de Sabat“. Ea nu este o zi, ci o sărbătoare a mântuirii săvârșite de Christos, o stare anumită care permează toate zilele săptămânii. Este „starea de har“ a celor care știu că nu mai pot adăuga nimic la desăvârșirea lucrării lui Dumnezeu. Asta nu înseamnă însă că trebuie să nu mai facem nimic în toate zilele, ci, dimpotrivă, că trebuie să lucrăm în toate zilele săptămânii pentru Dumnezeu. Nu-i rău să punem deoparte o zi a săptămânii pentru odihna trupului și pentru cultivarea sufletului, dar este categoric rău să facem din ținerea unei astfel de zi un articol meritoriu pentru mântuire. Ținerea unei zile de odihnă este un privilegiu, nu o poruncă. Ca semn distinctive, Sabatul nu este pomenit nicăieri în Geneza, ci apare în Legea mozaică doar ca un element distinctive al relației evreilor cu Iehova. Avraam nu a ținut Sabatul și nici unul din copiii lui spirituali din Biserică nu are obligația aceasta.)

6. Prioritatea disciplinării

„Dacă ceea ce numești tu credință nu te schimbă, schimb-o tu pe ea!“ se spune adesea. O astfel de expresie este izvorâtă din atitudinea categorică a lui Pavel. El face din atitudinea față de muncă un articol de credință sancționat de disciplinarea Bisericii:

„Şi dacă n-ascultă cineva ce spunem noi în această epistolă, însemnaţi-vi-l, şi să n-aveţi nici un fel de legături cu el, ca să-i fie ruşine. Să nu-l socotiţi ca pe un vrăjmaş, ci să-l mustraţi ca pe un frate“ (2 Tes. 3:14-15).

Oare ce înseamnă pentru Pavel „să nu-l socotiţi ca pe un vrăjmaş, ci să-l mustraţi ca pe un frate“? Disciplina creștină trebuie aplicată ca o disciplină de familie. Este una să-l pui pe un copil la colț sau să-l trimiți să stea un timp în camera lui și cu totul altceva să pedepsești un răufăcător care ți-a spart casa.

Disciplina are și ea gradele ei de intensitate, proporționale cu vinovăția pe care o corectează. Iată cum ne ajută W.W. Wiersbe să identificăm ce ne spune Biblia despre arii diferite în care trebue să aplicăm disciplina:

  1. O greșeală personală (Mat. 18:15-17).

Dacă un frate sau o soră mi-a greșit (cu știință sau fără știință), trebuie să mă duc la el/ea personal și să caut să rezolvăm neînțelegerea între noi fără să o aducem în public. Dacă nu vrea să mă asculte, am datoria să mai iau cu mine încă un frate/soră și să căutăm să nu aducem problema spre rezolvare în adunare decât dacă nu se poate rezolva pe nici o altă cale.

„Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş“ (Mat. 18:15-17).

În activitatea mea pastorală am observat că una din cele mai mari greșeli pe care le fac oamenii este să nu se ducă direct la persoana care le-a greșit, ci să vorbească despre ce a făcut această persoană cu păstorul sau cu alte persoane. Cu cât știu mai mulți oameni despre un conflict cu atât mai greu se rezolvă și cu atât mai greu se uită.  O altă greșeală este că oamenii caută să câștige o ceartă în loc să caute, așa cum spune textul citat, să câștige un frate. „Dragostea acoperă o sumedenie de păcate“. Dacă nu este vorba despre un principiu de credință, câștigi uneori pierzând și cucerești mult mai ușor cu smerenia, decât cu orgoliul.

Greșelile marchează de regulă accidente spirituale într-un un proces de creștere. Într-o oarecare măsură ele sunt inevitabile și ar trebui să fim pregătiți pentru ele. O mamă care-și învață fetița să spele vasele știe că riscă spargerea unor farfurii și știrbirea unor pahare, dar asta pălește din importanță în perspectiva hărniciei pe care ea vrea să o întipărească în caracterul fetei ei.

Se spune că un vecin l-a văzut pe un tată jucându-se fotbal cu copiii săi pe peluza din fața casei și i-a zis: „Încă un meci ca ăsta și nu mai crește iarbă pe-aici!“ Înțeleptul tată i-a replicat: „Eu îmi cresc copii, vecine, nu iarbă“. Întotdeauna preocupat cu creșterea noilor convertiți, apostolul Pavel le dă și el un astfel de sfat celor din Galatia:

„Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşală, voi, cari sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţei. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu. Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel Legea lui Christos“ (Gal. 6:1-2).

2.  O greșeală doctrinară
Majoritatea acestor conflicte se nasc din ignoranță. Caută mai întâi să vezi dacă persoana respectivă caută sincer adevărul. Dacă este așa, propune-i să faceți amândoi un studiu biblic:

„Fereşte-te de întrebările nebune şi nefolositoare, căci ştii că dau naştere la certuri. Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare, să îndrepte cu blândeţă pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului; şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia“ (2 Tim. 2:23-26).

Dacă persistă și este răuvoitor, mustră-l, cum l-a mustrat și Pavel pe Petru:

„În adevăr, mai ales printre cei tăiaţi împrejur, sunt mulţi nesupuşi, flecari şi amăgitori, cărora trebuie să li se astupe gura. Ei buimăcesc familii întregi, învăţând pe oameni, pentru un câştig urât, lucruri, pe cari nu trebuie să le înveţe. Unul dintre ei, chiar prooroc al lor, a zis: ,,Cretanii sunt totdeauna nişte mincinoşi, nişte fiare rele, nişte pântece leneşe.“ Mărturia aceasta este adevărată. De aceea mustră-i aspru, ca să fie sănătoşi în credinţă, şi să nu se ţină de basme evreeşti, şi de porunci date de oameni, cari se întorc dela adevăr“ (Tit 1:10-14).

„Dar când a venit Chifa în Antiohia, i-am stătut împotrivă în faţă, căci era de osândit. În adevăr, înainte de venirea unora dela Iacov, el mânca împreună cu Neamurile; dar când au venit ei, s-a ferit şi a stat deoparte, de teama celor tăiaţi împrejur. Împreună cu el au început să se prefacă şi ceilalţi Iudei, aşa că până şi Barnaba a fost prins în laţul făţărniciei lor. Când i-am văzut eu că nu umblă drept după adevărul Evangheliei, am spus lui Chifa în faţa tuturor: ,,Dacă tu, care eşti Iudeu, trăieşti ca Neamurile, şi nu ca Iudeii, cum sileşti pe Neamuri să trăiască în felul Iudeilor?“ (Gal. 2:11-14).

Dacă ai de a face cu un om care face partide și dezbină adunarea, izolează-l și identifică-l public înaintea tuturor:

„Vă îndemn, fraţilor, să vă feriţi de ceice fac desbinări şi tulburare împotriva învăţăturii, pe care aţi primit -o. Depărtaţi-vă de ei. Căci astfel de oameni nu slujesc lui Christos, Domnul nostru, ci pântecelui lor; şi, prin vorbiri dulci şi amăgitoare, ei înşală inimile celor lesne crezători“ (Rom. 16:17-18).

„După întâia şi a doua mustrare, depărtează-te de cel ce aduce dezbinări, căci ştim că un astfel de om este un stricat şi păcătuieşte, dela sine fiind osândit“ (Tit 3:10).

Tatăl meu, Vasile Brânzei, avea o vorbă: „Chiar dacă mergem pe aceași stradă și chiar în aceiași direcție cu unii, nimeni nu ne silește să mergem pe același trotuar!“ Rupe părtășia cu cei care refuză mustrarea. Pentru cei porniți pe ceartă, două mustrări sunt suficiente. Dacă nu cedează, dacă sunt încăpățânați în pornirea lor furibundă, nu trebuie să li se acorde o a treia șansă. Nu există biserică locală în care să nu existe oameni pro și contra, indiferent dacă este vorba de păstor, de program, de muzica aleasă la serviciile divine sau de … coloarea vopselii de pe perete. „Înțelepciunea care vine de sus, spune apostolul Ioan, este curată și ușor de înduplecat. Când ai de-a face cu cineva care este încăpățânat este semn că ai de-a face cu un om a cărui înțelepciune vine din altă parte. Dacă la mustrare ți se răspunde cu crize de nervi, cu părăsiri intempestive ale adunării, fii intransigent. Cine părăsește adunarea nu mai are dreptul să vină înapoi, decât dacă pocăința lui este la fel de mare ca și furia arătată anterior. Trebuie să rupi orice legătură cu cei care nu se îndreaptă „după întâia și a doua mustrare“.

„Oricine o ia înainte, şi nu rămâne în învăţătura lui Christos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta, are pe Tatăl şi pe Fiul. Dacă vine cineva la voi, şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă, şi să nu-i ziceţi: ,,Bun venit! “ Căci cine-i zice: ,,Bun venit! “ se face părtaş faptelor lui rele“ (2 Ioan 9-11).

Sfatul lui Ioan se aplică mai ales când avem de a face cu cei care răspândesc „noutăți“ fără suport în textul Noului Testament. Într-una din vizitele mele în România, cineva mi-a luat un interviu și căuta să mă atragă spre încurajarea unor ciudățenii harismatice care începuseră să aibă popularitate printre „râvnitorii fără pricepere“.  Când am refuzat să recomand astfel de manifestări, interlocutorul meu s-a mâhnit puțin. A trebuit să-mi amintesc de alegerea pe care trebuie să o facem fiecare dintre noi: Să căutăm să placem lui Dumnezeu sau să căutăm să le fim pe plac oamenilor. Apostolul Pavel a fost categoric cu aceia care treceau așa de lesne peste „ceea ce este scris“:

„Mă mir că treceţi aşa de repede dela Cel ce v-a chemat prin harul lui Christos, la o altă Evanghelie. Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sunt unii oameni cari vă tulbură, şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Christos. Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema! Cum am mai spus, o spun şi acum: dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie, deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema! Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoinţa oamenilor, sau bunăvoinţa lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş fi robul lui Christos“ (Gal. 1:6-10).

3.  O cădere în păcat
Fiecare dintre noi știe că avem de luptat cu un dușman puternic care nu obosește și nu ia pauze. „Păcatul care ne înconjoară așa de lesne“, spune omul lui Dumnezeu. Până și apostolul Petru s-a lepădat de Domnul, iar David a luat nevasta unuia dintre cei mai credincioși ostași ai lui, pe care a trebuit apoi să-l ucidă ca să-și ascundă păcatul. În războiul sfânt avem mulți răniți în tabără. Cineva observa cu tristețe că „Biserica este singura armată care-și omoară răniții“. N-ar trebui să fie așa. Biblia vorbește despre un duh al blândeții care trebuie să se manifeste în toate infirmeriile în care ne îngrijim răniții:

„Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşală, voi, cari sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţei. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu. Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel Legea lui Christos. Dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic, se înşală singur“ (Gal. 6:1-3).

4. O trăire continuă în păcat

Biserica trebuie să-și îngrijească răniții, dar nu trebue să tolereze „trădătorii“. Cine trăiește în păcat, cine persistă în păcătuire, a trecut de partea dușmanului și luptă pentru distrugerea bisericii. Un astfel de om s-a despărțit de Christos; este „mort“ ca relație cu El. Apostolul Pavel a avut un astfel de caz în adunarea din Corint. El se miră că cei de acolo nu au început „bocetul“ și nu simt damful morții:

„Din toate părţile se spune că între voi este curvie; şi încă o curvie de acelea, cari nici chiar la păgâni nu se pomenesc; până acolo că unul din voi trăieşte cu nevasta tatălui său. Şi voi v-aţi fălit! Şi nu v-aţi mâhnit mai degrabă, pentru ca cel ce a săvârşit fapta aceasta, să fi fost dat afară din mijlocul vostru!“ (1 Cor. 5:1-2).

Un cadavru trebuie scos cât mai repede din casă, altfel putrefacția lui răspândește infecții printre cei din jur.

În cazul „puturoșilor duhovnicești“ din Tesalonic, Pavel recomandă aplicarea disciplinei într-un proces progresiv: „îndemnăm pe oamenii aceștia și-i sfătuim“ (2 Tes. 3:12), „Și dacă n-ascultă cineva ce spunem … însemnați-vi-l și să n-aveți nici un fel de legături cu el, ca să-i fie rușine“ (2 Tes. 3:14). Precizarea apostolică „să nu-l socotiți ca pe un vrăjmaș, ci să-l mustrați ca pe un frate“ (2 Tes. 3:15) nu poate fi extrapolată la toate procesele de disciplinare. Ea are valabilitate doar în cazul de acolo și de atunci, când viața dezordonată a unora nu era o abandonare premeditată a neprihănirii, ci doar o proastă înțelegere a așteptării lui Christos, care punea în pericol buna mărturie creștină înaintea celor din jur.

 

(Înapoi la Cuprins)



Categories: Studiu biblic

1 reply

  1. Minunat daca puteti sa-mi trimiteti pe email va multumesc felicitãri office@ totalco.co.uk Domnul sa va dea putere sa stati în spãrtura si El sa va rasplateasca Amin

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: